TEZAURE TRANSILVANE LA VIENA (IV). TEZAURUL DE LA ȘIMLEUL SILVANIEI

  

Fragment din salba din
pandantive-amulete:
mărgeaua de sticlă fumurie

Acum 5 ani, începusem pe acest blog seria ,,Tezaure transilvane la Viena” ( în ianuarie 2010 am scris despre Tezaurul de la Cioara, în iulie 2010 despre Statuia lui  Apollo, iar în septembrie 2016 despre Tezaurul de la Moigrad). Mi-am amintit despre această serie de postări,când au fost furate coiful și cele două brățări dacice de la Muzeul din Drents din Regatul Țărilor de Jos și m-am hotărât să revin la seria obiectelor din tezaurele descoperite în Transilvania, care sunt în Muzeul de Artă de la Viena și pe care nu le fură nimeni. De ce? Pentru că austriecii știu să-și apere obiectele de valoare, chiar dacă nu le-au aparținut lor dintotdeauna, pentru că știu să prețuiască valorile care le îmbogățesc patrimoniul cultural și  care, fiind expuse și bine securizate, atrag turiștii.
 În orașul Șimleul Silvaniei (județul Sălaj),Dacidava (?),cetate dacică, reședința unui tarabostes, care a rămas în afara Daciei Romane în stăpânirea dacilor liberi, au fost descoperite trei tezaure:
1. Primul tezaur a fost descoperit în anul 1797, când Transilvania era provincie a Imperiului Habsburgic,  de către doi copii români, Petru și Simon Bocor, pe Dealul Măgura, fiind  constituit din bijuterii de aur în greutate de peste 2 kilograme. După cum era și firesc, a fost dus la Viena.

Medalion de aur cu chipul
 Împăratului Valens ( 364-378)

2. Al doilea tezaur  a fost descoperit de către un țăran,tot pe Dealul Măgura, în anul 1889 , când Transilvania era provincie a Imperiului Austro-Ungar, dată în stăpânirea Ungariei. Tezaurul era parte al primului tezaur și cântărea 3 kg., care, după cum era și firesc, a ajuns la Budapesta.

3. Al treilea tezaur a fost descoperit în anul 1948 și era format din obiecte din argint , din bronz și din ceramică și, cum era firesc, a rămas în România, pentru că deh!, Transilvania a revenit la strămoși.

  Pe noi ne interesează, în această postare, primul tezaur care se află în Muzeul de Artă de la Viena. El constă  dintr-o serie de 17 medalioane (dintre care trei sunt acum pierdute), fiecare cu un cârlig și unele înrămate, un lanț unic de aur cu 52 de amulete- pandantiv, precum și 24 de inele  de aur, un pandantiv în formă de disc, un inel, un fragment de brățară și un pandantiv în formă de figură umană.

Cele 24 de inele de aur au un diametru prea mare pentru a putea fi purtate pe deget și nu se știe ce întrebuințare aveau.  Cele 17 medalioane de aur erau  împodobite cu figuri de împărați romani din secolul al IV-lea (Maximinianus I Hercules, Constantin I, Constantin II, Valentinian, Valens, Gratian), dintre care trei sunt pierdute. Obiectul cel mai deosebit al tezaurului îl reprezintă o salbă cu 52 de pandantive- amulete, ce se purta peste tot trunchiul, peste piept și peste spate, prinsă pe mijloc, de o parte și de alta, cu două inele. Podoaba principală, care cădea pe mijlocul pieptului, consta dintr-o mărgea mare, de cristal fumuriu, străjuită de doi lei de aur așezați față în față. Cel mai important pandantiv al salbei are reprezentat un bărbat aflat într-o barcă, iar acesta se află chiar lângă mărgeaua de cristal. Celelalte 50 de pandantive înfățișează unelte și arme miniaturale, separate la anumite intervale de frunze de aur. Se crede că acest lanț petrecut peste corp avea rol de amuletă magică, protejându-l pe purtător, un  conducător local. De asemenea, din tezaur mai fac parte  un fragment de brățară, un inel (de data aceasta de purtat pe deget), un pandantiv în formă umană și un altul rotund, încrustat cu pietre semiprețioase.

  Tezaurul a fost realizat în secolul al IV-lea, după cum ne indică reprezentarea împăraților pe medalioane ( izvoarele istorice ne informează că Împăratul Valens era din Panonia și că a purtat lupte cu goții în zona Dunării, că l-a vizitat la Tomis pe Episcopul Bretanion, cerându-i să treacă la arianism).

  Nu se știe cui a aparținut acest tezaur, unde a fost realizat. Cert  este că stilul, în special al ramelor medalioanelor este bizantin. Unii cercetători susțin că acesta ar fi fost realizat într-un atelier local.

Pe curând,

Earnest

 Sursa principală: Radu Florescu și Ion Miclea, Tezaure transilvane la Kurshistorisches Muzeum din Viena, Editura Meridiane, București,1979