PLIMBĂRI PRIN JUDEȚ(VIII).DRUMUL DE LA BACĂU LA BUHUȘI (II)

 ,,Călătoriile sunt o investiție în tine.”( Matthew Karsten)

 

Biserica ,, Sfântul Gheorghe” din Valea lui Ion,1909 

V-am  propus o plimbare spre  Buhuși , în două etape, dacă doriți să vedeți câte ceva din fiecare localitate  de pe traseu. Luna septembrie se anunță a fi numai bună pentru călătorie, așa  că vă propun încă un popas, înainte de a ajunge la Buhuși, și anume, la Blăgești. Cred că după vreo 20 km de la Bacău, faceți la stânga și intrați în comuna Blăgești, care este situată între partea sudică a Depresiunii Cracău - Bistrița și Dealurile Chicera, o zonă plăcută de trecere de la relieful depresionar la cel al Dealurilor Subcarpatice. În comuna Blăgești, formată din mai multe sate, veți avea parte de aer curat, nepoluat, de râul Bistrița și afluenții ei (numeroase pâraie, printre care Blăgești, Valea lui Ion, Țârdei) de o  pădure de foioase ( cred că ar trebui făcute împăduriri) și  multe livezi, comparând cu celelalte sate prin care am trecut. Prima atestare documentară a Blăgeștilor este din anul 1436 ca, fiind o așezare de răzeși români. De-a lungul anilor, alături de ei, s-au stabilit turci, evrei ( aceștia au fost  asimilați de băștinași sau au plecat în alte localități) și rromi. De aceea, etnografic, veți descoperi influențe ale minorităților, în special, în ocupații, arhitectură și obiceiuri.Toate acestea le veți afla la Muzeul Așezământului Social-Filantropic de pe lângă  Biserica ,,Sfanta Paraschiva” din Blăgești. Pentru că tot am pomenit de această biserică, vă recomand să treceți măcar pe la trei biserici din comună, căci,pe de o parte, este bine să mai aprindem câte o lumânare pentru strămoșii noștri și una pentru liniștea sufletelor și gândurilor noastre, iar, pe de altă parte, aceste biserici au  valoare istorică și monumentală. Biserica amintită, mai sus, a fost ridicată în anul 1838 de către căminarul grec Anghel Valy venit din Constantinopol pentru a strânge sumele de vânzare a rachiului de la velniță. El a adus de la Constantinopol  catapeteasma pictată și cele trei clopote, care exprimă notele do, la ( acesta are imprimat pe el chipul Maicii Domnului) și fa. În arhitectura bisericii în formă de navă, ridicată din cărămidă pe temelie de piatră ( aum, cimentată) , în interior veți vedea cupola sprijinită pe 12 stâlpi, ceea ce este unicat în construcțiile religioase din Moldova. În biserică, se află unul dintre veșmintele Sfintei Paraschiva.  La Valea lui Ion este  biserica ,, Sfântul Gheorghe” în stil bizantin cu planul în  cruce greacă înscrisă, ridicată, între anii 1902 și  1909, după planurile arhitecților Ion Trifan și Stoian și pictată de Ioan Antoniu și fiul său, Ion, toți cei patru creatori, fiind din Piatra Neamț.  Catapeteasma vechii biserici se păstrează în bună stare la Biserica din Pădureni din județul Neamț. De asemenea, la Buda  vă puteți închina la Biserica ,,Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, unde veți vedea pictura realizată de Jean Dumitrescu, cunoscutul pictor băcăuan , care a pictat  alături de Tonița la Scorțeni, Biserica  ,, Sfinții Voievozi Mihail și Gavril”, alături de Nicu Enea la Bacău Biserica ,, Sfinții Arhanghel Mihail și Gavril” din Cartierul C.F.R.  și alte multe biserici ca acele din Holt, Letea Veche, Valea Șoșii din Moinești și care a realizat desenele cărții ,,Cele 24 de Vămi”. În această biserică, s-au păstrat catapeteasma și clopotele vechii biserici de lemn, din anul 1821. Tot la Buda se află cea mai veche școală din comună, ridicată în anul 1887,  aflată pe lista monumentelor din județ. Nu puteți pleca din comună, fără să treceți pe  la ARCA Resort din Blăgești,care se întinde pe multe hectare, ridicată în jurul unei ferme piscicole. Aici, puteți să mâncați la cherhana  diferite mâncăruri din pește sau să cumpărați preparate din pește, să vedeți iazurile unde sunt crescuți sturioni, păstrăvi, crapi, să  vă plimbați pe aleiele din  livezi, vii,  prin parcul artizanal, să admirați  cerbii lopătari, căprioarele, fazanii sau păunii. Nu pot să nu vă amintesc faptul că la Valea lui Ion s-au născut peronalități istorice și literare, care toți poartă numele de Ion: Ioan Ababei, deputat în adunările ad hoc ( nu i-am văzut casa, despre care se spune că mai există și care, se spune, că de la el a fost numit satul), criticul literar și profesor universitar Ion Rotaru, poetul Ion Tudor Iovian, profesorul de filosofie și poet Ion Pascaru, profesorul de filosofie, scriitor, jurnalist Ion Fercu, care a obținut numeroase premii, dar cel mai important este Premiul Academiei Române acordat, în anul 2020, pentru cartea  ,,Prin subteranele dostoievskiene.” La Blăgești, s-au născut și alte prsonalități cunoscute în cultura română ca: Mihai Jigău, cercetător în pedagogie  , jurnalistul Ion Busuioc și mulți medici, profesori, ingineri, economiști.

Blăgești, Apus de Soare văzut la ARCA Resort

  De la Blăgești mai aveți vreo 4 km până la Buhuși, intrând prin Strada Rădulița străjuită de magnolii, unde, la intrare, vă întâmpină cișmeaua cu apă adunată din izvoarele Rezervației Naturale Runc a Pădurii de Fagi, cunoscută cu numele .Cișmeaua ,, Fata cu ulciorul” care este opera sculptorului Constantin Teslaru, tatăl actriței Maria Teslaru. Același sculptor a realizat o statuie ecvestră a lui Ștefan cel Mare pe Orbic, unde Ștefan cel Mare, în anul 1457,  l-a înfrânt pe uzurpatorul  Petru Aron, statuie dărâmată din motive pe care eu nu le cunosc.În Buhuși, nu am mai fost de la o întâlnire de promoție, din anul 2021, și atunci  m-a  cuprins nostalgia. Nu mai este celebra Fabrică de Postav. Colega mea, Natalia Brătuleanu, nepoata Academicianului Gheorghe Platon, scria în lucrarea ei de gradul I că mulți ani , colonelul Eugen Alcazar, cel care a întemeiat fabrica  în anul 1885, a cercetat dacă sunt condiții necesare pentru construirea acesteia: materie primă, drum comercial și legături cu alte rețele comerciale, tradiție în  tors și în  țesut  a femeilor din zonă. Peste o sută de ani, postavul și toate tipurile de textile: pături, tot felul de stofe, dintre care unele foarte fine (ca pânza de in topit) și-au făcut loc pe piața românească și pe cea  străină, ca acestea, în câțiva ani, să dispară în România democratică, liberală și capitalistă. Colonelul Eugen Alcazar a construit din banii săi și o Școală de Băieți cu 4 săli de clasă, în apropierea Bisericii ,,Sfânta Înviere”.

Buhuși, Cișmeaua ,,Fata cu ulciorul”,
sculptor Constantin Teslaru

Dacă vrei să vezi și să simți pulsul unui oraș, trebuie să te plimbi pe străzile lui, să privești casele, grădinile, oamenii de pe stradă. Buhușul este orașul care trebuie văzut, cunoscut, plimbându-te pe străzile lui, oprindu-te la o câte o biserică, la Sinagogă ( în Buhuși, care era un oraș cu multe familie de evrei, astăzi, nu mai este niciun evreu), după care te duci la Muzeul de Istorie, reamenajat, situat în Conacul  familiei de boieri Buhuș, ridicat în secolul al XVIII-lea.Pe vremuri, cam până în anul 2002, acolo era și o Grădină Zoologică, singura din județul nostru. Apoi, vă sugerez să mergeți la cele două mănăstiri: Ciolpani și Runc. Mănăstirea Ciolpani își are originea într-un schit  în vremea Domnului Petru Șchiopul ( a domnit vreo 15 ani, în două domniii, între anii 1574 și 1579,  1581 și 1591), pe care l-a ridicat sulițașul Ciolpan, călugărit cu numele de Hariton. În anul  1730, medelnicerul Teodosie Cantacuzino a ridicat o bisericuță de lemn. Localnicii știu cum arăta această bisericuță prin anii 80 ai secolului trecut: o ruină.  Trebui să o vedeți, în zilele noastre: este o minunăție! Bisericuța ,,Sfântul Nicolae” a fost reabilitată, este din ștejar, acoperită  cu șindrilă, având L=7 m și l=5 m Îți vine să o iei și s-o pui în buzunar și să o aduci acasă, așa cum aveam ,, intenția”, în tinerețe, cu Biserica ,,Trei Ierarhi” din Iași. Nu vreau să v-o descriu, pentru că doresc să vă trezesc curiozitatea și s-o vedeți. Este înzestrată cu  Icoana ,,Sfântul Nicolae”, făcătoare de minuni. Noua mănăstire, care este  de maici, a fost ridicată între anii 1991 și 1993 și adăpostește o parte din moaștele Sfântului Emilian de la Durostorum. În ceea ce privește Mănăstirea Runc, aceasta a fost ctitoria lui Ștefan cel Mare, după victoria de la Gura Orbicului. Este o mănăstire de călugări.Actuala biserică a mănăstirii a fost refăcută, în anul 1967, pe planul bisericii din anul 1760. În anul 1859, aici, statul a construit o școală foarte mare, din cărămidă. În curtea mănăstirii, se află și un paraclis, chiliile călugărilor,legate între ele cu alei străjuite de trandafiri. Este una dintre puținele mănăstiri de călugări foarte curate. Majoritatea călugărilor au studii superioare și ei au fost cei care au construit Mănăstirea de la Tisa Silvestri. Nu vă dau detalii despre arhitectură, pictorul și pictura ei, pentru că toate aceste informații le veți afla la mănăstire. Cele două mănăstiri se află la marginea Rezervației Naturale Runc, rezervație amenajată  cu  indicatoare ale traseelor turistice, unde sunt fagi cu o vârstă  de peste 150 de ani, dar am aflat că au apărut șacali aduși, probabil, de niște răuvoitori.Ce mai puteți vedea în Buhuși?

Buhuși, Biserica de lemn ,,Sfântul Nicolae”,1730

Hanul Orbicului din secolul al XVIII-lea, unde se întâlneau revoluționarii pașoptiști, aflat într-o continuare degradare. M-am săturat, citind despre proiectele de reabilitare. Cui îi mai pasă de trecut? De asemenea, se pare că vor aranja Parcul Dendrologic, care, pe vremuri, era unul dintre zonele de atracție ale orașului. Am aflat că, între timp, au fost tăiați unii arbori rari. Totul este posibil. Cum nu am mai fost la Piatra Neamț de mulți ani  pe acest traseu, nu știu dacă s-au finalizat lucrările de reabilitare la Sala Polivalentă care, și acest obiectiv, era mândria  orașului unde aveau loc  competiții sportive naționale și chiar internaționale. 

 Nu pot să închei fără a vă aminti măcar patru personalități, care s-au născut la Buhuși: regizoarea Elisabeta Bostan, astroloaga Mariana Cojocaru ,cu studii de astrologie în Thailanda și cei  doi istorici: unul, Mihail Roller, care a falsificat Istoria României,  convingând generații de elevi că românii sunt un popor de origine slavă, iar celălalt, academicianul Gheorghe Platon, care a adus contribuții valoroase la cunoașterea Epocii Moderne a României.

  În concluzie, am scris prea mult, pentru ca dumneavoastră să aveți răbdare să citiți această postare, dar una peste alta, cred  că informațiile date vă vor  trezi interesul ca  să revedeți, în traseul propus de mine,  măcar un obiectiv și-i veți da dreptate fotografului călător Matthew Karsten care spunea  că orice călătorie reprezintă, pentru fiecare, o investiție în noi înșine. Și Nicolae Iorga spunea că dintr-o călătorie înveți și reții mai mult ca dintr-o carte de geografie sau de istorie.

   Pe curând,

   Earnest

 

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CXXVIII) PÉTER DEMÉNY, IEȘIREA DIN VÂRTEJ

 ,, Așa ar trebui să-mi spăl întreaga  viața: la malul unei ape, prin bulbuci și lumină. E chiar o metaforă mai bună decât vârtejul, cel puțin pentru asta, pentru felul în care vreau acum să mă apropii de viața mea, și aici tot Mikuna m - a inspirat . Datorită ei înțeleg  cu chiu cu vai că nu are rost să fim supărați și să păstrăm ranchiună. Ești supărat pe covor? Sper  că nu . Vrei doar să fie mai curat.”

( Péter Demény ,,Ieșirea din vârtej”) 

 

Această carte, pe care v-o recomand din toată inima, mi-a dăruit-o băiatul meu, dar cu o dedicație de la autor , pentru mine: ,,Doamnei Livia Sibișteanu, pe care nu o cunosc, dar  vreau s-o cunosc. Cu drag,  Péter Demény.” De ce ține scriitorul, traducătorul și profesorul de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine de la Universitatea din București să mă cunoască? Simplu, pentru că mi-am exprimat întotdeauna admirația pentru cum scrie, dar, mai ales, cum gândește un om de cultură, care aparține minorității maghiare din România.

  În romanul ,, Ieșirea din vârtej”, care este o continuare a romanului ,, Vârtej în reluare”, pe care vi l-am recomandat pe 30 octombrie 2024, Péter Demény  ne dă impresia că a ieșit din vârtejul în care intrase . Îmi pare rău, dar eu cred că încă nu a finalizat ieșirea  din acel obsesiv vârtej, pentru că , nu întâmplător, înainte de ultimul ,,capitol” ne relatează, în ,, Noaptea vie”, povestea ursulețului Eduard. Așadar, iubirea sa adevărată, Mikuna, trebuie să mai ,,lucreze” la ieșirea din vârtejul lui  Péter , ca să nu cadă mai adânc în alt vârtej  ,, unde nu vor mai fi dorințe, nici melancolie, doar fericire. O fericire adâncă, profundă, ca o noapte vie.”

  Am citit multe comentarii referitoare la acest roman, scrise de scriitori cunoscuți în lumea literară contemporană. Fiecare dintre ei a înțeles și a comentat în felul lui spusele autorului, dar toți au ajuns la concluzia, că acest roman este unul  al iubirii și că doar iubirea este sensul vieții lui Péter Demény. Nu sunt de acord că acest roman te face să-l citești cu sufletul la gură, din contra, te face să te oprești la fiecare pagină și să reflectezi la ceea ce ne transmite autorul, pentru că în fiecare pagină sunt, cel puțin, două fraze asupra cărora trebuie să meditezi. Interesantă este conceperea romanului: înainte de fiecare ,,capitol”, care reprezintă o frântură din viața lui, autorul ne relatează o poveste, prin care ne previne ceea ce urmează să ne transmită. Fiecare poveste are tâlcul ei. Genială idee a avut Péter Demény cu aceste povestioare. Eu am revenit mereu la prima, ,, Inima caldă” a omului de zăpadă Bouillon Blanche, după cum am revenit, când am terminat de citit romanul, la ultima, ,, Noaptea vie” a ursulețului Eduard. Romanul cu prima și ultima poveste este un cerc, care s-ar voi închis. Oare iubirea lor, a celor două personaje, ar reuși să închidă cercul, prin unirea celor două jumătăți, care s-au căutat, pentru a se uni, dacă dăm crezare mitului grec al închiderii cercului, prin iubire și potrivire a iubiților?

  Eu mi-aș dori ca Peter Demény să scape de obsesia vărtejului   dat de lipsa iubirii, dar mai ales de aceea ce gândește și crede minoritarul maghiar, obsesie vizibilă și în ,, Vârtej în reluare”. Eu, cunoscător al mentalității minorităților naționale, știu că toate minoritățile din toate țările Lumii gândesc ca cea a maghiarilor din România, ca o formă de autoapărare. Însă minoritatea maghiară de pe teritoriul nostru uită trei aspecte  importante din istoria lor: când maghiarii au ajuns în teritoriul românesc, românii nu erau iobagi, ci oameni liberi, istoria poporului maghiar nu este atât de glorioasă, precum și-o scriu ( statul lor a fost transformat în pașalâc turcesc, după care a fost provincie a Imperiului Habsburgic și doar dualismul austro-ungar, le-a mai ,, reparat” mândria), iar Pacea de la Paris din anii 1919-1920, care include și  Tratatul de la Trianon, a fost corectă, pentru că s-a ținut  cont de principiul dreptului popoarelor la autodeterminare și de voința popoarelor, iar Ungariei i s-a dat un statut drept, de stat național. Așa că domnul Péter Demény nu trebuie să se supere că minoritatea sa, parte a națiunii maghiare din Ungaria,  nu vrea să recunoască această realitate istorică.

  Vă doresc lectură plăcută!

  Pe curând,

  Earnest

 Pentru domnul Péter Demény și nu numai pentru domnia sa, pun melodia lui Vasile Șeicaru pe versurile lui Dan Verona ,, Dragostea, destin străvechi”, pe https://www.youtube.com/watch?v=7vFQzkVueG0

UN BOB DE ISTORIE ȘI DE CULTURĂ (VIII)

 ,,Aspectul unde istoria este un ghid mai bun pentru viitor este acel al naturii schimbării.”

(James Suzman, ,, Munca- o istorie a modului în care ne petrecem timpul”)

  Ne folosim de foarte multe ori de ideea că istoria fiecărei țări este o consecință a faptelor trecute,după cum prezentul este temelia construirii viitorului. Însă sociologul Suzman ne sugerează că este un ghid al naturii schimbării, ceea ce ne-ar da de înțeles că trebuie să ținem cont de natura schimbării pe care a adus-o trecutul și bineînțeles, cum  noi  am ales-o în viața noastră, și cum ei, conducătorii, au  ales natura schimbării. Mă întreb: oare ei au ales corect natura schimbării? Oare noi ne-am ales natura corectă a  schimbării?Toate acestea sunt greu de descifrat și nici istoria trecutului nu poate spune exact, pentru că orice acțiune are două fețe: una corectă pentru unii și incorectă pentru alții, la care se mai adaugă și faptul că nu știm cum și ce au gândit cei care au condus popoarele în prezentul lor și pentru viitorul urmașilor.

  Luna august, în istoria țării noastre a adus multe schimbări: să ne gândim măcar la câteva dintre ele: 13 august 106,Traian l-a învins  pe Decebal și am putea spune că este ziua începerii formării poporului român; pe 15 august 1714, Constantin Brâncoveanu și fiii săi au fost decapitați la Constantinopol , după care se va introduce în Țara Românească Regimul Fanariot, cu părțile lui pozitive și negative; pe 23 august 1595, Mihai Viteazul l-a învins pe Vizirul Sinan- Pașa la Călugăreni, ceea ce-l va încuraja să înfăptuiască Unirea Țărilor Române, care, deși a durat puțin, a reprezentat pentru români un vis care poate deveni o realitate, dacă se vrea; pe 23 august 1944, a avut loc Insurecția Armată, care a însemnat întoarcerea armelor împotriva fasciștilor și intrarea României de partea Aliaților. Nu știu de ce, alaltăieri, nu s-a amintit acest important act de curaj al românilor, pentru că a fost un act de curaj, deoarece pe teritoriul țării noastre erau părți din armatele horthistă și germană și oricând puteam fi spulberați. Este nedreaptă istoria cu noi, cum nedreaptă a fost și Pacea de la Paris din anul 1947.

   Nu mă voi referi la niciunul dintre aceste evenimente atât de bine cunoscute, ci la două evenimente mai puțin știute,despre care, de exemplu, manualele de istorie nu le pomenesc.

1. Bobul de istorie

 

Moise -Vodă ( 1508-1530)

 Pe 29 august 1530, Moise -Vodă domnul Țării Românești era ucis de Vlad Înecatul. 

  Soliman Magnificul, în martie 1529, a numit, pentru a doua oară  un domn în Țara Românească, încălcând prevederile capitulațiilor.  Primul a fost Basarab al V -lea, numit de Sultan în același an, în ianuarie, după uciderea lui Radu de la Afumați.  Basarab al V -lea  era fiul Pașei de Vidin Mehmed beg, cu origini românești, care era strănepot al lui Mihai I, fiul lui Mircea cel Bătrân.  Trebuie să menționăm că renumitul Sultan avea renumele că respecta tratatele, așa că de data aceasta, l-a numit Domn pe Moise, cu condiția să devină vasalul său. Așadar, din anul 1529, Țara Românească și-a schimbat statutul din țară tributară Imperiului Otoman în țară vasală. De ce nu l-au vrut boierii pe Basarab al V-lea? Probabil, din două motive: 1.se încălcau capitulațiile, 2. era  și turc, deci musulman. Cine era Moise? Noul domn, după cum rezultă din titulatura sa, era fiul domnului Vladislav al III-lea, din ramura Dăneștilor ai urmașilor lui Mircea cel Bătrân. El era susținut de majoritatea partidei boierești a Craioveștilor ( din această grupare, mai târziu, se vor remarca Frații Buzești susținătorii lui Mihai Viteazul), care l-au sprijinit și pe Radu de la Afumați, domnul care, în scurtele sale  4 domnii ( între anii 1822 și 1829) a purtat 20 de bătălii, din care, în majoritatea dintre ele , a ieșit victorios. De ce a dorit neapărat Moise să devină domn, vasalizându-și țara? Care erau intențiile sale reale? Nu putem să ne pronunțăm, dacă el a urmărit , odată ajuns domn,  să renunțe nu numai la vasalitate, ci chiar la statutul de țară tributară sau pentru că a considerat că i se cuvine  tronul,  argumentând acest punct de vedere cu politica sa externă  care  s-a dovedit inconsecventă. În primul rând, i-a răsplătit pe craioveștii patrioți care l-au susținut, prin danii importante și a  pornit, ajutați de aceștia, o expediție în Transilvania pentru a recupera cetățile Vințul și Vurpărul pe care strămoșul său Mircea cel Bătrân le-a primit de la Regele Ungariei Sigismund I de Luxemburg, prin Tratatul de la Brașov din anul 1395. Însă aflăm din scrisoarea pe care a trimis-o brașovenilor că această expediție s-a făcut ,, după porunca împăratului turcesc”, pe parcursul căreia, armata sa a pricinuit ,, mult rău și pradă a făcut.” Așadar, nu putem spune că această  expediție a fost dorința sa de a recăpăta niște teritorii din Țara Românească, dar nici nu putem spune  că a fost dorința Sultanului, dacă ne gândim la minciuna lui Petru Rareș, prieten al lui Moise -Vodă, pe care i-a spus -o Regelui Poloniei Sigismund cel Bătrân că expediția pe care a făcut-o în Polonia pentru a lua Pocuția a fost cu aprobarea Sultanului Soliman Magnificul. Dar știm cu siguranță că Moise- Vodă, la porunca Sultanului, a trimis un emisar la Sibiu pentru a-i soma pe sibieni să-l  sprijine și să se supună Regelui Ioan I Zapolya. Însă Moise - Vodă, după nereușita asupra cuceririi Vienei de către Soliman Magnificul (cauzată de  ninsoare și  neputința aprovizionării armatei),  s-a îndreptat spre Arhiducele  Ferdinand I al Austriei, acțiune de care a profitat gruparea boierească filootomană. Pentru a evita o catastrofă, Moise -Vodă neinspirat a ordonat, în timpul nunții surorii sale, asasinarea boierilor filootomani participanți la nuntă. Cei care nu au fost prezenți la nuntă au trecut la Sud de Dunăre, cerând înlăturarea lui Moise -Vodă și aducerea la domnie al lui Vlad Înecatul, din ramura Drăculeștilor ai urmașilor lui Mircea cel Bătrân. Cu tot ajutorul pe care i l-a dat Ferdinand I, prin trimiterea Voievodului Ștefan Mailaht, Moise -Vodă a fost înfrânt în bătălia de la Viișoara, pe 29 august 1530 și omorât de Vlad Înecatul. Alături de el, a fost ucis și cumnatul său, Barbu Craiovescu, iar Voievodul Ștefan Mailath a fost luat prizonier. Moise-Vodă a fost îngropat la Mănăstirea Bistrița. Fiica sa, Zamfira, a fost cea care a plătit ridicarea bisericii de piatră a Mănăstirii Prislop și tot ea a înființat școala de cântăreți bisericești, în apropierea bisericii. În pronaosul bisericii, se află mormântul Zamfirei.

   Probabil, veți considera că am scris prea mult despre un domn care a domnit doar 1 an și 5 luni, dar am făcut-o pentru a vă a reaminti că acesta a vasalizat Țara Românească, că a fost primul domn care a vasalizat o țară românească, dar despre care nu știm cu siguranță, dacă  a ales conștient o natură negativă a schimbării statutului țării, ca mai târziu, prin alianțe, să revină la statutul din vremea perioadei de glorie a  lui Mircea cel Bătrân sau pentru că a avut doar ambiții personale, păcălind gruparea antiootomană a Craioveștilor, ucigându-i totuși pe boieii filootootomani. O fi fost un romantic naiv ( avea doar 21 de ani când a ajuns domn) care credea că-l va putea înșela pe Sultanul Soliman Magnificul?.Nu știm. De aceea, susținem că nu putem cunoaște adevărul, pentru că nu știm ce a gândit respectivul Domn, iar istoria nu-l poate judeca.

Bobul de cultură

Biserica Mănăstirii 
Peri-Săpânța

  Pe 13 august 1391, Mănăstirea ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Perii Maramureșului  a fost ridicată la rangul de stavropichie ( adică depindea direct de Patriarhia de la Constantinopol , nu de Episcopia Haliciului). 

  Această mănăstire a fost întemeiată în secolul al XIII-lea, pe malul drept al Tisei ( astăzi pe teritoriul Ucrainei), de strămoșii voievodului Dragoș din Bedeu și refăcută de  urmașii săi, Sas ( fiu)  și  Balc ( nepot după frate), care au fost alungați în Maramureș de către moldoveni cu ajutorul lui Bogdan, pentru că erau credincioși Ungariei. Aceștia au moștenit domeniile lui Dragoș și  s-au dovedit aici adevărați români ortodocși. Au ridicat Mănăstirii Peri o biserica de piatră, în locul celei de lemn a strămoșilor săi și, mai mult decât atât, au fost, de mai multe ori,  în audiență la Patriarhul Antonie al IV-lea al Constantinopolului, cerându-i ca Mănăstirea Peri să fie ridicată la rangul de stavropichie patriarhală cu drept de jurisdicție asupra bisericilor din  opt ținuturi. Începând cu 13 august 1391, timp de 321 de ani cu mici întreruperi, această biserică a fost centrul Episcopiei Ortodoxe Române din Maramureș.Primul Episcop a fost Sofronie Moldoveanul Episcopii de la Peri aveau o mare trecere la Constantinopol, încât episcopii de la Halici erau numiți la recomandarea acestora.Sute de ani,  Mănăstirea Peri a fost cel mai important centru cultural românesc din Transilvania. În anul 1391, egumenul Pahomie a înființat aici  Școală de Caligrafi unde au fost copiate și traduse din limba latină, pentru prima dată, ,,Psaltirea”, ,,Faptele Apostolilor”, „Evanghelia”, ,,Legenda Duminicii”, ,,Codicele Voronețean.” Se presupune că cele patru  texte  rotacizante ( păstrate doar în copii).: ,,Psaltirea Scheiană”, ,, Psaltirea Hurmuzachi”, ,,Psaltirea Voronețeană ” și ,,Codicele Voronețean”. au fost scrise la Peri, iar când a apărut tiparul, a fost înființată și o tipografie. Menționăm faptul că limba de cult în această episcopie era limba română care era și limba de cancelarie a episcopiei. Acest fapt i-a nemulțumit pe unii regi maghiari. Într-o scrisoare din 6 ianuarie 1456  a celebrului teolog iezuit Ioan de  Capistrano se cerea nobililor din Transilvania ,, să pustiască bisericile valahilor schismatici” pentru că promovau texte liturgice în limba valahilor. După căderea Constantinopolului în anul 1453, mănăstirea a fost mereu atacată, jefuită și incendiată de militarii trimiși de către Episcopul de la Munkacs, pierzându-se astfel multe manuscrise, cărți, documente, toate de o mare valoare istorică și culturală. Aici, și-a avut reședința  Episcopul Sfântul Iosif Mărturisitorul (1690-1711) până la distrugerea ei, în anul 1703, în timpul Răscoalei Curuților împotriva austriecilor. Călugării au fost alungați, iar pământurile și bunurile au fost confiscate de către nobilimea maghiară. Distrugerea completă a mănăstirii a fost în anul 1783. În anul 1997, BOR a încuviințat ridicarea, pe malul stâng al Tisei, pe teritoriul României, a unei Mănăstiri Săpânța – Peri, care să ducă mai departe tradiția voievozilor. Biserica  are hramul ,, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”  este cea mai înaltă biserică de lemn din lume, având o înălțime de 78 m. Să nu credeți că pe locul vechii mănăstiri, aflat în Ucraina, s-ar afla vreo plăcuță care să indice că acolo s-a scris pentru prima oară cărți bisericești și documente în limba română.

Pe curând,

Earnest

https://www.youtube.com/watch?v=kB_MZxZ0NOo&list=RDkB_MZxZ0NOo&start_radio=1

,,Dimineți cu ferestre deschise” Versuri G. Țărnea, Muzică V.Șeicaru

PLIMBĂRI PRIN JUDEȚ(VII). DRUMUL DE LA BACĂU LA BUHUȘI ( 1)

 ,, Oriunde te duci, du-te cu toată inima.” ( Confucius)

Hemeiuș,Castelul Roșu ( 1864-1866)

  Anul acesta nu v-am recomandat nicio plimbare prin județ, pentru că vremea nu a fost pe măsura unei plimbări,unde să mergi cu toată inima. Astă iarnă, nu a fost zăpadă și nu merita să te plimbi și să vezi copacii dezbrăcați. Primăvara a fost rebelă ca și vara:  dacă n-a fost ploaie, a bătut vântul, dacă n-a bătut vântul, au fost temperaturi ridicate, care nu te îmbiau la plimbări. Așadar, deocamdată, văd că luna august și-a intrat în drepturi și , de aceea, vă propun  pentru  un sfârșit de săptămână,  traseul Bacău- Buhuși cu câteva popasuri. Drumul până la Buhuși este frumos, ca întreaga Vale a Bistriței.
   Primul popas, vi-l propun la Hemeiuș, deși cred că ați fost de multe ori în această comună, probabil, la locul de muncă sau  la restaurante, pensiuni și, mai ales, la  Centrul de Echitație ,,Decebal”, care are și două școli: una de echitație și alta de dresaj.  Mai mult ca sigur, nu ați văzut tot ce se putea vedea aici:  un relief variat de deal, șes, luncă,  case noi și vechi ( unele cu arhitectură deosebită), cu grădini și livezi, lacuri de acumulare, biserici și zone naturale protejate: Parcul Dendrologic și Lacul Lilieci.

 Parcul Dendrologic a fost realizat într-o perioadă lungă  de timp, începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea odată cu căsătoria Lucicăi Cantacuzino cu Prințul Shomburg-Waldemburg. În prezent, parcul  se întinde pe o suprafață de 49 ha și are 130 de specii de arbori și arbuști și cea mai mare colecție de trandafiri din România ( 280 de soiuri), dintre care un soi a fost creat, aici: este vorba de trandafirul care-și schimbă culoarea de la galben ( bobocul), la roșu ( floarea). În parc, se află Castelul Roșu ( aici au fost filmate câteva secvențe din filmul ,,Dumbrava minunată”), cunoscut cu numele de Conacul  Cantacuzino - Pascanu, care a fost construit din cărămidă roșie, între anii 1864 și 1866,  de către familiile de boieri Grigore Cantacuzino și  Costache Pascanu, în stilul eclectic al Europei Occidentale din acele vremuri.

Casa-Muzeu ,,Grigore Tăbăcaru”
 ( 1851)

 Lacul Lilieci este o altă zonă naturală protejată, care se întinde pe o lungime de 5 Km, fiind un habitat natural pentru cele 159 de specii de păsări, printre care și rața cu moț roșu care nu trăiește în România decît în această zonă. Probabil, copiii sau nepoții dumneavoastră au văzut aceste zone naturale protejate, pentru că  în Săptămâna ,,Școala altfel”, învățătorii,profesorii de geografie și de biologie  organizează, aici, excursii. 

 Nu puteți părăsi comuna fără a vă închina măcar la una dintre bisericile comunei: la Biserica ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena”, ridicată în anul 1851, Biserica ,,Sfinții Voievozi”, ridicată în anul 1756, în curtea căreia se află ruinele fostei biserici din ,,Livada Curții”, datată între secolele al XV-lea  și al XVI-lea și, bineînșeles,  trebuie să vizitați Casa Memorială ,,Grigore Tăbăcaru”. Grigore Tăbăcaru  era fiul preotului din comună și, după cum știm,  a fost un mare pedagog și om de cultură, a fost membru fondator al revistei ,,Ateneu” , care anul acesta și-a sărbătorit centenarul.

Gârleni, Moara de apă (1881)

Următoarea comună prin care treceți spre Buhuși este Gârleni cu o comunitate mare de ortodocși și de  catolici, ceea ce este foarte bine pentru copii și credincioși , pentru că  ele se întrec în activități culturale, educative și caritabile. Alegeți dumneavoastră la care dintre bisericile acestor  două comunități vă veți închina (în funcție de cultul dumneavoastră), dar eu vă sfătuiesc să vă opriți și la Moara de Apă construită în anul 1881, care  funcționa, când am revăzut-o, înainte de celebra pandemie  și la vechea Biserică de Lemn de la Lespezi. De  asemenea, mai sunt câteva clădiri vechi, monumente de interes local : dispensarul care este într-un conac de la sfârșitul secolului al XIX-lea și cele două școli: una în satul Lespezi construită în anul 1906 și alta în Gârleni, construită în anul 1908, ambele în stilul Spiru Haret, ușor modificat,  prin reabilitări.

 Ultimul popas pe care vi-l propun în prima zi de  plimbare la Buhuși este Racova.

Racova, Casa Memorială ,,Ion Borcea”

Dacă Gârleniul este o așezare veche care, conform  cercetărilor arheologice,  a fost locuită încă din neolitic, iar din  documentelor istorice aflăm că locuitorii comunei au fost alături de Ștefan cel Mare în bătăliile de la Orbic ( 1457), Vaslui (1475) și Războieni ( 1476), despre Racova documentele ne informează că, aici, s-au stabilit românii din Transilvania, participanți la Revoluția lui Horea, Cloșca și Crișan ( 1784), ca să scape de urgia declanșată de puterea austriacă. Urmașii lor au ridicat între anii 1820 și 1829 Biserica de Lemn ,,Sfântul Ioan.” La Racova, neapărat, trebuie să vizitați  Casa Memorială ,, Ion Borcea”, 

Hălmăcioaia, Biserica ,,Adormirea Sfintei Ana”,
 interior

reorganizată, cu o grădină bine întreținută. În această casă, Ion Borcea (1879-1936) a copilărit. El este fondatorul oceanografiei românești, membru fondator al Academiei de Științe din România și fondator al Stațiunii Zoologice Marine din Agigea.

  Nu puteți părăsi comuna, fără a face o deviere de la drum, îndreptându-vă spre Hălmăcioaia unde veți poposi la Biserica  ,,Adormirea Sfintei Ana”, construită în stil bizantin, între anii 1920 și 1923, după proiectul arhitectului  Siovani Petru cu o frumoasă catapeteasmă din brad pictată  de  Bizante Petru.

  Cred că este destul pentru o zi de plimbare, relaxare și bucurie spirituală. Mai trebuie făcut un popas la Blăgești și apoi ajungeți la Buhuși.

Pe curând,

Earnest

ION ILIESCU -SINGURUL PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI CARE A FOST OM DE STAT ȘI A ȘTIUT POLITICĂ

 ,, Nerușinarea este cea mai rea din toate bolile omenești.” ( Euripide)

 

Ion Iliescu, 3.III.1930, Oltenița -5.VIII 2025, București

 Nu-mi vine să cred că este real ceea ce am văzut și am auzit  pe diferite posturi de televiziuni despre Ion Iliescu, din ziua când a fost internat în spital și până astăzi. Indivizi- comentatori politici, jurnaliști ,,independenți”, politicieni - s-au întrecut în a analiza viața și activitatea politică a primului Președinte democrat din România, acuzându-l de cele mai grozave crime. Mulți dintre aceștia erau copii în anul 1989, alții sunt fiii celor care au ocupat funcții în Epoca Ceaușescu și care s-au îmbogățit peste noapte, iar majoritatea dintre ei au profitat cât au putut de mult de cele 10 măsuri ale Programului F.S.N. Mai mult, văd cum Jandarmeria se mobilizează de fiecare dată când domnul Georgescu se duce la Poliție sau la Tribunal, ca și cum cei care îl susțin ar lua cu asalt cele două instituții, dar i-au lăsat pe nerușinați să se manifeste, seara pe 5 august, în cel mai deplorabil mod, total lipsiți de demnitate și de  morală creștină. S-au întâmplat în acest timp atâtea lucruri în România, au fost luate măsuri antiumane și antiromânești, dar pe dragii de ei nu i-au interesat decât  activitatea politică a lui Ion Iliescu. Mai mult, useriștii, conduși de un individ care nu este cetățean român și care nu poate conduce un partid politic în România dacă nu are cetățenie românească, ne îndeamnă la proteste pentru că  au fost organizate funeralii de stat pentru Ion Iliescu și, bineînțeles, nu au fost de acord cu zi de doliu național. Ministrul Apărării Naționale a refuzat să ia parte la ceremonia din această zi, alături de ceilalți membrii ai Guvernului și a anunțat că nu va participa nici la funeraliile de înmormântare. Eu nu înțeleg un lucru:  un ministru important al țării nu respectă hotărârea Guvernului și mai rămâne în funcție? Acest individ nu știe să facă diferența dintr-o hotărâre a partidului său și o hotărâre a unui Guvern din care face parte, pe care trebuie să o respecte obligatoriu? În țara aceasta fiecare ministru face ce vrea? Cam așa,pentru că Ministresa de la Externe nu a deschis condica de condoleanțe la ambasadele românești din străinătate, Ministrul Învățământului face o nouă Lege a Învățământului cu un  ONG.  Ministrul de la M.A.I. îi pune pe jandarmi să  joace cu poporul ,, Hoții și vardiștii”, Ministrul Sănătății vrea să închidă spitalele de urgență că sunt prea multe etc. M-am îndepărtat de la subiect, dar prin exemplele date am vrut să vă amintesc că în această perioadă au  fost atâtea probleme ( printre care și listarea la Bursă a unor bunuri naționale) pe care televiziunile ar fi trebuit să le dezbată, dar pentru ei a  fost mai importantă activitatea politică a lui Ion Iliescu.
  De fapt, eu am vrut să scriu în această postare despre Ion Iliescu, dar m-am înfuriat când am văzut discuțiile total nepotrivite, imediat după ce a fost anunțat decesul său.

  Eu l-am cunoscut pe Ion Iliescu ca student în Iași, când a fost președinte al Consiliului Județean Iași ( 1974-1979). În acea perioada, a fost introdus serviciul studenților în cămine și cantine, un fel de autogospodărire. Așa cum cerea democrația socialistă, trebuia consultată studențimea. Am fost convocați în Aula Universității și am fost informați de către Ion Iliescu în ce constă această măsură, cerându-ne părerea. Probabil, cei care au fost studenți în acea perioadă își amintesc acest eveniment și știu că au fost studenți care și-au spus părerea. La sfârșit, Ion Iliesu ne-a mulțumit și ne-a spus, cu o sinceritate nemaiîntâlnită de mine la un om politic, că măsura a fost deja luată și că acea consultare a fost de formă.

Următoarele întâlniri au fost față în față, pe șantierul arheologic de la Cucuteni, unde ne vizita săptămânal, interesându-se ce am mai descoperit, facilitându-ne aprovizionarea direct de la Ferma de Păsări de la Târgu Frumos ,cu prețul de producție, dar, mai ales, ne-a permis să realizăm săpăturile arheologice pe un teren care, de obicei, era destinat cultivării de  cereale. Într-o duminică, eram singur pe șantier  ( domnii profesori plecaseră la Iași, iar colegiii mei plecaseră după materialele necesare pentru cercetare și să facă aprovizionarea cu alimente) și desenam, când l-am văzut pe Ion Iliescu, venind  prin lanul de grâu cu o sacoșă în mână. M-a întrebat unde sunt ceilalți ( probabil, trecuse pe la școală, unde noi eram cazați), am discutat despre toate și mi-a  dat sacoșa, spunându-mi că ne-a a adus chec făcut de soția sa. Alte întâlniri au fost, după revoluție , în anii când era în opoziție ( 1996-2000), la o conferință  la Mamaia și apoi, la Bacău. 

 Pentru toți ,,măcăitorii de democrație” spun că eu nu l-am simțit  în studenție ca un comunist , ci  ca un socialist și așa a rămas până la sfârșitul vieții. Ceea ce el a făcut pentru România în acele cumplite zile de la sfârșitul anului 1989 și în anii următori a fost salvarea integrității teritoriale a României. A știut să liniștească furia poporului, grăbind condamnarea lui Ceaușescu, să stopeze ocuparea României, în situația în care s-ar fi declanșat un război civil. A început încă din anii 90 discuțiile pentru aderarea României la NATO și la U.E și le-a pus în practică în ultimul său mandat de președinte, după 4 ani de încetare a negocierilor. Așadar, el nu a stopat apropierea României de Occident, ci a folosit toate căile diplomatice pentru a grăbi acest proces. Nimeni nu se întreabă, de ce în perioada guvernării C.D.și a președinției lui Emil Constantinescu au încetat aceste negocieri.

  De aceea, consider că toți- cei care  în loc să se abțină trei zile de a vorbi cu ură despre Ion Iliescu- sunt ei înșiși sau urmașii celor care nu au reușit să pună mâna pe putere în decembrie 1989 și nu au putut să scoată, atunci, România  la vânzare, dar care, după 35 de ani, au reușit acest lucru, manipulând tineretul, dar și pe cei mai în vârstă,vorbindu-le despre înlăturarea  corupției, despre  bunăstarea poporului, asigurarea democrației și a unei justiții corecte.Să fim serioși!

  Dumnezeu să-l ierte pe singurul Președinte al României care a fost un adevărat om de stat și  care știa politică!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Pe curând,

Earnest

P.S. Funeraliile de stat au fost organizate tendențios: cei care voiau să aducă un ultim omagiu fostului Președinte să nu o poată face, pentru că le-a permis acestora  o singură zi, între orele 13 și18. adică, în traducere, în perioada când temperatura aerului este foarte ridicată, iar cei în vârstă nu puteau veni și când cei care lucrează nu aveau la dispoziție decât o oră. Este vară,  guvernanților și se întunecă târziu. Puteați să acordați accesul la Palatul Cotroceni până la ora 20.

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CXXVII).STEPHEN KING, COLORADO KID

 

Stephen King cu soția sa, scriitoarea Tahita King

,, E ca o caricatură desprinsă dintr-un film din anii 40 despre politica heirupistă dintr-un orășel, și e atât de mocofan  că nici măcar nu-și dă seama de asta. N-are decât o idee neroadă în cap - să facă saltul , broscoiul - dar după  ce ajunge în lacul  din Augusta ar fi înțelept să termine cu prostiile astea, că dacă mai încearcă o săritură, o să fie strivit,” (Vince către Stephanie, personaje principale din ,,Colorado King”)

    Scriitorul american Stephen King (n.21 septembrie 1947, Portland, Maine) este absolvent al Universității din Maine, din orașul Orono, specialitatea engleză. În timpul facultății, a cunoscut-o pe Tahita cu care s-a căsătorit, în anul 1971.Împreună au trei copii, doi băieți care sunt, de asemenea, scriitori, iar fata, Noemi, este preot în Biserica Unitariană Universalistă din  Utica, statul New York. Este membru al Partidului Democrat. De-a lungul vieții sale a fost profesor, scenarist, regizor de filme, producător de televiziune, actor. A scris foarte multe romane și nuvele horror, S.F., gotice, drame, benzi desenate. A fost alcoolic, dependent de droguri și de medicamente, reușind să scape de toate acestea, în anul1980. Este unul dintre cei mai premiați scriitori americani și căruia i s-au ecranizat pe micul și marele ecran, majoritatea cărților.
  M-am gândit să vă recomand această nuvelă, când citeam cartea, pe care v-am recomandat-o în luna iunie, ,,Dragă nemernicule”, în care scriitoarea Virginie Despentes făcea mereu trimitere la Stephen King. Având în vedere faptul că eu nu sunt amator de literatură horror sau S.F, deci nu prea am astfel de cărți în bibliotecă, dar sunt mare cititor de cărți polițiste, mi-am amintit că am o nuvelă a lui Stephen King, aparținând acestei specii literare și așa mi -a venit ideea să v-o recomand, pentru a o citi în perioada concediilor sau a vacanțelor. Este o nuvelă în care autorul ne dă posibilitatea ca noi să găsim, care a fost cauza morții lui Colorado King și, dacă a fost vorba de crimă, cine l-a omorât și de ce. Acțiunea nuvelei se petrece după 25 de ani de la găsirea cadavrului lui Colorado King, pe o plajă din insula Moose - Lookit. Proprietarilor ziarului local ,,The Weekly Islander”, vârstnicii ziariști Vince Teague și Dave Bowie, care  nu au reușit, în cei 25 de ani, să dezlege misterul legat de Colorado Kid, li se alătura tânăra lor angajată, ziarista Stephanie McCann. 

  Stephen King a  terminat de scris nuvela pe 31 ianuarie 2005, iar ediția pe care o am eu a fost publicată de Editura Nemira, în anul 2006, cu traducerea din limba engleză realizată de Gabriel Stoian

  Lectură plăcută!

  Pe curând, 

  Earnest

  

MANA CEREASCĂ

 

Apryl Scott ,,Moise și Mana cerească”

,,Foarte des ne întâlnim cu această expresie. O găsim în nenumărate scrieri când cu înțelesul se surpriză plăcută care aduce belșug, când cu înțelesul de hrană bogată, când cu înțelesul de sursă inepuizabilă de câștig, când cu înțelesul de pricopseală etc. Explicația la toate aceste semnificații rezidă din Biblie ( Exodul, cap. XVI, 5 ș.u.) după care, Dumnezeu spre a-i hrăni pe israeliții plecați din Egipt și aflați în pustiu le-a făcut marea surpriză ( primul sens) să le pice din cer o hrană gustoasă ( al doilea sens), zi de zi, dimineața și seara ( al treilea sens de izvor nesecat) și gata preparată ( prin urmare, iată și înțelesul de pricopseală, de belșug obținut fără efort). Cum această hrană era cu totul nouă, necunoscută, având orice gust după cerința fiecăruia și neînsemănând cu nici una din bucatele de până atunci, a fost numită mană, care e o îmbinare de două cuvinte ebraice ( mân și hu), însemnând ,,ce-i asta?” Pictori mulți și  mari ( Rafael,Tintoretto, Veronese, Millet, Poussin etc) s-au frământat să-și imagineze ,,ce-i asta”?, atunci când au abordat acest subiect în operele lor. Lingviștii - de asemenea. Pentru oratori, literați, gazetari, povestitori etc, aceasta a fost ... o adevărată mană cerească! ,, Aștept cuvintele dv. dulci ca mana” ( Gogol, ,,Suflete moarte”). ,,Vânătorul ... Vladimir trăind fără nici un ban, fără ocupație permanentă, se hrănea parcă numai cu mană cerească ( Turgheniev, nuvela ,,Lgov”).
I.Berg,  ,,Dicționar de cuvinte, expresii, citate celebre ”, Editura Științifică, București, 1968, p.249)

  Mă gândeam, în aceste zile, cum te poți pricopsi în România mea dragă. Ce-i drept, nu mi-a trebuit prea mult timp de gândire, pentru că realitatea zilelor pe care le trăiesc m-au luminat, cum nu m-au putut lumina zecile de mii de cărți pe care le-am citit, pe care le-am învățat, iar  învățăturile din ele le-am  discutat cu cei la fel ca mine sau le-am transmis și altora. De exemplu, te poți pricopsi, păcălindu-i pe cei din jur , spunându-le  că totul este darul lui Dumnezeu, ca și cum tu ai colindat vreo patruzeci de ani prin deșertul vieții, învățând, învățându-i și pe alții, spetindu-te de atâtă muncă, încât, în sărăcia ta, ca să supraviețuiești, ai dat sau ai luat mită de milioane. Și nu-ți ajunge, vrei mai mult, vrei să reformezi țara, s-o modernizezi prin sărăcirea celor mulți, vrei și mai mult, să câștigi ceva din vânzarea bunurilor poporului care le-a făcut, le-a apărat de-a lungul a sute de ani. Și nu-ți ajunge, pentru că vrei să-i înveți pe doctori, pe profesori, pe funcționari cum să muncească eficient pe bani puțini. Și nu-ți ajunge nici asta, pentru că mai vrei ca olimpicii internaționali, din premiile lor, să-și plătească bursa și vrei să rescrii tu ca Roller Istoria Românilor, unde să  le spui că strămoșii lor nu au fost prea viteji și nu au creat mai nimic, dar în schimb s-au victimizat și că nu trebuie să  creadă că, pe undeva, în gena lor ar fi vreo urmă de geto-dac. Nu de alta, dar ți-e frică că ar mai apărea pe la vreun protest mai mulți daci cu steagul lor, alături de steagul României.  Arestează-i pe toți ce pun steagul în copaci și lasă-i liberi pe cei care se urinează pe steagul României, pe criminali, pe violatori, pe traficanții de droguri, cu ajutorul cărora te mai  poți pricopsi în continuare.  Nu vrei să promovezi turismul, punând piedici celor din COREGA, nu vrei să-i încurajezi pe fermieri să-și dezvolte afacerea, punându-le taxe și să plătească apa din pâraie și râuri pe care o folosesc la irigații, nu vrei să-i încurajezi pe proprietarii micilor întreprinderi, pentru că vrei să imporți chiar și grâul, apa, gazul, țițeiul și lemnul din țara ta. Vrei ca șomerii, cărora nu le-ai creat locuri de muncă pentru că nu asta este scopul tău, să-și plătească asigurările medicale, la fel și cei fără venituri, handicapații, călugării și măicuțele.Și nu-ți ajunge nici atât, pentru că mai vrei ca toți cetățenii acestei țări să te aplaude, să te admire, să spună ce noroc pe ei că ești acolo sus, aproape de stele, pentru că ei te-au ales, te-au trimis în Parlament  și, din nou, nu ți-a ajuns, ai vrut mai mult, pentru că a fost o adevărată Mană cerească alegerea ta, iar politica este calea cea mai bună de pricopseală. Te uiți, în dreapta și în stânga ta, și vezi, alături de tine, pricopsiți la fel de bine, toți dornici să facă o nouă Internațională, dar nu a ,,robilor”, ci a pricopsiților și toți vreți primul loc și toți sunteți gata să-l denunțați pe pricopsitul de lângă voi, pentru că denunțul a devenit o instituție în țara ta pe care vrei s-o modernizezi, pentru că te crezi cel mai îndreptățit să o faci. Ești gata de orice sacrificiu, chiar și să plângi, chiar să arăți ca un domn, punându-ți papion sau cravată, dar bând apă direct din sticlă, la o conferință de presă. Și mai mult decât toate cele spuse, mai sus, vrei război cu Mama Rusie, apărând Slava Ucraina. Pricopsiților aveți aprobarea mea să plecați la război, indiferent de vârstă, dar lăsați-ne copiii și nepoții să trăiască în pace și libertate ! 

Pe curând,

Earnest

MONUMENTE RESTAURATE/REFĂCUTE (V). ANSAMBLUL BRÂNCOVENESC DE LA POTLOGI

 ,,Urma civilizaţiei nu dăunează decât monumentelor.” ( Mircea Eliade)

          

Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi

 Acum, mulți ani, când colindam România ca să le arăt copiilor mei ce țară frumoasă avem și să-și  cunoască geografia și istoria ei, eram în județul Dâmbovița și am vrut să vizităm Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi. Știam că în vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, în anul 1955,  au început lucrările de restaurare, reluate în Epoca Ceaușescu. Însă am găsit acolo niște clădiri aflate în paragină. Mult mai târziu, am aflat că lucrările au fost întrerupte de Elena Ceaușescu care, ducându-se să viziteze cum merg lucrările, i-a găsit pe muncitori în pauza de prânz, iar unul dintre ei i s-a adresat cu apelativul ,,cucoană”, ceea ce a nemulțumit-o. Întoarsă la București, a oprit finanțarea lucrărilor ( se reabilitaseră 90% din clădiri), motivând că muncitorii sunt leneși și nu-și fac treaba cum se cuvine. Așa s-au dus banii investiți pe Apa Sâmbetei.

Biserica ,,Sfântul Dumitru”

   În anul 2011, a început restaurarea ansamblului, prin implementare atât a proiectului european „Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea / modernizarea infrastructurilor conexe din zona Ansamblului Brâncovenesc Potlogi”, cât și a două proiecte adiacente, care prevedeau   amenajarea pârâului Tudorel, din zona învecinată ansamblului brâncovenesc - prin lucrări de salubrizare, igienizare și amenajarea unei punți pietonale peste pârâu - și   amenajarea unei parcări în zona Ansamblului Brâncovenesc, pe latura din față și zona laterală, pe o suprafață de 1.000 m.

  Astfel, astăzi, se pot vizita palatul, cuhnia ( refăcută în totalitate pe fundația păstrată) și  anexele ( încăperile corpului de gardă, locuinţele slujitorilor curţii, droşcăria -atelierul pentru repararea trăsurilor), biserica. De asemenea, s-a amenajat și grădina, pentru că știm că Domnului Constantin Brâncoveanu îi plăcea să-și înconjoare palatele, conacele, bisericile cu parcuri.

Potlogi, Bustul lui C. Brâncoveanu,
sculptor Olimpiu Petre, 2014

  În anul 1683, în satul Potlogi (  etimologia localității  vine  de la arhaismul "potlog", care desemna o bucată de piele naturală, folosită de cizmari la căptușirea încălțămintelor din piele), Constantin Brâncoveanu, pe atunci spătar,  a ridicat o biserică închinată Sfântului Dumitru. Biserica a fost  construită în stilul brâncovenesc, cu o singură turlă și cu o cupolă sferică. Ea a cunoscut mai  multe transformări: în anul 1904 s-a construit a doua turlă, iar pictura originală a fost acoperită, biserica fiind repictată de către pictorul italian Umberto Marchetti  adus de  către Regele Carol I ( știm că respectivului monarh îi plăceau artiștii , arhitecții străini și nu mai trebuie să reamintesc năzdrăvăniile pe care le-a făcut  arhitectul Lecomte de Nouy la Mănăstirea din Curtea de Argeș și la alte minunate monumente medievale românești).

Loggia Palatului Brâncovenesc

  În apropierea bisericii, Domnul Constantin Brâncoveanu, pe locul unei vechi curți boierești, a ridicat în anul  1698, un mic palat, pentru fiul său Constantin . Acesta era orientat  spre un eleșteu, care avea în fațadă o dublă loggie etajată,avea două nivele cu etajul rezervat dormitoarelor domnești, sălii de ospețe, sălii tronului și o cameră a chelarului (  adică a tezaurului) și o pivniță. Accesul din curte la etaj era asigurat de o scară cu foișor. Decorația camerelor era realizată din stuc, cu motive florale de inspirație persană.Accesul la p

Cuhnia

ivniță,  se făcea  prin colțul de sud-est al palatului Aceasta  era boltită în calote, sprijinite de un stâlp central. Deasupra acestui stâlp se afla o ascunzătoare boltită, care făcea legătura cu camera tezaurului,  dar și cu exteriorul, printr-un culoar boltit, care se mai păstrează intact și azi.

 Cuhnia era realizată cu bolți pe trompe și reprezintă, astăzi, una dintre atracțiile ansamblului, pentru că ne creează atmosfera din acea perioadă. Aerisirea se făcea prin 5 coșuri: prin coșul principal dispus în tavan, mai sus, ieșeau fumul și aburul, iar prin celelalte 4 coșuri dispuse, mai jos,intra aerul proaspăt.

 Palatul Domnesc și întreaga curte au fost incendiate în anul 1714 de către turci, pe același motiv al mazilirii și decapitării sale și a urmașilor:trădarea, susținându-l, prin neparticipare, pe Țarul Petru I în  Războiul Ruso-Turc, din anul 1711.

   În anul 2014, pe 15 august, în comuna Potlogi, în apropierea  intrării în Curtea Domnească,  s-a inaugurat Bustul lui Constantin Brâncoveanu, realizat de sculptorul Olimpiu Petre.

Vă doresc un concediu plăcut și dacă treceți prin județul Dâmbovița, vă invit să vizitați acest Ansamblu Brâncovenesc de la Potlogi ,care sa află  la 49 km de Târgoviște!

Pe curând,

Earnest

UN BOB DE ISTORIE ȘI DE CULTURĂ (7)

 

,,Adevarata fericire consta în fapte ale spiritului, și nu în cele ale trupului.”( Emily Dickinson)

Bobul de istorie

   2 iulie 1504.Moare Ștefan cel Mare și Sfânt. Fiicele lui Ștefan cel Mare și Sfânt

   

Elena (Olena).n. 1464 la Suceava, 
d. 18 I. 1505 la Moscova

Nu voi scrie despre moartea lui Ștefan cel Mare și nici despre mormântul marelui Domn. Despre acestea voi scrie,  la anul viitor. Ceea ce vă spun, acum, este că luna iulie  a fost plină de evenimente în activitatea Domnului: a încheiat tratate economice, alianțe politice ( uneori, fiind nevoit să se declare vasal până la trecerea pericolului, după  care și-a înfrânt suzeranii), a făcut ,,ordine” în Țara Românească. Pe 25 iulie 1476 a atacat avangarda turcească condusă de Suleiman -Pașa, înfrângând-o și obligând-o să se retragă, dar a doua zi, pe 26 iulie, în confruntarea de la Valea Albă- Războieni a fost nevoit să se retragă, datorită superiorității numerice a armatei turcești ( Ștefan cel Mare nu a primit ajutorul promis de la aliații săi), dar a reușit să facă din această înfrângere un succes. Un martor ocular a spus că marele Sultan Mohamed Cuceritorul ,,a părăsit țara cu cetele sale fără să fi luat o singură cetate și fără altă pagubă pentru Moldova decât prada ce a dus cu sine, iar Ștefan-Vodă a ieșit din munți și călărește viteaz prin toată domnia sa.”

  De ce vreau să scriu câteva rânduri despre fetele lui Ștefan cel Mare, deși, legat de ele, nu a existat niciun eveniment în această lună? Motivul este Oana Țoiu. Am aflat în această lună că Ministresa de la Externe a postat că este mândră de numele ei, Oana, căci este un nume românesc pe care i l-a dat mama ei, find  impresionată de o piesă de teatru radiofonică despre Ștefan cel Mare, unde apărea un personaj, Oana. Înțeleg că doamna cu pricina nu a informat-o pe fiica ei că era vorba de  piesa de teatru ,,Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, dar dumneaei putea să se informeze cine era această Oana din ,,teatrul radiofonic” și ce treabă avea cu marele Domn? Toți cititorii celebrei piese de teatru au înțeles din replici că autorul ne sugerează că personajul Oana era fiica lui Ștefan cel Mare. Istoricii nu au ajuns la nicio concluzie, privind care dintre cele trei fiice ale Domnului l-ar fi influențat pe Delavrancea în crearea personajului Oana. 

 Elena (Olena) este fiica  lui Ștefan cel Mare  cu  Evdochia de Kiev, care era nepoata maternă a lui Dmitri Doskoi, primul cneaz al Moscovei și verișoara lui Ivan al III-lea. Olena s-a căsătorit cu vărul ei al doilea, Ivan cel Tânăr, fiul  și succesorul la tron al lui Ivan  al III-lea.  Ea este cunoscută în istoria Rusiei cu numele de Olena Stefanovna sau Elena  Voloșanka ( Românca). Destinul ei a fost tragic,pentru că Sofia, mama vitregă a lui Ivan cel Tânăr, a uneltit, pe rând, împotriva lui Ivan cel Tânăr, împotriva Olenei și împotriva fiului lor, Dumitru, pentru a fi succesor la tron Vasili,  fiul ei și al lui Ivan al III-lea. Finalul a fost acesta: Ivan cel Tânăr a murit otrăvit, iar pe Olena a acuzat-o de uneltire și a  trimis-o la închisoare împreună cu Dumitru, în anul 1502. Lui Ștefan cel Mare i s-a spus că sunt zvonuri, el neștiind prin ce chinuri a trecut fiica sa. După un an de la moartea Domnului, au murit și Olena cu Dumitru. Unii istorici spun că ar fi murit de foame, alții că ar fi fost otrăviți. Ei au fost înmormântați la Mănăstirea Voznesenskaia.

 Maria zisă Chiajna  este fiica lui Ștefan cel Mare cu Maria Voichița.  Aceasta a rămas nemăritată, pentru că nu s-a găsit un soț pe măsura ei. A murit fată bătrână, la 19 martie 1518 și a fost înmormântată la Mănăstirea Putna.

 Ștefan cel Mare  mai avut o fiica cu una dintre cele trei soții, dar nu i se cunoaște numele și nici cine a fost mama ei. Dintr-o scrisoare a Prințului polonez  Wisnowiecki  aflăm că acesta era căsătorit cu fiica marelui Domn al Moldovei. Alte documente ne informează că  strănepotul sau nepotul lor s-a căsătorit cu Chiajna, fata lui Eremia Movilă, iar ei au fost bunicii Regelui  Mihai Corybut Wisnowiecki. Dacă s-ar cerceta Arhivele Naționale ale Poloniei, poate s-ar găsi mai multe informații despre această fiică a lui Ștefan cel Mare.  În afara celor trei fiice legitime, izvoarele istorice nu pomenesc vreo fiică nelegitimă a Domnului.

  Probabil, scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea, când a creat personajul Oana s-ar fi gândit la Maria Chiajna, singura fiică care i-a fost Domnului alături până la moarte.

Bobul de cultură

   23 iulie 1859. S-a înființat Observatorul Militar,  prima publicație militară din România. Ziua Națională a Presei Române 

 

În vremea lui Alexandru Ioan Cuza, pe 23 iulie 1859, când încă nu se uniseră cele două armate ale Principatelor Unite, la București  s-a înființat ,,Observatorul Militar”. Acesta era primul periodic militar din România și printre primele din Europa și din Lume. Pe frontispiciul acestuia erau scrise următoarele:

- pe rândul de sus: denumirea țării emitente – ,,Principatele Unite”, anul de apariție a ziarului, ,,1859”, data de tipărire a primului număr – ,, joi 23 iulie”;
- în centrul, pe rândul al doilea,era titulatura ziarului – „Observatorul Militar”, iar sub titlu era scris  conținutul publicației, în următoarea formulare „Diariu Politicu și scientifice” (ziar politic și științific).
Despre scopul publicaţiei, se arată în „Prospectul” apărut în prima pagină a acestui număr al ziarului, semnat de colonelul Ion Voiculescu: „Simțind trebuința unui ziar științific militar, am luat această grea sarcină asupră-ne, crezând de datoria a dezvolta camarazilor noștri de arme conștințele cele întinse ale artei militare, care s-au dezvoltat așa de mult în celelalte state ale Europei (…) Scopul nostru va fi de a ne face trebuincioși tuturor ofițerilor în general, cadeților din școala militară și chiar subofițerilor, dându-le prin acest ziar cele mai principale obiective ale artei militare la care se exersează în toate zilele…”. Menționăm că acest număr a avut 8 pagini și a fost redactat cu litere latine, iar în unele cuvinte  erau intercalate și litere chirilice pentru sunete, care nu aveau corespondent în alfabetul latin.
De-a lungul anilor, au apărut numeroase publicații militare cu denumiri diferite : ,,Monitorul oastei”, ,,România militară”, ,, Anuarul militar al Armatei române”, ,,Dorobanțul”, ,,Războiul”, ,,Armata”, ,, Viața militară” etc, iar unele dintre ele erau specifice unei arme ca cele ale artileriștilor, geniștilor sau ale medicilor militari veterinari sau umani. Între anii  1917 și  1918 a apărut și  la Iaşi primul cotidian militar „România”, sub direcţia lui Mihail Sadoveanu, la care au colaborat O. Goga, Barbu Delavrancea, V. Voiculescu.Prima emisiune dedicată armatei la radio s-a difuzat pe 19 decembrie 1937 și s-a numit ,, Ora premilitară”, iar în august 1968 a fost prima emisiune militară de televiziune ,,De strajă patriei”. În anul 1990 s-a înființat Grupul  Mass-Media al Armatei devenit ulterior Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale.Ziua Națională a presei militare din România. În 2002 apare prima pagină web a presei militare, www.presamil.ro. iar în anul 2004 ,, Observatorul Militar” a fost decorat cu Meritul Cultural,  gradul de Cavaler. 
  Nu știm când s-a hotărât ca data de 23 iulie (probabil în anul 1990), ziua când a apărut prima publicație românească dedicată armatei, să fie declarată Ziua Națională a Presei Militare. Nici măcar Inteligența Artificială nu știe acest lucru! Cert este că în această zi, anual, au loc manifestări dedicate ziariștilor militari din toate generațiile, din presa militară scrisă, audio și audio-vizuală.

Pe curând,

Earnest