luni, 30 iunie 2014

HARABABURĂ ÎN BACĂU

  Niciodată nu a fost atâta dezordine în urbe!
 A fost începută, acum vreo două luni, a doua etapă de realizare a trotuarelor şi a parcărilor. Jale mare, pentru că harababura a atins cote maxime! Mă întreb, ce au învăţat drumarii în facultate la celebrul curs Organizarea de şantier? Plimbaţi-vă (dacă aveţi pe unde) pe strada 9 Mai de la intersecţia cu bulevardul Unirii până la intersectia cu străzile Mioriţei şi Ştefan cel Mare sau pe strada Mioriţei şi veţi înţelege cât sunt de neajutoraţi coordonatorii lucrărilor, datorită neputinţei lor de a se organiza. Au început să demonteze vechile pavele, fără noimă:căte o parcelă din loc în loc, în alte părţi au spart asfaltul,  pe mijlocul trotuarelor au plasat câte o movilă de nisip, prin parcările demontate sau pe trotuare au pus în dezordine pachete de pavele. Se lucrează câte două zile, după care se face pauză trei sau patru zile. Nu-i interesează că nu ai pe unde trece, că nu ai cum intra în părcări! Ar trebui Primăria să ne doteze cu aripi, pentru a zbura până la serviciu. Cât despre calitatea lucrărilor, ce să mai vorbim! În jurul gurilor de canal au fost lăsate pavele, pentru că meseriaşii nu se pricep cum să le pună, trotuarul realizat este pe alocuri denivelat ( am aflat astăzi că lucrările au fost câştigate de firme din alte judeţe şi probabil lucrează şi ei cu zilieri. Nu au fost găsite suficiente firme galbene în Bacău?)
  Harabaură mare este , de asemenea, şi dimineaţa pe la sensurile giratorii, care ar trebui să fluidizeze circulaţia! Mă întreb, afacerea cui a fost plasarea monstruozităţior de construcţii, care ar fi vrut să înfrumuseţeze sensurile giratorii şi câţi bani au costat? Îmi relata un drumar cu experienţă, că pe vremea lui, primul lucru pe care îl învăţau la facultate era acela că în centrul oraşelor, la ieşirea din pasaje şi la capătul podurilor, nu se plasează sensuri giratorii. Dar la noi se poate, pentru că trebuie să dovedim că mai este şi astăzi valabilă zicala:"Ţi-ai găsit Bacăul"!
   Însă cea mai grozavă realizare a drumarilor este pista de biciclişti de pe Calea Mărăşeşti, care se opreşte înr-un stâlp. Mă uitam şi nu-mi venea să cred ceea ce vedeam. Astfel de imagini, am văzut destule pe Internet, dar nu am crezut că voi avea vreodată fericirea să văd în original, aşa ceva în urbea mea! Sunt un om fericit şi încerc în fiecare zi, înainte de a pleca la serviciu, să mă încarc pozitiv, să -mi spun cât este de frumoasa viaţa şi cât de multe lucruri neprevăzute mă întâmpină zilnic în urbe.
Pe curând,
Earnest
  

2 comentarii:

Tepii Ariciului spunea...

Dar ce zici, Earnest, de ambitia urbanistilor bacauani de a pastra spatiul verde dintre trotuare si carosabil? Intr-adevar ele dau culoare orasului de beton, dar ingrijeste-le frate! E dezolant cand vezi in locul gazonului verde buruieni parjolite de soare, garnisite cu hartii si mucuri de tigara. Pune primarie amenda pe toti toparlanii care fac mizerie. Cred ca ai vazut, earnest, cate saptamani a stat iarba cosita pe spatiile verzi, pana s-au gandit sa o grebleze.
Ai dreptate, mare harababura este. Si stii de ce? Pentru ca au vazut ca merge si asa!

Anonim spunea...

Ce se intampla cu edilii orasului? Orasul este atat de trist si gri in preajma sarbatorilor. Ce vor sa ne demonstreze edilii? Ca este saracie? Pai pe vremea austeritatii lui Boc. stralucea orasul de beculete si ornamente de la 1 Decembrie, pana la 15 ianuarie. Sau dus toti banii pe campanie electorala?