,,Poate mulți dintre voi v-ați întrebat ce au simțit soldații pe front atunci când se trăgeau gloanțe din ambele părți și știți foarte bine că ei au plecat la război nu ca să-i omoare pe cei din față, dar să-i apere pe cei din spate.” (Iulian Rusanovschi)
Înainte de a vă prezenta cartea pe cate v-o recomand să o citiți, vă aduc la cunoștință că la Editura
 |
| Iulian Rusanovschi ( n. 28. IV. 1987, Glodeni) |
Paralela 54 a apărut a patra ediție a revistei ,,Retroversiuni”, având ca editori pe Cristina Ispas & Victor Cobuz. După cum știți, din celelalte numere pe care vi le-am recomandat, revista cuprinde o antologie de proză scrisă de femei și fiecare revistă are o temă. Editorii le-au propus scriitoarelor, de această dată, să abordeze o temă din mitologiile popoarelor, pe care s-o adapteze la o întâmplare din viața personajelor asemănătoare cu cea a personajelor mitice. Eu nu am reușit să citesc toate povestirile celor 23 de scriitoare, dar am descoperit personaje, în cele pe care le-am citit, ce se confruntă cu soarta unor zeități sau trec prin întâmplări asemănătoare cu ale acestora. Astfel, am observat o variantă a mitului Ielelor, una a lui Isis și Osiris sau mitul Meduzei, a Zburătorului ( în două povestiri). a Persefonei, simboluri ale broaștelor în tradiția creștină, a mlaștinii, a rațelor. Noutatea acestui număr este ca au fost publicate și povestiri a două scriitoare străine: Kapka Kassabova din Bulgaria și Lidija Dimovska din Macedonia.
 |
Chișinău, Regina Maria a României sculptor Veaceslav Jiglițchi , meșter popular Marin Lozar
|
Cartea pe care v-o recomand, astăzi, ,, Monumentul Reginei Maria a României: un simbol al unității naționale în inima Chișinăului” de Iulian Rusanovschi a fost tipărită la Suceava, de Tipografia ,,I Print”, 2006. Aurorul cărții este un binecunoscut unionist din Republica Moldova, avocat, doctor în științe juridice, fondatorul Asociației Obștești Monumentum. Această asociație are ca scop refacerea monumentelor dedicate Unirii Basarabiei cu România, eroilor din Primul Război Mondial din Republica Moldova, care au fost distruse sau trimise în România ori transformate, cât și ridicarea unui monument care s- o reprezinte pe Regina Maria. Cartea cuprinde șase capitole : Capitolul I ,,Regina Maria în conștiința românilor basarabeni ” conține numeroase documente și discursuri cu ocazia vizitelor Regelui Ferdinand și a Reginei Maria în Basarabia; Capitolul II ,,Simboluri regale în Estul României” include cele 31 de monumente din Basarabia ,care au fost realizate în Perioada Interbelică ( unele au fost refăcute) dedicate eroilor reîntregirii, busturi ale Regelui Ferdinand, Monumentul celor Trei Martiri ( Simion Murafa, preotul Alexei Mateevici, Andrei Hodorogea); Capitoul III ,, Campania de edificarea statuii Reginei Maria din Chișinău” se referă la organizarea, începând cu 1 . XII. 2018, a activității Comitetului de inițiativă pentru edificarea statuiei Regina Maria, din care au făcut parte și Academicianul Ioan Aurel Pop, Casa Regala a României, Ambasadoarea României la Chișinău Iuliana Gorea Costin, realizarea statuiei prin bani adunați prin subscripție publică ( aproximativ 70.000 de euro), etapele realizării statuii, descrierea acesteia ( statuia este realizată din bronz de sculptorul Veaceslav Jiglițchi, are o înălțime de 3, 8 m și o reprezintă pe Regina Maria cu coroana pe cap, ținând Biblia, în mâna stângă; statuia este așezată pe un postament din piatră de Cosăuți, înalt de 2, 2 m, realizat de meșterul popular Marin Lozar; pe cele două fațete laterale sunt două basoreliefuri: pe unul este înfățișată Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Alba Iulia, la 15 octombrie 1922, iar în a doua este Regina Maria îngrijind , pe front, soldații răniți; proiectul monumentului a fost realizat de arhitectul Mihai Andrieș): Capitolul IV ,,Îndeplinirea procedurilor legale pentru obținerea aprobărilor instalării monumentului- 7ani de lupte”; Capitolul V ,, Inaugurarea monumentului Reginei Maria la Chișinău 27.03. 2025”, în care ni se prezintă participanții, scrisorile trimise de cei care nu au putut participa la eveniment, discursurile și dezvelirea monumentului de către Iulian Rusanovschi, Igor Șurov, Rectorul Universității de Stat din Moldova și Academicianul Grigore Tinică, Managerul Spitalului de Boli Cardiovasculare din Iași; Capitolul VI ,,Simpozionul Internațional Regina Maria-Regina Marii Uniri, Ediția I- 28 martie 2025”, care cuprinde materialele prezentate de către participanți la acest simpozion.De asemenea, cartea are numeroase fotografii, vechi și noi, bine realizate ( nu știm cine este realizatorul acestor ilustrații), reprezentând documente, medalii, monumentele prezentate , dar și imagini de la instalarea și inaugurarea monumentului în scuarul Liceului Român-Francez ,,Gheorghe Asachi”, a inaugurării monumentelor prezentate și ale membrilor comitetului.
Lectură plăcută!
Pe curâmd,
Earnest
La inaugurarea dezvelirii statuii a participat și interpreta Maria Gheorghiu, care a cântat pe versurile și melodia compuse de dânsa ,,Inima de la Balcic”: https://www.youtube.com/watch?v=Vub694na14o
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu