joi, 26 martie 2026

EARNEST VĂ RECOMANDĂ UN MUZEU (XI).MUZEUL DE CĂSUȚE MARC DIN HUNEDOARA

 ,,O casă fără cărți îmi pare un corp din care a zburat sufletul.” ( M.T. Cicero)

 


Am ales zicerea lui Cicero la invitația mea pentru a vizita Muzeul de Căsuțe MARC ( Miniaturi, Antichități, Replici, Căsuțe), pentru că  la ieșirea din acest muzeu,  veți fi invitați să așezați, într-o bibliotecă mică, cărți minuscule, folosindu-vă de o pensetă. 

Eu mă țin de promisiune, invitându-vă ca  să vizitați muzee unice din țara noastră ( uneori, chiar din Europa), inclusiv,  casele memoriale, care, oricum, unele dintre ele sunt unice, chiar dacă unor personalități li s-au realizat mai multe case memoriale.
 În curând, sper că va veni, cu adevărat, primăvara cu  zile frumoase care ne vor permite să călătorim prin țară. Eu, care am experiența călătoriilor prin țară, vă spun că cel mai potrivit anotimp este primăvara, pentru că prețurile sunt mai mici la pensiuni, hoteluri, nu este aglomerație pe șosele și se poate călători bine, în curățenie și cu trenul. Îmi veți spune că va fi și la vară mai puțină înghesuială, având în vederea creșterea prețurilor. Dar să nu fim pesimiști!
Așadar, vă invit la un muzeu unic din România înființat în orașul Hunedoara, în primăvara anului trecut, de Adina Buiturean, specialistă în fotografii de evenimente. Muzeul se află în Centrul Vechi al orașului. Majoritatea iubitorilor de muzee, vizitează la Hunedoara Castelul Huniazilor ( vă informez că lucrările de restaurare al acestuia au fost încheiate ) , grăbindu-se spre Sarmizegetusa Ulpia Traiana și către toate bisericile și mănăstirile din apropierea orașului, care sunt cele mai vechi locașuri de cult păstrate în țara noastră. De aceea, vă informez că este în Hunedoara un muzeu nou, care vă va bucura.
  Muzeul are trei colecții private: Expoziția Satului Românesc în Miniatură, Expoziția Căsuțelor Internaționale și Expoziția Căsuțelor pentru Păpuși. În prima expoziție sunt expuse căsuțe din majoritatea zonelor țării, realizate în miniatură ( unele sunt descoperite, unde puteți vedea cum erau împărțite camerele, cu mobilier, obiecte de uz casnic, țesături,  războaie de țesut, unelte). În fața caselor vă întâmpină cuplul îmbrăcat în costumul național specific zonei respective. În mijlocul sălii acestei expoziție, se află o masă unde sunt expuse, în miniatură, o casă dacică și Biserica din Densuș În  a două expoziție  sunt prezentate case din diferite țări din Lume, iar în a treia expoziție sunt căsuțe pentru păpuși, cu personaje din poveștile copilăriei noastre ( nu știu dacă și ale copiilor de astăzi), una dintre acestea a fost realizată în anul 1920.
Călătorie plăcută spre Hunedoara și vizionare care  să vă aducă încântarea sufletului!
Pe curând,
Earnest

Un comentariu:

Diana spunea...

,,O casă fără cărți îmi pare un corp din care a zburat sufletul.” ( M.T. Cicero). Ce poate fi mai adevarat pentru noi decat acest adevar ? ce poate fi ?????????????????????