marți, 8 septembrie 2020

COVID-E ET IMPERA


 „Nu te lăsa ademenit să contrazici. Înţelepţii cad în neştiinţă, când se ceartă cu cei neştiutori.” (Goethe)

     Acum, vreo două săptămâni, o  prietenă îmi spunea că nu se mai  spune „Divide et impera” , ci „Covid-e et impera”. Are dreptate, pentru că pandemia COVID a împărțit Lumea în două tabere, ambele, având ca „suport ideologic”, teoria conspirației. O tabără spune că nu există COVID, că această boală este o găselniță a mai marilor Lumii, pentru a introduce regimuri dictatoriale și pentru a ține pe oameni sub control, iar cealaltă tabără spune că există COVID, că virusul care-l provoacă a fost creat în laborator și a fost  lansat în atmosferă, pentru ca populația Pământului să scadă, având în vedere creșterea acesteia și micșorarea resurselor. Indiferent din ce tabere fac parte oamenii,  efectul este același: nesiguranță, frică, revoltă.
     În România noastră, COVIDUL a mai adăugat ceva la împărțirea populației în tabere: răsturnarea Guvernului, începerea școlilor, alegerile locale și parlamentare.
1. Răsturnarea  sau menținerea Guvernului- Pro și Contra. A câștigat Contra. Ce-i drept, Guvernul a luat măsuri corecte, privind protejarea populației, ținând cont de sfaturile specialiștilor. În același timp, Guvernul a profitat de pandemie, nerespectând legile privitoare la mărirea alocațiilor, pensiilor, salariilor profesorilor. În schimb, este foarte activ în împărțirea banilor clientelei politice, în împrumuturi fără măsură, în împărțirea  Societății Hidroelectrica, pentru vânzarea ei la bucată, pentru vânzarea portului Constanța, Aeroportului „H.Coandă”, CEC și ce o mai fi de vândut. Mă întreb, dacă acordarea banilor de către UE, pentru autostrada Sibiu-Pitești, nu a fost condiționată de vânzarea portului Constanța. Cui îi pasă? Dacă s-ar afișa peste tot benere cu „Se vând...”, românașul le-ar citi, ar ridica din umeri și ar pleca mai departe și va lupta cu ardoare, pentru înlăturarea „ciumei roșii”, care de fapt este galbenă.
2. Începerea școlii. Când să înceapă, cum să înceapă și cine este responsabil? S-au lansat trei scenarii și responsabili sunt: autoritățile locale, directorii de școli, cadrele didactice și părinții. Guvernul are alte probleme, iar Ministresa Învățământului caută în dicționar și nu găsește cuvântul pepsiglas Cred că va propune înlăturarea vreunui academician, așa cum a făcut cu academicianul Zamfir.
3.Alegerile locale și parlamentate. Acestea sunt adevăratele probleme și principalele preocupări ale Guvernului. Dreapta este unită în scopul desființării PSD, iar mormolocii de pesediști sunt, în majoritate, misogini și fricoși. Nu au curajul să spună că programul lui Dragnea nu a putut fi terminat pentru că Guvernul a fost înlăturat, că Guvernul Dăncilă a avut creștere economică, a accesat fonduri europene, a pus agricultura pe picioare, a colectat bani, a mărit pensiile și salariile și , mai ales, și-a îndeplinit cu succes sarcinile președinției Comisiei europene. Nu numără greșelile de exprimare, gramaticale și de folosire greșită a unor cuvinte ale tuturor capilor liberali.
   Așadar, COVID stăpânește întreaga minte a românașilor, aducându-i fie într-o nepăsare totală fie într-o revoltă eșuată. Doresc tuturor românilor sănătate și Dumnezeu să le protejeze mintea și sufletul!
   Pe curând,
   Earnest

P.S. Am auzit o știre:în  orașul Tîrgu Ocna, 20% dintre elevi nu au niciun mijloc pentru a putea învăța on line. Mă întreb, ce a făcut  Teodora Șotcan, pentru a rezolva situația? Nu am auzit să fi avut vreo intervenție în Parlament, ca membră a Comisiei   pentru Învățământ,, Știință și Sport și este în continuare pe listele parlamentare. Uite așa pierde PSD.
       

2 comentarii:

Diana spunea...

Ce fel de natie om fi si noi ????

Anonim spunea...

Bleagă! ,,Unde ești tu, Țepeș, Doamne....”