duminică, 19 august 2012

CREDINTE SI TRADITII (V).SARBATORILE LUNII AUGUST

Pelerinaj la Manastirea Nicula la Sfanta Maria Mare
   Luna august, denumita popular 'Gustar'' sau ''Secelar'' , este una din lunile ce abunda in legume, fructe si recolte de tot soiul. Dar este si luna care anunta sfarsitul verii si oamenii, in vechime , se pregateau in aceasta luna pentru muncile de toamna. Si in aceasta luna, se imbina credinte crestine cu cele precrestine, se fac diferite ritualuri si au loc o serie de interdictii. In august, se tin cu strictete 4 sarbatori, pe 1, 6, 15 si 29 august.
1augustMacoveiul sau Ziua Ursului, Pastele Viteilor, Macoveiul Cap de Post, este comemorarea celor 7 frati Macabei/Macobei/Macovei, care au trait acum 2200 de ani in Israel si care au fost omorati, pentru ca au condus o rascoala impotriva stapanirii asiriene. In aceasta zi, se sfinteste macul, planta asociata zeilor cerului si cultului mortilor, se face agheasma cu care se stropesc gradinile si spicele de grau ale caror boabe urmeaza a fi semanate. Acum incepe imperecherea ursilor de aceea se numeste si Ziua Ursilor. Celelalte denumiri vin de la alte practici: permiterea viteilor sa bea tot laptele de la mamele lor, pentru ca pe 1 august este interzisa mulgerea vacilor si inceperea postului Sfantei Marii. De asemenea, acum se scoate ultima miere din stupi, lasandu-se atata miere cat se considera ca le-ar fi necesara albinelor pentru iernat, iar apicultorii sarbatoresc, gustand mierea, din tuica si vinul indulcit cu miere.
6 august, Schimbarea la Fata, denumita popular Probajeniile ( in slava inseamna transformari) sarbatoare ce aminteste de episodul in care fata  Domnului Iisus Hristos a stralucit ca soarele, iar vesmintele lui s-au facut albe. Acum, in traditia populara, natura isi schimba culoarea ( sunt trei momente pe care oamenii, observand natura, le-au asociat schimbarea culorii verde  cu sarbatorile de Sanziene, Schimbarea la Fata si Sfantul Dumitru). In aceasta zi, incepe racirea apelor si se face ultima scaldare in paraie si rauri, berzele si randunelele se pregatesc de plecare, iar la biserica se fac ofrande de fructe, in special de struguri. Tot acum, serpii intra in pamant, iar daca flacaii vad serpi, dupa aceasta data, trebuie sa-i omoare pentru ca acestia se transforma in zmei.Domnisoarelor le era interzis in ajunul acestei sarbatori sa se spele pe cap, pemtru ca altfel , parul nu le mai crestea. In aceasta zi, se culeg plante de leac ca avrameasa, musetelul si leusteanul, care impreuna cu o crenguta cu7 prune te vindeca de friguri.
15 august, Sfanta Marie Mare este sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sarbatori religioase. si sarbatoarea marinarilor. Ajunul acestei sarbatori se numeste Cercurile Sfintei Marii pentru ca in aceasta seara se adunau oamenii in cerc si se povesteau despre minunile infaptuite de Sfanta Maria. iar vracii sustin ca acum Fecioara le transmite descantece de vindecare. In ziua de Sfanta Maria, se aduc ofrande de fructe, se fac rugaciuni pentru apararea de hoti si prinderea acestora, pentru sanatate si prosperitate. Dupa slujba, se sfintesc mormintele. Fetele mari isi fac de dragoste, punandu-si in sani o buruiana numita navalnic, pentru a atrage petitori. Se spune ca, daca in aceasta zi infloresc trandafirii, va fi toamna lunga.
29 august Taierea Capului Sfantului Proroc Ioan Botezatorul sau Sarbatoarea de Toamna a Sfantului Ioan Botezatorul. In trecut, in aceasta zi , credinciosii mancau doar struguri si cei care voiau sa li se ierte un mare pacat, cum ar fi crima, violul, incepeau un post greu pe care il tineau pana la Ziua Crucii, perioada in care mancau doar o turta pe zi din malai sau din  faina de grau, facuta de postiitor. Acest post se poate face si pentru altii. La biserica, se aduc ofrande si se da de pomana mere, pere si castraveti. Le este interzis credinciosilor sa taie cu cutitul, pentru ca acest gest aminteste de modul cum a fost omorat Sfantul Ioan Botezatorul, exceptie facand femeile gravide. Se crede ca in aceasta zi, maturile se incarca cu puteri magice, de aceea ele nu pot fi folosite..
Pe curand,
 Earnest

duminică, 12 august 2012

IASUL STUDENTIEI MELE (VII). TEATRUL SI PALATUL CULTURII


"Popoarele care ingrijesc monumentele lor se ridica pe ele insele, caci pretutindeni monumentele sunt povestirea vie a istoriei, oglinda trecutului, semnele adevarate pentru generatiile viitoare." (Carol I)



 In ultimele luni, circula pe internet imagini cu Teatrul National , redenumit "Vasile Alecsandri"  si  Palatul Culturii, monumente reprezentative pentru Iasi, recent reabilitate si reamenajate. Sunt ani buni, de cand cele doua cladiri au fost inchise pentru a fi reabilitate. Astfel, sunt studenti care nu au putut vedea interiorul acestora, pentru ca pe perioada studentiei lor, acestea au fost inchise. Generatiile viitoare, ca si generatia mea, se vor putea bucura de frumusetea lor perfecta. Pentru cei care nu cunosc Iasul, pentru cei care vor sa-l viziteze, voi scrie astazi cateva randuri despre aceste monumente, pentru a ne bucura spiritul, in aceste momente de incarcatura politica. 
TEATRUL a fost construit intre anii 1891 si 1894, constructia a inceput in vremea primariatului lui Vasile Pobor si s-a finalizat in timpul lui Nicolae Gane. Era necesara ridicarea unui nou teatru, deoarece teatrul din Copou a ars din temelii, in urma incendiului din anul 1885. Noua cladire a fost construita pe locul vechii primarii. Arhitectii teatrului au fost vienezii Ferdinand Fellmer si Herman Helmer, cunoscuti arhitecti de teatre in Europa, ei fiind autorii multor teatre din Austria, Germania, Cehia, Bulgaria etc. In spatiul romanesc, lor le apartin si teatrele din Cernauti, Cluj, Oradea, Timisoara. Specialistii considera ca teatrul din Iasi, realizat in stil baroc, este cel mai frumos monument ai celor doi arhitecti, fiind socotit unul dintre cele mai frumoase teatre din lume. In anul 1896, a fost finalizata si Uzina Electrica a teatrului, iar la prima reprezentare de teatru din noua cladire au fost aprinse 12 lampi cu arc. In aceasta cladire a locuit pe perioada cat a fost directorul teatrului, M. Sadoveanu si tot aici a facut repetitii orchestra simfonica condusa de G. Enescu, care a dat primul concert, in decembrie 1917. In anul 1905 , in fata teatrului a fost amplasata statuia in bronz a lui Vasile Alecsandri, realizata de sculptorul polonez, de origine germana, Vladimir Hegel. Aceasta noua statuie o inlocuia pe aceea a lui Gh. Asachi, care a fost mutata in preajma Bisericii Trei Ierarhi. Intre anii 1970 si 1980, a fost realizata actuala Esplanada a Teatrului, care pune in valoare frumusetea cladirii.
PALATUL CULTURII  a fost construit  intre anii 1905 si 1925, pe locul Palatului Domnesc, cladire distrusa, de asemenea, in urma unui incendiu, despre care contele Mariolles consemna in anul 1809, urmatoarele: "edificiu elegant si modern, cu decoratii grandioase, plasat intr-o pozitie fermecatoare. Interioarele erau vaste, impunatoare, intr-un stil usor oeiental si aranjamentul mobilierului magnific".   Putini stiu ca in preajma acestei cladiri , in prima jumatate a secolului al XIX-lea, a fost construit un strand, in urma   realizarii uneia dintre alimentarile cu apa ale orasului de catre  Carol Mihalic de Hodocin, transilvanean stabilit in  Iasi, cunoscut chimist, geolog si inginer de mine .Arhitectul noului palat, cladire promisa iesenilor de Carol I, a fost  I.D Berindei, la moda in Bucuresti, realizatorul Palatului Cantacuzinilor, astazi Muzeul Muzicii, Casei Asan, astazi Casa Oamenilor de Stiinta, Hipodromului din Bucuresti. Initial cladirea a fost ridicata ca Palat Administrativ si al Justitiei, devenit Palatul Culturii in anul 1954. Palatul este construit in stil gotic flamboyant si are 299 de camere, 40 dintre ele fiind destinate ca locuinte pentru functionari ( insusi presedintele tribunalului locuia in palat). In fata palatului se afla statuia lui Stefen cel Mare realizata in Suedia la Upsala de catre sculptorul Emamanuel Fremiet, cel care a realizat-o si pe aceea a lui Carol X al Suediei si care le-a incurcat, ele fiind trimise invers catre Iasi si respectiv Stockolm. De o parte si de alta a statuii, sunt doua tunuri daruite de Carol I, ele fiind din timpul Razboiului de Independenta din anul 1877. In preajma palatului , se afla Biserica Sfantul Andrei ridicata in anul 1794, pe locul numit Fantana Domneasca, prin contributia breslelor carciumarilor si pescarilor. Aici se afla din anul 1886 icoana facatoare de minuni a Sfantului Mina. In spatele palatului, a fost ridicat cartierul Palas, proiect premiat la Targul International  de Retail si Real Estate MAPIC, de la Cannes, din anul 2007. Ansamblul Palas este conceptia lui Iulius Group di Iasi si a introdus pe piata romaneasca de "mixed-ude developments".  "lifestyle center".
Va doresc vizita placut si sa nu uitati ca Iasul ramane cel mai reprezentativ centru cultural al acestei tari.
Pe curand,
Earnest

luni, 30 iulie 2012

SUNT UN ZOMBI, CARE AM FOST LA VOT

Desi sunt crestin si nu voodoo, desi sunt roman si nu african sau haitian, m-am transformat in zombi, pentru ca asa a fost dorinta lui Sebastian Lazaroiu, si m-am dus la vot.
Insa, nu au fost destui de multi zombi, pentru ca acestia sunt Mici îngeri pazitori, alcatuind fiecare una dintre cele două părți ale sufletului.Ei sunt acele mici particule ale forței vieții, care se detașeaza la nastere din energia universala pentru a intra în corpul persoanelor, pentru ca apoi, la moartea lor, sa revina la divinitatea suprema. Asa, cum in credinta noastra, nu toti oamenii au ingeri pazitori, pentru ca nu-i merita, tot asa nu toti aoamenii au un zombi ai lor. Asadar, eu m-am numarat printre cei alesi a fi zombi si am fost la vot.
De ce m fost la vot? Pentru ca am vrut ca toti stramosii mei si urmasii mei sa fie mandri de mine!
M-am nascut in epoca in care elevii cantau la inceputul orelor imnul URSS, dupa care le era ingaduit sa-l cante si pe cel al Romaniei, "Republica, mareata vatra" si vreau ca urmasii mei sa cante "Desteapta-te, romane" si sa inteleaga indemnul imnului. Am copilarit in perioada in care vecinii mei veneau de la scoala, strigand in gura mare: "Stalin si poporul rus libertate ne-a adus" si vreau ca urmasii mei sa nu strige,"Merkel, Macovei si Basescu libertatea ne-au adus" . Am vazut cum bunica mea o invata pe matusa mea, pe ascuns, poezii din Eminescu, Cosbuc, pentru ca la scoala nu invata decat "Imparat si proletar" si "Noi vrem pamant", cum ai mei au fost obligati sa-si arda biblioteca intr-o noapte si doresc ca urmasii mei sa citeasca orice carte doresc, sa-si respecte valorile nationale. Imi era interzis sa pronunt pe strada culoarea verde si doresc ca urmasii mei sa vorbeasca liber la telefon si sa scrie, fara teama pe internet, ceea ce cred. Am fost aplaudat ca sunt roman, dupa ce Ceausescu a luat atitudine impotriva invadarii Cehoslovaciei si vreau sa ma intorc la acel moment de demnitate, nu la momentelea acelea in care suntem facuti hoti, criminali, puturosi! Am trait cativa ani cand stateam la cozi pentru cafea si alimente, dupa care a urmat perioada cand am trait rational, cumparand pe cartele, ca sa putem plati datoriile statului, care a investit in locuinte, scoli, pe care le mai folosim si astazi, in hidrocentrale, care mai produc si astazi si in multe fabrici si uzine in care au muncit parintii nostri, ca sa ne tina la scoli. Nu doresc ca urmasii mei sa plateasca pentru nimic, pentru ca totul a fost consumat Udrea, Blejner, Basescu si de toti ai lor. Si mai ales, am votat, pentru ca nu vreau ca, atunci cand voi iesi la pensie, sa mi sa spuna ca sunt un asistat social, sa mi sa spuna ca nu este loc, pentru mine in spital, pentru ca pe cale naturala, zombi din mine va avea cale libera, inainte de a-i cere Creatorul, sa se intoarca la el, eliberandu-ma pe mine de suferintele batranetii.
Imi pare foarte rau, ca nu toti romanii au fost inzestrati cu zombi, care sa le dea o parte din forta energiei universale, care sa-i indemne sa iasa la vot.
Pe curand,
Earnest

marți, 10 iulie 2012

DESPRE DEMAGOGI SI DEMAGOGIE

  Henry Louis Mencken spunea ca "demagogul este persoana care predica doctrine despre care stie ca nu sunt adevarate, unor oameni pe care ii considera idioti". Aceasta mi se pare o definitie relevanta.
Conform Dictionarului de civilizatie greaca, etimologia cuvantului demagogie se gaseste in 2 termeni grecesti: "demos"-popor, "agogos'-care conduce. Astfel, primul înteles al cuvintului  “demagogie” este arta de a conduce poporul, iar demagog era acela care  conducea poporul cu dreptate; in acest sens, Isocrate il opunea pe demagog, tiranului. Cu toate acestea, curind termenul a început să capete un înteles negativ.   La Tucidide, demagogia semnifica “a conduce poporul lingusindu-i poftele”. Cleon a devenit tipul demagogului, adica al oratorului care îsi împaca poporul prin linguselile si prin vulgaritatile sale. În limba franceza, cuvantul s-a mentinut numai cu acest înteles peiorativ si cu acest sens a fost preluat si de limba romana., demagogia fiind metoda de a insela poporul cu discursuri bombatice si promisiuni mincinoase.

marți, 3 iulie 2012

IERARHI ERUDITI ROMÂNI (I).MITROPOLITUL GRIGORIE ROȘCA (1546-1551)

Sfântul Daniil Sihastrul și Mitropolitul Grigorie
Pictura murală de la Mănăstirea Voroneț din anul 1547



Sfântul Daniil Sihastrul și Mitropolitul Grigorie
Pictura murală de la Mănăstirea Voroneț din anul 1547

    In epoca medievala, Biserica Ortodoxa Romana a jucat un rol important in lupta nationala, atat prin sprijinirea domnitorilor in politica antiotomana gandita de acestia si sustinuta de Biserica ca lupta antimusulmana cat si ca initiatoarea crearii limbii literare romanesti, prin traducerea cartilor religioase in limba romana, dar si prin scrierea unor lucrari religioase originale. O mare personalitate a secolului al 16-lea din Moldova, care a influentat lupta nationala a fost Grigorie Rosca, calugar, preot, staret la manastirile Probota si Voronet si pentru cativa ani, a fost si Mitropolit al Moldovei. Nepot al lui Daniil Sihastrul si var cu Petru Rares, facand parte dintr-o familie de vaza din Bucovina, Grigorie  ( dupa cum scrie el pe o Evanghelie daruita Manastirii Voronet, unde si-a inceput scoala si ucenicia)  "din frageda copilarie" s-a fagaduit lui Dumnezeu, "cu rugaciunile Sfantului Parintelui nostru Daniil cel Nou". 
   Grigorie Rosca l-a sprijinit pe Petru Rares in lupta antiotomana, fiind sfatuitorul acestuia, a ctitorit cu el Manastirea Rasca si a fost initiatorul picturilor exterioare ale manastirilor din nordul Moldovei, sustinut de Petru Rares. In acest scop, a intemeiat scoli de pictura la Suceava si Bacau, in epoca lui creand cei doi mari pictori medievali cunoscuti Toma din Suceava,  Dragos Coman. De asemenea, la Manastirea Voronet a fundat o scoala de copisti si traducatori , unde se studiau textele biblice si scrierile Sfintilor Parinti, unde se traduceau carti in limba romana si unde se lucra staruitor la formarea limbii nationale si la introducerea ei in cultul nostru ortodox.  Aici au fost copiate doua din cele mai vechi manuscrise romanesti, "Codicele Voronetian" si "Psaltirea Voronetiana", aduse de calugarii lui, din Maramures, de la Manastirea Peri  ( acestea au fost traduse la Peri inca din anii 1434-1437, dar in rotacism). Tot la porunca lui a fost copiat pentru Manastirea Voronet un Tetraevangheliar, in anul 1551. Calugarii moldoveni erau trimisi de Grigorie Rosca in Transilvania si in Banat sa raspandeasca cartile religioase scrise in limba romana, prin aceasta incercand sa stopeze procesul de catolicizare sau de trecere al protestantism a romanilor de aici. In viziunea sa, pastrarea credintei crestine ortodoxe era tot o forma a apararii nationale si a identitatii nationale.
 Ajungand la adanci batraneti si pregatindu-si singur mormantul, la 5 februarie 1570, vrednicul ierarh si parinte al Moldovei, Grigorie Rosca, s-a stramutat la vesnicele locasuri in varsta de peste 90 de ani si a fost inmormantat in pridvorul Manastirii Voronet, alaturi de dascalul si duhovnicul sau, Sfantul Daniil Sihastrul. 

sâmbătă, 16 iunie 2012

PERSONALITATI NESTIUTE SAU UITATE (VIII). IOAN CAIANU

IOAN CAIANU (1629-1687)


  Despre  Ioan Caianu, latinizat  Ioannes Caioni, maghiarizat Kajoni Ianos,  primul autor roman de muzica culta de statura universala, constructor si reparator de orgi, pedagog, culegator de folclor, tipograf, botanist, ganditor renascentist si precursor al iluminismului, episcop franciscan in Dioceza Transilvaniei, au auzit doar specialistii si iubitorii de muzica clasica
   S-a nascut in anul 1629, la 8 martie, in Caianu Mic ( astazi in judetul Bistrita Nasaud) intr-o familie de mici nobili romani ortodocsi. S-a convertit la catolicism, ordinul calugaresc franciscan in anul 1648, probabil la sfaturile matusii sale Iudith, (casatorita cu Istvan Racs, capitanul garnizoanei de Ciuc), care l-a ajutat sa-si continue studiile muzicale ( orga) inceputete la Cluj, la  Manastirea Franciscana din Smuleul Ciucului si apoi la Trnava-Slovacia unde a studiat, de asemenea,  teologia si filosofia. A fost calugar organist si tipograf la Smuleul Ciucului ( tipografia manastirii a fost infiintata de el, unde a tiparit propriile lucrari si manuale scolare pentru scoala franciscana de aici, ctitoria sa), , este preotit in anul 1655, devine vicar in anul 1676, iar in anul 1678, Papa Inocentiu al XI-lea il numeste Episcop in Dioceza Transilvaniei. Insa, pentru ca era roman, fapt pe care-l declara mereu (" Natus valachus sum"), a avut parte de numeroase ostilitati, ceea ce-l va determina sa renunte la episcopie si sa se retraga la Manastirea Lazarea, unde va fi staret. ( pemtru o scurta perioada a fost staret si al Manastirii Franciscane din Bacau). Aici va scrie majoritatea operei sale, va preda orga., va studia plantele medicinale. A murit la 23 aprilie 1687 si cere sa fie inmormantat int-un mormant modest din manastire.
 De-a lungul vietii. a ctitorit manastiri (manastirea de la Calugareni), capele ( Lazarea si Mikhaza), a reparat si construit orgi, a scris 18 carti, o patre dintre ele fiind culegeri, de cantece, rugaciuni, traduceri, altele fiind creatiile sale. Cea mai importanta carte este Codex Caioni, descoperita in anul 1988 in zidul Manastirii Lazarea. Aceasta cuprinde 346 de cantece si dansuri, unele apartinand unori autori vestici, altele sunt cantece romanesti, secuiesti si maghiare si multe dintre ele sunt creatii originale. Dintre cantecele populare romanesti ale codexului amintim: Cantio jucunda de nuptiis Canae Gallileae (cor la unison); Cantecul voivodesei Lupu; Dans zglobiu; Dans valah; Alt dans valah în doi; Dansul al V-Iea în şase; Dans; Dans din NiresDansul ColomanDansul lui Lazar Apor. Numerosi compozitori romani ai secolului XX au utilizat muzica sa cu trasaturi arhaice atat de particulare fie ca sursa de inspiratie, fie ca pretext pentru lucrari scrise in memoria lui loan Caianu. Tot in memoria sa, scriitorul roman Mihai Diaconescu i-a dedicat in anul 1980 romanul "Marele cantec".
Ion Caianu  umanistul si europeanul revendicat de unguri, germani, cehi, slavoni, polonezi este putin cunoscut in tara sa, de aceea, mi-am propus eu, dragi cititori onesti, sa ne amintim de el, mai ales ca in anul acesta s-au implinit 425 de ani de la trecerea lui in eternitate.
Pe curand, 
 Earnest

marți, 5 iunie 2012

EU CU CINE VOTEZ ?


  Acum 4 ani, am deschis acest blog in campania electorala cu scopul de a constientiza cetateanul asupra importantei votului sau.
Atenienii, creatorii democratiei directe, considerau ca cetateanul trebuie sa fie activ si responsabil in cetate. Majoritatea isi impunea vointa, dar era responsabila de alegerea sa si raspundea in fata minoritatii. La randul lor, minoritatea  se supunea vointei majoritatii, dar veghea. La noi, majoritatea cetatenilor au devenit minoritari din toate punctele de vedere. S-a pierdut simtul civic si responsabilitatea fata de mersul cetatii. In ziua votului, cetateanul prefera sa se duca la mare sau la munte, la gratar sau la strand, spunand ca nu are pe cine vota si dupa aceea, cand totul se pravale, carcoteste.
Totusi, cred ca un pic de morala civica ar trebui sa existe in constiinta fiecaruia, chiar si atunci cand se intreaba nedumerit: "Eu cu cine votez?". Eu il sfatuiesc pe cetatean sa voteze cu cel care corespunde cerintelor cetatii, dar sa voteze! Numai asa nu moare democratia, numai asa aratam ca existam ca natiune si aratam ca ne pasa de copiii nostri si de viitorul lor.
   Imi place campania electorala, pentru fiecare candidat se straduieste sa arate cat este el de bun, in comparatie cu cel care este in functie. Ii vezi cat sunt de agresivi, de inventivi si uneori cat sunt de calomniatori. Niciunul nu incearca sa spuna ce si cum va face, fara a se raporta la contracandidat!
   Alegatorul este usor de manipulat. De aceea, eu spun ca atunci cand merg la vot trebuie sa cantaresc foarte mult si sa analizez ce a facut pentru cetate un candidat sau altul, ce are de gand sa faca si cat este de folositor pentru mine ceea ce s-a facut sau ceea ce se va face. Nu ma intereseaza cat de bogat sau cat de sarac este candidatul, ci ceea ce a facut. Avem multe tare ale comunismului si ne intereseaza mai mult averea celor din jur decat calitatea si valorea muncii lor.
   De exemplu, eu consider ca pentru acest oras si pentru acest judet au fost realizate doua obiective vitale: alimentarea cu apa, finalizarea statiei de epurare si rezolvarea sortarii si a transportului gunoiului. In timp ce guvernantii au aprobat tacit ca Romania sa devina groapa de gunoi a Italiei, in judetul Bacau a fost rezolvata problema gropilor de gunoi ecologice.
   Eu, ca cetatean posesor de carnet auto, sunt multumit ca s-a fluidizat traficul prin construirea pasajului CFR, ca s-a consolidat podul de la Serbanesti, ca strazile din municipiu arata bine si ca poti circula destul de bine prin judet. Sunt multumit ca proprii mei copii invata intr-o scoala civilizata unde nu ingheata de frig in timpul iernei, ca ne vom putea ingriji sanatatea conform standardelor, ca vecina mea va putea naste intr-o maternitate reabilitata, unde exista conditii la standarde europene. Ma bucur ca nevasta mea nu-si mai zgaraie tocurile pe trotuarele orasului si ca spatiile verzi sunt ingrijite. As dori mai multe si am spus aceasta in "Ce astept eu de la primarul meu".
De aceea, eu. dupa ce am cantarit, voi vota conform intereselor cetatii si intereselor mele si imi voi asuma responsabilitatea votului meu. Asa am facut intotdeauna si am votat intotdeauna cu cine trebuia si am fost uneori in majoritate, alteori in minoritate.Eu nu am gresit niciodata. Altii au gresit si am tras greul si il vom mai trage, noi cei majoritari deveniti minoritari!
Cantariti, analizati si mergeti la vot!
Pe curand,
Earnest