INTERVIU CU OLEKSANDR NABOKA

                                           ,,Acolo unde interesul dictează, acolo nu există adevăr”. 

                                                                                                        (Mihai Eminescu)

 

Harta Moldovei la 1359

Cine este Oleksandr Naboka de a devenit atât de important pentru Oxana Bodnar de la HotNews, încât să-i ia un interviu, privind lecția de istorie despre Bucovina de Nord și Basarabia de Sud? Sus-numita jurnalistă ar fi trebuit să se  fi interesat despre istoria  celor două teritorii românești care aparțin actualmente Ucrainei și despre un alt teritoriu românesc, Maramureșul de Nord, ca să poarte o conversație, nu doar ca să aprobe aberațiile  domnului Oleksandr Naboka, care , de altfel, este un onorabil istoric ucrainean, profesor universitar. Până la reocuparea orașului Lugandsk de către ruși, Oleksandr Naboka a predat la Universitatea din orașul respectiv, întemeiat de către un englez, iar în prezent predă la Universitatea din Poltava, oraș întemeiat de bulgari, care a aparținut Lituaniei, apoi Poloniei, după care rușii au instalat acolo o garnizoană cazacă, iar în anul 1667 a intrat în componența Țaratului Rus.

   Dar să revin la lecția de istorie pe care ne-o dă istoricul ucrainean. 

În primul rând,vreau să menționez că Oxana Bodnar ne informează că a căutat o persoană avizată, care să ne explice cum văd ucrainenii problema granițelor, iar noi, chiar dacă nu ne convine ce ne spune distinsul istoric, trebuie  să abordăm această temă ,, din ambele perspective.” Istoricul acuză România , în general, și pe unii politicieni, în special, că ar avea pretenții teritoriale asupra teritoriilor care aparțin Ucrainei, care au fost dintotdeauna ale Ucrainei. De asemenea, manipulează publicul cititor cu răscoala din anul 1924 de la Tartarburnar, pe care românii o consideră una bolșevică, dar care a fost una națională a ucrainenilor de separare de România. De asemenea, ne acuză de românizarea ucrainenilor, de persecutarea lor ( în acest sens, ar trebui un Proces Nurnberg” intentat românilor), de fascism și ne spune că nu am învățat nimic din cel de Al Doilea Război Mondial. Singurul lui argument este cel statistic, privind populația din acele teritorii.

 Așadar, eu spun doamnei Oxana Bodnar, următoarele:

1.Stabilirea frontierelor unor state se face, printr-un Tratat de Pace, în urma unor războaie. Din câte știu eu, România nu se află în război cu niciun stat, iar Tratatul de Pace de la Paris din anul 1946 a fost nedrept pentru România. Istoricul are dreptate în ceea ce privește că nu am învățat nimic din greșelile trecutului, pentru că în situația de față suntem de partea greșită, când ar fi trebuit să fim neutri, având în vedere faptul că românilor de pe teritoriul Ucrainei li s-au luat unele drepturi.

2. Am atașat Harta Moldovei la anul 1359 , când s-a întemeiat Statul Medieval Independent Țara Românească a Moldovei, pentru cei care consideră că trebuie să avem ,,ambele perspective.” După cum ne arată harta, pe vremea aceea nu eram vecini nici cu Ucraina, nici cu Rusia, ci cu Polonia, Lituania și  Podolia. În Antichitate, conform istoricilor greci și descoperirilor arheologice, acest teritoriu era ocupat de sciți și de geto-daci ( este menționată cetatea dacică Petridava , astăzi Camenița din Ucraina). În Perioada Migrațiilor, Cronica lui Nestor ne spune că aici s-au  stabilit 4 triburi slave: bujanii, dulebii, tiverții și uliții. Nicio urmă de dreavleni ( numele ucrainenilor din Cronica lui Nestor)  sau  ruteni, cazaci, alte nume cu care ei sunt cunoscuți în cronici. Podolia, ca întreg teritoriu estic european, a cunoscut stăpânirea mongolă între anii 1240 și 1260, fiind eliberată de către Olgierd, prințul Ducatului Lituania, după care a intrat la Uniunea Polono-Lituaniană ( a fost supusă frecventelor atacuri ale cazacilor), apoi a aparținut doar Poloniei, fiind încorporată Rusiei, în secolul al XVIII-lea. În concluzie, nici urmă de ucraineni în vecinătatea Moldovei, iar  în Moldova, nici atât. Mai mult, între secolele X- XIV, pe teritoriile din centrul actualei Ucrainei sunt menționate formațiuni prestatale ale românilor cu numele de bolohoveni, brodnici ca aliați, fie ai rușilor, fie ai pecenegilor ori ai cumanilor în războaiele dintre ei, din această perioadă. Unul dintre conducătorii brodnicilor a fost voievodul Ploscânea ( secolul al XII-lea), contemporan cu Sviatoslav.

3. Ucrainenii au fost mercenarii Europei. Însuși Mihai Viteazul s-a sprijinit pe armata de mercenari ucraineni conduși de Cocea. Ei erau războinici și trăiau din jafuri. Bogdan Hmelnițki i-a organizat într-un stat, dar pentru că nu a putut face față Uniunii Polono - Lituaniană, de bunăvoie, prin Tratatul de la Pereiaslav, din anul 1654, a intrat sub protecția Țarului Rusiei Alexei I și așa a rămas  până în secolul al XX-lea. E greu de definit statutul  ucrainenilor din acea perioadă, pentru că, situați la granița vestică a Rusiei, se războiau cu toți vecinii. La un moment dat, între anii 1680 și 1683, Sultanul Mehmed IV i-a dat domnului moldovean Duca -Vodă domnia în Ucraina, pe care a administrat-o cu talent și cu energie, rechemând populația fugară și restabilind ordinea, intensificând producția și comerțul cu vite, adică i-a pus la muncă.

4. Așadar, Moldova nu a fost niciodată a Ucrainei, dar Ucraina a pretins Moldova de la Lenin, când acesta, în contextul războiului civil, a pus în aplicare principiul dreptului popoarelor la autodeterminare. Lenin le-a spus ucrainenilor că așa cum ei au dreptul la autodeterminare, același drept îl au și moldovenii. 

5. Oleksandr Naboka susține punctul de vedere al istoricului Mihai Grișevschi, care în Rada Centrală de la Kiev, din data de 20 aprilie 1918, spunea că Basarabia nu a aparținut niciodată Moldovei, argumentând cu populația ucraineană de pe acest teritoriu. Nu înțeleg de ce Naboka se compromite ca istoric, știind prea bine că atât rușii, cat și austriecii au dus o politică de deznaționalizare a populației băștinașe din teritoriile ocupate, prin schimbarea numelor, prin rusificare, germanizare, prin  mutarea lor în alte părți ale imperiului și prin colonizarea altor neamuri. Rușii au colonizat Basarabia cu ucraineni, evrei, ruși, polonezi, după cum austriecii au colonizat Bucovina cu germani, evrei, ruteni, austrieci, huțuli etc.

6. Răscoala din anul 1924  de la Tartarburnar a fost una organizată de către comuniști împotriva stăpânirii românești. Ce-i drept, majoritatea răsculaților erau ucraineni comuniști. Ucrainenii nu au avut,în perioada interbelică, decât două orientări ideologice: comunismul și fascismul. Nu se compară cu românii, care  erau liberali, țărăniști, poporaniști ,conservatori, semănătoriști, socialiști, comuniști, legionari, creștini- democrați. Istoria interbelică din România are destul de multe dovezi ale infiltrării comuniștilor de la Moscova în mișcarea comunistă din România, ceea ce a dus la scoaterea P.C.R . din legalitate, prin Legea Mârzescu, în același an 1924.

7. Eu sunt convins că toți istoricii străini, pseudoistoricii români și chiar istorici români folosesc istoria cu scop manipulator, având, pe bună dreptate, convingerea că românii, în majoritate, nu-și cunosc istoria.

8. Într-adevăr, ar trebui un nou ,,Proces Nurnberg”, dar să fie judecați ucrainenii pentru persecuțiile naționale și religioase săvârșite asupra minorităților din țara lor.

 Pe curând,

 Earnest

Surse: Alexandru V. Boldur, Istoria Basarabiei, București, 1994;

          M.Adauge, A.Furtună, Basarabia și Basarabenii, Chișinău, 1991;

          Ștefan Ciobanu, Unirea Basarabiei, Chișinău, 1993