marți, 18 august 2015

DESPRE SUPERSTIȚII (VII).ZILELE SĂPTĂMÂNII

 În religiile precreștine, preoții erau organizați în colegii, după credința, cultul și ritualurile pe care le săvârșeau. Fiecare zeu avea ziua lui de cult, când erau interzise unele activități. De asemenea, zeul patrona o planetă ( pentru prima oară apare această credință în religiile din Mesopotamia). Odată cu apariția creștinismului, aceste culte și ritualuri au dispărut dar au rămas denumirile zilelor săptămânii, iar în tradițiile populare se mai păstrează unele interdicții și credințe legate de fiecare zi. Astfel sunt considerate zile faste (lunea, miercurea, joia, duminica), zile nefaste (marțea, vinerea, sâmbăta), zile dedicate ritualurilor pentru femei (lunea, joia, vinerea), și zile dedicate ritualurilor pentru bărbați (marțea, miercurea, sâmbăta), iar duminica pentru toți.
LUNI este ziua zeiței Luna, care patronează satelitul Luna. Copiii născuți în această zi sunt frumoși. Este considerată ziua cea mai norocoasă și este bine să începi acum un lucru, o activitate, să îți faci externarea din spital. Totuși există 3 zile de luni cu ghinion: prima luni din aprilie, când a fost născut Cain, a doua zi de luni din august, când au fost distruse Sadoma și Gomora, ultima luni din decembrie, când a fost născut Iuda.
MARȚI este ziua zeului Marte-zeul războiului, care patronează planeta Marte. Copiii născuți în această zi sunt grațioși. Este, în unele culturi, o zi cu ghinion, mai ales dacă în această zi cade data de 13 ( sunt cele 3 ceasuri rele). Totuși, pornind de la credința că zeul Marte este și un zeu al belșugului este bine ca în această zi să faci târguieli și să închei o afacere dar și pentru internări
MIERCURI este ziua zeului Mercur-zeul comerțului, care patronează planeta Mercur. Copiii născuți în această zi au pe vino-ncoace. Miercurea este benefică pentru orice afacere, pentru comunicare, pentru a scrie scrisori, rapoarte, întâlniri, încheiere de contracte.
JOI este ziua zeului Jupiter-zeul suprem, care patronează planeta Jupiter. Copiii născuți în această zi vor merge departe. Este ziua curajului și a expansiunii, a ideilor progresiste și este bună pentru căsătorii.
VINERI este ziua zeiței Venus/Venera-zeița frumuseții, care patronează planeta Venus, a Sfintei Vineri în mitologia românească- vădană rea și nepăstătoasă care nu îngăduie gospodinelor șă facă o sumă de lucruri în ziua ei din săptămână, pedepsindu-le. Copiii născuți în această zi sunt iubitori și darnici. Vinerea nu trebuie să începi o activitate nouă, să închei un contract, să pleci în călătorie. Oameni care se vor căsători în această zi vor trece prin multe suișuri și coborâșuri în căsnicie. Vinerea este ziua când poți pierde tot, așa că nu este bine să faci investiții, să joci jocuri de noroc. Ceea ce vei visa vinerea noaptea, ți se va întâmpla. În Ohaio, dacă vinerea cade dată de 13, sunt interzise 13 lucruri, care mai de care mai năstrușnice ( de exemplu, nu este voie să înveți ceva nou, pentru că îți va apărea un rid pe față, nu trebuie să-ți tai unghiile, pentru că vei suferi de dureri de dinți, poartă ghinion dacă te rostogolești în pat etc.).
SÂMBĂTĂ este ziua zeului Saturn-zeul timpului, care patronează planeta Saturn. Copiii născuți în această zi pot vedea stafiile și pot lua legătură cu Lumea de Dincolo. Este ziua de Sabat la evrei și la unele secte, deci în această zi se odihnește. Este ziua pericolelor și sănătății șubrete și vei avea ghinion , dacă te vei externa sâmbăta. Dacă sâmbăta este lună nouă este vreme rea pentru pescari, care o numesc " blestemul pescarilor" .
DUMINICA este ziua Domnului, patronată de Soare. Copiii născuți în această zi sunt frumoși, mândri, buni, veseli. Dacă porți haine noi, pentru prima oară în această zi, ele vor rezista de 2 ori mai mult. Dacă te ridici din pat după o boală, vei avea noroc.Este bine să pleci în călătorie în această zi. Însă cel mai bun lucru este să nu muncești, să te rogi, să faci fapte bune,atunci Dumnezeu te va ajuta. Aceasta nu este o superstiţie!
Pe curând,
Earnest

Niciun comentariu: