joi, 29 decembrie 2016

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XXII). LUCIAN DAN TEODOROVICI, ATUNCI I-AM ARS DOUĂ PALME

Lucian Dan Teodorovici (n. la 17 iunie 1975, la Rădăuți)
 
"Am citit undeva că degeaba râzi; n-are nici un efect benefic asupra organismului, dacă râsul tău e unul fad, chinuit, fără hohote".
( Lucian Dan Teodorovici,  "Bagatelă").

  Vă recomand, din nou, proză scurtă, pentru că suntem în perioada sărbătorilor de iarnă și ne-ar prinde bine să citim câte o tabletă literară, între două mese sățioase și o plimbare, pentru a mai arde din calorii.
Lucian Dan Teodorovici este scriitor, scenarist și editor, foarte activ în cercurile literare ieșene. (actualmente este consilier -editor la Editura Polirom și coordonator al colecției Ego. Proză a aceleași edituri ). S-a făcut cunoscut în țară în anii 2005-2008, ca membru al echipei de scenariști ai sitcom-ului de televiziune, "Animal Planet Show", difuzat în 7 sezoane de Antena 1, iar ca dramaturg cu piesa de teatru "Inorogul, vasiliscul, elefantul roz și elefantul galben" jucată pe scenele teatrelor bucureștene și ieșene, piesă premiată în anul 2000 de Ministerul Culturii. Romanele și povestirile sale au fost traduse și publicate în Italia, Spania, Franța, Germania, Ungaria, Macedonia, Croația, Bulgaria, Turcia și SUA. În anul 2014, a participat la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului New Literature from Europe , un prestigios eveniment organizat anual de centrele europene la New York, unde a prezentat romanul „Matei Brunul”,  o poveste despre sistemul închisorilor comuniste din România. 
 Volumul de povestiri " Atunci i-am ars două palme" cuprinde povestiri grupate în trei părți: Gândacii, Să ne ierte Pistruiatul, Fursecuri, după perioada în care se petrece acțiunea povestirilor.  Aceste "tablete literare " surprind secvențe, întâmplări comice sau tragice din perioada de dinainte de decembrie 1989, din zilele revoluției decembriste și din perioada postdecembristă. Sunt scrise  simplu, fără a folosi mijloace literare, uneori insistându-se asupra unor detalii, alteori ignorându-le, cu umor negru, cu ironie amară, îndemnându-ne indirect la reflecție și meditație. Te întrebi, citindu-le, cum pot fi transmise mesaje  profunde, printr-un text literar simplu ?
Lectură plăcută!
 Citorii mei onești și fideli, vă doresc un An Nou cu realizări materiale și spirituale, sănătate, pace și voie bună!
Pe curând,
Earnest

vineri, 23 decembrie 2016

CADRANE (CEASURI) SOLARE DIN SPAȚIUL ROMÂNESC

Ceasul solar (1813) de la Catedrala catolică
Adormirea Maicii Domnului din Iași
   Cadranele sau ceasurile solare sunt instrumente de măsurare a timpului, în funcție de soare. Tehnica construcției unor astfel de instrumente se numește gnomonica ( etimologia cuvântului se găsește în grecescul "gnomonikos" ce înseamnă "care indică", nume dat tijei de pe cadranul solar). Cel mai vechi cadran solar din spațiul românesc este cel dacic de la Sarmizegetusa Regia și cel mai recent este cel din Piațeta străzii Zorilor din orașul Bistrița, construit odată cu refacerea zonei istorice a frumosului oraș, pe un proiect european.
 V-am mai vorbit despre ceasurile solare de la Lipova sau de la Râmnicu Sărat.  Vă voi prezenta alte ceasuri solare pe care le-am văzut, pe care vă rog să le aveți în vedere ca să le vizitați, când veți trece prin orașele respective.
 În cartea sa, "Cadrane solare din Transilvania, Crișana, Banat, Maramureș", Dan Uza indică peste 100 de astfel de instrumente din spațiul respectiv. Câteva zeci de cadrane solare se găsesc și în Moldava și Țara Românească. Important este să știm unde să le găsim, pentru a le vedea.
  Cadranele solare erau construite sau desenate, în perioada medievală, pe zidurile sau pe turnurile bisericilor, ale caselor, pe acoperișurile caselor sau în curțile bisericilor sau ale cetăților ( ca acela de la Cisnădioara).
Ceasul solar din Bistrița
  Este considerat cel mai vechi ceas solar acela desenat pe peretele sudic al Bisericii Catolice " Sfântul Bartolomeu " din Brașov ( biserica este cel mai vechi monument istoric din Brașov-sec. XIII- și unii istorici consideră că atunci a fost făcut și ceasul solar), unde orele sunt indicate de umbra unui sistem de tije înfipte în fereastra clădirii.
 La Cluj veți putea vedea două ceasuri solare: unul sculptat în piatră pe peretele sudic al Abației Benedictene, cunoscută cu numele de Calvaria (sec. XV) din cartierul Mănăștur, iar altul pe Casa Wolphard-Kakanas (actualmente sediul unei bănci). Acesta se află pe partea zidului din curtea interioară, pe balconul de la etajul I, într-o firidă încadrată de console. Se pare că  a fost construit de proprietarul casei, judele Wolphard, pe la anul 1600, care era și astronom.El a amenajat în imobil chiar și o Sală a Zodiacului, în care cele 12 semne erau reprezentate în mod dramatic de către sculpturi în piatră, aflate astăzi în Lapidarium din Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.
 V-am trezit, probabil, curiozitatea să  căutați  cele vreo 150 de cadrane solare mai vechi sau mai noi , prin peregrinările dumneavoastră prin această frumoasă țară .Vă doresc să călătorii plăcute în momentele dumneavoastră de răgaz și să vă puteți îmbogăți spiritual !
 Sau, probabil, v-am trimis cu gândul că Timpul trece repede și trebuie să ne grăbim, trăindu-l frumos, promițându-ne, acum, la trecerea dintr-un an în altul, că multe lucruri avem de cunoscut și de înfăptuit, pentru a ne înălța în siritualitate.
Pe curând,
 Earnest

luni, 12 decembrie 2016

REZULTATUL ALEGERILOR PARLAMENTARE-2016.OPINII

 Rezultatul alegerilor din acest an mă bucură dar mă și intristează. Mă bucură pentru faptul că românii au început să se dumirească și mă intristează pentru că majoritatea românilor nu au conștiință civică, preferând să stea acasă și să nu voteze, ca și cum nu ar fi cetățeni ai acestei țări, plătitori de impozite și nu i-ar interesa unde sunt investiți banii lor, cine și ce mai vinde din această țară, unde și pentru cât vor munci ei și copiii lor!
Astfel:
1. S-a demonstrat, prin noul sistem de numărare a voturile, cine frauda! Fără Hrebenciuc- considerat expert în fraudarea alegerilor- PSD a câștigat, fără Blaga, PDL + PNL au pierdut! În concluzie, se adeverește zicala: "Cine strigă prinde hoțul, este hoțul"!
2. Fuzionarea celor două partide, considerate a fi puternice pentru a deveni mai puternice, a fost un eșec! Eșec a fost și alegerea unei doamne total lipsită de simț politic, ca președintă a noului partid.
3. Cel mai mare procentaj l-a obținut PSD în județul Olt :67,08. Cred că acest succes s-a datorat și faptului că Tudor Pendiuc a fost arestat. Așa că politica DNA de a întimida, de a lupta selectiv împotriva corupției sensibilizează electoratul. Poate românii ar fi mai mulțumiți, dacă i-ar vedea încătușați pe cei care au falimentat în anul 2006 cea mai rentabilă afacere a statului român din toate timpurile, Fabrica de producere a diamantelor sintetice din București sau Uzinele Faur ( întemeiată de Malaxa în anul 1921), uzinele din Reșița, Galați etc.
4.PSR, partidul lui Soros ( conform unor surse) a avut un mare succes în București, în jur de 25%. și în Diaspora în țări cu regimuri politice diferite: Marea Britanie, Germania, Franța, Rusia, China, Coreea de Nord. Oare acolo, nu l-a votat tinerii bursieri?. Ceilalți au votat PNL, conform tradiției, și PSD. Doar în Republica Moldova, PMP a fost pe primul loc, moldovenii votând partidul proaspătului lor cetățean, care , după ce a ieșit la pensie din funcția de Președinte, a devenit patriot, amintindu-și de românii de dincolo de Prut.
5. Încă o dată m-am lămurit că o parte dintre români nu știu ce înseamnă o țară fără politicieni și partide politice ( singura țară din lume fără partide politice și fără Parlament este Arabia Saudită), ce înseamnă o țară fără sistem social-politic: înseamnă dictatură și anarhie. Nici Nicușor Dan nu stăpânește noțiunile și nici tinerii frumoși și liberi din partidul său nu le stăpânesc, după cum ne-au demonstrat în intervențiile lor de la televiziuni. Nu cred că madame Clotilde nu ar ști aceste lucruri, dar ca orice străin , ne consideă neinstruiți și ușor de manipulat. Și s-a dovedit că a știut să-și aleagă publicul țintă: tinerii frumoși și liberi, unii dintre ei specialiști pe anumite domenii, dar fără cunoștințe civice! Nu i-au putut prosti pe secui, căci în secuime au avut un procent sub 2, pentru că aceștia știu ce înseamnă să nu ai un partid care să te susțină, nu i-au putut prosti pe cei din Botoșani, unde au avut sub 3%, pentru că de aici au pornit cele mai lumite minți ale românilor și nici pe cei din Mehedinți sau Giurgiu, pentru că, dragii mei cetățeni onești, oamenii simpli au un simț civic și unul de autoapărare mai puternic decât al așa-zișilor intelectuali posesori de diplome universitare.
6. În concluzie, poporul s-a lămurit ce înseamnă un Guvern tehnocrat, fără să fie nevoit să răspundă în fața vreunui partid sau alegător, ce înseamnă să vii direct de la Bruxelles cu listuța cu ce să mai dai din țara aceasta. Probabil PNL ar fi avut mai mare succes, dacă nu și l-ar fi asumat pe Julien. Este dureros, cum un partid istoric, care a avut ca principiu doctrinar "prin noi înșine", cu "porțile închise", principiu care a stat la marea dezvoltare economică din perioada anilor 1934-1938, principiu preluat și de PCR, care a reușit să scoată România din criza postbelică,  s-a dat de partea celor care consideră că dezvoltarea României constă în politica 'porților deschise" a țărăniștilor interbelici și actuali, care au fost eliminați din viața politică, tocmai datorită politicilor lor economice falimentare! Dar cine sunt liberalii de astăzi?  Sunt de râsul lumii! Adevărații liberali au plecat la ALDE! Cât despre Președinte, cred că va înțelege, că în România, un președinte, conform Constituției, nu poate avea  un guvern al său, așa că va trebui să accepte Premierul partidului care a avut cele mai multe voturi, dacă mai vrea să rămână în funcție!Un Referendum îi mai trebuie acum țării?
Pe curând,
Earnest

duminică, 4 decembrie 2016

DESPRE SUPERSTIȚII (X). ELEMENTELE PRIMORDIALE

   Elementele Primordiale stau la baza întregului Univers, atât simbolic cât și în realitate. Despre rolul acestora, ne relatează religiile și filosofii ( primul filosof care a scris despre ele a fost Empedocle). În astrologie, fiecărui Element Primordial îi corespunde o zodie, iar în magia albă a practicilor Wicca se folosesc Elementele Primordială cărora li se asociază unele însușiri sau nevoi/dorințe umane ( de exemplu, Focul se asociază cu creativitatea, Pământul cu belșugul, Aerul cu dezvoltarea intelectuală, Apa cu afectivitatea, Aerul cu comunicarea).
AERUL
Aerului îi corespund zodiile: Gemeni, Balanță, Vărsător. În practicile Wicca, Aerul insuflă energie vrăjitorului. După cum prin Aer se transmit boli, tot așa, prin Aer se pot transmite energii pozitive sau negative. Se spune că atunci când simți un curent prin casă, când ușile și ferestrele sunt închise, e bine să spui: "Dacă ai venit în numele Sfintei Treimi, ești binevenit, altfel îți poruncesc să ieși imediat din casa mea!"
APA
Apei îi corespund zodiile: Pești , Rac, Scorpion. Nu voi vorbi de rolul purificator al Apei, pentru că este vorba de religie, nu de superstiție, iar religia nu este superstițe! 
Se spune că poți scăpa de spurcăciunile aruncate în curte sau puse pe sub preșul de la ușă, pentru a-ți face rău, dacă le arzi și cenușa o arunci pe apă curgătoare.Se crede că apa curentă de la robinet este cu totul specială, pentru că farmecele nu au nicio putere asupra ei. Nu e bine ca doi oameni să facă baie în același lighean, dacă nu se face semnul crucii peste apa din lighean, înainte de îmbăiere. De asemenea, nu e bine să se cânte în cadă, dimineața, când faci baie, pentru că îți va merge rău toată ziua. Dacă o tânără se stropește când spală vase sau rufe, aceasta va avea un bărbat bețiv. Niciodată să nu se arunce apa de la spălat în afara casei, după lăsarea întunericului, căci se va pierde protecția apei.
FOCUL
Focului îi corespund zodiile: Berbec, Leu, Săgetător.
În Antichitate, trebuia ca Focul din vetrele caselor și din temple să nu fie lăsat să se stingă, pentru că se atrag mari nenorociri asupra familiilor respective sau asupra comunității. În majoritatea practicilor tradiționale din spații diferite, se aprind focurile la solstiții și echinopții cu scopul purificator, fecundator, pentru nemurire și belșug. Se mai păstrează obiceiul, în unele culturi, ca femeile sterpe să sară peste foc, pentru a deveni fertile, după cum noaptea nunții se petrecea lângă un foc aprins, pentru ca cei doi tineri să fie binecuvântați cu copii. Piromanția a apărut ca o ramură a divinației, divinatorul, privind fix în Foc, prezicea viitorul. Pietesele și însuși Pitagora foloseau piromanția, pentru a răspunde la întrebări. Marinarii venerează Focul Sfântului Elmon ( fost Episcop, în Siria, în secolul VI). Ei aprind focuri, în jurul catargului, pentru a-i mulțumi sfântului, după ce scăpă dintr-o furtună.
PĂMÂNTUL
 Pămmântului îi corespund zodiile Taur, Fecioară, Capricorn. Pământul este vindecator, de aceea în multe locuri se îngroapă bolnavii în pământ, pentru vindecare. Cei bolnavi de reumatism sunt îngropați pe verticală, în cimitir, timp de câteva ore, până când le trece durerea ( aceste superstiții au stat la baza tratamentelor cu nămol). În unele așezări izolate englezești, se mai crede că o fată poate afla numele viitorului soț, dacă face o gropiță în pământ în Noaptea de Sânziene și își lipește urechea deasupra gropii pentru a auzi numele pe care Pământul i-l spune.
VÂNTUL
 Vântul este considerat și venerat ca Element Primordial, în special, în religiile indiene: brahmatism, budism, hinduism. 
  În vechime, Vântul era la fel de important și venerat ca Apa,  de către  marinari. Ei frecau catargul, atunci când nu bătea Vântul și nu fluierau prea tare, ca să nu stârnescă furtună. De asemenea, ei mulțumeau Vântului, arucându-i o monedă, peste bord.
  Eu nu vă sfătuiesc să fiți superstițioși față de Elementele Primordiale, dar vă sfătuies să aveți grijă de ele: nu poluați Apa și Aerul, iubiți Pământul și nu-l vindeți străinilor, lucrați-l cu dragoste, aveți grijă de Foc, nu provocați incendii și mai ales nu stârniți Vântul!
Pe curând,
Earnest

miercuri, 30 noiembrie 2016

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XXI). IOCAN

  De data aceasta, vă recomand o revistă de proză scurtă, singura din România, cu titlul simbolic "Iocan", ducându-ne cu gândul la Poiana lui Iocan, din "Moromeții" lui Marin Preda. Numărul 2 al revistei a fost lansat în acestă lună, la București, la Cărturești, bucurându-se, ca și primul, de un mare succes în rândul cititorilor de proză scurtă,  având în vedere faptul că editura a trebuit să scoată a doua ediție a acestui număr. "Iocan" a apărut din inițiativa unor personalități literare: Cristian Teodorescu, Florin Iaru și Marius Chivu. Această revistă, cu reguli stricte de selectare, este deschisă atât scriitorilor consacrați ai prozei scurte, cât și debutanților,  confirmând "că proza scurtă românească renaște sau, mai exact zis, se trezește cu succes dintr-un somn de pe urma căruia i se prezisese decesul", conform spuselor lui Cristian Teodorescu în "Ce facem în numărul doi?"
 Numărul 2 este ilustrat cu fotografiile cunoscutului fotograf băimărean Cosmin Bumbuț, câștigător al locului I, în anul 2015, la Londra, la Sony World Photography- categoria Arhitectură. În acest număr , sunt publicate, pe lângă povestirile cunoscuților prozatori americani și români,  Wiliam Soroyan, Michael Cunningham, Ioan Groșan, Dan Lungu, Marian Ilea, A.G. Romila, Bogdan-Alexandru Stănescu și povestirile unor autori mai puțin cunoscuți: Mircea Pricăjan ( cunoscut mai degrabă ca traducător), Horea Sibișteanu, Andrei Panțu, Anca Vieru, Luiza Popa, Andrei Crăciun, Ioana Șerban, Raluca Nagy.
Lectură plăcută!
Pe curând,
Earnest

joi, 24 noiembrie 2016

EU CU CINE VOTEZ?

 Vecinul meu, acela care este mereu nedumerit, m-a întrebat cu cine votez. I-am răspuns că îi spun cu cine nu votez și el să tragă singur concluzia.
 Așadar, nu  voi vota cu cei care sunt antisistem, pentru că eu cred că instituțiile asigură democrația într-un stat, respectarea drepturilor, ordinea, împiedicând instaurarea anarhiei. Nu voi vota cu cei care spun că nu ne trebuie partide politice, pentru că știu că pluralismul politic este unul dintre principiile  statului  democratic, care nu va permite instaurarea unei dictaturi, chiar dacă aceasta este a societății civile sau a unui ONG. Nu voi vota cu cei susținuți financiar de Soros și cu cei care nu au accesat fonduri europene, pentru că au fost plătiți sau instruiți în această direcție, ca banii destinați României să fie redistribuiți altor state. Nu voi vota cu cei care au profitat de criza economică, luându-mi 25% din salariu, pe care nu i-am simțit în nivelul meu de trai pentru că ar fi fost investiți pentru dezvoltarea acestei țări. Nu voi vota cu cei care nu își iubesc țara, care stau, precum struții, cu capetele în nisip în fața Puterilor, care nu iau atitudine, în mod oficial, în fața acțiunilor de denigrare a acestui popor. Nu voi vota cu cei care ne vând, fără să clipească, pădurile, apele, metalele, pământul și care în curând ne vor vinde și aerul. Nu voi vota cu cei care în campania electorală se manifestă vulgar, care mint, care ne cred proști, încercând să ne manipuleze, promițându-ne că vor face ceea ce nu au făcut niciodată, când au fost la putere, care s-au opus în Parlament unor legi în favoarea poporului, spunând că sunt populiste ( ca și cum Parlamentul nu este votat de popor și el nu ar fi supus voinței populare), ei făcând, acum,  promisiuni populiste. Nu voi vota cu cei care ne sfidează ineligența și bunul simț, cu cei care ne-au trimis specialiștii afară, pentru că nu le-au asisgurat aici un trai decent, cu cei care au închis spitale, care i-au lipsit pe cei bolnavi de medicamente compesate și au spus că pensionarii sunt asistați social. Nu voi vota cu cei care ne-au urat să trăim bine, ei neanganjându-se că alături de noi vor face totul pentru a trăi bine. Nu voi vota cu cei care au strigat "jos corupția", dovedindu-se că ei sunt cei mai mari corupți.
Pe curând,
Earnest

luni, 21 noiembrie 2016

MÂNCĂRURI NAŢIONALE

   Mâncarea naţională este un alt simbol care face parte din identitatea unei naţiuni şi a imaginii de sine.  Profesorul universitar de cultură latino-americană, Jikia Zaner, consideră că este imposibil să alegi un singur fel de mâncare naţională pentru o ţară, pentru că sunt state unde s-au întrepătruns mai multe culturi ( ca de exemplu India, Mexic) sau sunt popoare care au adoptat un fel de mâncare de la alt popor, devenind apoi măncarea lor națională ori state care au o origine comună şi au aceeaşi mâncare naționale ( de exemplu sarmalele pentru  Republica Moldova şi România, ceviche pentru Peru şi Ecuador), trebuindu-se să se adauge şi alte mâncăruri specifice unei regiuni din acel stat, care au devenit naționale, cum ar fi de exemplu, plăcintele moldoveneşti "poale în brâu", simbol naţional pentru România.
 Ne apropiem de ziua naţională a României şi m-am gândit că puţini români ştiu care ne sunt mâncărurile naţionalre, recunoscute pe plan mondial. Cu ani în urmă, am găsit o carte de gastronomie în Franţa, unde erau trecute la brânzeturi, ca fiind specifice românilor: brânza de burduf, caşcavalul şi telemeaua, însă ca mâncare naţională sunt recunoscute brânza cu smântână cu mămăligă şi brânza de burduf ( caşcavalul l-au transformat austriecii în şvaiţer, iar telemeaua au transformat-o grecii în feta) La salate, în acel ghid, era tecută salata de vinete, însă aceasta nu este recunoscută ca mâncare naţională a românilor. Sarmalele din carne de porc, cu puţin orez, sunt declarate a fi mâncarea naţională a românilor din România şi din Republica Moldova, deşi cuvântul este de origine turcească, împrumutat deopotrivă de sârbi şi de greci.Numai că sarmalele nostre sunt altfel decât cele turceşti: le făceau şi dacii, dar fără orez şi fierte în vin. Ca desert, mâncarea naţională a românilor este plăcinta "poale în brâu".
 Având în vedere, că românii au început să călătorească prin alte ţări şi mai ales să petreacă sărbătorile pe alte meridiane, m-am gândit să vă spun câteva feluri de mâncăruri tradiţionale, pe care ar fi bine să le gustaţi, în pauzele dintre  vizita a două muzee sau între cumpărături.
  În Croaţia. este neaparat necesar să gustaţi zagorski strukli, care este un fel de ştrudel cu brânză, dar care este fiert înainte de a fi pus la copt şi se serveşte cu smântână. Aici puteţi încerca şi tocana istriană,  pe care şi-o revendică şi slovenii, cât şi italienii din Trieste, care are ca ingredinte: fasolea, varza acră, cartofii, sunca, costițele afumate şi usturoiul. La vecinii noştri maghiari. în afară de guylas, pe care  l-am învăţat şă îl facem şi noi, puteţi mânca lecso, care este o combinaţie de ardei, ceapă, roşii, untură, boia şi usturoi. Lecso îl puteţi mânca, de asemenea, şi în Cehia sau Austria. La bulgari vă puteţi desfăta cu baniţa, celebra lor plăcintă, făcută ca o învârtită, cu brânză de vaci, ouă şi iaurt sau cu Bob Chorba, o supă de fasole, cu ceapă, morcovi şi mentă. În Belorusia mâncaţi draniki,celebrele lor clătite din cartofi, care pot fi consumate ca desert cu sos de mere şi zahăr sau ca aperitiv, cu usturoi, ceapă, cimbru. În Rusia, pe lângă kasha, trebuie neapărat să mâncaţi piroşka, acele plăcinte minunate umplute fie cu carne tocată, somon sau cu varză ori ciuperci. În Polonia ,zurek-ul este  supa lor tradiţională: în acritul din făină de secară se fierb cârnaţii afumaţi şi cu şunca, servindu-se în ulcele din pâine. La ucraineni, serviţi cu încredere borşul  din sfeclă, făcut şi la noi în Moldova, dres cu smântână. Dacă mergeţi în Franţa, în afară de clătite şi madelin, francezii se laudă cu pot- au -feu, făcut din carne de vită cu legume: ceapă, morcovi, napi, praz, ţelină. Portughezii sunt mândrii de al lor bacalhau, o mâncare delicioasă din cod cu smântână, după cum islandezii cu hakari, o mâncare din rechin. Dacă tot suntem la peşte şi veţi prefera Asia, în Malaezia veţi putea mânca nasi lemak preparat din hamsii, castraveţi şi alte legume, ou fiert, orez fiert în lapte de cocos,  curry de miel şi un sos picant, iar în Japonia sushi. De asemenea, aici puteţi mânca. cu poftă sau fără poftă, depinde de gusturi, ramen, supa pe care o servesc obligatoriu în noaptea de Anul Nou.În Egipt, puteţi mânca pe strada acele felafel, biluţe prăjite, calde, preparate din năut sau fasole, iar la vecinii lor algerieni nu va lipsi cuşcuş-ul, alături de orice fel de mâncare. În ţările Americii Latine, toate restaurantele se mândresc cu nacional plato cu mâncăruri tradiţionale din carne cu garnituri de rădăcinoase şi banane..
 Eu vă doresc călătorii frumoase şi poftă bună!
Pe curând, 
Earnest