EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CXXII). KURT VONNEGUT, ABATORUL 5

 ,,-Știi... stând aici de atâta vreme și fiind nevoiți să ne imaginăm războiul , ne-am imaginat că e purtat de oameni ca noi, mai în vârstă. Am uitat că războaiele sunt purtate de copii.Când am văzut fețele acelea proaspăt rase , am avut cu adevărat un șoc: ,, Doamne Dumnezeului... ”mi-am zis , asta e Cruciadă Copiilor.” ”. (Colonelul englez de infanterie luat prizonier la Dunkerque- personaj secundar)

Kurt Vonnegut ( 1922-2007)

    De ani de zile nu mai vreau să citesc cărți și să văd filme  despre Războaiele Mondiale sau cărți S.F. Ambele genuri îmi dezvăluie dezumanizare oamenilor, din trecut și din viitor. Cu toate acestea, aș reciti ,,Pe Donul liniștit” de Mihail  Șolohov și aș revedea filmul ,,Vin cocorii”, după piesa de teatru a lui Viktor Rozov, cu Tatiana Samoilova și Aleksei Batalov. Dar trebuie să-mi fac curaj.
 Cartea pe care v-o recomand - mi-a dăruit-o -o băiatul meu, îndemnându-mă să o citesc- este un roman  care îmbină realismul cu S.F. Scriitorul Kurt Vonnegut îmi era cunoscut, pentru că îi citisem romanul ,,Leagănul pisicii”, pe care nu l-aș mai reciti ( a nu se confunda cu ,,Leagănul pisicii” de Maurice Bering, care era la modă, pe vremea când eram liceean). Kurt Vonnegut este un scriitor american, cu rădăcini germane, care a participat la cel de Al Doilea Război Mondial. A fost luat prizonier în bătălia de la Bulge și a fost încarcerat la Dresda, în Abatorul 5,  unde a lucrat într-o fabrică care producea siropuri din malț, pentru femei gravide. El a fost martorul bombardamentului anglo-american asupra orașului Dresda, din 13-14 februarie 1945, fiind unul dintre cei șapte supraviețuitori soldați americani.În capitolul Unu al cărții ,, Abatorul 5 sau Cruciada copiilor Un dans obligatoriu cu moartea”, autorul ne dă lămuriri, privind motivul pentru care a scris  acest roman. 

  Personajul principal al romanului este Billy Pilgrim, optometrist. El este luat prizonier și încarcerat la Dresda, considerat cel mai sigur oraș, crezându-se că nu va fi bombardat de Aliați,pentru că nu era un oraș industrial, ci unul cultural, deci nu reprezenta un punct strategic pentru aceștia. Însă orașul a fost bombardat, provocând distrugeri foarte mari materiale și umane: au murit în bombardament 135.000 de oameni. Autorul ne relatează despre crimele de război nu numai ale germanilor,ci și ale americanilor ( aceștia, ca să distrugă răul, au aruncat eleve în cazenele pline cu apă clocotite, punându-le la fiert). De asemenea, aflăm diferența dintre soldații englezi, care nu duceau lipsă de nimic și cei americani îmbrăcați cu costume de proastă calitate, nehrăniți, care nu puteau să ia singuri nicio decizie, fiind lipsiți de educație, care nu se ajutau între ei, considerați de către englezi ca fiind o adunătură de hoți, sărmani ce au fost trimiși pe front. Autorul ne mai dezvăluie două aspecte:1. discursul lui Truman în urma bombardamentului asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki, pe care Președintele american l-a considerat un mare succes al ,,războiului din laborator”, neavând, în discursul lui, niciun pic de compătimire pentru  locuitorii nevinovați care au murit; 2. faptul că celebrul istoric al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite Bertram Copeland Rumfoord  nu a scris despre bombardarea Dresdei, în cele șapte volume dedicate acțiunilor militare ale aviației americane. Abia, prin anii 60, el a făcut o sinteză a celor șapte volume, în care a scris și despre Dresda, acțiune pe care majoritatea americanilor au aflat-o abia atunci. Personajul principal, Billy, probabil influențat de romanele S.F. ale lui Kilgore Trout și zdruncinat psihic ca urmare a accidentului aviatic ( a fost singurul supraviețuitor), a început să trăiască paralel,în lumea reală, în trecut, prezent și în altă lume, arătându-i-se viitorul  pe planeta Trafalmadore, unde a fost dus de către răpitori cu o farfurie zburătoare. Trafalmadorianii trăiau în 4 dimensiuni, a patra fiind Timpul, unde puteau vedea trecutul ( dar numai cu ceea ce le era plăcut), viitorul și unde domnea iubirea ,unde puteau să procreeze. Ei îi acuză pe pământeni că trăiesc limitat, doar în spațiul lor tridimensional, că sunt spaima Universului și că reprezintă un pericol pentru întreg Universul. ,,Așa merg lucrurile”( ticul verbal al lui Billy)! 

  Romanul se încheie cu onomatopeea ,,Cirip-cirip?”, pe care o spune Billy când s-a desprins din strânsoarea Timpului. Caracterul, viața lui Billy cu temeri și complexe, dar și  cu un umor sarcastic le veți afla, citind romanul și veți descifra singuri motivul pentru care el s-a retras într-o Lume ireală, imaginară ( asta nu înseamnă că n-ar fi viață și pe alte planete din alte galaxii) și ce mesaje ne transmite scriitorul prin trafalmadoriani.

Lectură plăcută!

Pe curând,

Earnest 

Pe acest link https://www.youtube.com/watch?v=I5eI-l3mrn0, puteți asculta cântecul ,,Cocorii”, compus de Ian Frenkel pe versurile poetului din Daghestan Rasul Gamzatov. Am găsit traducera în limba română a acestor versuri.  M-a impresionat și mă mai impresionează simbolismul cocorilor la ruși: ei sunt sufletele soldaților căzuți în lupte. Rușii  au cel mai puternic și sincer Cult al Eroilor.

Uneori mi se pare că soldații

Ce nu s-au întors din câmpurile de sânge,
Nu au murit pe pământul nostru,
Ci s-au transformat în cocori albi.
Din timpuri imemorabile
Zboară și le auzim vocile.
Oare nu este acesta motivul pentru care rămânem tăcuți
Și triști atunci când ne uităm la cer?
Zboară în cețuri până la sfârșitul zilei.
Și există un mic gol în formația lor: -
Poate acesta este locul pentru mine.
Va veni ziua când într-un asemenea stol de cocori
Voi zbura în aceeași ceață cenușie.
Strigând ca o pasăre din ceruri
Stolul obosit de cocori zboară, zboară prin văzduh,
Spre toți cei pe care i-am lăsat pe pământ.
Uneori mi se pare că soldații
Care nu s-au mai întors de pe câmpiile însângerate,
Nu au murit pe pământul nostru,
Ci s-au transformat în cocori albi...”