DESPRE SIMBOLURI(I). ȘASE SIMBOLURI ȘI ORIGINEA LOR

   Simbolurile au jucat dintotdeauna un rol important în viața oamenilor. Prin simboluri, oamenii au transmis sentimente, credințe, informații, și-au exprimat identitatea, au confirmat aderarea lor la un grup social, politic ori cultural. Prima scriere a fost, de asemenea, simbolică (pictogramele din care au evoluat hieroglifele).

   Astăzi, multe simboluri și-au păstrat semnificația, altele au căpătat alte conotații, cum ar fi, de exemplu, svastica. Noi folosim, din diferite motive multe simboluri, ale căror origini uneori le cunoaștem, alteori nu le ignorăm. De aceea, mi-am propus să ne amintim originea celor mai folosite simboluri.

Fața zimbitoare își are originea în recenta cultură hippy a anilor 1960, unde reprezenta pacea, cultura, devenind apoi un simbol universal al fericirii. Fața galbenă este asociată Soarelui și luminii

 Pușculița-porcurșor a simbolizat la început lăcomia, pentru că porcul reprezintă avariția, trândăvia, ispita. Cu timpul, pușculița a devenit pentru copil un model al beneficiilor economice: așa cum porcul este îngrășat înainte de tăiere și pușculița în formă de porcușor, adună trptat bănuți, până se umple, economisând uneori o sumă substanțială de bani. Arheologic, au fost descoperite pușculițe în Turcia (din metal) și în Grecia (din ceramică), aparținând secolului al VI-lea, ele având forma unor cutii.

Simbolurile masculinității și feminității au fost stabilite în secolul al XVIII-lea de către biologul suedez, Carl Linne, care a folosit simbolul astronomic al lui Marte pentru masculinitate și simbolul astronomic al lui Venus pentru feminitate.

 Cele 4 simboluri ale cărților de joc își au originea în Asia Centrală, reprezentând anotimpurile și elementele primordiale.

Pica reprezintă viața, anotimpurile reci, toamna și iarna, Aerul

Trefla reprezintă noaptea și întunericul, Focul.

Inima reprezintă anotimpurile calde, primăvara și vara,lumina, Apa.

Caroul reprezintă puterea feminină, Pământul

Potcoava de cal este un simbol de noroc, dar după părerea unora, numai dacă este îndreptată în sus: dacă este îndreptată în jos, norocul ne scapă. Ea protejează împotriva spiretelor rele și această semnificație vine din credința creștină. Diavolul l-a rugat pe Sfântul Dunstan să-i potcovească singura copită, Sfântul Dunstan i-a îndeplinit cerința, dar i-a cauzat Diavolului o durere atât de îngrozitoare, încât acesta a promis că nu va intra niciodată acolo unde va vedea o potcoavă. Se spune, de asemenea, că vrăjitoarele călăreau măturile pentru că le erau frică de cai, care erau potcoviți. O altă teorie  este că potcoava, fiind din fier este simbolul zeului  Marte și contracara puterea lui Saturn, zeul vrăjitoarelor. Deoarece forma sa amintește de semilună potcoava este și un simbol al fertilității, dar pentru că seamănă cu două coarne, semnifică și vitalitatea, virilitatea, fecunditatea.

                        Simbolismul trifoiului cu patru foi ca semn al norocului provine de la legenda că Eva,  după  izgonirea din Rai, a luat unul ca amintire din Grădina Edenului.
 Pe curând.
 Earnest

DESPRE SUPERSTIȚII (VIII). ÎMBRĂCĂMINTEA ȘI ÎNCĂLȚĂMINTEA

Îmbrăcăminte dacică

    Mii de ani, îmbăcămintea și încălțămintea oamenilor identificau un popor, o epocă sau o clasă socială. Astăzi, îmbrăcămintea și încălțămintea identifică un anumit nivel material al unei persoane, de aceea suntem atât de derutați și nu putem fi siguri dacă "haina face pe om"  sau "omul face haina". Oricum, vremurile, moda s-au schimbat și odată cu ele și obiceiurile. Unii oameni mai țin la superstiții legate de haine și încălțăminte și le păstrează cu stictețe, transmițându-le generațiilor tinere, care uneori le acceptă, alteori le ignoră.

  Câteva dintre aceste superstiții vi le voi prezenta , mai jos.

Se spune că superstiția de a purta haine pe dos sau invers, pentru a avea noroc, își are originea într-o întâmplare reală.Cronicile relatează că, înaintea bătăliei de Hastings (1066), Wihelm Cuceritorul și-ar fi pus cămașa de zale invers, ceea ce i-a făcut pe curtenii lui să spună că îi va aduce ghinion, numai că victoria acestuia în luptă a schimbat părerea oamenilor. .De atunci, se consideră că aduce noroc să porți o îmbrăcăminte pe dos ( mai mult, dacă porți chiloți pe dos, nu te ating vrăjile).Soțiile pescarilor purtau intenționat bluzele pe dos, crezând că astfel își vor proteja soții pe mare.  De asemenea, dacă pescarii întâlneau pe drum o femeie care poartă șorț alb era semn rău. Ghinionul era îndepărtat, dacă amâna călătoria până la fluxul viitor. Cu timpul, au fost adăugate și alte superstiții, cum ar fi aceea de a introduce întâi mâinele înr-un pulover și apoi capul,  ca să nu mori înecat. Uneori se crede că e semn rău să coși cu ață neagră o haină de culoare deschisă, după cum, îți poți pierde norocul dacă îți coși nasturii având bluza ori cămașa pe tine. Pentru a alunga ghinionul, trebuie să ții în gură o bucățică din firul de ață cu care îți coși sau îți coase cineva nasturele. E bine ca să porți degetar când coși, ca să nu  te înțepi, pentru că sângele curs pe haină aduce moartea celui care o poartă. De fapt, degetarul aduce noroc, mai ales dacă îl primești cadou ( însă o fată dacă primește cadou 3 degetare, este semn rău: ea va rămâne fată bătrână!). Dacă îi cade șorțul unei tinere căsătorite e semn că va avea un copil în decurs de un an. E semn de noroc, dacă îți pui din întâmplare o șosetă pe dos sau 2 șosete desperecheate, dar cu condiția, ca în ambele cazuri, să le porți așa toată ziua, pentru a păstra norocul.

 Există superstiții legate și de pălărie. Bărbații nu trebuie să poarte pălăria în casă, pentru că îi va cauza dureri de cap și trebuie să-și scoată pălăria atunci când trece pe lângă un cortegiu funerar, ca să nu fie el viitoarea persoană care moare. Poartă ghinion să pui pălăria pe pat, pe masă sau sub pat.

  În ceea ce privește încălțămintea, e bine de știut că pentru a avea noroc la bani, nu trebuie să umbli prin casă cu un pantof sau un papuc în picior, căutându-l pe al doilea. Expresia "A muri cu cizmele în picioare" reflectă ideea că bărbaților li se părea că e mai greu să moară întinși pe pat. În consecință. în Europa nordică, vestică și centrală și în unele părți ale Asiei, oamenii cu boli în stadii terminale erau luați din paturi și așazați pe podea, pentru a ajuta sufletele să părăsească corpurile.

  Pe curând, 

  Earnest

FRUMUSEȚEA SATULUI ROMÂNESC (I). COTNARI

Cetatea geto-dacică, sec,IV î.e.n.

Multă vreme, acasă însemna pentru români, satul. Astăzi, majoritatea satelor românești sunt depopulate. Migrarea sătenilor spre oraș a început odată cu marea industrializare a epocii socialiste și a continuat dramatic cu migrarea spre alte țări, după anii 90 ai secolului trecut.

Nimic nu era mai frumos în lume ca înserarea din satele românești, fenomen surprins și evocat de marele nostru poet national, Mihai Eminescu sau ca sacralitatea sărbătorilor creștine ale Crăciunului și ale Paștilor ori ale celor mitice: obiceiurile  Anului Nou, aprinderea rugurilor la solstiții și echinocții și multe alte obiceiuri, care se pierd încetul cu încetul.

 Mai sunt sate care mai trăiesc și despre frumusețea, bogăția lor voi vorbi eu în încercările mele de a vă trezi interesul pentru satul românesc.

Podul de piatră, Ștefan cel Mare

Biserica Sfânta Parascheva, 1495

 Mi-am propus să încep cu Cotnari, comună situată în județul Iași, la capătul Drumului Vinului de la Hârlău la Cotnari  ( pe acest drum, la  o adîncime uneori de peste 15 metri și o înălțime de 6 metri, există  un adevărat oraș subteran, cu “palate” cu bolți înalte, construit de-a lungul secolelor de boierii români cu dragoste pentru viticultură), pe malul Bahluiului, înconjurată de dealuri cu vii, declarate rezervă viticolă și pomi fructiferi, cu păduri seculare de goruni și fagi ( Rezervația Naturală Cătălina, care se întinde pe o suprafață de 7,6 ha)). Dacă intri în comună dinspre Hîrlău, treci peste podul construit din porunca lui Ștefan cel Mare din piatră de râu cioplită, lung de 42 m. Comuna este mare, având în componență 11 sate în care conviețuiesc peste 7000 de locuitori și are, ca majoritatea comunelor noastre, monumente frumoase, unele îngrijite, altele lăsate în paragină. De exemplu, pe Dealul Cătălina, se află ruinele cetății geto-dacice, din sec.IV î..en., care a fost conservată și acoperită cu o copertină din sticlă, cu mari eforturi materiale și tehnice,  la inițiativa  arheologilor Adrian și Marilena Florescu. Astăzi, această construcție a fost distrusă, iar zidurile se deteriorează de la o zi la alta. Aici, a ținut piept ultimului val al sciților, conducătorul geților, Zoran, al cărui mormânt se află pe Dealul Regilor de la Cucuteni și al cărui tezaur funerar a fost descoperit la Băiceni.

Casă tradițională

  Cotnariul este cunoscut pentru celebrul său vin  ca, fiind cel mai bun vin alb românesc. Viile și vinul făcut aici i-au atras pe domnitorii nostri spre acest loc, construind o Curte Domnească, menționată documentar în anul 1441 ( astăzi păstrată în ruine), biserici ( cea mai veche, care se păstrează este  Biserica Ortodoxă "Cuvioasa Parascheva" – 1495- ctitorie atribuită lui Ștefan cel Mare; este o construcție de plan dreptunghiular, fără turlă, împărțită în pronaos, naos și altar, având fațadele simple, tencuite și văruite care nu au niciun fel de decorații și nici cornișă, iar în interior nu este pictată), școli înalte ( Despot Vodă a întemeiat Schola Latina în anul 1563, o școală de tip umanist, unde a predat la începuturi Ioan Sommerus; la acestă școală se învăța 5 ani și a dăinuit peste 100 de ani), crame, făcând din Cotnari o prosperă așezare urbană unde conviețuiau alături de români, unguri, germani, cu religii diferite: ortodoxă, catolică, protestantă, unde se desfășurau  activități agrare, meșteșugărești, comerciale și culturale. Alexandru Ioan Cuza a scos, oficial, pentru prima oară vinul de Cotnari pe piața europeană, participând la Concursul Internațional de la Paris, unde Grasa de Cotnari a obținut distincția supremă.

Intrare în cramă

  Astăzi, la Cotnari, vezi clădiri noi, cu arhitectură modernă, dar și clădiri vechi cu arhitectură tradițională, poți vizita crama, Muzeul Viilor și al Vinului, aflat în casa Logofătului Tăutu ( secolul al XVIII-lea) organizat pe trei sectiuni Nașterea - Nunta - Moartea, iar obiectele expuse arată că vinul face parte din viața omului de la naștere și până când moarte. De asemena, se poate participa la sărbătorile satului, care încep pe 15 septembrie, de Ziua Crucii, cu Sărbătoarea Strugurilor (menționată documentar în anul 1770), când preoții stropesc cu agheazmă viile.

 Vă doresc o degustare pe placul dumneavoastră, la Crama din Cotnari!

 Pe curând,

 Earnest

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XIV). SCRISORI DIN CIPANGU

  Cipangu sau Nipon, denumirea asiatică a Japoniei, înseamnă în limba chineză "Originea Soarelui" , în traducere literară " Țara Soarelui Răsare". Chinezii numeau astfel, în primul mileniul al erei noatre, teritoriul vecinilor  de la răsărit, denumire care le-a plăcut japonezilor, de vreme ce au adoptat-o, pentru a-și numi țara, mai ales că ei, ca și alte popoare orientale, considerau originea solară a conducătorilor. Împăratul Japoniei, conform tradiției mitice, este urmașul direct al Zeiței Soarelui, Amaterasu.
 În Europa, numele Cipangu apare pentru prima oară în însemnările lui Marco Polo, iar în anul 1453, este indicat și pe harta lui Fra Mauro.
  Revenind la cartea pe care v-o recomand, la sfârșitul lunii aprilie, aceasta a apărut luna trecută la Editura Trei și cuprinde 21 de povestiri scrise de 14 autori, precedate de desenele cunoscutului desenator, jurnalist, scriitor, Dan Perjovschi ( grafitti realizat de acesta este expus temporar pe pereții muzeelor sau altor spații contemporane din întreaga lume).

Harta lui Fra Mauro (1453)

 Cei 14 autori-Mirona Bengescu, Maria Grăjdian, Irina Holca, Elena Lulea Kase, George Moise, Alexandra Mustățea, Raluca Nagy, Roman Pașca. Monica Tamaș, Carmen Săpunaru Tămaș, Sabina Yamamoto, Horea Sibișteanu, Deea Avram, Radu Leca-nu sunt la prima lor apariția publicistică. Unii dintre ei sunt cunoscuți în România ca traducători ai literaturii japoneze. Aceștia au în comun faptul că au studiat în Japonia, au absolvit masterate, și-au dat doctorate în diferite specialități, au susținut  sau mai susțin cursuri pe discipline diferite ori muncesc în sau în alte profesii decât în specialitatea lor, Unii dintre dânșii și-au întemeiat familii în Japonia ori au avut relații de prietenie sau de dragoste cu japonezii, cunoscând foarte bine mentalitatea, modul de viață al acestora, obsesiile lor atât de dramatice: alcoolul, sexul, sinuciderea. De aceea, povestirile lor sunt întâmplări care pornesc de la o realitate, doar personajele sunt fictive. Autorii, cunăscători ai tematicii literaturii contemporane japoneze, a tipologiei personajelor, au descoperit că acestea corespund realității, iar personajele și povestirile lor se înscriu în aceste tipare, dar sunt relatate din perspectiva europeanului, mai precis a românului care e total diferit de japonez în mentalitate și în modul de percepere a realității.
  Vă doresc lectură plăcută, iar Sărbătorilre Pascale să vă aducă satisfacții spirituale, să vă găsescă sănătoși și să vă lumineze calea!
   Pe curând,
   Earnest

REGULA JOCULUI

   Nu mă voi referi la celebrul film al regizorului american William Friedkin "Regula jocului", ci la regulile jocurilor din toate domeniile activității umane. Îmi amintesc că în studenție, când discutam de regula jocului ca tactică militară specifică Orientului Antic ( preluată apoi de cavalerii medievali), o colegă ne-a adus cartea "Homo ludens", scrisă în anul 1938 de istoricul danez, Johan Huizinga, (reeditată de Editura Humanitas, în anul 2014). Istoricul vorbea în carte despre omul jucător și despre regula jocului, din perspectivă culturală. Noi dezbăteam la seminar omul jucător și regula jocului din perspectiva disciplinei militare. Profesorul ne-a sugerat să dezbatem problema omului jucător și regula jocului și la sociologie, psihologie ori la filosofie. Însă am avut atâtea teme interesante de dezbătut, încât am trecut peste această provocare. Ar fi fost bine să discutăm, ne-ar fi ajutat mult, pe noi ce suntem supuși tuturor regulilor  jocului. 

  De mici ne jucăm, am învățat la început regulile jocurilor "Nu te supăra frate", "Sus-jos, joc vesel", regulile dominoului, ale "Țară. țară vrem ostași", "Încetul cu încetul se fabrică oțetul", șotronului, apoi ale  șahului, tablelor, ale jocurilor de cărți sau ale jocurilor sportive. Am aflat mai tîrziu că există reguli ale jocului în Masonerie, Mafie, în organizații militare și paramilitare, în organizații politice. Nu ne-a învățat nimeni regulile jocurilor politice, dar le-am simțit pe pielea noastră. Nu am înțeles de ce în probleme atât de serioase ca tratatele economice, politice, diplomatice sau în tratatele de pace, omul trebuie să fie un jucător, pentru că acestea trebuie să ajute, nu să demonstreze cine e un jucător mai bun, ca să câștige în detrimentul milioanelor de oameni care își pun speranțe. Am avut un Președinte-Jucător, iar poporul, înflăcărat și mândru de jucătorul lui unic, l-a mai votat o dată. Și Roma Antică a avut Împărați-Jucători: Nero se juca de-a poetul, iar senatorii îl aplaudau și poporul îl adula, Caligula chiar cobora în arenă și se lupta cu gladiatorii în aplauzele poporului. Cum au sfârșit? La Yalta, în anul 1945, paraliticul  Roosvelt, dictatorul Stalin și netrebnicul Churchill ( mai bine rămânea pictor, jurnalist, scriitor, scenarist sau alta din numeroasele sale profesii) s-au jucat cu soarta popoarelor central, estic și nord-europene, iar astăzi urmașii acelor jucători se joacă din nou cu ele, impunându-le fie regulile jocului NATO, fie ale U.E. Iar popoarele rabdă pentru că au în sânul lor trădători manipulatori, care se joacă cu cuvântul, cu noțiunile , profitând de ignoranța semenilor, făcându-i să creadă în puterea cuvintelor lor. În ultimele săptămâni, ni se vorbește despre naționalismul românesc, despre păcatul că ne apărăm credința, Românii, în majoritatea lor nu sunt naționaliști. Nici măcar patrioți! Patriotismul este forma de manifestare a luptei naționale, care înseamnă apărarea limbii, unității, a suveranității, independenței, integrității teritoriale, a credinței creștine (majoritară ortodoxă).  Mai știu românii ce înseamnă toate acestea? Să fim serioși: nici limba nu și-o mai cunosc, pentru că au invadat-o cu englezisme! Ura  față de alte popoare sau față de minoritățile naționale este forma de manifestare a naționalismului. Urăsc românii alte popoare? Nici gând! Din contra, le adoră, le imită, le primesc în casa lor, le dau tot ce vor: pâmânt, izvoare, păduri, fabrici, uzine, resurse ale subsolului, le oferă femeile lor pe trasee, copiii lor eminenți, care au învățat pe bani românești în școli românești ca să muncească la străini, în afara țării etc. Mi-ar fi plăcut să fim puțin naționaliști! Exterminarea altor popoare sau minorități este manifestarea naționalismului extrem, adică a șovinismului. Iar noi nu am fost niciodată șovini dar ne-am asumat holocaustul și ne rușinăm, ne punem cenușă pe cap! Oare germanii, ungurii de câtă cenușă ar avea nevoie ( aceea din lăgărele de exterminare nu le-ar ajunge), ca să fie iertați !Și totuși, germanii o duc bine și conduc Europa, ne-au adus și mulsumanii pe cap, iar ungurii își continuă politica lor naționalistă, uneori cu nuanțe șovine și nimeni nu-i ia la întrebări. Oare care este regula jocului aici?

Eu n-o cunosc și poate nu am s-o aflu niciodată, deși o bănuiesc. Însă știu un lucru: omenirea este împărțită în 2 categorii: păpușarii și păpușele. Păpușarii sunt în minoritate dar puternici și trag sforile făcându-le pe păpuși, care sunt în majoritate, să joace după regula jocului lor. Și știți care este succesul lor? O fac fără cheltuială, folosindu-se de puterea cuvântului. Iar cuvântul nu costă dar are ecou!

Pe curând,

Earnest

ORAȘE-MUZEU UITATE (V). BLAJ

Lupoaica

  Înainte de anii 90 ai secolului trecut, Blajul, alături de Brașov, Sighișoara, Alba Iulia, nu lipsea din ghidurile turistice ale agențiilor de turism de pe vremea aceea, ONT și OJT, sau din ofertele traseelor turistice. În zilele noastre, în timp ce celelalte orașe au rămas în oferta multelor agenții turistice, Blajul a fost uitat.

  Blajul, oraș situat aproximativ în centrul țării, în vestul Podișului Transilvaniei, la confluența Târnavei Mici cu Târnava Mare, numit Mica Roma , este unul dintre orașele muzeu-uitate de turiști dar nu și de edilii orașului, pentru că aceștia se străduiesc să mențină Blajul un oraș cochet, curat, cultural.

Blajul a fost centrul latinității, al demnității naționale a românilor din Transilvania. Atestat documentar în anul 1252, își trage numele de la unul din proprietarii domeniului pe care se va dezvolta viitorul oraș, Blassius (un urmaș al acestuia a luptat alături de Mircea cel Bătrân, la Nicopole, în anul 1396, împotriva turcilor). Blajul devine, în secolul al XVIII-lea, centrul mișcării cultural-ideologice cunoscută sub numele de Școala Ardeleană dar și centrul mitropolitan al Bisericii Unite ( din anul 1926 s-au stabilit aici Ordinul Călugăresc Augustian Asumptionist; acest ordin mai funcționează în România și în Bacău) Aici, în vremea episcopatului lui Ioan Inocențiu Micu-Klein și al urmașului său, Petru Pavel Aaron, au fost întemeiate  Biblioteca Arhidiecezană (cea mai mare bibliotecă românească din Transilvania), tipografia și prima școală publică cu predare în limba română și multe școli superioare ( școală normală, școală de preoți, care va deveni Academie Teologică), unde au învățat Samuil Micu, George Șincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu, George Barițiu, Simion Bărnuțiu, iar mai târziu, Mihai Eminescu își va da aici câteva examene. La Blaj, a fost redactat al doilea Supplex Libellus Valachorum în anul 1792, aici s-au întrunit revoluționarii pașoptiști, adunând  pe Câmpia Libertății 50.000 de români dornici de libertate, care au strigat "Noi vrem să ne unim cu țara" și tot aici a fost  redactat în anul 1868 Pronunciamentul, act prin care românii se pronunțau împotriva  alipirii Transilvaniei la Ungaria. 

Câmpia Libertății

  Ce ați putea vizita în Blaj? În primul rând Câmpia Libertății, unde a avut loc Marea Adunare Națională la 15 mai 1848, unde în anul 1911 ASTRA și-a sărbătorit semicentenarul, unde Aurel Vlaicu a zburat prima oară cu propriul avion și unde în anul 1977 a fost inaugurat monumentul "Gloria", înconjurat, de o parte și de alta, într-un semicerc, de 26 de busturi din bronz ale celor mai vestiți cărturari români, care au avut un rol important în lupta națională a românilor. La construcția acestor monumente au contribuit sculptorii: Ion Vlasiu, Ion Irimescu, Ion Jalea si Marius Butunoiu.

 Puteți vedea și aici Teiul lui Eminescu,în partea de nord a orașului, la ieșirea spre Târnăveni, unde poetul a spus, conform relatărilor sale:,,Te salut din inimă, Romă mică, îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea!”, Ștejarul lui Avram Iancu, cu o vârstă de 600 de ani, martor al multor evenimente istorice și Crucea lui Avram Iancu aruncată în aer în anul 1908 și refăcută în anul 1915, după modelul original, de către Ioan Micu Moldovan.

  Puteți vedea prima școală publică în limba română din incinta fostei Mănăstiri "Sfânta Treime" și celalte școli, Castelul Mitropolitan (1535), Ansamblul Mitropolitan Greco-Catolic ( sec.XVI-XIX),   fosta Mănăstire "Buna Vestire", unde a funcționat tipografia cu atelierul xilografilor și Seminarul călugărașilor, în prezent fiind sediul Bibliotecii Documentare "Timotei Cipariu" și Biblioteca Orășenească,  Catedrala Greco-Catolică (1741-1749),în stil baroc, arhitecți Anton și Johann Martinelli, pictori Iocob Zugravul din Rășinari, Ștefan Tenețchi și Raicu, Bisrica Grecilor (1770) a coloniștilor macedo-români din Blaj, Mănăstirea Bazilienilor (1741-1777), Biserica Reformată (1880), Casa lui Mihai Molnar, Monumentul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial, Parcul "Avram Iancu", replica la Lupa Capitolina, al cărui autor nu-l știu și nici când a fost realizată, Muzeul de Istorie 'Augustin Bunea", care funcționează în Castelul Geogiu Bogdi, din secolul al XVII-lea.

  Dacă doriți să rămâneți peste noapte la Blaj, ca să vedeți orașul frumos iluminat, să știți că orașul are 1 hotel și 3 pensiuni, unde vă veți simți foarte confortabil!
Pe curând,

Earnest

DRUMUL DE LA BACĂU LA BRAȘOV

Oituz-Monumentul Eroilor Cavaleri
sculptor V.Ionescu Varo ,1924

    De la Bacău la Brașov, pe traseul cel mai scurt sunt 180 de km.,  îl poți parcurge, în condiții meteorologice propice, în aproximativ 3 ore. V-ați gândit vreodată, că acest traseu îl puteți străbate în 8 ore, poposind câteva clipe sau mai multe la unele obiective turistice?

  Eu, ca un călător care niciodată nu se grăbește, vă propun să vă opriți la cîteva dintre aceste locuri minunate ( nu este obligatoriu să le vedeți pe toate odată, dar măcar la fiecare deplasare spre Brașov să vă opriți la unele dintre ele și bineînțeles, atunci, nu vă vor trebui 8 ore).

Cernat, Conacul Domokos,
Muzeul Național Secuiesc Pál Haszmann 

 Pornind din Bacău spre Brașov, treceți prin serpentinele Măgurei, având în dreapta Valea Tazlăului și în depărtare Munții Berzunți , trecând podul peste Tazlău, vedeți ceea ce a mai rămas din Barajul Belci de pe Tazlău, de data aceasta pe
partea stângă și ajungeți în Onești unde puteți să vă opriți măcar la Monumentul lui Eminescu, considerat printre cele 20 de statui spectaculoase din lume, al cărui autor nici până astăzi nu l-am aflat ( uimitor este  faptul că acest monument nu se găsește trecut pe lista celor 17 monumente sculpturale din municipiul Onești ). La Onești, orașul cu un bazin hidrografic foarte mare ( aici se varsă în Trotuș, râurile Oituz, Uz, Cașin și ar putea fi exploatată turistic această zonă) se află și un muzeu de istorie care merită a fi vizitat. De la Onești ne îndreptăm spre Pasul Oituz, unul dintre cele mai vechi pasuri amenajate din spațiul românesc, prin care au trecut romanii spre ținuturile dacilor liberi, tătarii spre Transilvania sau ungurii spre Moldova. La intrare în pas, vă puteți opri o clipă la Oituz pentru a aduce un omagiu eroilor căzuți aici în luptele din Primul Război Mondial, la cimitirul unde sunt îngropați peste 2000 de eroi sau la la Monumentul Eroilor Cavaleri din Divizia1, opera sculptorului Vasile Ionescu Varo, realizată în anul 1924, care reprezintă un obelisc din marmură așazat pe un soclu din piatră, având la bază 3 lucrări din bronz:un cavaler în poziție de atac, un cal și un scut heraldic cu stema României, iar în vârf un vultur.  La ieșire din comuna Oituz, în satul Poiana Sărată, mai este încă Tabăra Școlară Poiana Sarată pe partea stângă, iar pe partea dreaptă Popasul Turistic Poiana Sarată, unde se mănâncă cei mai buni mici din România și de unde privești un peisaj mirific: pe partea dreaptă Munții Nemirei, iar pe partea stângă Munții Vrancei. Popasul este situat la jumătatea drumului spre Brașov și dacă nu ați mâncat acasă ar fi bine să nu ratați un prânz la acest popas. De aici, intrați în Transilvania ( să nu uitați să vedeți cascada Calaslău sau piatra de hotar dintre Moldova și Imperiul Austro-Ungar) și prima localitate la ieșirea din popas   este Brețcu, de unde puteți cumpăra în iulie hribi, fructe de pădure, iar toamna ghebe. La Brețcu puteți vedea Monumentul Sissi sau statuia revoluționarului pașoptist antihasburgic, Gabor Aron. Tot la Brețcu sunt ruinele castrului roman Augustia, dar nu se pot vizita, dar puteți vedea Casa Memorială a lui Gabor Aron, ori Biserica Ortodoxă, ridicată în secolul al XVIII-lea ( aici a existat o biserică de la începutul epocii medievale, distrusă de tătari)  sau Biserica Catolică (1802).Din mers, puteți admira celebrele porți secuiești cu porumbar, din lemn, frumos sculptate. Părăsim Brețcu, trecem podul peste Pârâul Negru, lăsându-l pe partea stângă, îndreptându-ne spre Târgu Secuiesc. Ar fi un mare păcat ca să o luați pe variantă și să nu intrați în acest oraș, ca să poposiți în centrul său istoric, pentru că este unic în lume: nu există străduțe, ci curți în număr de 73 ( nu vă explic ce sunt aceste curți, pentru că vreau să vă trezesc curiozitatea și să aflați singuri).Tot aici, este Muzeul Breslelor, în clădirea fostei primării. În acest muzeu, veți putea vedea lucrări interesante,  despre care mai mult ca sigur, nu aveați de unde să știți. De la Târgu Secuiesc sau de pe traseu până la ieșirea din județul Covasna, puteți cumpăra pâine din cartofi sau kiss kurtos cu nuci. Un alt popas, îl puteți face în localitatea Cernat la Muzeul Național Secuiesc "Pal Haszmann", situat în conacul Domokos, care, pe lângă obiecte etnografice, deține o colecție de cărți în limba secuiască, cât și alfabetul secuiesc, de pe vremea când secuii mai aveau identitate națională și nu se considerau unguri. 

Biserica Fortificată de la Prejmer, sec.XII-XIII

O altă localitate unde ați putea să vă opriți este Ozun, pentru că aici este fosta Cazarmă a Husarilor, din secolul al XVIII-lea, o Biserică Reformată din secolul al XVII-lea, 3 conace din secolul al XIX-lea bine conservate, dar mai ales Castelul Beldy-Mikes, 1755, construit în stilul baroc transilvănean. Ieșim din județul Covasna și intrăm în județul Brașov, în Țara Bârsei, prin Lunca Câlnicului, unde Râul Negru se varsă în Olt. Nu trebuie să vă grăbiți spre Brașov, pentru că  vă puteți abate din drum, pentru a vizita măcar 3 monumente deosebite.  primul monument, pe partea stângă, este Biserica Fortificată de la Prejmer ( sec.XII-XIII), monument aflat în patrimoniu UNESCO, care păstrează cel mai vechi triptic din spațiul românesc ( în localitatea Prejmer se află și o pistă de carting), pe partea dreaptă, este al doilea monument, Biserica Fortificată de la Hărman ( sec. XIII), cu o  barbacană la intrare  și al treilea, dincolo de Hărman, este Mănăstirea Ortodoxă de măicuțe de la  Marcus, ridicată pe locul unui vechi schit de lemn distrus în anul 1700 de netrebnicul general Bucow, despre care am mai vorbit pe acest blog. Despre acest loc, Arsenie Boca spunea  "voi nu aveți idee ce loc este ăsta! Ăsta e un loc sfânt. Vor cânta ingerii din cer aici, căci e sfințenie mare! " Măicuțele au înființat aici un orfelinat pentru fetele părăsite de părinți în maternitate.
  Vă întoarceți pe DN.11 și mai parcurgeți 25 km. până la Brașov. Ce veți face în frumosul oraș medieval, ce veți vizita, este opțiunea dumneavoastră, dar eu vă pot doar sugera să nu uitați să mergeți în Șcheii Brașovului!
 Pe curând,
 Earnest