EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XCI).HARUKI MURAKAMI, TSUKURU TAZIKI CEL FĂRĂ DE CULOARE ȘI ANII SĂI DE PELERINAJ

 

,,La începutul anilor  nouăzeci, pe când economia Japoniei era încă în balonul de săpun, într-un ziar influent american a apărut o fotografie de dimensiuni mari cu oamenii care coborau treptele gării Shinjuku (...). Erau călători care mergeau la serviciu și, de parcă se vorbiseră între ei, priveau toți în jos, lipsiți de viață ca niște sardele în conservă, cu chipurile întunecate. Textul spunea ,,Japonia poate fi fericită. Dar mulți japonezi cu capetele plecate, nu par fericiți.” 
                                                                               (Haruki Murakami, personajul Tzukuru Taziki)                                                       

Haruki Murakhami,
n. 12.I.1949, Kyoto

    Am scris pe acest blog, că nu vă voi mai recomandă cărți ale autorilor japonezi, pentru că în  majoritatea  scriilor japoneze, personajele sunt obsedate de sex și de sinucidere. Totuși, vă rcomandat acest roman, deși personajul principal, Tsukuru Taziki are și el aceste obsesii (ca orice japonez care se respctă!), pentru că mi-a fost dăruită de Horea ( băiatul meu), de Crăciun, în anul 2013, cu următoarea dedicație: ,,Pentru că toată viața ai citit și pentru că ne-ai învățat și pe noi să citim, de Crăciun, îți ofer cartea celui mai important autor japonez al momentului.” Horea mi-a spus că în ziua lansării acestui roman, în ,,Săptămâna de Aur” din luna mai, 2013, s-a dus cu  Alexandra ( care avea o bursă pentru un doctorat la o universitate din Tokio), la ora 16, în Librăria  Fujinuna ca să cumpere cartea, dar stocul se terminase. De asemenea, același fapt s-a întâmplat și a doua zi, când au fost la Librăria Ikebuturu, una dintre cele mai mari librării din Japonia, care se întinde pe șapte etaje. Trag concluzia, că japonezii citesc literatura scriitorilor naționali, fără a se considera naționaliști. Naționaliști sau nu, important este că mai citesc. De fapt, ei petrec cam trei ore pe zi în mijloacele de transport în comun, mergând de acasă la serviciu și de la serviciu acasă. Îmi spunea Horea, că în tren, majoritatea pasagerilor citesc. Nu vorbesc la telefon, pentru că în mijloacele de transport în comun este interzisă această activitate ( nu trebuie să-i deranjezi pe ceilalți călători). Această realitate este prezentată și de Murakami, în romanul pe care vi-l recomand.

    Editura Polirom, care a publicat romanul, este prima din lume, care a primit dreptul de a-l de traduce și edita, imediat după apariție. A doua țară a fost S.U.A. Era și firesc să i se acorde prioritate pentru că, până în anul 2013, Nemira editase 15 de cărți scrise de Murakami.

    Nu știu dacă pot să consider acest roman ca fiind unul psihologic, pentru că sunt obișnuit cu stilul romanelor psihologice europene sau americane, ca cele ale lui Dostoievski, Emma Domague ( ,,Camera”), A.J.Finn ( ,,Femeia de la fereastră”), John Fowles ( ,,Colecționarul”) etc.  Personajul principal, Tsukuru Tazaki, este complexat, se consideră lipsit de personalitate, neatrăgător din punct de vedere fizic, plictisitor, care a trăit singur  16 ani, din cauza unei traume din adolescență: a fost respins de grupul lui de prieteni, voluntari, fără a i se da vreo explicație. Prietenia, iubirea neîmpărtășită, neputința de a-și exprima sentimentele, oricare ar fi ele, lașitatea, obsesia  pentru un  hobby din care îți faci o profesie,  înstrăinarea de familie sunt teme abordate de autor.

    Va afla Tsukuru care a fost cauza excluderii sale din grup și cine l-a convins ca să afle adevărul? Veți descoperi dumneavoastră, citind acest roman, bineînțeles, dacă nul-ați citit.

   Pe curând,

   Earnest

 P.S. Linkul pe care-l afișez este interpretarea lui Lazăr Berman a piesei lui Liszt ,,Le mal du pays”, pe care Dalba, una dintre cei cinci prieteni voluntari, o cânta la pian și pe care Tskuru o asculta pe un disc primit de la ciudatul său prieten, Haida.

https://www.youtube.com/watch?v=d_hqFYIvL_Y