E BINE DE ȘTIUT (XIII). AVRAM IANCU ȘI ÎMPĂRATUL FRANZ IOSEF (VI)

 ,,Frate, avem puțini oameni ca Iancu, la glasul cărora se deschid cu amar inimile și auzul poporului, și cată, de voim să ne împlinim datoria de patrioți, cată să păzim pe acești oameni de orice  pericol și să nu-i lăsăm , pe cât ne stă în putință, să cadă în cursele ce le întind mereu  inamicii declarați sau ascunși ai națiunii noastre.”

 ( Magheru într-o scrisoare către Barițiu la Brașov)

Mișu Pop, Avram Iancu îmbrăcat cu
hainele pe care le-a purtat în audiență 
la Franz Iosef

     După înfrângerea Revoluției de la 1848, românii se așteptau ca promisiunile făcute lui Avram Iancu de către austrieci, în ultima parte a revoluției, în urma declarării neutralității armatei revoluționare a lui Avram Iancu în luptele dintre maghiari și austrieci. Însă,  realitatea era alta: pretențiile fiscului pentru pădurile moților începuseră din nou. Mulți fruntași revoluționari din Transilvania erau la Viena unde au prezentat Împăratului Franz Iosef un Memorandum, prin care cereau garantarea celor făgăduite. Răspunsul lui Franz Iosef a fost unul convențional, care se încheia cu următoarea frază: ,,Petițiunea credincioasei mele națiuni române voi dispune să fie luată în apreciere amănunțită și o voi rezolva în cel cel mai scurt timp spre mulțumirea ei.” Dar, în Constituția din martie din 4 martie 1849 nu se pomenea de cele 3 milioane de români din imperiu, menționându-i doar pe maghiari, croați,  sârbi și sași. Din nou, la 30 iulie delegația română a făcut o nouă  petiție, în care arătau că în Constituția la care făceau mereu referiri, românii nu sunt pomeniți. În cele din urmă, revoluționarii aflați la Viena au hotărât să-l cheme pe Avram Iancu la Viena, luând în considerare faima pe care acesta o avea.

  Avram Iancu s-a lăsat cu greu convins și s-a hotărât în februarie 1850 să plece la Viena unde a ajuns pe 20 februarie, fiind însoțit de către Simion Balint și prefectul Maior. A fost primit de către Bărnuțiu, Laurian, Maiorescu, Popazu și Aron Florian,  dar și de studențimea română care voia să-l cunoască. El a fost sfătuit de către Andrei Șaguna cum să se comporte, să dea dovadă de diplomație, , să facă vizite de la președintele ministerial până la cel mai mic ministru, la comandanții supremi militari, după care să aștepte contravizite de la ei. Avram Iancu s-a întâlnit cu tinerimea română, fără a neglija interesele românilor pentru care venise la Viena.

  Abia pe 8 martie 1950 este primit de către Împăratul Franz Iosef, pe care  l-a salutat, nu întâmplător, în limba latină. A fost doar o audiență de prezentare.După această vizită, a mers la arhiducele Francisc Carol,la baronul Welden , la miniștrii Schwartzenberg și Bruck.

Pe 18 martie  împreună cu 17 delegați a fost primit, din nou, de Franz Iosef, unde i-a prezentat o altă petiție.Nu s-a discutat nimic,iar Franz Iosef le-a spus: ,,Vă asigur că dorințele juste ale românilor vor fi împlinite.” Aceleași făgăduieli le-au primit și de la ministrul Bach.Au fost doar promisiuni.

 În toamna anului 1850, Avram Iancu a fost, din nou, chemat la Viena, fiind însoțit de tribunul Andrei Aderca. La Viena, a stat până la începutul anului 1851, mergând și la Praga, unde a cheltuit mulți bani, pentru a se publica, în presa locală, date privind  situația și cerințele românilor. La Viena, a discutat modalitatea organizării administrative și politice a Transilvaniei. Nu le-a fost ușor românilor de a respinge cele mai aberante planuri, printre care unul, care prevedea împărțirea Transilvaniei în trei  teritorii naționale: românesc, săsesc maghiar, dezmembrarea Banatului și a Bucovinei. Cât a stat la Viena, Avram Iancu s-a întâlnit des cu studențimea română radicală, activitate care i-a adus critici din partea moderaților, dar și nemulțumirea oficialităților vieneze. Cu toate acestea, generalul Luders, aflându-se la Alba Iulia, a propus decorarea unor tribuni și a lui Avram Iancu. Însă, Țarul Rusiei Nicolae I,  a luat-o înainte austriecilor și au trimis o delegație cu Ordinul ,,Sfânta Ana” și bani  pentru conducătorii revoluției. Această măsură a Rusiei l-a pus într-o situație neplăcută pe Franz Iosef, care uitase de făgăduiele făcute românilor și a hotărât să-i acorde lui Avram Iancu ,,Ordinul Franz Iosef”. Avram Iancu, aflat încă la Viena, a refuzat decorația argumentând, în scris, că nu are nevoie de jucării și că trebuie decorată, mai întâi, națiunea română, încheindu-și argumentarea cu următoarea frază: ,,Poporul m-ar considera un bărbat de rea-credință, pentru că aș fi ținut să-l înșel cu promisiuni goale, dar mi-ar fi imposibil, de aici încolo, să realizez ceva pentru monarh și pentru națiunea mea.”  Atitudinea Craiului Munților a produs o mare senzație și purtarea sa ostentativă  i-a determinat pe oficialii imperiului să-l invite să părăsească Viena împreună cu Bărnuțiu, Laurian, Ciparu și alții.

   Întors în Transilvania, s-a ocupat de procesele moților, iar cei 3000 de galbeni, pe care i-a primit de la Țarul Nicolae I, i-a împărțit , dându-i o parte lui  Bălcescu ca să ajungă la Paris, iar cu  cealaltă parte a  plătit datoriile moților la fisc, pentru că aceștia  nu putut munci, pentru că au fost înrolați în armata sa.

   După ce au fost date cele două patente imperiale, din anul 1852, prin care se punea în aplicare și în Transilvania eliberarea țăranilor din iobăgie, Franz Iosef, în calitatea sa de Mare Principe al Transilvaniei, a vizitat Transilvania. Avram Iancu i-a schimbat traseul, purtându-l prin Țara Moților, organizându-i o primire cu mult fast, oferindu-i o serbare și o masa câmpenească pe Muntele Găina, dar el nu s-a prezentat la niciun popas al Împăratului, care întreba de fiecare dată: ,,Wo ist der Iancu”. Se spune că totuși Avram Iancu s-ar fi dus, seara, la Câmpeni, să se întâlnească cu Franz Iosef, dar contele Grűnne a dat ordin, din propria inițiativă, să i se spună că Împăratul este obosit și că îl va primi a doua zi, dimineața. El știa foarte bine că Franz Iosef îl aștepta, dar nu voia această întrevedere și, cunoscând caracterul lui Iancu, spera ca acesta să nu se mai înfățișeze Împăratului, ceea ce s-a și întâmplat. Mulți istorici susțin că Franz Iosef ar fi vrut să-i acorde un titlu nobiliar ( cum îi acordase croatului Jelàčič) și că acesta ar fi fost motivul pentru care Avram Iancu nu ar fi vrut să se mai întâlnească cu el. Pentru a-l îndepărta de moți, Prințul Schartzenberg, Guvernatorul Transilvaniei, a încercat să-l convingă să accepte o funcție în cadrul Imperiului Habsburgic, dar și de data aceasta, Avram Iancu a refuzat.

  Acesta a fost caracterul Craiului Munților, care ne-a demonstrat că el nu putea să-i trădeze pe moți și că nu-l impresionau titlurile nobiliare și înaltele funcții.

 Pe curând, 

 Earnest

 Sursa principală: Livia Liliana Sibișteanu, AVRAM IANCU (1824-1872), PORTRET, în Diaconia, nr.19, cu bibliografia aferentă

https://www.youtube.com/watch?v=ktbIWaFh66A