FILE DE JURNAL (2). DESPRE 24 IANUARIE 1979

 ,, Problema românească nu reprezintă câtuși de puțin un rezultat exclusiv al jocului politic, al evoluției raporturilor între puteri, ci și lupta înșiși a românilor pentru unire”  ( Gheorghe Platon)

Gheorghe Platon ( 1924-2004)

  Nu întâmplător l-am citat , mai sus, pe academicianul Gheorghe Platon, pe care l-am avut profesor în anul III de facultate, la cursul ,,Istoria Modernă a României”, pentru că, ieri, pe 24 ianuarie, s-au împlinit 20 de ani de când onorabilul profesor a trecut Dincolo. Tot pe 24 ianuarie 1990, prin Decretul -Lege nr. 44 al CFSN s-a adoptat Imnul de Stat al României, ,,Deșteaptă-te, române”, pe versurile lui Andrei Mureșeanu și pe muzica lui Anton Pann.
   Ieri, 24 ianuarie, mi-am amintit  cum noi  sărbătoream, ( adică grupa noastră) această zi. Mărturisesc că niciodată în viața mea nu am simțit mai intens bucuria acestei sărbători ca în anii studenției mele, la Iași. Ani de zile, ca profesoară la Mărășești sau la Bacău, am participat sau am organizat evenimente legat de această zi, am ținut discursuri nu numai elevilor, ci și adulților, dar nu  am mai avut aceleași  emoții, ca în acele vremuri pe care ți le dau trăirile patriotice. Poate că nu vă interesează sentimentele mele patriotice, dar eu vreau să vi le transmit, pentru că  oamenii Iașului acelor ani erau cuprinși de veselie și entuziasm. Patru ani am sărbătorit 24 ianuarie în Iași și nu mă refer la participările festive, care pe atunci se țineau cam în toate localitățile din țară: orașe și comune, prin spectacole, conferințe, petreceri. În Iașul de atunci, de dimineață până seară, la difuzoarele din Piața Unirii se transmitea ,,Hora Unirii”, iar această horă era neîntreruptă. Nu era om să treacă prin  Piață, fără a intra în horă,oricât de grăbit ar fi fost și de câte ori trecea pe acolo. În jurnalul meu scrie că , într-un an, am intrat în horă de patru ori, pentru că de patru ori am trecut prin Piața Unirii. Nu conta de mâna cui mă prindeam: atunci eram cu toții uniți ca frații ,,în cuget și simțiri.”

5 ianuarie 1859, Iași
Hora Uniri imaginată de Costică Agafiței,
 conform documentelor epocii

  24 Ianuarie 1979 a fost într-o zi de miercuri, iar grupa noastră a deschis ,Hora Unirii”. După cursuri, marți seara ( noi terminam cursurile la 20,30), am mers la o șuetă. Se apropia, pas cu pas, finalizarea anilor de studii și doream să fim cât mai mult timp împreună. Ora 24 ne-a prins în Piața Unirii, în stația de tramvai. Orologiul de la Palatul Culturii  ne-a anunțat pe melodia lui Alexandru Flechtenmacher, că am trecut într-o nouă zi. Unul dintre colegi, triunfător, a strigat: ,,24 ianuarie, să încingem hora” și am încins-o, în jurul unui stâlp din stație, cântând din tot sufletul. Dar, nu știm de unde, au apărut doi milițieni (cred că vă amintiți celebra întrebare: ,,De ce umblă doi milițieni doi câte doi?” , iar răspunsul era: ,,Ca să aibă împreună două clase”), care ne-au interogat: cine suntem ,ce facem la ora aceea, dacă știm că perturbam ordinea publică. Noi am răspuns politicos și am spus că dansăm ,,Hora Unirii”, iar ei ne-au replicat cu un aer categoric și  sfidător: ,,Mâine, este 24 Ianuarie!”, la care noi am răspuns triumfători: ,,Tocmai, acum câteva minute, orologiul din turn ne-a anunțat că a început o nouă zi: 24 , care urmează după 23. S-a anunțat că anul aceasta nu se va mai juca ,, Hora Unirii”, în ,,Piața Unirii”? Bineînțeles, că nu au avut ce să răspundă, dar tot ei au trebuit să aibă ultimul cuvânt, anunțându-ne: : ,,Tocmai vă vine tramvaiul. Să nu uitați să vă suiți în el!” Este o amintire frumoasă, din tinerețe, pe care mi-o amintesc în fiecare an. 

24 Ianuarie 2026
Iași,Piața Unirii

Dureros este faptul că anul acesta, amintirea mi-a dat un sentiment de revoltă, pentru că am văzut în imaginile din Iașul studenției mele, cum cetățenii acestei țări, urmași ai celor care au înfăptuit Unirea, erau separați prin grilaj de domnii conducători, care dansau ,,Hora Unirii” între ei, ținându-se într-o frăție de mână, unde erau ,,integrați”, în costume naționale, câte o dansatoare/dansator sau sepepist, dar nici într-un caz un ieșean patriot. Acesta huiduia. De la Revoluție până în prezent, niciun președinte nu a scăpat nehuiduit, măcar cel puțin de două ori, dar ei, exceptând Iohannis care nu le avea cu sărbătorile naționale, nu s-au ferit să se prindă în horă alături de mulțime, chiar dacă aveau în preajma lor pe sepepiști, conform protocolului. De 1 Decembrie, a fost aceeași mizerie: poporul, care i-a ales, a fost oprit, prin grilaje, să asiste la demonstrație. Ce amintiri le lasă copiilor lor? Trist și dureros! Eu le-aș fi pus un bolovan în mijlocul Pieței Unirii și i-aș fi chemat ca împreună să-l urnim, ca să înțeleagă ce înseamnă Unire, așa cum le-a arătat-o Moș Ioan Roată.

Pe curând,

Earnest

 Valeriu Penișoară :,,Cuvântul lui Roată către Divan” 

https://www.youtube.com/watch?v=vXLE2dGxiOA&list=RDvXLE2dGxiOA&start_radio=1