ÎN ROMÂNIA SE CONDUCE PROST

 ,,Țelul tău când șofezi nu este să ajungi ta destinația ta, repede și în siguranță. Este să-ți exprimi personalitatea pe drum” (Martin Amis)

Circulație în Bacău la oră de vârf

  Romancierul englez, Martin Amis,  avea mare dreptate ( vă recomand, dacă nu l-ați citit, romanul său ,,Născuți morți”), când afirma acestea și am constatat că zicerile sale sunt universal valabile.
 La noi, unii dintre cei cei care conduc mașini, amatori sau  profesioniști, nu numai că își arată personalitatea, ci își arată mitocănia și răutatea față de cei care își conduc mașina, respectând semnele de circulație. Mi se întâmplă să-i întâlnesc ori de câte ori merg cu mașina în oraș și nu trec pe galben, când respect viteza conform  indicatoarelor din localități sau, în afara orașelor, acolo, unde sunt curbe deosebit de periculoase. Sunt claxonată, mi se fac semne obscene, sunt depășită pe linia continuă sau pe partea dreaptă, când șoferul cu personalitate mă depășește  cu două roți  pe carosabil și cu celelalte două în șanț, disperat că eu nu vreau să ajung în vreun șanț.  Este cumplit să mai conduc , mai ales, în propriul meu oraș, unde străzile s-au îngustat, prin realizarea pistelor pentru bicicliști și trotinetiști, prin transformarea multor străzi în unele cu sens unic. Bacăul este un oraș foarte aglomerat, mai ales, între orele 7 și 8, 12 și 14, 16 și 17. Se merge bară la bară  și nu ai unde să  te retragi când  vin o Salvare sau Pompierii, pentru că pistele pentru bicicliști și trotinetiști sunt barate cu piloni colorați în  roșu aprins Nu se mai respectă semaforul, regula sensului giratoriu.  Bacăul abundă în sensuri giratorii, iar înaintea lor, la vreo 20 de metri, se mai află și un semafor. Jale  mare, dar un bun prilej pentru unii șoferi ca să-și arate personalitatea, mitocănia și răutatea!

  Deunăzi, mi-a trebuit 1 oră  și 30 de minute ca să ies din cartierul în care, în tinerețe, îmi plimbam fetița în cărucior, pe toate străzile. Nu am mai fost în această  zonă a orașului de vreo trei ani. Când găseam o stradă pe care nu era sens unic, ieșeam pe alta cu sens unic. Era și firesc să încetinez viteza ca să văd următorul semn. Menționez că nu era oră de vârf, de aceea, câte un șofer cu personalitate mergea disperat cu viteză, claxona, avea muzica dată la maximum, pe care eu  o auzeam din mașină. Mă gândeam, la  ce se putea întâmpla, dacă vreun copil,  neasigurându-se, ar fi traversat și el strada în viteză, cu căștile în urechi. Interesant este faptul că, în acea oră și jumătate, nu m-am întâlnit cu vreun  biciclist sau tretinetist, ci doar cu șoferi cu personalitate și cu persoane vârstnice, care, cu multă prudență, se încumetau să traverseze strada pe trecerea  de pietoni, căci altfel puteau fi spulberate, pentru că, pe acele străzi, nu au fost instalate noile semafoare.

Caricatură politică

De aceea, nu mă miră nici faptul că țară și întreaga Lume se conduce prost. Este criză economică și nu s-a învățat din  Marea Criză Economică din 1929-1933, că echilibrarea unei economii se face prin cerere și ofertă, adică prin consum și producere de bunuri. Cum să consumi, dacă prețurile s-au mărit și cum poți produce rentabil, când au crescut taxele? Cum să producă agricultorul, când i s-au micșorat subvențiile și au crescut taxele: plătesc două impozite, unul pe teren, altul pe producție. Am înțeles că s-au pus impozite și pe cotețe, cuștile câinilor, dacă acestea depășesc o anumită suprafață. Fanarioții nu au avut aceste impozite: ei au avut impozite pe porți, hornuri, pe care actualii încă  nu le-au pus, dar le-au pus pe fântâni,ca și fanarioții. Nu vi se pare ciudat că o ministresă, care nu știe să numească o rezervație naturală din România, care a produs catastrofe cu evacuarea, în același timp, a apelor din mai multe baraje, dar care ne informează că nu demisionează, pentru că  că ea vrea să facă reformă? Nu vi se pare curios că a explodat un bloc în București și firma care distribuie gazul românesc și care este cu capital majoritar străin, nu despăgubește pe proprietarii apartamentelor, care au stat zile bune în stradă? Nu vi se pare curios că în fruntea protestelor împotriva unor judecători necorupți se află Angie, care, acum vreo 10 ani, a fost filmată, alături de camarazii ei revoluționari, drogându-se,  vorbind despre ce drog este mai bun? Nu vi se pare curios, când Ministrul David a făcut și el un lucru bun prin Programa de Limba și Literatura Română pentru clasa a IX-a,  au sărit unii profesori, spunând că nu sunt de acord ca elevii să învețe cronologic Literatura Română, că ei nu  pot să-l  înțeleagă, de exemplu, pe Antim Ivireanul? Dar generația mea l-a putut înțelege pe el, și i-au înțeles  pe Dosoftei, pe Nicolaus Olahus, pe cronicari pe care i-am studiat în clasa  a IX-a și i-am  avut, de asemenea, în Programa de Bacalaureat. Unul, mare intelectual, l-a luat la rost pe Președintele Academiei Române, pentru că a susținut această  programă, spunând că Ioan - Aurel Pop este istoric și nu cunoaște literatura română, cum , de altfel, nu cunoaște nici prea bine istorie. 

 Nimeni, dintre conducătorii Europei, nu observă că atmosfera populară din zilele noastre este asemănătoare cu cea pașoptistă, una națională, suveranistă și antifederalistă, care a avut ca urmări formarea statelor naționale unitare și reforme sociale!  Nu vi se pare curios că autoritățile noastre nu au luat atitudine și nu i-au oprit la frontieră pe suporterii olandezii care au vandalizat un apartament  închiriat, au spart sticle, au incendiat o copertină  și au făcut alte năzdrăvănii? Jandarmii le-au dat niște amenzi. Și ce rezolvă amenzile? Eu îmi amintesc cum , la Campionatul de Fotbal, România a fost sancționată pentru că suporterii români i-au intimidat pe jucători, deoarece toți au purtat tricouri galbene! Dar Olanda sau Bosnia ce sancțiuni vor primi pentru atitudinea  suporterilor huligani? Ce face Federația noastră, ce face Ministerul de Externe? Ministresa noastră este belicoasă și vrea ca noi, poporul, să susținem războiul, ajutând Ucraina. Da! Sunt de acord să o ajutăm moral și să milităm pentru încetarea războiul, pentru pace. Belicoșii să se încoloneze în frunte cu Ministresa, Președintele, Premierul și cu jurnaliștii susținători și, indiferent de vârstă, să devină voluntari în armata Ucrainei!

Pe curând,

Earnest 

Mai jos, vă transcriu poezia ,,Un milion pentru Brătianu”

                                                         ,,Azi, în ţară,
                                                                S-a dat sfoară

                                                                Că un milion

                                                                O să ajungă 

                                                                Să se strângă 

                                                                Pentru kir Ion.

                                                                Țara toată,

                                                                Ca răsplată,

                                                                Dă acest cadou,       

                                                                Căci istețul

                                                                Mări prețul

                                                                La mezatul nou. 

                                                               Birul crește,

                                                               Se sporește,

                                                               Și, pe lângă el,

                                                               Se impune

                                                              Să se-adune

                                                              Tichii pentru chel.

                                                              Daţi cu gura,

                                                              Strigați  ,,Ura

                                                              Să trăiască Ion!”;

                                                              Că ne scapă

                                                              De astă apă, 

                                                              Să-i dăm un plocon.

                                                              Pentru o cruce

                                                              El ar duce

                                                              Țara în Berlin;

                                                              Și m-aș prinde

                                                              Că el ne-ar vinde,

                                                              Cu cuget senin.”

                                                                             (Ciulinul, Anul I, 1883, nr. 19, p. 2)

 *

*

FILE DE JURNAL (1). DESPRE O PIESĂ DE TEATRU

 ,,Suspiciunea înveninează viața. Neîncrederea jignește. Trebuie să ne vedem frumoși, Octav. Uitarea aduce mult bine” ( Rina către Octav, personaje din piesa de teatru ,,Casa nebunilor” de Tudor Popescu)

 

Tudor Popescu
n.8.IX.1930, Constanța
d.22.VIII.1999, București

 Multe persoane din generația mea țineau jurnale. Primul meu jurnal l-am început la 14 ani. Astăzi, recitindu-le, m-am mirat că eram matur la adolescență, romantic la maturitate, devenind pe parcurs foarte realist.  Scriam de toate: descriam persoane, natura, îmi exprimam sentimentele și notam câteva rânduri despre filmele, piesele de teatru vizionate, expozițiile, muzeele văzute și cărțile citite. Uneori, scriam câteva fragmente din cărțile citite, renunțând la fișe, pentru că, la un moment dat, aveam trei saci cu fișe.
  Am găsit niște versuri din piesa de teatru ,, Casa Nebunului” de Tudor Popescu, pe care vreau să le scriu, chiar dacă le cunoașteți, pentru toți care au copii, nepoți, pentru învățători și profesori.

 Tudor Popescu era licențiat în filosofie, facultate pe care a urmat-o la Universitatea din București. De asemenea, a urmat și 1 an universitar la Institutul de Teatru ,, Ion Luca Caragiale”. El  a scris 50 de piese și a fost cel mai premiat, dar și cel mai interzis dramaturg român A avut succes și cu scenariile cinematografice ( vă amintesc ,, Aventuri la Marea Neagră”) și cu cărțile pe care le-a editat pe vremea când era redactor - șef la Editura Tineretului sau cu revista ,, Urzica”, unde a fost, de aemenea, redactor - șef, în ultimii ani de dinaintea Revoluției.

 Pe 17 aprilie 1981, eram la Scorțeni, la bunicii mei. Cu o zi înaint ninsese, iar eu scriam, având în vedere că umanismul socialist a creat ,,omul nou”, că natura a vrut să fie în ton cu ideologia umanistă, primăvara, devenind spectaculoasă, prin schimbare. În acea zi, când încă zăpada nu se topise, am citit din Revista ,, Teatru” ( bunicul meu era abonat la mult reviste și periodice) piesa de teatru ,, Casa Nebunului” de Tudor Popescu. Eu văzusem în anul 1980, la Focșani, piesa de teatru ,, Concurs de frumusețe”, jucată de către actorii de la Teatrul de Comedie din București ( cu un an înainte se jucase la Teatrul Dramatic Bacău) cu Silviu Stănculescu,Cornel Vulpe, Magda Catone, Candid Stoica. Dacă piesa respectivă era o comedie critică la nomenclaturiștii parveniți din epocă ( în timpul piesei tovarășii aflați în loja oficială au părăsit sala),  ,, Casa Nebunului ” era o parabolă, cu multe simboluri,  cu implicații filosofice. Piesa de teatru are șase personaje: Zina care apare, cântând și recitând, după fiecare scenă semnificativă, doi actori pensionari, Tudor și Vistrian care voiau să salveze viețile a doi tineri: Gelu, student și Octav, picat la examenul de admitere la facultate și Rina, nepoata lui Tudor. Cei doi actori le propun tinerilor să intre în Casa Nebunului ca ,,să pună mâna pe statuia de fildeș cu ochi de briliante”. De fapt, această statuie nu exista. Era una de gips care reprezenta idealul pe care fiecare om trebuie să-l aibă, era un loc de refugiu. Acolo, Tudor i-a învățat pe cei doi tineri ce înseamnă iubirea, frumusețea, gingășia, sensibilitatea, cinstea, fericirea, bucuria, viața curată fără ură, minciună, tristețe, răutate.

 În sfârșit, după această lungă introducere, vă scriu și  versurile promise.

Piesa începe cu primele versuri rostite de Zina:

,, Copilul dădu primul țipăt (bis) 

El  sosi ca o bucurie ( bis)

Copilul dădu primul țipăt (bis)

El sosi ca o speranță ( bis)

Copilul dădu primul țipăt (bis)

Copilul sosi ca o floare. ”( bis)

Celelalte versuri și comentariile  Zinei, după scenele principale:

,,Copilul a întâlnit urâtul,

 L-a întâlnit în prag de casă, 

L-a întâlnit la colț de stradă, 

L-a întâlnit în bancă, la școală,

Și s-a trezit privit cu silă

De urât cu inima meschină.

Copilul a-ntâlnit minciuna,

A întâlnit-o pretutindeni.

Și s-a întrebat mirat copilul: 

De ce atât de mult minciuna 

Se plimbă mândră printre oameni ?( bis)

Și floarea și-a pierdut o petală 

Și floarea nu mai este floare. ( bis)

Și ce a aflat copilul? Că într-o lume a egalității, el nu este asemeni unui alt copil, că cei în vârstă, din motive pe care nu le știe, nu sunt la fel de buni ca toți copiii. Că în lume oamenii tremură în fața oamenilor. Că există mulți oameni care vor și vor și vor și reușesc să aibă, să aibă, să aibă, deși jură că nu le trebuie, nu le trebuie, nu le trebuie.”

,,Copilul s-a întâlnit cu ura,

Pândea la colț de suflet tânăr,

Rostea discursuri țipătoare,

Monea prin vorbe sunătoare, 

Schimba un suflu de candoare,

Pe-o ură neagră, sfidătoare.

Copilul  a întâlnit tristețea,

Tristețea urii sfidătoare. ( bis)

Și ce-a aflat copilul? Că pe lume sunt oameni albi și oameni galbeni și oameni negri și oameni roșii. Și oamenii albi trebuie să-i urască pe oamenii negri, cei negri pe cei galbeni, cei galbeni pe cei albi, cei albi pe cei roșii. Și el a venit pe lume ca să urască pe toți cei care sunt de o altă culoare ca a lui.

Și ce a aflat copilul? Că în lume sunt oameni care cred în Cristos, că oamenii care cred în Budha, oameni care cred în Moise, oameni care cred în Mohamed. Cei care cred în Budha trebuie să-i urască pe cei care cred în Moise, cei care cred în Mohamed să-i urască pe cei care cred în Cristos. Și el a primit harul divin de a ști să-i urască pe cei care sunt de o altă credință ca a lui.”

,, Copilul s-a întâlnit cu ura,

Copilul s-a întâlnit cu tristețea,

Tristețea urii sfidătoare. ( bis)

Copilul a întâlnit prostia

L-a întâmpinat cu o statuie.

Prostia-i rea pentru că vrea statuie.

Prostia-și-nalță o statuie,

Prostia-și apără stauia ( bis),

Copilul a întâlnit statuia,

Copilul  a întâlnit prostia.

Și ce a aflat copilul? Că în lume sunt oameni care nu-și cheamă mamele cu același cuvânt ca al lui, că nu-și numesc țara cu același cuvânt, că nu se bucură și nu se întristează cu același cuvânt. O ură dreaptă este între cuvinte, o ură fără margini desparte cuvintele de cuvintele lor, o ură sfântă îi cere să urască toate celelalte cuvinte care nu sunt ale lui.”

 Finalul se este într-o notă optimistă:

,, Copilul a întâlnit iubirea!

Cândva aștepta în suflet.

Copilul a întâlnit frumosul

Era în suflet și-n afară.

Copilul a început să-l vadă.

Și bucuros el îl prinse-n brațe, 

Și fericit, acum copilul

Privea la ea cu ochi albaștri.

Zâmbi copilul fericirii.

Frumosul îi zâmbi în suflet, 

Porni în viață bun și nobil.

Și fericit porni copilul. ( bis)

Frumosul îi zâmbea în suflet”

   Pe atunci, eram diriginte la clasa a XII-a, mecanică. Era o clasă, unde predominau băieții ca și la electrotehnică, iar la cele de chimie erau doar fete, rareori câte un băiat. La ora de dirigenție, am discutat această poezie. A fost o discuție reușită.

Pe curând,

Earnest

 ABBA, Chiguitita - a fost împreună cu ,,El este fratele tău”cântecele Anului Internațional al Copilului, declarat în anul 1979 de către  UNICEF.

 Chiquitita tradus https://www.youtube.com/watch?v=28ua_s-j7dM

UN BOB DE ISTORIE ȘI DE CULTURĂ (XII)

 ,, O societate se pierde nu când își pierde bunurile materiale, ci când își pierde valorile culturale.”

                                                                                                                                     ( Emil Cioran)

 

Johannes Thurocz, ,,Chronica Hungarorum” ( 1488)
Bătălia de la Baia ( în partea stângă este  steagul
 Ungariei, iar în partea dreaptă cel al Moldovei

 Luna Decembrie- numită în tradiția populară Undrea, amintindu-ne că Sfântul Andrei (prăzmuit pe 30 noiembrie) a răspândit creștinismul la geto-daci- este luna cea mai bogată în sărbători creștine, Luna Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, este luna bucuriei, Luna Cadourilor, este Luna Sărbătorii Naționale. La 1 Decembrie 1918, strămoșii noștri, la Alba Iulia, ne-au lăsat spre păstrare cel mai frumos dar: Întregirea României.
   În luna decembrie, în teritoriul românesc au avut loc evenimente dintre care unele au dus la schimbarea istoriei și nu întotdeauna înspre bine ( de exemplu, omorârea lui Vlad Țepeș de către Laiotă Basarab, în anul 1476, sau subordonarea oficială a Transilvaniei Imperiului Habsburgic, prin Diploma Leopoldină, din 4 decembrie 1691), dar și schimbarea înspre bine a istoriei prin izbucnirea Revoluției din 22 Decembrie 1989, când majoritatea românilor au crezut în desființarea definitivă a unui regim dictatorial. Să nu uităm nici evenimentele din dezvoltarea învățământului românesc, ca inaugurarea de către Carol Davila, pe 14 decembrie 1855, a  Școlii  Mici de Chirurgie de  la Spitalul Mihai Vodă din București sau cele culturale cum a fost primul spectacol de teatru în limba română care a avut loc la Iași, pe 27 decembrie 1816, din inițiativa lui Gheorghe Asachi, când o formație românească a prezentat ,, Mirtil și Hloe” după Solomon Gessner. Să amintim și  un eveniment legat de  tehnică: primul tramvai din România a fost  inaugurat pe 9 decembrie 1894, la București, pe linia Cotroceni-Obor, pe o distanță de 6,50 km, înlocuind, pe acest traseu, tramvaiul tras de cai.

Bobul de istorie

   În noaptea dinspre 14 spre 15 decembrie 1467, Ștefan cel Mare l-a înfrânt la Baia pe Regele Ungariei Matei Corvin, fiul voievodului Iancu de Hunedoara. Istoricii s-au întrebat de ce, cei doi mari conducători de oști, nu s-au aliat niciodată, deși aveau un obiectiv comun, cum a fost lupta antiotomană, și  temperamente asemănătoare ( vioi, neastâmpărați, gata oricând să pornească un război), fiind ca ,,două săbii într-o teacă”. Suspiciunile au fost de partea amândurora: Ștefan cel Mare credea că Matei Corvin, care-l găzduia pe Petru Aron,  voia să-l ajute pe acesta să ia tronul Moldovei, iar Matei Corvin era nemulțumit de faptul că domnul Moldovei i-a alungat pe maghiari din Chilia, în anul 1465, și că acesta plănuia cu Polonia un război împotriva Ungariei. Pretextul războiului  a fost răscoala nobilimii și a orașelor din Transilvania ( în care, se pare,  Ștefan cel Mare s-ar fi implicat)  împotriva autorității lui Matei Corvin, mișcare condusă de voievozii Ioan și Sigismund de Sfântul Gheorghe, Bertold Ellebarch și de comitele Bertold Roth. La 18 august 1867, Ioan de Sfântul Gheorghe ( Szentgyörgy) a fost ales rege al Transilvaniei. După înfrângerea răsculaților, Sebastian Munster în Cronografia lui ne informează că Matei Corvin s-a hotărât să treacă în Moldova ,,ca să-i supună și să-i pedepsească pe moldoveni”, pregătind un înlocuitor al lui Ștefan cel Mare, dar nu pe Petru Aron, ci pe un oarecare Berendei. Armata lui Matei Corvin avea 40.000 de ostași formată din pedestrași, cavalerie grea și ușoară, fiind înzestrată cu numeroase tunuri. Această armată a fost împărțită în două: una să pătrundă în Moldova prin Pasul Ghimeș- Palanca, iar cealaltă, condusă de însuși Matei Corvin, să pătrundă prin Pasul Oituz. Ștefan cel Mare, dispunând de o armată de vreo 15.000 de ostași mai ușori înarmați, dar mai mobili, a gândit o tactică de hărțuire, înfometare, încercând să împiedice forțele maghiare să desfășoare o luptă în câmp. Cronicarul polonez Dlugosz ne informează că Ștefan cel Mare nu s-a încumetat să-l lovească pe Matei Corvin cu toată oastea, ci l-a hărțuit 40 de zile, în timp ce o parte a armatei sale, în urma armatei maghiare, bloca trecătorile  cu pietre și bușteni, ca să împiedice retragerea maghiarilor. Matei Corvin a jefuit și a ars , în parte, târgul Trotuș (unde cele două armate maghiare au făcut joncțiunea), orașele Bacău și Roman, reușind să ajungă, pe la mijlocul lunii decembrie, în Baia, unde și-a stabilit cartierul în zona centrală a orașului, urmând să se îndrepte spre Suceava. Ștefan cel Mare, care-l aștepta la vreo 8-10 km de Baia, a plănuit o bătălie în oraș, unde cavaleria maghiară nu se putea desfășura. Dlugosz  ne informează că aceasta era tactica sa: ,,cei puțini să biruie pe cei mulți”. Pe 14 decembrie, Ștefan cel Mare s-a hotărât să atace armata maghiară  doar cu pedestrașii,  pătrunzând în oraș, la miezul nopții, prin două părți, când o parte dintre maghiari dormeau, iar alții, conform aceluiași cronicar polonez, erau ocupați ,, cu golirea ulcioarelor de vin dibuite prin pivnițele târgoveților.” S-a creat panică și ambuscadă, pentru că o vâlvătaie uriașă s-a declanșat din mai multe părți, focul fiind pus de târgoveți și de pedestrași. Cronicarul Bonfinius ne spune că maghiarii ,,în acea noapte s-au luptat mai mult pentru viață decât pentru onoare”.  Astfel, nici cavaleria maghiară, nici tunurile nu au putut fi folosite, lupta dându-se  corp la corp, cu arme albe, sub ploaia de săgeți ale arcașilor moldoveni. În bătălie, Matei Corvin a fost rănit  de trei ori, reușind cu greu să se retragă cu armata sa. Scăparea armatei maghiare n-ar fi fost posibilă, dacă vornicul Crasnas, care trebuia să împiedice ieșirea din oraș, nu ar fi trădat, arătându-le maghiarilor pe unde să se retragă: o parte prin Tulgheș, iar cealaltă parte prin Cheile Bicazului.

  Astfel, în prima bătălie din istorie desfășurată pe străzile unui oraș, prin tactică inițiată de Ștefan cel Mare, s-a desfășurat la Baia, în noaptea de 14 spre 15 decembrie 1467, când moldovenii i-au învins pe maghiari. 

   Manualele de istorie îi informează pe elevi că prima bătălie desfășurată pe străzile unui oraș a avut loc la Toulon cu victoria francezilor  împotriva englezilor, pe 18 decembrie 1793, unde operațiunilor militare au fost conduse de Napoleon. Însă cu 362 de ani înainte, după cum am relatat, mai sus, a avut loc prima  bătălie pe străzile unui oraș, în Moldova, la Baia. Acesta a fost motivul principal pentru care am ales, ca bob de istorie, Bătălia de la Baia din 14-15 decembrie 1467.

  Bobul de cultură

 În decembrie 1874, Nicolae Grigorescu a terminat tabloul ,, Evreul cu caftan”.

N. Grigorescu
,,Evreul ccu caftan”,1874

Înainte de a descrie acest tablou, vreau să stabilesc următoarele:

1.Caftanul era îmbrăcămintea pe care o purtau doar boierii, dregătorii și domnul. Obiceiul sultanilor era să trimită în dar un caftan cu blană de zibelină ( samur), atunci când aprobau un domn, voievod, hatman, în țările vasale, sau când numeau un demnitar turc, în Imperiul Otoman. Aceasta îmbrăcăminte a reprezentat statutul social, dar și politic  al unei persoane.

2. În anul 1864, Domnul Alexandru Ioan Cuza a acordat cetățenie evreilor, cu condiția să fie pământeni și să renunțe la cetățenia pe care o aveau dată de altă țară. De asemenea, ei puteau să cumpere și terenuri agricole, devenind proprietari de pământ, putându-se stabili și în mediul rural.

Am socotit necesare aceste precizări, pentru ca să nu avem îndoieli în privința reprezentării reale a portretului unui evreu, purtând caftan. 

   Nicolae Grigorescu (1838-1907) este pictorul român care a pictat cele mai multe portrete de evrei.Primele portrete le-a realizat în Galiția, prin care a trecut, la întoarcerea sa din Franța, în anul 1867. El a fost impresionat nu numai de caracterul pitoresc ( ,,Un habotnic din Galiția”) al modelelor sale, ci și de expresia adânc dramatică a chipurilor lor  suferinde.  Mai târziu,  a pictat numeroase chipuri de evrei din Moldova, printre care ,, Portretul unui evreu” , ,,Rabinul”, ,, Evreul cu gâsca” ( tabloul meu preferat), ,, Doi evrei”, ,, Cap de evreu”, ,, Evreu cu caftan și fes”și multe altele. Majoritatea portretelor de evrei reprezintă busturi, exceptând ,,Evreul cu gâscă” și ,,Evreul cu caftan”. 

  ,,Evreul cu caftan” este printre puținele portrete de evrei pe care le-a realizat pictorul, unde personajul, prin poziția trupului, este prezentat ca o persoană sigură pe sine, ținând un baston la spate, îmbrăcat cu un caftan cu blană în jurul gâtului , purtând pe cap o căciulă de blană roșcată ( probabil din blană de jder) și neagră ( probabil zibelină, din care este realizat și gulerul caftanului). Însă privirea personajului nu ne arată aceeași siguranță, ci mai degrabă  o fire gânditoare, melancolică.Este un personaj greu de descifrat. Dimensiunile tabloului, pictat în ulei pe pânză, sunt de 53 x 30,5 cm și face parte din colecția Bragadiru. Acest portret s-a bucurat de un mare succes, după care au fost făcute numeroase copii, dintre care, una se află la Muzeul Național de Artă a României.

 Pe curând,

 Earnest

Bibliografie selectivă:

I.Lespezeanu, L.Marcu, Nebiruitul Ștefan Vodă, Editura Științifică, București,1964;

Lelia Rudașcu, N.Grigorescu, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1954.

,Bat clopotele cântând reîntregirea”; Versuri:Adrian Păunescu; Muzica: Ștefan Hrușcă , pe  https://www.youtube.com/watch?v=ecro5AHbxUI&list=RDecro5AHbxUI&start_radio=1

Am ales varianta cu Adrian Hrușcă și Adrian Păunescu, pentru că vocea lui Adrian Păunescu ne face să pătrundem mai bine în versuri.Probabil, pe unii dintre români îi va deranja această variantă.

,,Jurământul la Putna”;Versuri: Adrian Păunescu; Muzica Gil Ioniță pe https://www.youtube.com/watch?v=Hp4segiKOjY&list=RDHp4segiKOjY&start_radio=1

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CXLI). SAŠA STANIŠIĆ, ORIGINE

 ,, Familia mea trăiește răsfirată prin toată lumea. Ne-am divizat odată cu Iugoslavia și nu ne-am mai putut reuni niciodată în același loc. Ceea ce aș dori să relatez despre origine are legătură și cu această disparitate, care a determinat, ani de-a rândul, locul unde mă aflam: aproape niciodată în același loc cu familia” ( Saša Stanišić , ,,Origine”)

 

 Saša Stanišić,
n.17 martie 1978, Višegrad

 Saša Stanišić este al doilea scriitor bosniac pe care vi-l recomand. Primul a fost Mesa Selimović cu romanul ,,Dervișul și moartea” pe care l-am citit în timpul studenției ( pe vremea aceea știam că este iugoslav) și l-am recitit, ca pensionar, când am aflat că este bosniac, romanul rămânând, în continuare, unul dintre cele preferate. Înainte de destrămarea Iugoslaviei, toți locuitorii țării erau iugoslavi, așa cum în U.R.S.S. toți erau sovietici, neexistând conflicte etnice. În Iugoslavia, Tito și-a ținut poporul unit: după moartea sa, în națiunile din Iugoslavia ,,s-a trezit” naționalismul , încurajat de către Slobodan Milošević, pe care scriitorul Saša Stanišić îl găsește vinovat  pentru Războiul Iugoslav.

  Saša Stanišić s-a născut la Višegrad, în data de 17 martie 1978. În anul 1992, în timpul Războiului Iugoslav, familia lui s-a refugiat în Germania, stabilindu-se în Heidelberg, unde mama, politolog, a ajuns spălătoreasă, iar tatăl, economist de întreprindere, a lucrat ca săpător pe un șantier de construcție. Au locuit într-o casă, alături de alte șase familii refugiate, așteptând veșnic vești mai bune și o viață mai bună. În romanul său autobiografic ,, Origini”, autorul ne relatează că ,,În Germania ar fi fost dispuși să accepte orice job, numai să nu se ducă la fund. Așa erau toți din cercul nostru de prieteni iugoslavi.Iar patronii au știut să profite de ananghia la care se aflau. Salariile erau mici. Orele suplimentare nu erau prestate de bunăvoie și de cele mai multe ori erau neplătite. Era discriminatoriu așa ceva? Părinții mei n-ar putea să spună. Era jalnic? Asta, în orice caz.”Copilul Saša a învățat limba germană, într-o clasă cu alți imigranți (iugoslavi, olandezi, suedezi, turci), apoi, obținând calificative foarte bune la limba germană, a învățat liceul , alături de cetățeni germani. Părinții săi, după  câțiva ani, neprelungindu-li-se  vizele, au plecat în SUA, unde au trăit mai bine, după care s-au întors în Bosnia. Saša Stanišić a rămas în Germania, obținând prelungirea vizei, pentru studii, absolvind la Universitatea din Heidelberg studii slave și germane, iar după master a urmat Institutul de Literatură Germană din Leipzig.

  Romanul ,, Origini” este conceput în stilul  ,,flash”, dacă acest mod de a scrie a devenit stil. Nu știu, dar am mai scris despre aceasta, pe acest blog. Flash-urile din acest roman sunt momente din viața autorului, prezentate fără o ordine cronologică, trăite în copilărie și la maturitate în Bosnia și în Germania. Autorul simte nevoia să ne spună ce înțelege el prin originea sa, istoria, geografia și obiceiurile din țara sa natală, care sunt trăirile migranților, în a doua, a treia lor patrie, cât de distrugător este un război bazat pe ură națională și religioasă. Persoanele care i-au remarcat copilăria și maturitatea sunt cele două bunici, Cristina (,,nașă a  Mafiei”),  Mejrema ( ghicitoare în bobi de fasole) și bunicul musulman Muhamad. Astfel, familia sa era creștină și musulmană, ceea ce nu reprezenta pentru ei o problemă care să-i împiedice să fie o familie.  Romanul se termină  cu ,, Bârlogul balaurului”. Autorul ne avertizează să nu-l citim în ordine ( sunt reluate unele momente prezentate în flash-uri, probabil ca o concluzie), precizându-ne că ,, Slavii iubesc pericolul”.

   Ceea ce ne spune Saša Stanišić despre el este că ,, Rebeliunea mea a fost adaptarea. Nu la felul cum era de așteptat să fie imigrantul în Germania, dar nici în mod conștient împotriva acestuia. Rezistența mea s-a îndreptat împotriva fetișării originii și împotriva fantasmei identității naționale. Eu eram pentru apartenență. Oriunde eram dorit și oriunde voiam să fiu. Eram pentru găsirea unui monitor comun: era de ajuns.”  Cam progresist și totuși își caută originile în strămoșii săi care nu au migrat niciodată.

  Menționez că lui Saša Stanišić Germania i-a acordat  nouă premii pentru romane și pentru cărțile pentru copii ( ,,Lupul” a fost tradus și în limba română).

 Lectură plăcută!

 Pe curând, 

 Earnest

  Suntem la sfârșit de toamnă și vreau să vă amintesc o poezie de a lui Eminescu mai puțin cunoscută : ,,Afară-i toamnă”, pe care o găsiți recitată pe muzică pe https://www.youtube.com/watch?v=1FVwvg_6vzg

 De asemenea, vreau să vă amintesc că pe 5 noiembrie 2015 a trecut în Eternitate Adrian Păunescu și de  poezia sa ,, Analfabeților”, cenzurată în anul 1979, pe care o găsiți pe https://www.youtube.com/watch?v=6GjxZ-05bfc&list=RD6GjxZ-05bfc&start_radio=1

LOCURI SACRE (XIII). MĂNĂSTIREA LAINICI

 ,,Întoarcerea la sacru reprezintă singura noastră cale de salvare. Cale nu înseamnă decât redescoperirea ritmului care ne poate armoniza cu tot ce e concret și unic în afara noastră.”
                                                                                                                                     ( Mircea Eliade)

   

Mănăstirea Lainici
 Biserica Nouă ( stânga) și Biserica Veche ( dreapta)

 Un loc sacru - creat de Dumnezeu ( pe care oamenii l-au descoperit sau urmează a-l descoperi) sau devenit sacru prin sacralizarea lui, ca loc  pentru Casa Domnului- rămâne un loc sacru,  indiferent de câte distrugeri a suferit datorită necredincioșilor, care l-au pângărit. El  va dăinui, în ciuda distrugătorilor. Un bun exemplu, ca argument al celor afirmate, mai sus, este Mănăstirea Lainici, numită de localnici ,, Mireasa din Defileu” .
 Mănăstirea Lainici se află în Parcul Național al  Defileului  Jiului, la 32 km distanță de Târgu Jiu și la 25 km distanță de Petroșani. Majoritatea lingviștilor găsesc originea denumirii mănăstirii în cuvântul grecesc ,,lainos”, care înseamnă ,,piatră”, traducându-se literal ,, trecătoare prin munții de piatră.”

  Începuturile acestui așezământ religios este în secolul al XIV-lea, fiind, alături de Vodița, Tismana, ctitoria  Cuviosului Nicodim.  De la întemeierea ei până în zilele noastre, această mănăstire a fost,  de cinci ori, distrusă sau transformată în altceva,  dar a dăinuit și de fiecare dată, s-a refăcut  mai mare și mai frumoasă.

Biserica Nouă
Pictura din pronaos, partea din N-V

   Prima distrugere a făcut-o, între anii 1750 și 1765,  celebrul general Bucow, deși mănăstirea nu se afla pe teritoriul stăpânit de Imperiul Habsburgic. Vă reamintesc că Bucow, creștin catolic, a distrus în Transilvania peste 300 de biserici și mănăstiri ortodoxe, omorând sute de călugări și preoți, că el a fost omorât de  calul său, care l-a zdrobit, călcându-l în picioare, pe una dintre străzile din Sibiu.

  A doua distrugere au făcut-o turcii, care pe la anul 1817, îl căutau pe Tudor Vladimiresc, care s-a ascuns în mănăstire, îmbrăcat în călugăr. Pentru că nu l-au găsit, au prădat mănăstirea, i-au alungat pe călugări și l-au decapitat pe călugărul Maxim.

 A treia distrugere au făcut-o germanii, în timpul Primului Război Mondial. Au ocupat mănăstirea, au pângărit biserica, intrând  călare în interiorul ei, au distrus, prin ardere, Arhiva care măsura 15 m, au făcut focul, folosind chiar ramele unor icoane. Și ei erau creștini.

În anul 1947, când au început lucrările pentru calea ferată Bumbești-Livezeni, mănăstirea a fost închisă, devenind cartierul general al Armatei și al brigadierilor. Măcar, aceștia nu au pângărit-o: au pus doar lacăt pe biserică.

 În anul 1961, mănăstirea a fost redeschisă, dar ca un fel de ,,Casă de Oaspeți”. În biserică, se făceau slujbe doar în unele duminici și la Marile Sărbători.

  În anul 1970, mănăstirea s-a redeschis.

 În zilele noastre, mănăstirea are 40 de călugări și două biserici. Hramurile mănăstirii sunt : ,,Schimbarea la Față” ( 6 august) și  ,, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” ( 21 noiembrie).

 Biserica Veche este aceea a cărei refacere a început în anul 1812. Ea a fost ridicată pe o temelie de piatră,fiind construită din cărămidă, în stilul oltenesc, care îmbină armonios stilurile bizantin, brâncovenesc, baroc românesc și chiar moldovenesc, prin picturile exterioare. Însă specific acestui stil sunt acoperișurile de la intrare, pe care le întâlnim frecvent la bisericile din  județul Dolj și mai puțin în cele din județul Gorj. În interiorul bisericii, se mai păstrează picturile realizate în frescă, în stil bizantin, din anul 1860 și picturile de pe iconostas.

Icoana Făcătoare de Minuni
,,Maica Domnului Gorgoepicuus”

 Biserica Nouă  a fost ridicată între anii 1990 și 1994, tot în stilul oltenesc, dar predomină cel bizantin, care are două planuri : Biserica de la demisol și cea de deasupra ei. Biserica de la demisol  este destinată Catacombelor, având pe pereți pictată viața creștinilor din anul 1 până în anul 313, reprezentându-i pe majoritatea sfinților și martirajele cunoscute din Istoria Bisericii Creștine și din Sfânta Tradiție.  În Biserica de deasupra, sunt pictați sfinții din  perioada de după anul 313, inclusiv cei canonizați în secolul nostru, aparținând, în special, Bisericii Ortodoxe. Pictura a fost realizată în frescă de  Grigore Popescu- Muscel,  cel mai bun pictor mural și restaurator din zilelele noastre. În județul nostru, el a restaurat, împreună cu soția sa, pictorița Mariana Popescu-Dragomir, pictura Bisericii din Borzești.

 În Biserica Nouă a fost adusă, de la Mănăstirea Dohiariu ( Muntele Athos), una dintre cele șapte copii ale Icoanei Făcătoare de Minuni ,,Maica Domnului Gorgoepicuus”(,,Grabnic Ascultătoare”). Această icoană este pictată pe lemn de santal, acoperită cu o mantie de argint aurit.

  La Mănăstirea Lainici sunt moaștele Sfântului Cuvios Irodion Ionescu ( ,,Luceafărul de la  Lainici”) și ale Sfântului Cuvios Visarion de la Lainici.

  Metoc al Mănăstirii  Lainici, la o distanță de 5 km,  este Schitul Locurele, ridicat între anii 1850 și 1852, situat pe  raza orașului Bumbești-Jiu.

  După cum v-am mai relatat, țara noastră are multe locuri sacre, toate aflându-se în locuri mirifice. Probabil, acestea ne-au ajutat să nu dispărem ca nație. Oare cât vom mai fi protejați?

Nu ratați niciodată să poposiți în aceste locuri sacre, nu numai ca turiști,ci ca adevărați creștini, care se roagă pentru strămoși, pentru ei și pentru țară, mulțumindu-i Lui Dumnezeu că ne-a dat această țară și că ne-a apărat existența.

 Pe curând,

 Earnest   

  

ORAȘE DISPĂRUTE (II).TÂRGȘORU VECHI

 ,,Un oraș măreț nu trebuie confundat cu un oraș populat.” ( Aristotel)

 

Rezervația Arheologică Târgșoru Vechi

 La 10 km vest  de Municipiul Ploiești se află Situl/Rezervația Arheologic(ă) Târgșoru Vechi  întins pe 17 ha, situat în Câmpia Munteniei, la marginea zonei piemontane colinare, între râurile Prahova și Teleajen. Acest sit este numit în literatura de specialitate ,,Mica Troie subcarpatică”, fiind un loc ideal pentru cercetători, pentru că aici există o așezare, cu locuire neîntreruptă din paleoliticul superior, până la începutul secolului al XX-lea. Cercetările arheologice au început în anul 1956 și continuă, în prezent. Este greu să păstrezi straturile de cultură, fără a distruge succesiunea epocilor. Așadar, s-au făcut săpături pe întregul perimetru al sitului, păstrând urmele cele mai importante, și anume, acelea ale orașului medieval.

Necropola birituală, sec.III-IV
Cultura Sântana d Mureș- Cerneahov

Astfel, au fost cercetate, de către renumiți profesori universitari (printre care și Academicianul Mircea Petrescu Dâmbovița), o locuință semiovală din Paleoliticul Superior, complexele Epocii Neolitice ale culturilor Starcevo - Criș, Boian, Gumelnița, complexele culturilor din Epoca Bronzului Glina III-Schnekenberg, Tei, Monteoru, ale culturilor Epocii Fierului Ferigele-Bârsești, ale perioadei geto-dacice Chilia- Militari, ale Epocii Romane, unde au fost descoperite castrul roman și termele, ale perioadei daco-romane, protoromâne și române ale culturilor Sântana de Mureș - Cerneahov ( aici există o conviețuire cu sarmații, conform materialului arheologic, dar și a celei mai mari necropole birituală -incinerație și înhumare - cu cele 470 de morminte cercetate), Ipotești- Cândești, Dridu.

Biserica ,,Sfinții Arhangheli Mihail  și Gavril”,
1671, Antonie -Vodă din Popești 

  Însă interesul arheologilor a rămas și rămâne orașul medieval Târgșoru Vechi, numit ,,orașul lui Mircea cel Bătrân” întemeiat pe o moșie a Domnului Mircea cel Bătrân pe care acesta o dăruise negustorilor și orășenilor, pentru a-și asigura nevoia de lemne, ceea ce demonstrează că exista un târg, înainte de Mircea cel Bătrân, situat în apropierea moșiei. În documentele de la începutul secolului al XV-lea, Târgșoru Vechi apare cu numele de ,,Novum Forum” sau ,,Novo Foro” ( Orașul Nou). Târgșoru Vechi este menționat în documentele medievale printre cele mai importante orașe ale Munteniei, alături de Târgoviște, Câmpulung, Brăila. De exemplu, în registrele vamale din Brașov, între anii 1500 și 1550, sunt menționate  200 de nume de negustori și locuitori ai Târgșorului. Acest oraș nu a fost doar un centru comercial, ci și unul meșteșugăresc al olarilor, fierarilor, țesătorilor. Așezarea geografică îl avantaja, pentru că pe aici treceau drumurile care legau zona dunăreană cu Transilvania, cu zona Carpaților de  Curbură, cu Moldova. De asemenea,Târgșoru Vechi este numit ,,orașul cu biserici”, lucru rar pentru un oraș negustoresc. Existența unor biserici este firească, pentru că acest oraș a fost Curtea Domnească a lui Vladislav al II-lea, care, după cum ne relatează ,,  Letopisețul  Cantacuzinesc”, ,,au făcut biserica domnească din Târgșor. Și au pierit de sabie, în mijlocul Târgșorului.”,dar și a lui Vlad Țepeș, Antonie - Vodă din Popești, Grigore Ion Ghica, Constantin Brâncoveanu. Aceștia au ridicat biserici, le-au reparat , pictat (Constantin Brâncoveanu, biserica lui Antonie - Vodă din Popești ) ca  și Neagoe Basarab și  Mihnea Turcitul. Antonie -Vodă din Popești a schimbat aspectul Curții Domnești. Astfel, prin Hrisovul din  9 decembrie 1671, Curtea Domnească a fost transformată în mănăstire sub numele de Turnu. A fost  construită o nouă biserică, peste biserica lui Vlad Țepeș, din cărămidă, în formă de navă, cu două cupole și cu o scară interioară cu acces spre clopotniță. Această mănăstire a fost închinată ca metoc, Spitalului Pantelimon din București, în anul 1752. Pe lângă  mănăstire  a funcționat o școală, începând cu anul 1862. Însă pentru că a fost avariată de cutremure, în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a fost mutată la Târgșoru Nou. Cea mai nouă  construcție ridicată în vechiul oraș este conacul Moruzzi, la N-E de Biserica Roșie a lui Mihnea Turcitul.

 Se pot vedea în Rezervația Târgșoru Vechi: Necropola Birituală a Culturii Sântana de Mureș- Cerneahov,  ruinele bisericii lui Vladislav al II-lea, ruinele Bisericii Roșii ( 1579), Ruinele Bisericii Albe ( 1570), Biserica lui Antonie- Vodă din Popești ( fosta mănăstire Turnu) restaurată integral între ani 1992 și 1997), ruine din diferite etape ale Curții Domnești, Conacul Moruzzi, ridicat în stil neoromânesc, pe care l-au cumpărat călugării Mănăstirii Turnu, în anul 2007,  cu 80.000 de euro, pentru a-l reabilita și pentru a împiedica pe alții să-l cumpere cu scopul de  a-l transforma într-un  restaurant cu numele ,,Dracula” .

  Planurile Institutului de Arheologie ,, Vasile Pârvan” și ale Muzeului de Istorie și Arheologie ,,Prahova” sunt mărețe. Vor să facă în această rezervație un centru important de cercetare, unde să se urmărească interacțiunea dintre comunitățile umane care au trăit în acest spațiu zeci de mii de ani, un sediu unde să se țină conferințe, să  pună rezervația în circuitul turistic, să se finalizeze cercetările orașului medieval, prin săpăturile arheologice, dar și prin căutarea și cercetarea documentelor din diferite perioade,care, cine știe pe unde mai sunt rătăcite. 

  Totuși, părăsit, Târgșoru Vechi rămâne un oraș măreț, chiar dacă, doar ruinele ne mai pot povesti istoria lui.

  Avem un patrimoniu  cultural bogat, care așteaptă să fie valorificat și valorizat, dar pentru aceasta trebuie bani, care, deocamdată, se duc pe arme, ce  distrug, nu construiesc și care niciodată nu ne vor putea apăra. Vă rog, să-mi spuneți, care dintre aliații noștri ne-au apărat, pâna sfârșit, în vreun război? De asemenea, vă rog ,să-mi spuneți, dacă mai există, astăzi, români ca cei din armatele române, care au luptat la Mărășești sau în Vestul Transilvaniei?

 Pe curând, 

 Earnest

 Bibliografie selectivă

     Bogdan Ciupercă, Târgșoru Vechi- Locuri, oameni, identități... 60 de ani de cercetări arheologice”, în Zargidava, nr.XV, 2016, p.76-92

 

UN BOB DE ISTORIE ȘI DE CULTURĂ (XI)

 ,,Un om familiarizat cu istoria pare să fi trăit de la începuturile lumii.” ( David Hume)

  În istoria noastră,în luna noiembrie au avut loc evenimente importante, care au vizat existența noastră în acest spațiu. Se ne amintim doar  ce a însemnat victoria lui Basarab I din 9-12 noiembrie 1330 la ,,o Posada” împotriva lui Carol Robert d ̛ Anjou , cel care-i transmitea domnului român că îl ,,va scoate de barbă din viziunea lui” , ce importanță a avut pentru dezvoltarea conștiinței și identității naționale pentru românii din Transilvania izbucnirea  pe 2 noiembrie 1784 a Revoluției Sociale și Naționale condusă de Horea, Cloșca și Crișan sau hotărârea din 28 noiembrie 1918 a Consiliului Național Român din Bucovina, privind Unirea Bucovinei cu România. Prin aceste evenimente s-a constituit statul medieval român independent Țara Românească a Munteniei (  numită în unele izvoare și Valahia sau Ungro-Vlahia), deschiderea drumului românilor din Transilvania pentru independență și unitate,  parcurgere care a durat 134 de ani sau unirea Bucovinei cu România, după 143 de ani de stăpânire austriacă.
Bobul de istorie

 ̓

4 august 1919, Trupele române intrând în Budapesta

Pe 10 noiembrie 1918, cu mai puțin de 24 de ore înainte de Armistițiul de pe Frontul de Vest, România a declarat război Germaniei, încălcând Tratatul de Pace de la Buftea-București, din martie 1918. Încetarea războiului în Vestul Europei nu însemna încetarea războiului și pentru România, pentru că, în contextul celebrului principiu al dreptului de  autodeterminare a popoarelor, în Transilvania se pregătea Adunarea de la Alba Iulia, care urma să declare independența Transilvaniei și unirea cu România ,iar în Ungaria Béla Kun organiza Partidul Comunist Maghiar, care urmărea constituirea unei republici a sfaturilor după modelul republicii sovietice din Rusia și refacerea Ungariei Mari. El a reușit să atragă de partea lui cadrele militare de comandă, care se simțeau umilite de capitularea aliaților, folosindu-se de Declarația de Independenței a Ungariei față de Austria, ceea ce însemna destrămarea dualismului. Așadar, privirea belicoșilor, susținători ai lui Béla Kun, era ațintită spre evenimentele din Transilvania. Astfel, el susținea o campanie teroristă  în Transilvania de Nord-Vest cărei cad victime mii de români. El a reușit să constituie o armată, în Nord-Estul  Ungariei, a ocupat Budapesta, pe 21 martie 1919, a răsturnat Guvernul și a instaurat Republica Sfaturilor, a sprijinit, în aprilie 1919, insurecția de la Viena și pregătea cu mult elan , în aceeași lună, să atace Cehoslovacia, România și unirea cu Rusia Sovietică. În Transilvania, acționa Divizia Secuiască formată din trei brigăzi la care s-au adăugat detașamentele de represiune formate din jandarmi, persoane din administrația nobiliară și indivizi care voiau să se căpătuiască. Pe data de 16 aprilie 1916, Ungaria a declarat război României. În toată această perioadă, în  Nord-Vestul Transilvaniei, s-a instaurat o dictatură comunistă exercitată prin doi comisari, Agoston Péter și Kátz Béla, care a fost întărită militar pe linia artificială Zalău-Zam de către trupele colonelului  Kratokwill. Au fost atacate satele de pe Crișul Repede și Crișul Negru, cel mai mare masacru a fost în Lunca -Vașcăului. Au fost asasinați fruntașii români de la Beiuș, care au votat actul Unirii de la 1 Decembrie, printre care Nicolae Bolcaș ( bunicul regretatului avocat Lucian  Bolcaș, invitat mereu la televiziuni, critic al regimului Băsescu), Ion Ciordaș și alți intelectuali din orașele și satele de pe Crișuri și Barcău. Armata română a reușit să elibereze această regiune la sfârșitul lunii aprilie,  iar  pe 23 mai 1918, Regele Ferdinand împreună cu generalii Mădărescu și Holban, sosiți la Oradea, au trecut în revistă trupele române, care vor acționa împotriva atacului de pe Tisa în iulie-august 1919, obținând o victorie decisivă. Pe 4 august 1919, armată română a intrat în Budapesta, contribuind la înlăturarea regimului comunist al Republicii Sfaturilor, care a condus Ungaria timp de 133 de zile. Operațiunile  României din Ungaria au fost  aprobate de Consiliul Militar al Antantei. Așadar, Unirea de la 1 Decembrie 1918 nu a putut fi acceptată de regimul comunist de la Budapesta. Deși armata comunistă din Transilvania a fost înfrântă, comuniștii care au susținut-o  au continuat să acționeze. Ultima lor zvâcnire a fost sângerosul atac cu două bombe (o bombă artizanală a fost amplasată în spatele tronului regal) din Senatul României, din 8 decembrie 1920. Ținta a fost Octavian Goga, dar  au fost asasinați trei senatori: Ministrul Justiției Dimitrie Greceanu, Episcopul Greco- Catolic de Oradea  Demetriu Radu și  senatorul Spirea Gheorghiu. Printre răniți au fost și Președintele Senatului Generalul Constantin Coandă (tatăl lui Henri Coandă) și doi episcopi ortodocși, Nifon Niculescu și Roman Ciorogariu. Acest act terorist a fost organizat de trei tineri, anarhiști de extremă stângă, Max Goldstein, Saul Osias și Leon Lichtblau.

Bobul de cultură

Pe 21 noiembrie 1924, Societatea ,Principele Mircea” a dezvelit statuia ecvestră a  Regelui Ferdinand, din 

Mihail Kara, 
Medalie, Ferdinand I, 1921

centrul Oradei, ca semn de omagiu al vizitei Regelui la Oradea în timpul Războiului Româno-Ungar, din anul 1919. Am ales ca bob de cultură acest eveniment legat de bobul de istorie prezentat, mai sus, pentru a sublinia faptul că  statuia a fost opera unui sculptor orădean Mihail Kara, adept al curentului artistic Art Nouveau, printre puținii sculptori din România, creatori în acest stil. El a fost preferatul Reginei Maria, care era pasionată de Art Nouveau. Aceasta i-a cerut, în anul 1920, să realizeze medaliile dedicate Unirii. În acest scop, el urma să creeze 13 piese din bronz de bună calitate, realizate prin batere, ulterior argintate. Medalioanele trebuiau să-i  reprezinte pe avers pe Regele Ferdinand, pe Regina Maria, pe membrii Casei Regale și pe Generalul Traian Moșoiu, cel care a organizat festivitatea Încoronării de la Alba Iulia. Pe revers, scria ,,Amintire de la Încoronare. Alba Iulia 1921”.

Oradea, Mihail Kara,1924
Statuia ecvestră a lui Ferdinand 

Revenind la Statuia ecvestră a lui Ferdinand din Oradea, aceasta a fost amplasată în locul statuii lui Sfântului Ladislau , costurile ridicându-se la 1.000.000 de lei. La dezvelirea acesteia a participat Regina Maria și moștenitorul tronului, Carol al II-lea, fiind sfințită de către Episcopul Ortodox de Oradea Roman Ciorogariu. Astăzi, statuia nu mai există.  Aceasta și Statuia Reginei Maria, care era  amplasată în fața Teatrului din Oradea, în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, au fost retrase pentru a nu fi profanate și duse la Biblioteca Liceului ,,Samuil Micu” din Beiuș. Însă  după anul 1945, când această bibliotecă a fost arsă, cei care au pricinuit  catastrofa le-au tăiat și au făcut din ele scrumiere.Și astfel, încă o creație artistică a dispărut din patrimoniul românesc.

Pe curând, 

Earnest

Bibliografie selectivă:

Sever Dumitrașcu și Laura Ardelean, Realități uitate. Regele Ferdinand și Oradea, în Zargidava,  Nr. VI,  Bacău, 2007;

Călin Ghemiș, Din Medalistica Unirii, Crisia, Nr. LII, Oradea, 2022.