EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CXLI). SAŠA STANIŠIĆ, ORIGINE

 ,, Familia mea trăiește răsfirată prin toată lumea. Ne-am divizat odată cu Iugoslavia și nu ne-am mai putut reuni niciodată în același loc. Ceea ce aș dori să relatez despre origine are legătură și cu această disparitate, care a determinat, ani de-a rândul, locul unde mă aflam: aproape niciodată în același loc cu familia” ( Saša Stanišić , ,,Origine”)

 

 Saša Stanišić,
n.17 martie 1978, Višegrad

 Saša Stanišić este al doilea scriitor bosniac pe care vi-l recomand. Primul a fost Mesa Selimović cu romanul ,,Dervișul și moartea” pe care l-am citit în timpul studenției ( pe vremea aceea știam că este iugoslav) și l-am recitit, ca pensionar, când am aflat că este bosniac, romanul rămânând, în continuare, unul dintre cele preferate. Înainte de destrămarea Iugoslaviei, toți locuitorii țării erau iugoslavi, așa cum în U.R.S.S. toți erau sovietici, neexistând conflicte etnice. În Iugoslavia, Tito și-a ținut poporul unit: după moartea sa, în națiunile din Iugoslavia ,,s-a trezit” naționalismul , încurajat de către Slobodan Milošević, pe care scriitorul Saša Stanišić îl găsește vinovat  pentru Războiul Iugoslav.

  Saša Stanišić s-a născut la Višegrad, în data de 17 martie 1978. În anul 1992, în timpul Războiului Iugoslav, familia lui s-a refugiat în Germania, stabilindu-se în Heidelberg, unde mama, politolog, a ajuns spălătoreasă, iar tatăl, economist de întreprindere, a lucrat ca săpător pe un șantier de construcție. Au locuit într-o casă, alături de alte șase familii refugiate, așteptând veșnic vești mai bune și o viață mai bună. În romanul său autobiografic ,, Origini”, autorul ne relatează că ,,În Germania ar fi fost dispuși să accepte orice job, numai să nu se ducă la fund. Așa erau toți din cercul nostru de prieteni iugoslavi.Iar patronii au știut să profite de ananghia la care se aflau. Salariile erau mici. Orele suplimentare nu erau prestate de bunăvoie și de cele mai multe ori erau neplătite. Era discriminatoriu așa ceva? Părinții mei n-ar putea să spună. Era jalnic? Asta, în orice caz.”Copilul Saša a învățat limba germană, într-o clasă cu alți imigranți (iugoslavi, olandezi, suedezi, turci), apoi, obținând calificative foarte bune la limba germană, a învățat liceul , alături de cetățeni germani. Părinții săi, după  câțiva ani, neprelungindu-li-se  vizele, au plecat în SUA, unde au trăit mai bine, după care s-au întors în Bosnia. Saša Stanišić a rămas în Germania, obținând prelungirea vizei, pentru studii, absolvind la Universitatea din Heidelberg studii slave și germane, iar după master a urmat Institutul de Literatură Germană din Leipzig.

  Romanul ,, Origini” este conceput în stilul  ,,flash”, dacă acest mod de a scrie a devenit stil. Nu știu, dar am mai scris despre aceasta, pe acest blog. Flash-urile din acest roman sunt momente din viața autorului, prezentate fără o ordine cronologică, trăite în copilărie și la maturitate în Bosnia și în Germania. Autorul simte nevoia să ne spună ce înțelege el prin originea sa, istoria, geografia și obiceiurile din țara sa natală, care sunt trăirile migranților, în a doua, a treia lor patrie, cât de distrugător este un război bazat pe ură națională și religioasă. Persoanele care i-au remarcat copilăria și maturitatea sunt cele două bunici, Cristina (,,nașă a  Mafiei”),  Mejrema ( ghicitoare în bobi de fasole) și bunicul musulman Muhamad. Astfel, familia sa era creștină și musulmană, ceea ce nu reprezenta pentru ei o problemă care să-i împiedice să fie o familie.  Romanul se termină  cu ,, Bârlogul balaurului”. Autorul ne avertizează să nu-l citim în ordine ( sunt reluate unele momente prezentate în flash-uri, probabil ca o concluzie), precizându-ne că ,, Slavii iubesc pericolul”.

   Ceea ce ne spune Saša Stanišić despre el este că ,, Rebeliunea mea a fost adaptarea. Nu la felul cum era de așteptat să fie imigrantul în Germania, dar nici în mod conștient împotriva acestuia. Rezistența mea s-a îndreptat împotriva fetișării originii și împotriva fantasmei identității naționale. Eu eram pentru apartenență. Oriunde eram dorit și oriunde voiam să fiu. Eram pentru găsirea unui monitor comun: era de ajuns.”  Cam progresist și totuși își caută originile în strămoșii săi care nu au migrat niciodată.

  Menționez că lui Saša Stanišić Germania i-a acordat  nouă premii pentru romane și pentru cărțile pentru copii ( ,,Lupul” a fost tradus și în limba română).

 Lectură plăcută!

 Pe curând, 

 Earnest

  Suntem la sfârșit de toamnă și vreau să vă amintesc o poezie de a lui Eminescu mai puțin cunoscută : ,,Afară-i toamnă”, pe care o găsiți recitată pe muzică pe https://www.youtube.com/watch?v=1FVwvg_6vzg

 De asemenea, vreau să vă amintesc că pe 5 noiembrie 2015 a trecut în Eternitate Adrian Păunescu și de  poezia sa ,, Analfabeților”, cenzurată în anul 1979, pe care o găsiți pe https://www.youtube.com/watch?v=6GjxZ-05bfc&list=RD6GjxZ-05bfc&start_radio=1

LOCURI SACRE (XIII). MĂNĂSTIREA LAINICI

 ,,Întoarcerea la sacru reprezintă singura noastră cale de salvare. Cale nu înseamnă decât redescoperirea ritmului care ne poate armoniza cu tot ce e concret și unic în afara noastră.”
                                                                                                                                     ( Mircea Eliade)

   

Mănăstirea Lainici
 Biserica Nouă ( stânga) și Biserica Veche ( dreapta)

 Un loc sacru - creat de Dumnezeu ( pe care oamenii l-au descoperit sau urmează a-l descoperi) sau devenit sacru prin sacralizarea lui, ca loc  pentru Casa Domnului- rămâne un loc sacru,  indiferent de câte distrugeri a suferit datorită necredincioșilor, care l-au pângărit. El  va dăinui, în ciuda distrugătorilor. Un bun exemplu, ca argument al celor afirmate, mai sus, este Mănăstirea Lainici, numită de localnici ,, Mireasa din Defileu” .
 Mănăstirea Lainici se află în Parcul Național al  Defileului  Jiului, la 32 km distanță de Târgu Jiu și la 25 km distanță de Petroșani. Majoritatea lingviștilor găsesc originea denumirii mănăstirii în cuvântul grecesc ,,lainos”, care înseamnă ,,piatră”, traducându-se literal ,, trecătoare prin munții de piatră.”

  Începuturile acestui așezământ religios este în secolul al XIV-lea, fiind, alături de Vodița, Tismana, ctitoria  Cuviosului Nicodim.  De la întemeierea ei până în zilele noastre, această mănăstire a fost,  de cinci ori, distrusă sau transformată în altceva,  dar a dăinuit și de fiecare dată, s-a refăcut  mai mare și mai frumoasă.

Biserica Nouă
Pictura din pronaos, partea din N-V

   Prima distrugere a făcut-o, între anii 1750 și 1765,  celebrul general Bucow, deși mănăstirea nu se afla pe teritoriul stăpânit de Imperiul Habsburgic. Vă reamintesc că Bucow, creștin catolic, a distrus în Transilvania peste 300 de biserici și mănăstiri ortodoxe, omorând sute de călugări și preoți, că el a fost omorât de  calul său, care l-a zdrobit, călcându-l în picioare, pe una dintre străzile din Sibiu.

  A doua distrugere au făcut-o turcii, care pe la anul 1817, îl căutau pe Tudor Vladimiresc, care s-a ascuns în mănăstire, îmbrăcat în călugăr. Pentru că nu l-au găsit, au prădat mănăstirea, i-au alungat pe călugări și l-au decapitat pe călugărul Maxim.

 A treia distrugere au făcut-o germanii, în timpul Primului Război Mondial. Au ocupat mănăstirea, au pângărit biserica, intrând  călare în interiorul ei, au distrus, prin ardere, Arhiva care măsura 15 m, au făcut focul, folosind chiar ramele unor icoane. Și ei erau creștini.

În anul 1947, când au început lucrările pentru calea ferată Bumbești-Livezeni, mănăstirea a fost închisă, devenind cartierul general al Armatei și al brigadierilor. Măcar, aceștia nu au pângărit-o: au pus doar lacăt pe biserică.

 În anul 1961, mănăstirea a fost redeschisă, dar ca un fel de ,,Casă de Oaspeți”. În biserică, se făceau slujbe doar în unele duminici și la Marile Sărbători.

  În anul 1970, mănăstirea s-a redeschis.

 În zilele noastre, mănăstirea are 40 de călugări și două biserici. Hramurile mănăstirii sunt : ,,Schimbarea la Față” ( 6 august) și  ,, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” ( 21 noiembrie).

 Biserica Veche este aceea a cărei refacere a început în anul 1812. Ea a fost ridicată pe o temelie de piatră,fiind construită din cărămidă, în stilul oltenesc, care îmbină armonios stilurile bizantin, brâncovenesc, baroc românesc și chiar moldovenesc, prin picturile exterioare. Însă specific acestui stil sunt acoperișurile de la intrare, pe care le întâlnim frecvent la bisericile din  județul Dolj și mai puțin în cele din județul Gorj. În interiorul bisericii, se mai păstrează picturile realizate în frescă, în stil bizantin, din anul 1860 și picturile de pe iconostas.

Icoana Făcătoare de Minuni
,,Maica Domnului Gorgoepicuus”

 Biserica Nouă  a fost ridicată între anii 1990 și 1994, tot în stilul oltenesc, dar predomină cel bizantin, care are două planuri : Biserica de la demisol și cea de deasupra ei. Biserica de la demisol  este destinată Catacombelor, având pe pereți pictată viața creștinilor din anul 1 până în anul 313, reprezentându-i pe majoritatea sfinților și martirajele cunoscute din Istoria Bisericii Creștine și din Sfânta Tradiție.  În Biserica de deasupra, sunt pictați sfinții din  perioada de după anul 313, inclusiv cei canonizați în secolul nostru, aparținând, în special, Bisericii Ortodoxe. Pictura a fost realizată în frescă de  Grigore Popescu- Muscel,  cel mai bun pictor mural și restaurator din zilelele noastre. În județul nostru, el a restaurat, împreună cu soția sa, pictorița Mariana Popescu-Dragomir, pictura Bisericii din Borzești.

 În Biserica Nouă a fost adusă, de la Mănăstirea Dohiariu ( Muntele Athos), una dintre cele șapte copii ale Icoanei Făcătoare de Minuni ,,Maica Domnului Gorgoepicuus”(,,Grabnic Ascultătoare”). Această icoană este pictată pe lemn de santal, acoperită cu o mantie de argint aurit.

  La Mănăstirea Lainici sunt moaștele Sfântului Cuvios Irodion Ionescu ( ,,Luceafărul de la  Lainici”) și ale Sfântului Cuvios Visarion de la Lainici.

  Metoc al Mănăstirii  Lainici, la o distanță de 5 km,  este Schitul Locurele, ridicat între anii 1850 și 1852, situat pe  raza orașului Bumbești-Jiu.

  După cum v-am mai relatat, țara noastră are multe locuri sacre, toate aflându-se în locuri mirifice. Probabil, acestea ne-au ajutat să nu dispărem ca nație. Oare cât vom mai fi protejați?

Nu ratați niciodată să poposiți în aceste locuri sacre, nu numai ca turiști,ci ca adevărați creștini, care se roagă pentru strămoși, pentru ei și pentru țară, mulțumindu-i Lui Dumnezeu că ne-a dat această țară și că ne-a apărat existența.

 Pe curând,

 Earnest   

  

ORAȘE DISPĂRUTE (II).TÂRGȘORU VECHI

 ,,Un oraș măreț nu trebuie confundat cu un oraș populat.” ( Aristotel)

 

Rezervația Arheologică Târgșoru Vechi

 La 10 km vest  de Municipiul Ploiești se află Situl/Rezervația Arheologic(ă) Târgșoru Vechi  întins pe 17 ha, situat în Câmpia Munteniei, la marginea zonei piemontane colinare, între râurile Prahova și Teleajen. Acest sit este numit în literatura de specialitate ,,Mica Troie subcarpatică”, fiind un loc ideal pentru cercetători, pentru că aici există o așezare, cu locuire neîntreruptă din paleoliticul superior, până la începutul secolului al XX-lea. Cercetările arheologice au început în anul 1956 și continuă, în prezent. Este greu să păstrezi straturile de cultură, fără a distruge succesiunea epocilor. Așadar, s-au făcut săpături pe întregul perimetru al sitului, păstrând urmele cele mai importante, și anume, acelea ale orașului medieval.

Necropola birituală, sec.III-IV
Cultura Sântana d Mureș- Cerneahov

Astfel, au fost cercetate, de către renumiți profesori universitari (printre care și Academicianul Mircea Petrescu Dâmbovița), o locuință semiovală din Paleoliticul Superior, complexele Epocii Neolitice ale culturilor Starcevo - Criș, Boian, Gumelnița, complexele culturilor din Epoca Bronzului Glina III-Schnekenberg, Tei, Monteoru, ale culturilor Epocii Fierului Ferigele-Bârsești, ale perioadei geto-dacice Chilia- Militari, ale Epocii Romane, unde au fost descoperite castrul roman și termele, ale perioadei daco-romane, protoromâne și române ale culturilor Sântana de Mureș - Cerneahov ( aici există o conviețuire cu sarmații, conform materialului arheologic, dar și a celei mai mari necropole birituală -incinerație și înhumare - cu cele 470 de morminte cercetate), Ipotești- Cândești, Dridu.

Biserica ,,Sfinții Arhangheli Mihail  și Gavril”,
1671, Antonie -Vodă din Popești 

  Însă interesul arheologilor a rămas și rămâne orașul medieval Târgșoru Vechi, numit ,,orașul lui Mircea cel Bătrân” întemeiat pe o moșie a Domnului Mircea cel Bătrân pe care acesta o dăruise negustorilor și orășenilor, pentru a-și asigura nevoia de lemne, ceea ce demonstrează că exista un târg, înainte de Mircea cel Bătrân, situat în apropierea moșiei. În documentele de la începutul secolului al XV-lea, Târgșoru Vechi apare cu numele de ,,Novum Forum” sau ,,Novo Foro” ( Orașul Nou). Târgșoru Vechi este menționat în documentele medievale printre cele mai importante orașe ale Munteniei, alături de Târgoviște, Câmpulung, Brăila. De exemplu, în registrele vamale din Brașov, între anii 1500 și 1550, sunt menționate  200 de nume de negustori și locuitori ai Târgșorului. Acest oraș nu a fost doar un centru comercial, ci și unul meșteșugăresc al olarilor, fierarilor, țesătorilor. Așezarea geografică îl avantaja, pentru că pe aici treceau drumurile care legau zona dunăreană cu Transilvania, cu zona Carpaților de  Curbură, cu Moldova. De asemenea,Târgșoru Vechi este numit ,,orașul cu biserici”, lucru rar pentru un oraș negustoresc. Existența unor biserici este firească, pentru că acest oraș a fost Curtea Domnească a lui Vladislav al II-lea, care, după cum ne relatează ,,  Letopisețul  Cantacuzinesc”, ,,au făcut biserica domnească din Târgșor. Și au pierit de sabie, în mijlocul Târgșorului.”,dar și a lui Vlad Țepeș, Antonie - Vodă din Popești, Grigore Ion Ghica, Constantin Brâncoveanu. Aceștia au ridicat biserici, le-au reparat , pictat (Constantin Brâncoveanu, biserica lui Antonie - Vodă din Popești ) ca  și Neagoe Basarab și  Mihnea Turcitul. Antonie -Vodă din Popești a schimbat aspectul Curții Domnești. Astfel, prin Hrisovul din  9 decembrie 1671, Curtea Domnească a fost transformată în mănăstire sub numele de Turnu. A fost  construită o nouă biserică, peste biserica lui Vlad Țepeș, din cărămidă, în formă de navă, cu două cupole și cu o scară interioară cu acces spre clopotniță. Această mănăstire a fost închinată ca metoc, Spitalului Pantelimon din București, în anul 1752. Pe lângă  mănăstire  a funcționat o școală, începând cu anul 1862. Însă pentru că a fost avariată de cutremure, în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a fost mutată la Târgșoru Nou. Cea mai nouă  construcție ridicată în vechiul oraș este conacul Moruzzi, la N-E de Biserica Roșie a lui Mihnea Turcitul.

 Se pot vedea în Rezervația Târgșoru Vechi: Necropola Birituală a Culturii Sântana de Mureș- Cerneahov,  ruinele bisericii lui Vladislav al II-lea, ruinele Bisericii Roșii ( 1579), Ruinele Bisericii Albe ( 1570), Biserica lui Antonie- Vodă din Popești ( fosta mănăstire Turnu) restaurată integral între ani 1992 și 1997), ruine din diferite etape ale Curții Domnești, Conacul Moruzzi, ridicat în stil neoromânesc, pe care l-au cumpărat călugării Mănăstirii Turnu, în anul 2007,  cu 80.000 de euro, pentru a-l reabilita și pentru a împiedica pe alții să-l cumpere cu scopul de  a-l transforma într-un  restaurant cu numele ,,Dracula” .

  Planurile Institutului de Arheologie ,, Vasile Pârvan” și ale Muzeului de Istorie și Arheologie ,,Prahova” sunt mărețe. Vor să facă în această rezervație un centru important de cercetare, unde să se urmărească interacțiunea dintre comunitățile umane care au trăit în acest spațiu zeci de mii de ani, un sediu unde să se țină conferințe, să  pună rezervația în circuitul turistic, să se finalizeze cercetările orașului medieval, prin săpăturile arheologice, dar și prin căutarea și cercetarea documentelor din diferite perioade,care, cine știe pe unde mai sunt rătăcite. 

  Totuși, părăsit, Târgșoru Vechi rămâne un oraș măreț, chiar dacă, doar ruinele ne mai pot povesti istoria lui.

  Avem un patrimoniu  cultural bogat, care așteaptă să fie valorificat și valorizat, dar pentru aceasta trebuie bani, care, deocamdată, se duc pe arme, ce  distrug, nu construiesc și care niciodată nu ne vor putea apăra. Vă rog, să-mi spuneți, care dintre aliații noștri ne-au apărat, pâna sfârșit, în vreun război? De asemenea, vă rog ,să-mi spuneți, dacă mai există, astăzi, români ca cei din armatele române, care au luptat la Mărășești sau în Vestul Transilvaniei?

 Pe curând, 

 Earnest

 Bibliografie selectivă

     Bogdan Ciupercă, Târgșoru Vechi- Locuri, oameni, identități... 60 de ani de cercetări arheologice”, în Zargidava, nr.XV, 2016, p.76-92

 

UN BOB DE ISTORIE ȘI DE CULTURĂ (XI)

 ,,Un om familiarizat cu istoria pare să fi trăit de la începuturile lumii.” ( David Hume)

  În istoria noastră,în luna noiembrie au avut loc evenimente importante, care au vizat existența noastră în acest spațiu. Se ne amintim doar  ce a însemnat victoria lui Basarab I din 9-12 noiembrie 1330 la ,,o Posada” împotriva lui Carol Robert d ̛ Anjou , cel care-i transmitea domnului român că îl ,,va scoate de barbă din viziunea lui” , ce importanță a avut pentru dezvoltarea conștiinței și identității naționale pentru românii din Transilvania izbucnirea  pe 2 noiembrie 1784 a Revoluției Sociale și Naționale condusă de Horea, Cloșca și Crișan sau hotărârea din 28 noiembrie 1918 a Consiliului Național Român din Bucovina, privind Unirea Bucovinei cu România. Prin aceste evenimente s-a constituit statul medieval român independent Țara Românească a Munteniei (  numită în unele izvoare și Valahia sau Ungro-Vlahia), deschiderea drumului românilor din Transilvania pentru independență și unitate,  parcurgere care a durat 134 de ani sau unirea Bucovinei cu România, după 143 de ani de stăpânire austriacă.
Bobul de istorie

 ̓

4 august 1919, Trupele române intrând în Budapesta

Pe 10 noiembrie 1918, cu mai puțin de 24 de ore înainte de Armistițiul de pe Frontul de Vest, România a declarat război Germaniei, încălcând Tratatul de Pace de la Buftea-București, din martie 1918. Încetarea războiului în Vestul Europei nu însemna încetarea războiului și pentru România, pentru că, în contextul celebrului principiu al dreptului de  autodeterminare a popoarelor, în Transilvania se pregătea Adunarea de la Alba Iulia, care urma să declare independența Transilvaniei și unirea cu România ,iar în Ungaria Béla Kun organiza Partidul Comunist Maghiar, care urmărea constituirea unei republici a sfaturilor după modelul republicii sovietice din Rusia și refacerea Ungariei Mari. El a reușit să atragă de partea lui cadrele militare de comandă, care se simțeau umilite de capitularea aliaților, folosindu-se de Declarația de Independenței a Ungariei față de Austria, ceea ce însemna destrămarea dualismului. Așadar, privirea belicoșilor, susținători ai lui Béla Kun, era ațintită spre evenimentele din Transilvania. Astfel, el susținea o campanie teroristă  în Transilvania de Nord-Vest cărei cad victime mii de români. El a reușit să constituie o armată, în Nord-Estul  Ungariei, a ocupat Budapesta, pe 21 martie 1919, a răsturnat Guvernul și a instaurat Republica Sfaturilor, a sprijinit, în aprilie 1919, insurecția de la Viena și pregătea cu mult elan , în aceeași lună, să atace Cehoslovacia, România și unirea cu Rusia Sovietică. În Transilvania, acționa Divizia Secuiască formată din trei brigăzi la care s-au adăugat detașamentele de represiune formate din jandarmi, persoane din administrația nobiliară și indivizi care voiau să se căpătuiască. Pe data de 16 aprilie 1916, Ungaria a declarat război României. În toată această perioadă, în  Nord-Vestul Transilvaniei, s-a instaurat o dictatură comunistă exercitată prin doi comisari, Agoston Péter și Kátz Béla, care a fost întărită militar pe linia artificială Zalău-Zam de către trupele colonelului  Kratokwill. Au fost atacate satele de pe Crișul Repede și Crișul Negru, cel mai mare masacru a fost în Lunca -Vașcăului. Au fost asasinați fruntașii români de la Beiuș, care au votat actul Unirii de la 1 Decembrie, printre care Nicolae Bolcaș ( bunicul regretatului avocat Lucian  Bolcaș, invitat mereu la televiziuni, critic al regimului Băsescu), Ion Ciordaș și alți intelectuali din orașele și satele de pe Crișuri și Barcău. Armata română a reușit să elibereze această regiune la sfârșitul lunii aprilie,  iar  pe 23 mai 1918, Regele Ferdinand împreună cu generalii Mădărescu și Holban, sosiți la Oradea, au trecut în revistă trupele române, care vor acționa împotriva atacului de pe Tisa în iulie-august 1919, obținând o victorie decisivă. Pe 4 august 1919, armată română a intrat în Budapesta, contribuind la înlăturarea regimului comunist al Republicii Sfaturilor, care a condus Ungaria timp de 133 de zile. Operațiunile  României din Ungaria au fost  aprobate de Consiliul Militar al Antantei. Așadar, Unirea de la 1 Decembrie 1918 nu a putut fi acceptată de regimul comunist de la Budapesta. Deși armata comunistă din Transilvania a fost înfrântă, comuniștii care au susținut-o  au continuat să acționeze. Ultima lor zvâcnire a fost sângerosul atac cu două bombe (o bombă artizanală a fost amplasată în spatele tronului regal) din Senatul României, din 8 decembrie 1920. Ținta a fost Octavian Goga, dar  au fost asasinați trei senatori: Ministrul Justiției Dimitrie Greceanu, Episcopul Greco- Catolic de Oradea  Demetriu Radu și  senatorul Spirea Gheorghiu. Printre răniți au fost și Președintele Senatului Generalul Constantin Coandă (tatăl lui Henri Coandă) și doi episcopi ortodocși, Nifon Niculescu și Roman Ciorogariu. Acest act terorist a fost organizat de trei tineri, anarhiști de extremă stângă, Max Goldstein, Saul Osias și Leon Lichtblau.

Bobul de cultură

Pe 21 noiembrie 1924, Societatea ,Principele Mircea” a dezvelit statuia ecvestră a  Regelui Ferdinand, din 

Mihail Kara, 
Medalie, Ferdinand I, 1921

centrul Oradei, ca semn de omagiu al vizitei Regelui la Oradea în timpul Războiului Româno-Ungar, din anul 1919. Am ales ca bob de cultură acest eveniment legat de bobul de istorie prezentat, mai sus, pentru a sublinia faptul că  statuia a fost opera unui sculptor orădean Mihail Kara, adept al curentului artistic Art Nouveau, printre puținii sculptori din România, creatori în acest stil. El a fost preferatul Reginei Maria, care era pasionată de Art Nouveau. Aceasta i-a cerut, în anul 1920, să realizeze medaliile dedicate Unirii. În acest scop, el urma să creeze 13 piese din bronz de bună calitate, realizate prin batere, ulterior argintate. Medalioanele trebuiau să-i  reprezinte pe avers pe Regele Ferdinand, pe Regina Maria, pe membrii Casei Regale și pe Generalul Traian Moșoiu, cel care a organizat festivitatea Încoronării de la Alba Iulia. Pe revers, scria ,,Amintire de la Încoronare. Alba Iulia 1921”.

Oradea, Mihail Kara,1924
Statuia ecvestră a lui Ferdinand 

Revenind la Statuia ecvestră a lui Ferdinand din Oradea, aceasta a fost amplasată în locul statuii lui Sfântului Ladislau , costurile ridicându-se la 1.000.000 de lei. La dezvelirea acesteia a participat Regina Maria și moștenitorul tronului, Carol al II-lea, fiind sfințită de către Episcopul Ortodox de Oradea Roman Ciorogariu. Astăzi, statuia nu mai există.  Aceasta și Statuia Reginei Maria, care era  amplasată în fața Teatrului din Oradea, în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, au fost retrase pentru a nu fi profanate și duse la Biblioteca Liceului ,,Samuil Micu” din Beiuș. Însă  după anul 1945, când această bibliotecă a fost arsă, cei care au pricinuit  catastrofa le-au tăiat și au făcut din ele scrumiere.Și astfel, încă o creație artistică a dispărut din patrimoniul românesc.

Pe curând, 

Earnest

Bibliografie selectivă:

Sever Dumitrașcu și Laura Ardelean, Realități uitate. Regele Ferdinand și Oradea, în Zargidava,  Nr. VI,  Bacău, 2007;

Călin Ghemiș, Din Medalistica Unirii, Crisia, Nr. LII, Oradea, 2022.