luni, 20 februarie 2017

DE CE?

 ,,Ceva nu merge în România, şi nu doar sus, 
în clasa politică, şi nu doar de ieri, de alaltăieri.
Să fie un blestem"?
(Lucian Boicu, ,,De ce România este altfel"?)

De ce în România este altfel? Pentru că românii sunt altfel. Sunt din ce în ce mai mult altfel, decât erau pe vremea copilăriei mele. Şi nu în sensul pozitiv. Am devenit superficiali şi ignoranţi, uşor de manipulat înspre negativ. Suntem nihilişti, unii obsedaţi de gerontofobie, alţii de juventofobie. În epoca informaţiilor rapide de pe internet, am devenit mai ignoranţi decât strămoşii noştri în înţelegerea societăţii în care trăim. Oare democraţia a stricat spiritul românilor? Platon spunea că democraţia încurajează ignoranţa, că ignoranţii cred că democraţia înseamnă gândire liberă şi că în democraţie conducătorii sunt aleşi în mod capricios. Într-un fel, Platon avea dreptate: ne-am ales capricios conducătorii, unii, care cred că ei gândesc liber, de fapt nu gândesc deloc. Facebook-ul este mai tare decât principiile morale, civice, decât Constituţia. Pe facebook găseşti de toate, de la viaţa privată la reflecţii pline de înţelepciune, de la lozinci la înjurături, îndemnuri, ameninţări, declaraţii de dragoste sau cuvinte pline de ură, imagini frumoase sau horror, adevăruri şi minciuni şi mai ales o mare manipulare a ignoranţilor din toate categoriile sociale.
 De ce  aşa-zişi intelectuali,  ( sunt intelectuali pentru că sunt posesori de diplome, probabili buni meseriaşi în domeniile lor, dar diplomele nu-i fac şi intelectuali, ci doar aşa-zişi), pot să creadă în îndemnurile lui Nicuşor Dan la anarhie ( într-un stat fără instituţii se poate instaura anarhia, după cum se poate instaura dictatura, dacă nu sunt partide politice), că el şi ai lui pot salva România, când un lider  al mişcării sale, cerea deunăzi,la Cluj, autonomia Transilvaniei şi nu acceptă atât libertatea de conştiinţă religioasă, aruncând vulgarităţi împotriva BOR, cât şi libertatea de conştiinţă politică. Mă întreb, de ce nu văd alegătorii şi susţinătorii lor că salvatorii Bucureştiului nu votează nimic în consiliile locale ale Capitalei, că salvatorii României dorm în Parlamentul României, că Nicuşor Dan nu reuşeşte să-şi amintească sursele veniturilor sale şi cum a reuşit să obţină sponsorizări în timpul campaniei electorale de la boschetari cu zero venit. Ăsta este marele luptător împotriva corupţiei?
  De ce au ieşit la îndemnurile de pe facebook să protesteze, fără să se informeze, împotriva a ceva, care s-a dovedit a fi corect şi tot continuă cu  încăpăţânare să protesteze? De ce nu au ieşit aceşti aşa-zişi intelectuali să protesteze când Preşedintele a trimis Codul Silvic înapoi în Parlament, pentru că nu le convenea austriecilor, de ce nu au ieşit să strige Jos Guvernul:
-când Cioloş şi ai lui tehnocraţi au decis că Sindromul Down nu este o boală, lăsându-i pe bieţii copilaşi, fără dreptul de a avea însoţitori;
-când  Cioloş a semnat, fără licitaţie, achiziţionarea de armament în valoare de 1,5 miliarde de euro de la olandezi;
-când tehnocraţii au înfiinţat companii, care nu au produs nimic;
- când au lăsat o gaură în Buget de câteva miliarde de lei;
- când au fost investiţi peste 900.000 .000 de euro în repararea Vilei Lac 3;
- când au fost închise spitalele;
- când s-a tăiat 1/4 din salariu;
De ce? Pentru că nu i-a scos nimeni în stradă, pentru că acei nimeni, anonimii facebook-işti nu erau interesaţi. 
Ce nu le convin?
- creşterea salariului minim ;
-politicile fiscale;
- politicile de încurajare a întreprinzătorilor români;
- investiţii în sănătate, învăţământ şi agricultură;
Cine sunt ei?
Cei care nu au nicio consideraţie pentru tinerii noştri frumoşi şi liberi, pe care îi cred nişte ignoranţi în politică şi civism, manipulându-i, iar aceşti tineri frumoşi şi liberi se lasă manipulaţi, din snobism sau din prejudecăţile care nu le permit să vadă de unde vine pericolul sau pentru că, unii dintre ei sunt ameninţaţi cu pierderea serviciului sau pentru că sunt plătiţi sau pentru că sunt cu adevărat ignoranţi ori li s-ar fi spălat creierul ca să nu mai aibă demnitate naţională. Sau poate nu se lasă manipulaţi, ci gândirea lor liberă este limitată, de aceea nu înţeleg că guvernează cei care au câştigat alegerile sau poate, din răutate.
Credeţi-mă, stimaţii mei cititori oneşti; am un mare sentiment de milă faţă de ei şi o mare frică de ceea ce se va putea întâmpla cu integritatea teritorială a ţării mele şi cu unitatea naţiunii mele, pentru că aceasta îşi pierde treptat conştiinţa naţională, redevenind treptat un biet popor, care s-a vândut singur  la Porţile Străine, fascinat de falsa lor strălucire!
Pe curând,
Earnest

Un comentariu:

Pensionarul conservator spunea...

Până şi cei din învăţământ au intrat în febra denunţului? Măi formatori de suflete, nu îi distrugeţi, ci formaţi-i în spiritul Binelui, educaţi-i să fie cinstiţi, să iubească învăţătura şi ţara, adunaţi-i din cluburi, convigeţi-i să nu fumeze, să nu consume alcool, să aibă spirit civic! Aţi înnebunit cu toţii. Numai în şcoala fascistă a lui Hitler erau învăţaţi copiii cum să-şi denunţe vecinii, prietenii, părinţii. Ruşine să vă fie! Nu aşa luptă şcoala împotriva corupţie, ci educându-i! Neputincioşilor!