EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CXLIII). CRISTINA BOGDAN, MOARTEA ȘI LUMEA ROMÂNEASCĂ MODERNĂ

 ,, Cercetând vreme îndelungată bisericile din zonele rurale ale sudului României, în căutarea reprezentărilor unui personaj des figurat în iconografia religioasă a veacurilor XVIII-XIX (Moartea), am putut constata nu numai situațiile de ștergere, a acoperirii cu var, repictate în variante moderne ale aceste incomode imagini, ci și distrugerile de diverse naturi ale monumentelor care le adăposteau, cel mai frecvent, pe zidurile exterioare.” 
                                                         ( Cristina Bogdan, ,,Moartea și lumea românească premodernă”

Cristina Bogdan ( n, 6.12, 1976, București)

  Cartea ,,Moartea și lumea românească premodernă- discursuri întretăiate” a Cristinei Bogdan a apărut la Editura Universității București, 2016 și este lucrarea de doctorat a dumneaei. Am primit-o cadou, de la copiii mei, de Crăciun,  cu următoarea dedicație din partea autoarei. ,,Doamnei Livia Liliana Sibișteanu, o călătorie pe urmele unui personaj care am vrea să ne ocolească pentru totdeauna. Cu cele mai bune gânduri, Cristina Bogdan, 31.X. 2025, la Bogdania.”
   Cristina Bogdan este conferențiar universitar la Universitatea București, la Facultatea de Litere ( unde a fost și decan), gazdă a întâlnirilor culturale de la Bogdania, iar cartea pe care v-o recomand este de antropologie culturală, în care autoarea ne introduce în mentalitatea românilor, în comparație cu a altor popoare europene, privind viziunea lor asupra morții, exprimată în filosofia, religia creștină, literatura cultă și populară, pictura pe icoane și pe cea murală, din  Evul Mediu, Renaștere și din  Epoca Premodernă, cu trimiteri în Epoca Contemporană, până în  zilele noastre. Autoarea constată că asemănările legat de personajul  Moartea, dar mai ales, în  atitudinile și relațiile oamenilor cu cei plecați Dincolo, între culturile occidentale și cea românească, treptat, s-au îndepărtat. Popoarele din Europa Centrală, Estică și Sudică, rămân tradiționaliste, privind comemorarea strămoșilor, în timp ce în Europa Occidentală și Nordică, ca și în America de Nord, comemorarea liturgică a fost înlocuită cu comemorarea pe pagini create pe Facebook post-mortem.

  Pentru elaborarea acestei vaste lucrări, Cristina Bogdan s-a documentat timp de 15 ani, cercetând manuscrise, tipărituri, studiind cărți de istorie, antropologie socială și culturală, istorie a artelor, folclor, istorie a literaturii, mentalități, făcând și cercetare pe teren ( în special, în Țara Românească, unde a cercetat pictura murală interioară și exterioară a bisericilor urbane și rurale, ctitorii domnenești , boierești,  orășenești și țărănești. În toate aceste picturi, a remarcat exprimarea fricii oamenilor în fața Morții, indiferent de categoria socială, Moartea,  fiind reprezentată printr-un schelet sau printr-o  femeie ori bărbat, călare în goană sau static, stând în picioare, purtând coasa, desagă și cupa, iar uneori , purtând un dialog cu cel  sau cu grupul după care a venit. Deseori este o negociere între ea și oameni, în care triumfă tot Moartea, alteori este prezentată ( când este vorba de tineri) ca o nuntă între tânăr și Moarte ( tema ,,Dansul Morții). Nu lipsesc nici motivele apariției ei: a fost chemată și s-a prezentat echipată și neîndurătoare, nepăsându-i că persoana respectivă a renunțat la venirea ei sau apariția ei este din propria inițiativă ori a fost trimisă ca pedeapsă pentru viața de huzur și păcătoasă dusă de unii oameni ( ,,Gata, v-ajunge cât v-ați distrat!”).Ideea pe care zugravii o transmit privitorilor este cea mai creștină învățătură: toți oamenii sunt egali în fața Morții (este spusă și în timpul slujbei de înmormântare), după cum toți oamenii sunt egali în fața lui Dumnezeu.

  Cristina Bogdan și-a organizat studiul pe șase probleme, primele patru cu câte patru idei dezbătute : Lumea românească premodernă și spectacolul perisabilității , Ceremonialul funerar. Priviri încrucișate, Discursuri literare, Chipurile morții în iconografia din Țara Românească, Față în față cu Moartea, Întâlniri, dialoguri, confruntări ( cu 3 idei), Accidentele unui dispozitiv de siguranță. De asemenea, studiul are o introducere : Un tabu convertit în disciplina științifică, un Post Scriptum, urmat de Un catalog  al reprezentării morții în iconografia din Țara Românească și Bibliografia selectivă, care este prezentată pe 32 de pagini. 

  Așadar, autoarea vă pune la dispoziție un imens izvor documentar și un ghid turistic, pentru a vedea la fața locului pictura murală din bisericile pe care dumneaei le-a cercetat. În drumurile dumneavoastră prin țară, vă, puteți opri la  vreun monument ecleziastic, nu neapărat pentru a vedea reprezentarea Morții, ci pentru a vedea întreaga pictură , unde ne sunt prezentate imagini biblice sau din viața sfântului patron și, mai ales, pentru a aprinde câte o lumânare pentru familia dumneavoastră și una pentru strămoși, mulțumind și  rugându-vă să fiți binecuvântați în călătoria dumneavoastră și feriți de accidente sau de alte neplăceri.

  Vă doresc lectură plăcută, avertizându-vă că nu este o carte ușor de citit, pentru că are multe informații, dar care vă îmbogățește cultura generală!

   Pe curând,

   Earnest

FILE DE JURNAL (2). DESPRE 24 IANUARIE 1979

 ,, Problema românească nu reprezintă câtuși de puțin un rezultat exclusiv al jocului politic, al evoluției raporturilor între puteri, ci și lupta înșiși a românilor pentru unire”  ( Gheorghe Platon)

Gheorghe Platon ( 1924-2004)

  Nu întâmplător l-am citat , mai sus, pe academicianul Gheorghe Platon, pe care l-am avut profesor în anul III de facultate, la cursul ,,Istoria Modernă a României”, pentru că, ieri, pe 24 ianuarie, s-au împlinit 20 de ani de când onorabilul profesor a trecut Dincolo. Tot pe 24 ianuarie 1990, prin Decretul -Lege nr. 44 al CFSN s-a adoptat Imnul de Stat al României, ,,Deșteaptă-te, române”, pe versurile lui Andrei Mureșeanu și pe muzica lui Anton Pann.
   Ieri, 24 ianuarie, mi-am amintit  cum noi  sărbătoream, ( adică grupa noastră) această zi. Mărturisesc că niciodată în viața mea nu am simțit mai intens bucuria acestei sărbători ca în anii studenției mele, la Iași. Ani de zile, ca profesoară la Mărășești sau la Bacău, am participat sau am organizat evenimente legat de această zi, am ținut discursuri nu numai elevilor, ci și adulților, dar nu  am mai avut aceleași  emoții, ca în acele vremuri pe care ți le dau trăirile patriotice. Poate că nu vă interesează sentimentele mele patriotice, dar eu vreau să vi le transmit, pentru că  oamenii Iașului acelor ani erau cuprinși de veselie și entuziasm. Patru ani am sărbătorit 24 ianuarie în Iași și nu mă refer la participările festive, care pe atunci se țineau cam în toate localitățile din țară: orașe și comune, prin spectacole, conferințe, petreceri. În Iașul de atunci, de dimineață până seară, la difuzoarele din Piața Unirii se transmitea ,,Hora Unirii”, iar această horă era neîntreruptă. Nu era om să treacă prin  Piață, fără a intra în horă,oricât de grăbit ar fi fost și de câte ori trecea pe acolo. În jurnalul meu scrie că , într-un an, am intrat în horă de patru ori, pentru că de patru ori am trecut prin Piața Unirii. Nu conta de mâna cui mă prindeam: atunci eram cu toții uniți ca frații ,,în cuget și simțiri.”

5 ianuarie 1859, Iași
Hora Uniri imaginată de Costică Agafiței,
 conform documentelor epocii

  24 Ianuarie 1979 a fost într-o zi de miercuri, iar grupa noastră a deschis ,Hora Unirii”. După cursuri, marți seara ( noi terminam cursurile la 20,30), am mers la o șuetă. Se apropia, pas cu pas, finalizarea anilor de studii și doream să fim cât mai mult timp împreună. Ora 24 ne-a prins în Piața Unirii, în stația de tramvai. Orologiul de la Palatul Culturii  ne-a anunțat pe melodia lui Alexandru Flechtenmacher, că am trecut într-o nouă zi. Unul dintre colegi, triumfător, a strigat: ,,24 ianuarie, să încingem hora” și am încins-o, în jurul unui stâlp din stație, cântând din tot sufletul. Dar, nu știm de unde, au apărut doi milițieni (cred că vă amintiți celebra întrebare: ,,De ce umblă doi milițieni doi câte doi?” , iar răspunsul era: ,,Ca să aibă împreună două clase”), care ne-au interogat: cine suntem ,ce facem la ora aceea, dacă știm că perturbam ordinea publică. Noi am răspuns politicos și am spus că dansăm ,,Hora Unirii”, iar ei ne-au replicat cu un aer categoric și  sfidător: ,,Mâine, este 24 Ianuarie!”, la care noi am răspuns triumfători: ,,Tocmai, acum câteva minute, orologiul din turn ne-a anunțat că a început o nouă zi: 24 , care urmează după 23. S-a anunțat că anul aceasta nu se va mai juca ,, Hora Unirii”, în ,,Piața Unirii”? Bineînțeles, că nu au avut ce să răspundă, dar tot ei au trebuit să aibă ultimul cuvânt, anunțându-ne: : ,,Tocmai vă vine tramvaiul. Să nu uitați să vă suiți în el!” Este o amintire frumoasă, din tinerețe, pe care mi-o amintesc în fiecare an. 

24 Ianuarie 2026
Iași,Piața Unirii

Dureros este faptul că anul acesta, amintirea mi-a dat un sentiment de revoltă, pentru că am văzut în imaginile din Iașul studenției mele, cum cetățenii acestei țări, urmași ai celor care au înfăptuit Unirea, erau separați prin grilaj de domnii conducători, care dansau ,,Hora Unirii” între ei, ținându-se într-o frăție de mână, unde erau ,,integrați”, în costume naționale, câte o dansatoare/dansator sau sepepist, dar nici într-un caz un ieșean patriot. Acesta huiduia. De la Revoluție până în prezent, niciun președinte nu a scăpat nehuiduit, măcar cel puțin de două ori, dar ei, exceptând Iohannis care nu le avea cu sărbătorile naționale, nu s-au ferit să se prindă în horă alături de mulțime, chiar dacă aveau în preajma lor pe sepepiști, conform protocolului. De 1 Decembrie, a fost aceeași mizerie: poporul, care i-a ales, a fost oprit, prin grilaje, să asiste la demonstrație. Ce amintiri le lasă copiilor lor? Trist și dureros! Eu le-aș fi pus un bolovan în mijlocul Pieței Unirii și i-aș fi chemat ca împreună să-l urnim, ca să înțeleagă ce înseamnă Unire, așa cum le-a arătat-o Moș Ioan Roată.

Pe curând,

Earnest

 Valeriu Penișoară :,,Cuvântul lui Roată către Divan” 

https://www.youtube.com/watch?v=vXLE2dGxiOA&list=RDvXLE2dGxiOA&start_radio=1

 

ȘTIAȚICĂ... (XXI). ȘI CU ASTA, CE-AM FĂCUT?!

 ,,Am făcut și împrumut, l-am făcut
  Nu mai spun cum l-am făcut, dar l-am făcut

 Nu știu cât de mare o fi, 

 câte zile ne-o hrăni,

 Bine, nici nu l-am văzut;

 Cum venim, praf l-am făcut!

 Ne-am scremut cât ne-am scremut...

 ei, dar cu asta, ce-am făcut?!”

                             ( Constantin Tănase, 1939)

 

Parlamentari,luați exemplu!

 Istoria ne învață multe. Și cu asta, ce-am făcut, dacă nu o învățăm?! România, în Epoca Interbelică, a trecut prin crize economice de sub și de supraproducție, prin refaceri și dezvoltări economice,  cum, de altfel, au trecut toate țările. Însă după Marea Criză Economică,  începută în anul 1929 și încheiată în anul 1933, prin măsuri economice de protecție a economiei naționale și a investitorului român, România a reușit să ajungă, în anul 1938, la cea mai mare dezvoltare economică din istoria sa de până atunci, an la care s-au raportat toate statisticile, din secolul al XX-lea. În perioada respectivă, guvernarea a deținut-o P.N.L., care a dus politica ,,cu porțile închise” ( în sens pozitiv, de protecție și de încurajare), contrară politicii ,,cu porțile deschise” pe care a dus-o P.N.Ț.,în perioada Crizei Economice.

   Eu vreau, să-l învit pe Premierul Ilie Bolojan, președintele P.N.L., continuator al politicilor brătăniștilor, să studieze măsurile luate de ,,tinerii liberali” conduși de Gheorghe  Tătărescu, pentru că, după cum ne arată realitatea, Ilie Bolojan a reîntinerit partidul, cu tineri liberali frumoși și liberi și foarte bine școliți, cum este, de exemplu, Alexandru Nazare  Ministrul Finanțelor Publice. Este de al nostru, din Onești. Citiți-i C.V.: un geniu care direct de la finalizarea facultății a ajuns consilierul Ancăi Boagiu, la Ministerul Integrării Europene.

  Scopul meu este să-l îndrept pe Ilie Bolojan către studierea unor măsuri ( înscrise în  legi noi sau prin modificarea legilor elaborate de țărăniști), din perioada refacerii economiei naționale, nicidecum să-l critic pe genialul Alexandru Nazare. Ar trebui să știe stimabilul Premier (pentru cultura sa generală) că în acea perioadă au fost miniștrii de finanțe: Dinu Brătianu ( inginer), Victor Slăvescu ( economist, academician), băcăuanul nostru Mircea Cancicov ( profesor universitar la Catedra de Finanțe de la Facultatea de Drept, membru de onoare al Academiei Române).

- Gheorghe Tătărescu era adept al  politicii de industrializare, propunând Parlamentului măsuri de încurajare și modernizare a industriei siderurgice, metalurgice, textile, a întreprinderilor ce contribuiau la apărarea națională;

- a fost creat ,,fondul industrial” alimentat dintr- o  taxă de 1% asupra valorii importurilor făcute cu scutiri de taxe vamale de întreprinderile industriale și miniere de orice fel. Acest fond era pus la dispoziția Ministerului de Industrie și Comerț, pentru ajutorarea cu mașini și instalații a micilor industriași și meseriași români;

- Guvernul a fost autorizat să contracteze, prin subscripție publică, un împrumut intern, în sumă nelimitată, în vederea lichidării datoriei flotante a statului , provenit din creanțele sale aeriate, a lichidării datoriei statului către Banca Națională a României și pentru a se crea fonduri pentru investiții necesare apărării naționale, culturii naționale, agriculturii, învățământului, sănătății, construcției și refacerii de drumuri, precum și altor lucrări publice;

- printr-un Jurnal al Consiliului de Miniștri, se acordau avantaje unor firme ce urmau să construiască uzine de montaj, de asamblare în țară ( Cluj și București) a pieselor detașate importate, în vederea realizării de automobile și autocamioane. Acestea primeau de la autoritățile statului certificate de origine românească;

- a fost modificată de două ori Legea Minelor, din anul 1929:

a. a fost introdus dreptul de preemțiune al statului ( Guvern și Banca Națională) de cumpărare de metale prețioase ( aur, platină, argint) la prețul mondial. Persoanele fizice și juridice care exploatau aceste zăcăminte erau obligate să predea statului producția și numai în situația în care statul refuza să le cumpere, exploatatorii puteau să o vândă  în altă parte;

b. pentru explorări, în cazul țițeiului, se acorda permisul diferențiat, atribuindu-se doar societăților care dispuneau de capacitatea tehnică și financiară, cu capital  nominal deținut în majoritate de cetățeni români și al căror consiliu de administrație era format în majoritate din români;

c.  la concesionarea rezervelor statului, 60% din suprafețe urmau să se distribuie societăților naționale restul, fiind scos la licitație publică;

- s-a reglementat prin lege controlul cartelurilor. Ministerul de Industrie și Comerț nu avea doar atribuții de a stabili înființarea de noi fabrici, de îndrumare, ci și de control al investițiilor, iar prin Direcția Industriei supraveghea direct sau indirect prețul de vânzare a produselor în raport cu prețul de cost. Ministerul avea dreptul de a fixa prețuri maximale de vânzare și prețuri minimale de achiziționare a materiei prime. Această activitate de control al  cartelurile avea ca obiective asigurarea unor câștiguri normale, fără exploatarea consumatorului și înlăturarea  speculării producătorilor de materii prime, care nu erau organizați în carteluri.

 Am ales câteva măsuri, prin care s-au realizat fonduri de investiții în toate domeniile, fără a împovăra populația cu taxe mărite,  prin care  a fost încurajată economia națională, prin care au fost protejate  resursele subsolului, cât și măsuri împotriva corupției.

   Deci, domnule Premier, s-a putut și au reușit acei liberali cu care voi, liberalii, vă făliți, fără măcar să știți, ce au făcut bine. De fapt, nu știți nici ceea ce au făcut prost, ca să nu repetați greșelile lor. La studiu, domnilor parlamentari liberali ( printre voi se află istorici,  juriști, care veniți pe la televiziuni total nepregătiți) și luați volumele din Codul General al României, unde veți găsi legile din această perioadă, care sunt trecute organizat, pe ani, nu pe probleme! Nu uitați că partidul vostru se numește și Național!

Pe curând, 

Earnest

P.S. Îl informez pe Premier, că la a doua modificare a Legii minelor, în  la dezbateri s-au prezentat reprezentanții oficiali ai Marii Britanii, S.U.A., Franței, Belgiei, Olandei, primind asigurări din partea Premierului, că interesele țărilor respective nu vor fi atinse. Bineînțeles, că aceste state au rămas cu societățile lor în țară, dar conform măsurilor expuse, mai sus. Aceasta înseamnă să fii un partid național!

  

UN BOB DE ISTORIE ȘI DE CULTURĂ (XIII)

 ,,Istoria pentru noi trebuie să fie un izvor nesecat de poezie sănătoasă, un șir de icoane sfinte de unde să căpătăm totdeauna învățătură de adevăr și insuflare de virtute.” ( Ion Luca Caragiale)

  

Biserica ,,Precista”, Bacău ( 1 ianuarie 1491)
Turla, delaliu

În luna ianuarie, sunt cele mai multe Zile Internaționale, începând cu 1 Ianuarie care este  Anul Nou în majoritatea civilizațiilor și culturilor Planetei. Însă 1 Ianuarie este și Ziua Internațională a Păcii, urmată de alte  Zile Internaționale/ Mondiale: 4 Ianuarie Ziua Mondială a Alfabetului Braille, 11 Ianuarie Ziua Mondială a Rezervațiilor Naturale ( sper ca între timp ministresa noastră să fi aflat de această zi și a învățat câteva rezervații naturale din România), 14 Ianuarie Ziua Internațională a Logicii, 18 Ianuarie Ziua Internațională a Omului de Zăpadă, 27 Ianuarie Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, 30 Ianuarie Ziua Internațională a Nonviolenței în Școală. Așadar, cadrele didactice au suficiente activități de realizat cu elevii: învățătorii, profesorii de Educație Fizică și Sport vor scoate elevii în curtea școlii, ca să facă oameni de zăpadă ( o pot face și educatorii), bineînțeles, dacă este zăpadă ( dar pot să -i deseneze sau să-i confecționeze din carton, vată, polistiren etc, împreună cu profesorii de educație tehnologică, folosindu-se de I.A.), profesorii de istorie, de socio-umane, de  religie împreună cu consilierii psihopedagogi și diriginți vor realiza dezbateri, privind Holocaustul, nonviolența în școli și, având în vedere faptul că 15 Ianuarie este Ziua Națională a Culturii Române, profesorii de limba și literatura română, de muzică , de desen vor avea și ei de lucru. Să nu uităm nici mari evenimente din istoria noastră:  tot pe 1 ianuarie 2007, România  a devenit membră U.E. , pe 1 ianuarie 1956 a fost difuzată prima emisiune a Televiziunii Române, iar în Bacău, în anul 1491 a fost terminată zidirea Bisericii ,,Precista”. În luna ianuarie, s-au născut multe personalități culturale și politice, printre care și Ion Luca Caragiale ( nu întâmplător am ales ca moto un citat de al său), au murit, de asemenea, multe personalități și domni  ( printre care Mircea cel Bătrân și Alexandru cel Bun) , românii s-au luptat cu turcii la Vaslui,  Hârșova, Silistra, Putineiu, Șerpătești, Ismail și, nu în ultimul rând, a început în anul 1821, la 23 ianuarie, Revoluția condusă de Tudor Vladimirescu și la 24 Ianuarie 1859, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, s-a realizat Unirea Țării Românești cu Moldova.

Bobul de istorie
 

Alexandru Ioan Cuza (1820-1873) 
Portretul oficial,
Pictor Carol Pop Szathmari

 24 Ianuarie 1859, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, românii au pus cele  șapte  Puteri ,,în fața faptului împlinit”, realizând Unirea Țării Românești cu Moldova. Dar prin acest act îndrăzneț, Puterile  trebuiau să recunoscoască Unirea reală a celor două Țări Române.

 De ce am ales acest bob de istorie, despre care am mai scris pe  blog? Din revoltă! 

  În ultimul timp, au apărut o serie de pseudoistorici cu studii în istorie, care ,, trăncănesc” vrute și nevrute, la diferite posturi de televiziune. De exemplu, unul ne informa că Rusia s-a opus acestui act. Nu știu pe ce documente se baza respectivul domn, dar eu îl citez pe Cancelarul Rusiei Gorceakov din spusele căruia rezultă că soluția adoptată de  români a fost cea mai bună: ,, ... starea actuală a spiritelor din Moldova și Valahia , totul contribuie a-mi confirma , o dată în plus, opinia că în afară de Unire nu există decât anarhie  pentru aceste provincii”, iar pe 4 februarie  el a comunicat Franței că la Conferința de la Paris va susține dubla alegere a lui Cuza: ,,Guvernul de la Petersburg n-a încetat să considere că  Unirea Principatelor Române este dorită de populația acestora și corespunde intereselor ei.”.  Știm prea bine, că exista o grupare antiunionistă în rândul boierimii române și împotriva lui Alexandru Ioan Cuza, care-l susținea pe  Grigore Sturdza, fiul fostului Domn Regulamentar Mihail Sturdza. Acesta a fost organizatorul complotului polonez împotriva Domnului Alexandru Ioan Cuza, din 11-12 ianuarie 1860, tocmai în perioada în care, diplomații români au fost  trimiși de Domn pe la cancelariile Puterilor, pentru a-i convinge să recunoască dubla sa alegere. Cine erau acești polonezi, ce interese aveau și ce urmau să obțină de la Grigore Ghica? În primul rând, ei  făceau parte din gruparea democratică a Poloniei care migrase în diferite țări din Europa și urmăreau independența și unificarea Poloniei care fusese împărțită între Rusia , Austria și Prusia, în anul 1772. Grigore Sturdza le promisese sprijinul și susținerea lor  în viitoarea carieră. La Iași, se aflau 450 de polonezi veniți din Turcia, în restul Moldovei se aflau peste 1200, în Muntenia 2400, iar în munți circa 4000. Ei trebuiau să să se adune pe moșiile lui Grigore Sturdza, coordonați de către Nieczuia Wierzbicki ( Murad Bey), care-i aduna la Focșani, de unde , o parte atacau Iașii, iar altă parte atacau  Bucureștii. Înainte de denunțul făcut , pe 10 ianuarie, de către Alecu von Onciul, Iacob Antosz, Leon Nussbaum, Carol Grochowski și Victor Richard Lizdejko, Domnul alertase  Miliția Pământească și Jandarmeria  care i-au prins pe complotiști și l-au arestat pe Murad Bey.A urmat judecarea lor de către Curtea Criminală și de către Divanul Domnesc și cei vinovați au fost expulzați din țară. Alexandru Ioan Cuza nu a dorit arestarea lui Grigore Sturdza, pentru că voia liniște în țară. Grigore Sturdza a fost scos  de sub acuzare, iar chemarea în fața Tribunalului a fost o simplă formalitate . Însă complotiștii nu s-au potolit, organizând un alt complot cu ocazia vizitei Domnului la Istanbul, în septembrie 1860, care a fost împiedicat de măsurile luate de Poliția Otomană.

Nicolaus Olahus ( 1493-1568)

Bobul de cultură

Pe 10 ianuarie 1493 s-a născut la Sibiu Nicolaus Olahus, care a trecut în cele veșnice pe 15 ianuarie 1568, la Trnovo ( Slovacia), Tot din revoltă, l-am ales pe Nicolaus Olahus  din galeria personalităților române născute sau decedate în luna ianuarie. Cine m-a revoltat? Directoarea Colegiului Național ,,Samuel von Brukenthal” care, într-un interviu referitor la un proiect al colegiului, a enumerat printre personalitățile din Sibiu și pe Nicolaus Olahul, informându-ne că acesta  făcea parte din populația română și că a fost un mare erudit umanist indiferent de etnie. Cu alte cuvinte, românii erau o populație nu un popor, iar Olahus a fost o excepție a acestei populații. Probabil respectiva  ,,frau” nu știe că au trăit, în aceeași perioadă, foarte mulți umaniști români în Transilvania, dintre care îi enumăr pe Simion Ștefan, Gheorghe Brancovici, fratele lui Sava Brancovici Mitropolitul Transilvaniei despre care am scris pe acest blog, pictorul Mihail din Hunedoara, Mihail Halici din Caransebeș, renumit prin biblioteca sa care avea 450 de volume și  care a conceput  primul dicționar valaho-latin ( el a fost prieten cu poetul german Valentin Franckenstein care a scris poezii în limba română: oare pentru cine le-a scris?), Oprea Dascălul din Șcheii Brașovului, Martin Hacius din Hațeg, Mihai Valahul din Ciac, Toma Pellei, Filip More ( maghiatizarea numelui Ficior) din Ciula ( epigraf), Ioan Vitez ( croat cu origini românești, după unii biografi), care a înființat un observator astronomic la Oradea, Ioan Lăzoi ( matematician și poet), Ioan Caioni ( compozitor) ș.a.Analfabeți erau și printre sași și printre maghiari, nu numai printre români, după cum , toate etniile din Transilvania au dat  erudiți, în toate domeniile.

 Revenind la Nicolaus Olahus, acest mare erudit ( istoric, poet, episcop catolic, politician) își avea originile în Muntenia ( bunica sa, Marina, a fost sora lui Iancu de Hunedoara). El era verișor cu Matei Corvin și cu Radu Paisie ( Petru de Argeș), domn al Țării Românești între anii 1535 și 1545. A avut un frate, Matei și două surori: Ileana și Ursula. Nu a fost însurat și nu a avut copii.

   Principalele sale lucrări sunt ,, Hungaria”,  ,,Atilla”, ,,Chronicon”, dar mai ales vasta corespondență pe care a avut-o cu 120 de personalități ale epocii, printre care Papa Clement al VII-lea, Împăratul Carol Quintul, Erasmus de Rotterdam, cu care a legat o frumoasă prietenie prin corespondență. Cei doi nu s-au întâlnit niciodată, dar și-au propus să-și facă o surpriză: în timp ce Nicolaus Olahus a plecat spre Rotterdam, Erasmus a plecat spre Sibiu. Probabil, trăsurile lor s-au intersectat pe drum, fără să știe unul de celălalt.

   Au rămas de la Nicolaus Olahus 611 de scrisori descoperite în arhiva Prințului Eszterrhazy, descendent al Ursulei, care au fost publicate, în anul 1875. Menționez că Nicolaus Olahus nu a scris decât în limba latină, conform cercetării documentelor  și lucrărilor care îi aparțin. Alexandru Tănase , analizând opera lui Nicolaus Olahus, ne spune: ,, Există în concepția și alcătuirea psiho-spirituală a lui Nicolaus Olahus anume trăsături - omenie, generozitate, o judecată dreaptă și cumpănită a lucrurilor, echilibru interior, refuzul intoleranței și a fanatismului belicos, prețuirea adevărului, oral și a virtuților etice mai presus de orice, absența oricărui sentiment șovin, armonizarea universalismului cu dragostea de patrie”. Dragostea și dorul  de patrie ( Transilvania și Ungaria) ne-o dezvăluia Nicolaus Olahus , într-o scrisoare trimisă   de la Bruxelles, în anul 1533 ( el nu s-a putut adapta în acest oraș, unde s-a simțit mereu străin): ,, Dacă se va face pace cu Ungaria ( este vorba de războaiele pe care le purta Soliman Magnificul cu Ungaria, n.n.) și mi se vor restitui lucrurile, nu mă vor mai putea ține nici sunetul măiestrit al clopotelor voastre, nici plăcerea sobelor sănătoase, dar și pline de funingine, nici gingășiile femeiuștilor, numai libertatea și prietenia cu oameni învățați mă atrag într-o oarecare măsură, dar libertatea cea mai mare o voi avea în patrie. Căci nu sunt un om ambițios și mă mulțumesc cu puțin.”

Pe curând,

Earnest

Bibliografie selectivă:

 Dumitru Ivănescu, ,,Complotul polonez împotriva lui Al. I. Cuza”, în Zargidava, IX, Bacău, 2010, p. 67-73; 

Alexandru Tănase, ,,O istorie umanistă a culturii române”, vol.II, Editura Moldova, Iași, 1995, p. 31-39.