duminică, 4 decembrie 2022

LOCURI SACRE(VIII). MĂNĂSTIEA POIANA MĂRULUI

 ,, Când vorbești în ascuns cu tine însuți, cuvintele tale sunt cercetate în Cer. De aceea și răspunsurile îți vin de acolo.” 
                                                                               (Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului)


   

Mănăstirea de la Poiana Mărului  aparține conform hărții administrative a județului Buzău comunei Bisoca, iar conform hărții administrative a județului Vrancei, comunei Jitia. Întotdeauna această mănăstire a aparținut ținutului Buzăului, prin așezarea sa geografică, la poalele Muntelui Ulmușoru, care nu face parte din Munții Vrancei.  Cert este că la această mănăstire se ajunge foarte greu și că ea face parte din zona sacră a Buzăului. Munții Buzăului sunt considerați de cercetătorii japonezi al treilea Pol Magnetic al Pământului, iar Enciclopedia Fenomenelor Paranormale de Brian Inglis ne menționează o serie de fenomene paranormale constatate aici: apariția unor obiecte zburătoare, dispariția unor oameni sau teleportarea lor dintr-un loc în altul, ceața albăstruie de 28.000 de grade Kelvin, azurul cerului de 23.000 de grade Kelvin, norii negrii sau norii gri, voalarea filmelor fotografice, defectarea aparatelor electronice, în anumite zone. Cine nu a auzit de vulcanii noroioși sau de focurile vii, ori de bogăția subsolului neexplotată suficient ( cândva, de aici s-au extras minereul de fier și chihlimbarul), despre bisericile rupestre de la Aluniș, Nucu, Ruginoasa ( care formează un triunghi al cărui vârf este pe aceeași direcție cu vârful Piramidei lui Keops) pe vechile unor sanctuare geto-dacice, despre izvoarele radioactive, despre apa vie, globonții sau formele ciudate ale stâncilor, însemnele din peșteri,  aparținând, probabil, unei civilizații de dinainte de Potop? Începând cu anul 1979, generalul Ilie Ceaușescu a început aici celebrul proiect Experimente militare, unde au fost antrenați numeroși oameni de știință români și ruși. Se spune că rapoartele ar fi fost furate de către ruși. Oare aici de deschid porțile energetice ale Pământului, având în vedere tunelul subteran cercetat, în mică parte? Nu știm nimic. Dumnezeu nu ne lasă să aflăm toate misterile creației Sale!
     Revenind la Mănăstirea Poiana Mărului aceasta are în componența sa două biserici, Biserica Mare cu hramul ,,Duminica Tuturor Sfinților”, Biserica Mică din cimitir cu hramul ,,Nașterea Domnului”, Paraclisul cu hramul ,,Sfântul Proroc Ilie”. Acestora se adaugă și hramul ,,Sfântul Cuvios Vasile”.
      Numele de Poiana Mărului, vine, conform tradiției, de la poiana unde se afla un măr în scorbura căruia a fost găsită icoana Maica Domnului tăiată pe frunte cu iataganul de turci, probabil din secolul al XII-lea  ( știm că încă din secolul al XI-lea, turcii înființaseră câteva beilicuri în Anatolia).
      Mănăstirea a fost întemeiată în anul 1730, pe cheltuiala domnului Constantin Mavrocordat. Primul stareț a fost Sfântul Cuvios Vasile. El a făcut din aceasta mănăstire un important centru e copiere a munuscriselor patristice, a introdus aici  tradiția isihastă și a scris intoduceri la cărțile copiate, care sunt adevărate pagini de filocalie. Astăzi, se mai păstrază șapte manuscrise, din acea perioadă. La această mănăstire a viețuit și Sfântul Paisie de la Neamț, în prina sa perioadă de ședere în Țările Române.
     
 Biserica Mare are, de asemenea, și valoare de monument de artă. Ea a luat foc, de-a lungul anilor, de patru ori,  Biserica Mare de astăzi este aceea ridicată între anii 1810 și 1812, din  bârne de ștejar îmbinate cu scândură, în formă de cruce, având cinci turle: câte una pe altar, naos și pronaos și două mai mici deasupra fiecarei  strane. Biserica este acoperită cu șindrilă, iar turlele cu tablă în formă de solzi. Pictura bisericii atât în interior, cât și în exterior este realizată în ulei direct pe lemn. În Biserica Mică se păstrează portretul Sfântului Cuvios Vasile realizat în secolul al XVIII-lea, după descrierile  unui călugăr care l-a cunoscut și  tabloul, din aceeași perioadă ,,Roata Lumii”. Tema ,,Roata Lumii” este frecventă în Evul Mediu în bisericile catolice și mai rară în cele ortodoxe. Eu am văzut realizată această temă în Paraclisul Bisericii ,,Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului și în Biserica de la Rășinari. În judedețul Buzău mai este una la biserica Mănăstirii Glăvanele, pe care am văzut-o doar în fotografii. Am constatat că reprezentările acestei teme sunt executate diferit. Tabloul de la Poiana Mărului este varianta cu trei personaje, având pictat și ,,Momento Mori”, cu craniul cu oase încrucișate și cu sicriul semideschis.
 Vă doresc să ajungeți cu bine în acest loc sacru, pe care eu l-am văzut acum vreo 40 de ani . Poate,între timp, s-au făcut căi de acces accesibile.
   Pe curând,
   Earnest









2 comentarii:

Diana spunea...

Si noi avem langa Zarnesti, o Poiana Marului !

Earnest spunea...

Mai există o mănăstirea la Poiana Mărului din județul Cara; Severin, unde este, de asemenea, o icoană făcătoare de minuni ,,Feciara Măria cu trandafiri”.