 |
| Maria Cantemir ( Iași 1700- Ulitkino 1757) |
"Poate noi vom vedea cândva patria noastră de odinioară și în pace vom trăi veacul nostru, fiecare în felul cum va dori "
( dintr-o scrisoare a Mariei către fratele său, Antioh)
Maria Cantemir este fiica cea mare a domnitorului și marelui erudit Dimitrie Cantemir și a Casandrei Cantacuzino ( crescută alături de boierii Cantacuzini, școliți la Padova și Roma, educată de profesorii de la Academie, ea însăși desăvârșindu-și educația, alături de soțul ei, îndeletnicindu-se cu studiul istoriei, muzicii și al celorlalte arte).
Maria a fost mândria domnitorului și dacă pe băieți, acesta voia să-i facă cărturari, pe Maria o voia Împărăteasa Rusiei.
Prima întâlnire a Mariei cu Petru cel Mare a avut loc la Iași, în anul 1711, când Țarul împreună cu Împărăteasa Ecaterina au fost oaspeți la Curtea Domnească, ca să pecetluiască alianța Rusiei cu Moldova împotriva Imperiului Otoman. Pe atunci, Maria avea 11 ani și a stat în brațele Țarului și ale Țarinei, aceasta nebănuind pe atunci că frumoasa fetița îi va deveni rivală.
Maria a fost educată, alături de frații ei, la Iași, iar apoi la Moscova, sub supravegherea lui Dimitrie Cantemir, cu mari profesori: cu Anastase Contoide a studiat limbile:latină, greacă, italiană și cu Ivan Hlinschi a studiat limba rusă.
 |
| Biserica "Sfânta Maria Magdalena" (1748), Ulitkino ( Mariano), ctitoria Mariei Cantemir |
Marea dragoste a lui Petru cel Mare pentru Maria a început în anul 1721, iar Ecaterina și-a dat seama că, pentru prima dată, Țarul ( afemeiat prin excelență, care avusese numeroase legături efemere cu femei neinteresante) s-a îndrăgostit cu adevărat. Tronul Rusiei rămăsese fără moștenitor, după moartea țareviciului în anul 1719, iar dacă Maria ar fi avut un băiat, mai mult ca sigur, Petru ar fi luat-o de nevastă. De aceea, Ecaterina își face un "partid", care s-o apere. Petru cel Mare a fost atras, fără îndoială, de frumusețea, delicatețea și cultura Mariei, persoană total opusă urâtei, bărbătoasei și încultei Ecaterina, iar Maria a fost atrasă de puterea pe care Petru o emana în jurul său, de firea sa deschisă, modestă și fără îndoială, de cultura acestuia.
În anul 1722, Maria, alături de tatăl ei, îl însoțește pe Țar, pe câmpul de luptă de la Marea Caspică. Nevoită să rămână la Astrahan din cauza sarcinii, este lăsată în grija medicului și slujitorilor vânduți Ecaterinei.. Nu se știe cum, dar Maria pierde sarcina, iar Ecaterina este salvată de la divorț, însă dragostea lui Petru pentru Maria va rîmâne aceeași, până la sfârșitul vieții acestuia.
După moartea Țarului, Maria trăiește, fie la Moscova, Petesburg sau pe moșia sa de la Ulitkino, dedicându-se studiului literaturii, filosofiei, geometriei, astronomiei, istoriei. A fost păstrată corespondența, în limba greacă, cu Antioh, ambasadorul Rusiei în Franța. Din scrisorile sale se simte singurătatea ( "Nici până astăzi nu mi-am putut găsi o prietenă, dar nici nu am nevoie de ea. Duc un trai liniștit, singuratic, citesc cărțile pe care mi le trimiți și îmi ajunge. Se spune că mai bine să rămâi fără tovărășie, decât să găsești una rea"), dar și spiritul ei înalt, încât putem să înțelegem, de ce nu și-a găsit în societatea moscovită o prietenă. Contemporanii ei o consideră cea mai erudită femeie a epocii respective. Ea își crease o filosofie a vieții în care predomina intelectul. Disprețuia bârfa, invidia, interesul celor din jurul ei pentru bogății. Citind "Fiametta" și revoltată fiind că Boccaccio își bătea joc de toate femeile, îi scrie lui Antioh:" După părerea mea, scriind această carte, Boccaccio a uitat că mama lui a fost femeie...sau o socotea poate puțin sfântă".
A murit în urma unui accident, la 9 septembrie 1757, pe moșia sa de la Ulitkino, dar nu a fost înmormântată în ctitoria sa, ci în necropola domnească, Biserica "Sfântul Nicolae", ctitorită de Dimitrie Cantemir din Mănăstirea greacă "Constantin și Elena" din Moscova.
Domnița Maria se înscrie în galeria româncelor celebre, atât pentru faptul că ar fi putut ajunge Împărăteasa Rusiei, cât și pentru erudiția ei recunoscută de societatea moscovită a acelor vremuri.
Pe curând,
Earnest
După moartea Țarului, Maria trăiește, fie la Moscova, Petesburg sau pe moșia sa de la Ulitkino, dedicându-se studiului literaturii, filosofiei, geometriei, astronomiei, istoriei. A fost păstrată corespondența, în limba greacă, cu Antioh, ambasadorul Rusiei în Franța. Din scrisorile sale se simte singurătatea ( "Nici până astăzi nu mi-am putut găsi o prietenă, dar nici nu am nevoie de ea. Duc un trai liniștit, singuratic, citesc cărțile pe care mi le trimiți și îmi ajunge. Se spune că mai bine să rămâi fără tovărășie, decât să găsești una rea"), dar și spiritul ei înalt, încât putem să înțelegem, de ce nu și-a găsit în societatea moscovită o prietenă. Contemporanii ei o consideră cea mai erudită femeie a epocii respective. Ea își crease o filosofie a vieții în care predomina intelectul. Disprețuia bârfa, invidia, interesul celor din jurul ei pentru bogății. Citind "Fiametta" și revoltată fiind că Boccaccio își bătea joc de toate femeile, îi scrie lui Antioh:" După părerea mea, scriind această carte, Boccaccio a uitat că mama lui a fost femeie...sau o socotea poate puțin sfântă".
A murit în urma unui accident, la 9 septembrie 1757, pe moșia sa de la Ulitkino, dar nu a fost înmormântată în ctitoria sa, ci în necropola domnească, Biserica "Sfântul Nicolae", ctitorită de Dimitrie Cantemir din Mănăstirea greacă "Constantin și Elena" din Moscova.
Domnița Maria se înscrie în galeria româncelor celebre, atât pentru faptul că ar fi putut ajunge Împărăteasa Rusiei, cât și pentru erudiția ei recunoscută de societatea moscovită a acelor vremuri.
Pe curând,
Earnest
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu