ORAȘUL HÂRLĂU ȘI EVREII

 ,,Ce-mi folosește înțelepciunea, când domnește prostia.” (Proverb evreiesc)

 Ruinele Curții Domnești din Hârlău,1392

Săptămâna trecută, în drum spre Mănăstirea Coșula, am trecut prin Hârlău. Am vrut, de mult timp, să-i arăt lui Horea celebrul galben de Coșula, despre care am scris pe acest blog, pe 15 ianuarie 2020. Intenția mea a fost să postez, astăzi, despre orașul Hârlău, ca oraș - muzeu, dar m-am răzgândit, când am constatat că  nu există indicatoare care să te îndrepte spre monumentele orașului. Nu am mai trecut prin Hârlău, din anul 2021. Voiam să văd cum au fost finalizate cercetările  arheologice de la Curtea Domnească pe care le-am vizitat în timpul săpăturilor, acum, 24 de ani. Nu am văzut niciun indicator spre acest monument. 

 Orașul Hârlău este unul dintre cele mai vechi așezări urbane din Moldova, unde a locuit Doamna Margareta Mușat. Din anul 1392, a fost reședință domnească de vară a multor domni: Petru Mușat, Stefan cel Mare, Ștefăniță, Petru Rareș, Ștefan Lăcustă, și a fost reședința permanentă a lui  Radu Mihnea, unde a și decedat, în anul 1626. Am văzut că cei mai interesați de istoria orașului sunt evreii, care, deși, în zilele noastre, în oraș nu mai este nicio familie evreiască ( la fel ca la Buhuși), ei au refăcut și au redeschis Sinagoga Mare, în anul 2019. Atunci, în Hârlău mai trăia doar o evreică: doamna Șifra Corbici, căsătorită cu un inginer horticultor român-ortodox. În casa lor, au conviețuit în armonie, două religii: iudaică și creștină, cei doi soți respectându-se reciproc. Pe mine mă surprinde întotdeauna cum mentalitățile și relațiile dintre oameni se schimbă odată cu vremurile. Cel mai bun exemplu, în acest sens, este comunitatea umană din Hârlău. 

Primele atestări documentare despre așezarea evreilor în Hârlău sunt din vremea lui Ștefan cel Mare. Primul evreu menționat din Hârlău este doctorul Șmil, care era unul dintre medicii lui Ștefan cel Mare de la Curtea Domnească de la Suceava, care-l trata de dureri de dinți. La începutul secolului al XVIII-lea, domnii Moldovei le-au permis evreilor refugiați din Galiția și din Podolia să se stabilească la Hârlău, acordându-le meseriașilor înlesniri de taxe. De exemplu, Grigore II Ghica (1735-1739) le-a acordat   privilegii bijutierilor, el însuși, având un bijutier evreu din Hârlău, iar domnul Scarlat Callimachi le-a acordat la doi evrei licență pentru a construi o fabrică de sticlărie și  una de  hârtie cu  60 de angajați. De asemenea, a scutit de taxe, pe trei meseriași evrei și le-a permis evreilor să construiască o casă de rugăciuni și o baie rituală. Menționez, că la începutul secolului al XX-lea, în Hârlău existau 6 sinagogi. În anul 1886, evreii reprezentau 56,6% din populația orașului,  ocupându-se cu comerțul, dar și cu meșteșugurile: croitorie, cizmărie, frizerie, fierărie ( potcovărie) etc.  În Hârlău, locuiau și alte minorități naționale: armeni, lipoveni și țigani. Era un orașel, reședință de isprăvnicie, unde toți locuitorii trăiau în bună înțelegere, fără conflicte etnice sau religioase. La sfârșitul secolului al XIX-lea, evreii au întemeiat  Școala Evreiască -Română ,, Cultura”, unde învățau peste 250 de elevi evrei și români.

Sinagoga Mare din Hârlău 1814

În ceea ce privește drepturile juridice ale evreilor stabilite prin legi, situația diferă de la o perioadă la alta. Dacă unii domnii  le-au acordat evreilor prin hrisoave, individual, unele drepturi, Regulamentele Organice din anii 1831-1832 ( alcătuite sub influență rusească), le anulau multe drepturi: evreii nu mai erau considerați cetățeni români, ci străini  și în această calitate nu mai beneficiau de drepturi civile și politice, nu puteau deține terenuri agricole, plăteau taxe mai mari, în comparație cu ceilalți locuitori, iar cei care nu puteau demonstra o sursă de venit erau considerați vagabonzi și erau expulzați. De aceea, în Programul de la Islaz, din anul 1848, articolul 21 prevedea: ,,Emancipația Izraeliților și drepturi politice pentru ori-ce compatrioți de altă credință”, în contextul în care la Moscova și la Berlin se înființaseră primele ghepouri din Europa. Domnul Alexandru Ioan Cuza le-a acordat evreilor dreptul la cetățenie română, cu condiția de a renunța la cetățenia pe care o aveau, acordată de alt stat și dreptul de a cumpăra terenuri agricole.

Nu știm în ce context, în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea , în România, deci și în orașul Hârlău, a apărut o mișcare antisemită, ceea ce a determinat migrarea evreilor din România în țările continentelor americane și în Palestina. În perioada interbelică, un jurnalist, Horia Carp, a activat în Uniunea Evreilor din România ( sionistă) și a fost senator al Partidului Liberal, între anii 1927 și 1928 , respectiv,  1929 și 1931. Antisemitismul din perioada Guvernului Goga -Cuza ( decembrie 1937-februarie 1938) și  a scurtei perioade a guvernării legionare ( septembrie 1940- ianuarie 1941) nu i-a înspăimântat pe evreii din Hârlău, care au fost supuși unui regim de teroare. Alături de evrei au fost  avocatul Nicolae Polizu-Micşu­neşti, boierii Ghica Deleni şi preoții ortodocși Constantin Constantinescu și Dumitru Ștefă­nescu, când  Guvernul Antonescu a hotărât ca toți evreii din localitățile aflate în apropierea frontierei cu URSS  să fie evacuați, până la data de 31 iulie 1941, iar doctorul Ioan Agapi, primarul Hârlăului, a refuzat evacuarea acestora.  Aceste informații se găsesc în cartea ,,Evreii din Hârlău. Istoria unei comunități ” de Carol Iancu,  istoric evreu născut la Hârlău, profesor la Universitatea din Montpellier. Părăsirea de către evrei a orașului Hârlău a început cu anul 1951, ca urmare a naționalizării. În anul 1989, mai erau în Hârlău doar 20 de evrei.

  Vreau să menționez faptul că Sinagoga Mare din Hârlău a fost ciuruită de unii oșteni antisemiți sovietici, că noțiunea  de antisemit, care a determinat mișcarea antisemită, a fost lansată în anul 1879 de către jurnalistul german Wilhelm Marr, desemnând o atitudine educațională, socială, politică, culturală, religioasă, doar față de evrei, nu și față de celelalte neamuri de origine semită, ca de exemplu, arabii. De asemenea, orașul Hârlău a fost un exemplu de conviețuire între români și evrei, indiferent de vremuri și că, în general, noi, românii, nu suntem antisemiți, chiar dacă  suntem ,,creatori” ai multor bancuri cu Rabinul, Ițic și Rașela, după cum  suntem la fel de buni ,, creatori” ai bancurilor cu oltenii, moldovenii, ardelenii.

  Nebuni și exaltați au existat în toate vremurile și nu trebuie să încurcăm trei noțiuni distincte: național, naționalist și șovinist, ceea ce, în zilele noastre este un fenomen frecvent.

 Eu mă întreb: de ce,  abia  în anul 2019 , când în Hârlău exista doar o persoană evreică, având vârsta de 70 de ani, s-a reabilitat Sinagoga Mare? Profesorul Carol Iancu ne-a dezvăluit într-un interviu că a scris cartea  ,,Evreii din Hârlău. Istoria unei comunități ”  în memoria strămoșilor săi și că bunicul său a luptat în Primul Război Mondial de întregire a României. Oare evreii plecați din România în Israel au prevăzut un război cu Hamas și s-au gândit ca cei vârstnici născuți în România, vorbitori buni ai  limbii române și cunoscători ai culturii și civilizației românești, să revină în România?  

  Pe curând, 

  Earnest