O INSTITUȚIE DEMOCRATICĂ NEOFICIALĂ:STRADA. SECVENȚE

1848, București
 Ana Ipătescu în fruntea revoluționarilor

Secvența1.Odată cu Revoluția franceză, când strada a dărâmat Bastilia, simbol al absolutismului și al dreptului omului de a se revolta, de a nu fi de acord cu cei ce impuneau legi și reguli discriminatorii, strada a devenit prima  instituție democratică, care n-a fost niciodată oficializată, dar care a legiferat lozinca Libertate, Egalitate, Fraternitate. Strada trebuie să aibă lideri, să aibă opinii și programe coerente, trebuie să știe ce vrea. Numai că strada nu știe întotdeauna ce vrea, dar de cele mai multe ori, strada a fost vocea și voința poporului. Tot strada, la București, în anul 1848, a răsturnat Guvernul provizoriu trădător și a instaurat primul Guvern democratic din România, iar în anul 1989, strada l-a dat jos pe Ceuașescu, dar aceeași stradă au făcut doi președinți în România, au răsturnat 2 guverne: Boc și Ponta, total opuse în politica lor privind interesele poporului: unul a luat, celălalt a dat. Se pare că poporului nu-i place nici să i se ia, nici să i se dea sau probabil, liderii străzii au avut interese diferite.

Secvența 2. Marele regizor italian, Fellini, a realizat în anul 1954  celebrul film "La Strada", o dramă profundă a artiștilor ambulanți, care își duceau viața în stradă. Fellini a susținut întotdeauna că acest film nu a avut niciun mesaj ascuns, ci a fost pur și simplu un film realizat din solidaritate față de artiștii ambulanți Eu nu cred  în aceste declarații, pentru că știu cât de săracă era Italia și  prin câte frământări politice și sociale trecea în  acele vremuri! Le amintesc celor care au văzut filmul, pe cele 3 personaje, încercând să le dau o interpretare, care va părea multora o exagerare: Gelsomina-inocenta vândută brutalului artist de circ ambulant Zampano-trăiește în lumea ei plină de iluzii, dar care la un moment dat este cutremurată de violența vieții, fiind părăsită de Zampano atunci când se îmbolnăvește și moare în singurătate. Gelsomina este marea masă a străzii cu iluziile și speranțele ei, care a reușit să dărâme orânduiri, conducători, dar care a fost mereu părăsită, manipulată de lideri, în interesul lor. Zampano este bărbatul care își impune voința, lipsit de sentimente, durul care vrea să stăpânească și să-i controleze și manipuleze sentimentele Gelsominei dar și ale altor femei. El corepunde atât de bine unor lideri din stradă, manipulatori fără scrupule. Ultimul personaj este Nebunul pe sârmă, Il Motto, cel care o face pe Gelsomina să înțeleagă că fiecare om are un scop în viață. Este omorât de Zampano. El este manifestantul din stradă care știe ce vrea, știe de ce a ieșit în stradă, care nu se lasă manipulat, care nu își face iluzii dar care știe că niciodată ideile mărețe nu vor pieri, chiar dacă cei care le-au creat sunt aici muritori.

Dușman al luptei de clasă- caricatură

Secvența 3. Vă amintiți de perioada când pe străzi se aflau panouri cu eroi ai muncii socialiste sau cu caricaturile "dușmanilor luptei de clasă" ? Îmi amintesc că într-o zi, când veneam de  la școală ( eram prin clasa a II-a), m-am înspăimântat foarte tare în fața unei astfel de caricaturi. Am întrebat-o pe mama ce înseamnă sintagma "luptă de clasă". Mama m-a privit lung și mi-a răspuns scurt: "caricatură". Până când am învățat la școală, la istorie, ce este "lupta de clasă", eu am știu că aceasta înseamnă ""caricatură"". Mult mai târziu, când am înțeles societatea și politica, mi-am dat seama ce a vrut mama să spună  prin "caricatură". Zilele acestea, am senzația că trăiesc într-o țară caricaturală, care este o "caricatură". Când am văzut mașinile negre ale ANAF-ului cu înscrisul "executare silită", mi-am amintit de mașinile Gestapo-ului din filmele documentare și artistice, iar comportamentul reprezentanților acestei instituții era atât de asemănător cu acel  al ofițerilor  Gestapo-ului, încât m-am speriat la fel de tare ca atunci când am privit caricatura  dușmanului "caricatură" din copilăria mea. Mi-am zis că această dramatică "caricatură" a zilelor noastră este o înspăimântătoare imitație a epocilor fasciste și staliniste, care va avea  consecințe negative asupra societății democratice pe care ne străduim să o reconstruim de vreo 26 de ani!

Secvența 4. Strada revoltată răstoarnă acea "caricatură", care nu este lupta de clasă, ci dictatura pe care am cunoscut-o eu atunci când am înțeles societatea și politica, dictatura în care au trăit părinții mei, în care am trăit eu și în care nu vreau să trăiască copiii mei!

Pe curând,

Earnest