miercuri, 6 decembrie 2017

A MURIT REGELE MIHAI


  O zicere spune: ,,Dă-i Cezarului ce este a Cezarului", dar să nu-i dai mai mult.

     A murit Regele Mihai. 
    Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace, iar noi, românii, să-i purtăm respectul cuvenit. Însă, moartea regelui a constituit încă un prilej de dispută între monarhişti şi republicani, şi, ca de obicei, minoritarii, adică monarhiştii, sunt cei mai activi. Eu am scris pe acest blog depre românii între republică şi monarhie şi mi-am spus părerea, de aceea nu vreau să revin la acest subiect. Doresc însă să respect adevărul istoric. Întotdeauna istoria a fost pusă în slujba politicului, dar nu trebuie să exagerăm.
   Regele Mihai a fost un rege frumos, aşa cum apar regii în unele basme, plăcut naţiunii române, poate cel mai iubit rege de către români, din cei patru pe care i-a avut România. A fost un soţ bun şi un tată iubitor. Probabil a fost şi un bunic iubitor. A fost , în copilărie, sub influenţa mamei sale, care l-a crescut în ură faţă de tatăl său, Regele Carol II ( să ne amintim că a refuzat să participe la reînhumarea lui Carol II, ceea ce înseamnă că ura nu i-a trecut şi nu a ştiut să ierte). Ca rege, a fost sub aripa lui Antonescu, care a vrut să-l ţină departe de intrigile politicienilor dar a fost condus de liberali. Ca soţ, a fost protejat de soţia sa, Ana, iar ca tată, a fost manipulat de fiica sa, Margareta. 
  Ca şef de stat, a făcut ceea ce putea să facă în acele condiţii vitrege pentru România: a fost de acord cu intrarea României în război alături de Germania, a fost de acord cu întoarcerea armelor împotriva Germaniei, fapt pe care l-au hotărât de comun acord toate partidele politice dar şi Puterile Aliate, a acceptat să fie decorat de Stalin şi a acceptat să abdice. A fost trădat, aşa cum a fost trădată România la Yalta. Nu avea ce face, pentru că aşa hotărâseră Puterile. În anii 90 ai secolului trecut, a fost diplomatul României, fără portofoliu, pe la Curţile Europei, unde a făcut lobby pentru ţara sa. A fost discret, modest, şi-a respectat poporul.  Pe scurt, acesta a fost Regele Mihai.
   Ieri şi astăzi m-au deranjat atitudinile, cuvintele rostite de unii formatori de opinii de orientare monarhistă. 
   De exemplu, ieri se spunea, că în şcoală s-a învăţat că Regele Mihai a fost un trădător. Mare minciună!. Dacă Prezidentul a afirmat acest lucru, aceasta nu înseamnă că aşa a învăţat el la istorie, ci era doar punctul lui de vedere. Cum era să se spună, pe vremea socialistă, că Regele a trădat, când a abdicat în favoarea Republicii? Din contra, se arăta că Regele a înţeles că misiunea lui s-a încheiat, că Monarhia nu mai corespondea cu noua situaţie politică. Cum putea, ca o ţară, în căre se desfiinţase capitalismul, să rămână un stat monarhic?.  Cum puteau istoricii acelor vremuri să spună că Regele a fost un trădător, când a fost de acord cu întoarcerea armelor împotriva Germaniei?. Probabil, monarhiştii considerau acest lucru, dar nu socialiştii!.
   Astăzi, am fost informaţi că funerariile vor fi organizate, după un protocol european, iar noi, sălbaticii de români, să dăm dovadă de comportament civilizat! Funerariile se vor desfăşura, după protocolul specific oricărei Case Regale şi cu câteva restricţii specifice Casei Regale româneşti. Mi se pare că nu este corectă restricţia ca să nu se filmeze slujba de înmormântare, atâta timp cât cheltuielele sunt suportate de statul român şi că românii au dreptul să vadă această înmormântare, la  la care participa doar familia. ( oare îl vor primi pe Principele Nicolae?).
    Ceea ce mi se pare scandalos este faptul că tocmai cei care cereau ca activitatea Parlamentului să înceteze, în această perioadă, să înceteze protestele, astăzi, ei au făcut circ în Parlament, iar în seara aceasta protestează în Piaţa Victoriei. Totul este o mare ipocrizie.
   Eu, Earnest, care sunt un republican convins, îi aduc un pios omagiu, ultimului Rege al României şi-i voi purta respectul cuvenit!
Pe curând,
Earnest

2 comentarii:

Țepii Ariciului spunea...

Unii au innebunit de-a binele. Auz în astă-seară, că un oarecare domn a cerut sanctificarea Regelui Mihai. Fanatismul pentru monarhie i-a întunecat mintea.

Anonim spunea...

Nu e de mirare sa se ceara sanctificarea, de vreme ce Casa Regala a stabilit programul cand poporul poate veni "sa se inchine" la catafalcul Regelui. Cei care au trimis programul ori nu au proprietatea cuvintelor ori asa s-a exprimat insasi Principesa Margareta.