,, Librăriile sunt sufletul unei țări, conțin partea locală și străină, partea de copilărie și înțelepciune, de cărți fundamentale și noutăți(...), iar librarii sunt brațele și picioarele națiunii.”
(Mathias Énard, ,,Banchetul Anual al Confreriei Groparilor”)
Cartea pe care v-o propun, astăzi, ,,Banchetul Anual al Confreriei Groparilor”, a fost scrisă de autor în anul 2020 și a fost tradusă de Cristian Fulaș, fiind publicată, în anul 2024, de către Editura Nemira.
Acțiunea cărții se desfășoară într-o localitate din apropierea orașului Niort, capitala departamentului Deux-Sèvres din Vestul Franței, binecunoscut de către scriitor, renumit prin așa-zisa Mlaștina ( Rezervația Le Marais Poitevin -Veneția Verde), prin păduri seculare pe cale de dispariție, fiind înlocuite, ca și terenurile agricole, cu ,,câmpuri” eoliene. Acest teritoriu a fost locuit de tribul galic al pictonilor, a fost cucerit de către Cezar, care a întemeiat Provincia Aquitania apoi de către goți, franci care i-au oprit pe musulmani, în anul 732, să înainteze în Vestul Europei, apoi, în secolul al XII-lea a intrat sub controlul Angliei până în anul 1416, a fost supus persecuțiilor catolicilor împotriva hughenoților în vremea Ecaterinei de Medicis , pe aici s-au perindat și șuanii ( mi-am amintit de romanul ,,Șuanii” de H.Balzac) și a fost înființat ca departament, în anul 1790 al Revoluției. În acest ținut se vorbesc și două dialecte: occitana și poitevin- saintongeais. Așezarea geografică a acestei zone a fost teatrul multor bătălii locale și naționale, aici au trăit vestitul Roland, contele trubadur Guillaume, nefericitul poet Prințul Jaufré Rudel De Blaye, academicianul și scriitorul Pierre Loti (a fost propus de patru ori pentru Premiul Nobel pentru Literatură), marea iubire platonică a Reginei Elisabeta a României. Am amintit toate aceste evenimente și câteva nume de personalități locale, pentru că, pe parcursul romanului, scriitorul ni le relatează, în diferite contexte.
Mathias Énard ne lămurește că a fost inspirat în narațiunea sa de cartea ,,Nature exige...” de învățătorul Marcel Bardeau ( în romanul său apare cu numele de Marcel Gendreau), că majoritatea întâmplărilor sunt adevărate și doar povestea lui Lucie și Jérémie este inventată de el.
Personajul principal al romanului este David Mazon, un tânăr antropolog, care a primit o bursă de studiu pentru a scrie teza de doctorat, privind viața, mentalitățile, ocupațiile oamenilor din acest ținut. Eu nu pot încadra acest roman într-unul dintre tipurile stabilite de critici,căci este deopotrivă un roman psihologic, social, politic și istoric.Autorul ne prezintă tipologii de personaje, cu ciudățeniile lor (ca de exemplu, Pélagie, ghicitoarea în scoarța cireșilor, idiotul Arnaud, care orice este numai idiot nu, pictorul Marx), problemele social- politice cu care se confruntă localnicii ( majoritatea sunt agricultori care se află între două orientări: practicarea unei agriculturi bio, care are consecințe nesătisfăcătoare pentru ei: scăderea producției și scăderea comercializării produselor pentru că au prețuri mai mari sau practicarea unei agriculturi intensive prin folosirea pesticidelor,nevoiți să protesteze împotriva normelor europene; scăderea subvențiilor de la stat; creșterea taxelor, măsurile luate de U.E., prin care se interzice sacrificarea porcilor în propria curte sau raționalizarea consumului de apă, scriitorul relatându-ne marele protest pentru programul rezervelor de subsistuție, efectul de seră determinat în procent de 14, 5 de creșterea vitelor și, mai ales, de mașinile cultivatorilor de porumb etc.; politica Guvernului care treptat netezește calea pentru instaurarea unei dictaturi) și, nu în ultimul rând, lăsarea monumentelor în ruină, închiderea bisericilor ( la 29 de parohii existau 2 preoți și câțiva diaconi, care slujeau doar la botezuri, nunți, înmormântări), reducerea serviciilor în comunitate: în anii 50 ai secolului trecut localitatea avea același număr de locuitori și existau un medic uman și un medic veterinar, un notar, Poștă, numeroase prăvălii și ateliere, iar, acum, nu au decât un atelier mecanic, un singur magazin Café- Pȇche și un distribuitor automat de baghete.
O treime din roman este dedicat banchetului Confreriei Groparilor ( această organizație a fost preluată de către Richard Inimă de Leu, care era și Duce de Poitou ( secolul al XII-lea) de la Saladin, musulmanul cel mai înverșunat împotriva cruciaților. Discursurile de la banchetul anual al groparilor au fost un bun prilej pentru autor ca să ne prezinte evenimente din istoria Franței și eroii din diferite epoci. De asemenea,viziunile lui Arnaud, privind ,,Roata Vieții” referitoare la locuitorii comunității respective, care au trecut prin mai multe vieți de oameni și animale, au constituit pentru Matias Énard un alt prilej ca să ne prezinte momente din istoria Franței, comparându-le, subtil, cu situația actuală din Franța. Problemele cu care se confruntă agricultorii din Franța sunt aceleași cu ale celor din România.
Surpriza de la sfârșitul romanului este că tânărul parizian , antropologul David Mazon, se îndrăgostește de viața de la țară, de frumusețea naturii, căreia scriitorul îi dedică multe pagini, și renunță la lucrarea de doctorat. El se hotărăște să se ocupe de agricultură împreună cu frumoasa Lucie,de care , firește, s-a îndrăgostit.
Notă: Nu lipsește din roman personajul Țiganul din ziua de târg de la Niort, căruia polițiștii nu știau cum să i se adreseze: gitan, rom sau țigan, care avea pașaport din România, dar naționalitatea este sârbă. El s-a stabilit la Timișoara, de unde românii, odată cu intrarea în U.E., i-a dat libertatea să migreze unde i-a dorit inima: Germania, Austria, Italia, Franța.
Vă spun cu toată sinceritatea: chiar dacă nu vă plac descrierile, discursurile lungi ( trebuie să recunoaștem că suntem sătui de cei cărora le este drag să se asculte ), dar scriitorul ne povestește ce fac auditorii în timpul acestora: ce mănâncă, la ce se gândesc și toate aceste comentarii sunt pline de umor.
Lectură plăcută!
Pe curând,
Earnest
Un comentariu:
🎩💐🍒💐
Trimiteți un comentariu