marți, 28 octombrie 2014

DOUĂ GAFE ÎN EXPRIMARE

 Înțeleg faptul că tinerii noștri folosesc, în limbajul vorbit ( uneori chiar și în cel scris), tot mai multe englezisme, argouri, expresii numai de ei știute și înțelese, dar nu înțeleg de ce jurnaliștii folosesc incorect unele cuvinte, schimbându-le, uneori, sensul. 
   Mă " zgârâie " pe creier 2 greșeli frecvente, prin folosirea incorectă a două cuvinte: ori în loc de or și creativ, în loc de creator.
 ORI se folosește, dragi vorbitori de limba română în fața telespectatorilor, pentru SAU. Îl folosiți   greșit  pentru  DECI sau pentru AȘADAR. Pentru DECI sau pentru AȘADAR de folosește OR.
CREATIV este adjectiv și este o însușire și-l folosiți în locul substantivului CREATOR, persoana care creează.
  Însă gafa cea mai mare din ultimul timp a fost aceea a emisiunii COMEMORĂRI a postului TV 3 care, pe data de 25 octombrie, l-a comemorat pe Regele Mihai, la împlinirea vârstei de 93 de ani. Stimați realizatori, Regele Mihai trăiește, deci el este aniversat.
  Pe curând,
  Earnest

marți, 21 octombrie 2014

FAMILIA BRÂNCOVEANU (X). CTITORIILE BRÂNCOVENILOR ÎN BUCUREȘTI


        Bucureștii a fost capitala Țării Românești a Munteniei și  în vremea lui Constantin Brâncoveanu, dar domnitorul a păstrat, pe timpul verii, Târgoviștele drept reședință domnească, cu tot ce presupune aceasta: cancelarie domnească, primirea misiunilor diplomatice, întruniri ale Sfatului Țării. Astfel, domnitorul, în ambele capitale, a ctitorit biserici, a înfrumusețat curțile domnești, a înzestrat școli, a  încurajat înființarea de tipografii și tipărirea de  cărți.
Biserica Sfântul Gheorghe din București
Biserica Albaneză
    În București, a înfrumusețat Curtea Domnească-zisă Curtea Veche- refăcând turnurile de la porți, înzestrând cu un ceas uriaș unul din turnuri, a făcut o grădină în stil italian, în mijlocul căreia a ridicat un foișor, a zidit acolo un palat cu 3 etaje, cu o impunătoare scară din marmură și cu o baie tot din marmură. Grădina de la Curtea Veche cobora până la Dâmbovița, peste care era un pod, care o lega de altă grădină, în mijlocul căreia se ridica Palatul Brâncovenilor, bogat și luxos. Dincolo de acest pod, era în față, Dealul Mitropoliei, Mai la vale de curțile brâncovenești, pe malul stâng al Dâmboviței,una dintre fetele sale, domnița Balașa, a ridicat biserica care-i poartă numele, în apropierea "Caselor Coconilor", Pentru a-și construi de aici, dincoace de Dâmbovița, un drum drept la moșia de la Mogoșoaia, a dărâmat tot ce i-a stat în cale, fără a plăti preț de expropiere ( se pare că Brâncoveanu a fost primul care a practicat această metodă, pe care o vor urma și alți domnitori și apoi Cârmaciul) și astfel s-a născut Podul Mogoșoaiei, devenit Calea Victoriei. Soția sa, doamna Maria, moștenise împreună cu fratele ei, Pănă Negoescu, de la tatăl lor , Neagoe Postelnicu, un loc  care se află astăzi în centrul capitalei. Pe acest loc, într-un capăt, ea a ridicat în anul 1703, Biserica dintr-o zi, numită așa pentru că a fost târnosită în ziua când i s-a pus temelia ( astăzi biserica este cunoscută cu numele Biserica Albaneză, pentru că ea a fost dată arnăuților albanezi-polițiștii din vremea fanarioților). În celălalt capăt și pe aceeași axă, în anul 1724, fratele ei a ridicat Biserica Sfântul Nicolae, numită și Biserica Enei, după ctitoreasă care a refăcut-o în anul 1790 ( această biserică a fost dărâmată, după cutremurul din anul 1977, deși nu a suferit nicio fisură; pe locul ei a fost refăcut, la dimensiuni mai mari, Blocul Dunărea, care se dărâmase la cutremur).
  La îndemnul doamnei Maria, domnitorul Brâncovenu a terminat Biserica Sfântul Gheorghe, începută de bunicul doamnei, Antonie Vodă, făcând din acestă biserică una dintre cele mai frumoase mănăstiri ale capitalei. De asemenea, domnitorul a ctitorit  între anii 1703 și 1713 Biserica Sfântul Ioan cel Mare sau Grecesc, care a fost demolată în anul 1875, pe locul ei construindu-se, în anul 1897, Palatul CEC. În anul 1709 rezidește Biserica Mănăstirii Sfântul Sava cât și clădirea Academiei Sfântul Sava.
   Dintre toate ctitoriile domnitorului și a familiei sale în București se mai păstrează doar Biserica Sfântul Gheorghe, Biserica Domnița Balașa, Biserica Albaneză, care au  suferit multe modificări  de-a lungul anilor.
  În ceea ce privește Curtea Veche, aceasta nu a mai fost funcțională după marele incendiu din anul 1718 și mai ales după cutremurul din anul 1738. Acum câțiva ani, au fost descoperite, în fața Universității ruinele Manăstirii Sfântul Sava și ale Academiei, dar al ultimei clădiri, nu aceea a lui Brâncoveanu.
  Datorită cutremurelor, a neglijenței și uneori a nepăsării, Bucureștiul păstrează puține monumente medievale, de aceea cele care mai sunt trebuie protejate cu sfințenie, pentru că ele sunt dovada existenței noastre culturale.
Pe curând,
Earnest


marți, 14 octombrie 2014

DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!

M-am întrebat întotdeauna la ce fel de deșteptare s-o fi gândit Andrei Mureșanu, când prin anii 48 ai revoluționarului și romatic secol 19, a compus aceste versuri: la deșteptarea conștiinței, identității și demnității naționale sau la deșteptarea românului, cu înțelesul de a fi deștept?
  Cred că s-a gândit la amândouă înțelesuri ale deșteptării. 
   Zilnic ascultăm imnul țării (mulți cârcotași spun că imnul este prea lung, alții spun că ar trebui schimbat, ca și cum nu ne-ar fi îndeajuns 6 imnuri câte am avut în 150 de ani.) și nu vrem să răspundem îndemnului de a ne trezi odată la realitate și a ne deștepta, căci altfel riscăm să împlinim profeția Prezidentului de a fi o nație de tâmpiți și de second hand!
  A început campania electorală și unii candidați , juriști ca doamnele Udrea și Macovei, nu cunosc atribuțiile Președintelui și-și anunță premierii, dumnealor și alții promit lucruri pe care doar Guvernul le-ar putea face. Păi merge, cititorii mei onești, pentru că ani de-a rândul s-a arătat că se pot încălca Constituția și legile țării de la primul om în stat la micul patron de firmă. Mă crucesc când aud cum mulți oameni sunt prostiți cu promisiuni deșarte ca și cum cei care promit ar fi descoperit un sac fără fund, încărcat cu bogății! Mă uimesc când îi aud pe liberali susținând că principiile pot fi aplicate de cei care le-au încălcat, de aceași oameni care au îndatorat acest popor, care i-au supus pe pensionari și pe angajații de la stat, la curbe de sacrifiu, când găsesc ca argument de convigere pentru a-l vota pe Johannis faptul că este german, ca și cum noi românii suntem tâmpiți și doar un străin ar putea fi Președinte al României! Eu încep să cred că în acestă privință s-ar putea să aibă dreptate, pentru că astăzi în România nu mai știm să facem aproape nimic, pentru că toate, chiar și ocupațiile tradiționale, le fac străinii: olandezii și elvețienii ne  cresc animalele, italienii ne cultivă pământul, alți străini ne procesează cerealele, laptele,carnea, alții ne țes, ne fac haine și pantofi, ne transportă curentul electric, ne exploatează resursele și multe alte lucruri mai fac în țara noastră. Noroc că românilor le plac vinul și țuica lor, căci altfel tot străinii ne-ar lua viile și livezile de pruni. Dacă au ajuns chinezii să ne vândă mărțișoare, de ce nu ar ajunge și arabii să ne vândă țuică de Pitești căci tot ei au distilat pentru prima oară alcoolul și de ce, mă rog, n-ar putea ungurii să ne vândă ii și clopuri, așa ca să ne facă în ciudă!
   Pădurile sunt tăiate sub ochii noștri, pentru că noi le-am vândut sau le-am retrocedat samsarilor, clădirile de patrimoniu din marile orașe au ajuns în mâinele rromilor sau a altor  borfași ( neam de neamul lor nu au trăit în astfel de case !).
  Păi desteaptă-te române, odată! Ai dat gazul, petrolul, telecomunicațiile, fabricile, uzinele. În curând vei da Dunărea, Delta, Marea Neagră și porturile-caci tot nu mai ai flota si la ce ți-ar mai trebui porturi!-, crestele Carpaților, vei renunța la limbă și la frontiere, la demnitatea și indentitatea națională, îți vei vinde într-un final cimitirile și sufletul.
Pe curând,
 Earnest

marți, 7 octombrie 2014

100 DE ANI DE LA MOARTEA LUI CAROL I, PRIMUL REGE AL ROMÂNIEI





   Pe 10 octombrie se împlinesc 100 de ani de când regele Carol I a trecut în veşnicie. Academia Română a organizat o sesiune ştiinţifică, comemorându-l la nivel academic (trebuie să menţionăm că regele a fost membru şi preşedinte de onoare al Academiei Române , începând cu 15 septembrie 1867).
Carol I ( 20 aprilie 1839-10 octombrie 1914)
     Puţini români cunosc cauza morţii sale. În anul 1883, România a încheiat un tratat secret de alianţă cu Puterile Centrale, dar când a izbucnit Primul Război Mondial, I,C,Brătianu şi-a impus punctul de vedere, declarând neutralitatea României, prevalându-se de interpretarea clauzelor relative în "casus foederis" (caz de alianţă), argumentând că atacurile împotriva Austriei nu au fost "neprovocate", aşa cum stipula tratatul. Această hotărâre i-a provocat Regelui un disconfort fizic ( el voia să-şi onoreze obligaţiile faţă de Puterile Centrale), făcând un atac de apoplexie, care i-a provocat moartea, după câteva luni.
  Nu sunt monarhist, ci republican ( sunt băcăuan şi prima republică în spaţiul românesc a fost instaurată de paşoptişti în martie 1848 la Bacău, preşedinte fiind fostul ispravnic, hatmanul Alecu Aslan), pentru că m-am născut în republică. Trebuie să-i dăm Cezarului ce este a Cezarului, dar să nu exagerăm prea mult. De aceea, vreau să prezint căteva fapte ale regelui, unele pozitive, altele mai puţin pozitive, depinde din ce perspectivă le judeci.
Biserica "Sfânta Treime" din Azuga, 1905
   Se spune că Regele Carol I a pus bazele României moderne, afirmaţie incorectă: cel care a pus bazele României moderne a fost Alexandru Ioan Cuza, prin reformele sale naţionale, elaborate de pe poziţiile liberalismului moderat. Carol I a continuat reformele lui Cuza, la care a adăugat altele, consolidând modernismul societăţii româneşti. A creat un cadru legal de dezvoltare a statului şi a funcţionării instituţiilor prin cele 2 Constituţii, din anul 1866 şi 1881. Însă a încălcat principiile  democratice ale rezultatelor alegerilor, prin introducerea în anul 1895 a "rotativei guvernamentale", prin care cele 2 partide, liberal şi conservator, se roteau din 4 în 4 ani la guvernare, indiferent de rezultatul alegerilor ( a motivat această măsura, pentru a evita frauda electorală). I-a refuzat lui Cuza revenirea în țară, probabil, temându-se de popularitatea domnitorului, în condițiile în care republicanii ploieșteni conduși de Candiano Popesu îi puneau siguranța domniei în primejdie. A dus o politică de dezvoltarea a transporturilor feroviare, dar Casa Regală a fost implicată în celebra afacere Strousberg,  (firma falimentară Strousberg urma sa construiască linia Roman - București - Vârciorova . Antimonarhiștii epocii au acuzat Casa Regală de implicare în concesioarea lui Strousberg  a construcției acestei linii ferate . Se afirmă, că Regele a fost foarte atent cu cheltuirea banilor publici. Din vânzarea domeniilor sale din Sigmaringen a reușit să pună fundațiile castelului Peleș, solicitând Parlamentului repartizarea de fonduri, din Buget, pentru finalizarea construcției. Principiul său, menționat în testamentul pentru țară "nimic pentru mine, totul pentru țară"  se găsește aplicat în testamentul privat, în care lasă Peleșul statului român cu drept de folosință urmașilor, motivând că statul român a investit în ridicarea acestuia, mai mult decât el. În semn de recunoștiință, comunitatea brașoveană, dăruiește Casei Regale, Castelul Bran. Numai că actualii urmași au solicitat statului român retrocedarea și a Peleșului și a Branului! A susținut dezvoltarea culturii și a învățământului ( a afirmat că la sfârșitul domniei sale, ar dori ca toți românii să știe să scrie și să citescă), fiind ctitorul Bibliotecii Universitare din București și a Școlii Normale Carol I din București, mutată, din lipsă de locaș corespunzător , la Câmpulung Muscel, în anul 1892 în cea mai modernă clădire pentru școală din acele vremuri. Cu toate că spunea că susține cultura românească, nu i-a permis Reginei Elisabeta să amenajeze la Peleș o cameră în stil românesc! A ctitorit  Biserica "Sfânta Treime" din Azuga, a hotărât electrificarea Mănăstirii Sinaia ( a fost prima mănăstire electrificată din țară), reabilitarea a două monumente Biserica Domnească de la Curtea de Argeș și Biserica Domnească de la Târgoviște, dar cu arhitectul francez Ize Comte de Nouy.  Acesta a intervenit mult în arhitectura Bisericii de Curtea de Argeș și a dărâmat biserica din Târgoviște, reconstruind-o. Cu toate acestea, a desființat multe mănăstiri cu tradiție, pe care le-a transformat, fie în închisori, fie în spitale de nebuni, cum s-a întâmplat de pildă cu cele de la Răchitoasa, Pângărați, Bisericani ș.a. Însă cea mai mare realizare a Regelui a fost obținerea independenței pe câmpul de luptă (1877-1878), el însuși coordonând trupele ruso-române, ceea ce l-a detrminat pe Osman-Pașa să capituleze, depunând armele în față "junei și brave armate române", nu în fața celei rusești!
Pe curând,
 Earnest

marți, 30 septembrie 2014

CREDINŢE ŞI TRADIŢII (X). SĂRBĂTORILE LUNII OCTOMBRIE



   Brumărelul, numele în calendarul popular al lunii octombrie, îşi anunţă prezenţa pe 29 septembrie, când începe Vara lui Mioi, care ţine 15 zile.
Aprinderea focului de Sâmedru la Şirnea-Fundata, judeţul Braşov
29 septembrie - 12 octombrie - Vara lui Mioi , perioadă numită la americani şi englezi "indian summer", la francezi " l'été de la Saint-Martin" , la ruşi, ucraineni, cehi, polonezi "vara bebeluşilor", la bulgari "vara ţiganilor", la germani "Altweibersommer" etc. Mioi a fost, conform tradiţiei româneşti, un cărăuş sărac, care l-a rugat pe Dumnezeu să mai lase puţină vară, ca să-şi termine muncile agricole, iar Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea , dând câteva zile călduroase, după ce spre sfârşitul lunii septembrie, vremea se răcise brusc. Vara lui Mioi se mai numeşte şi  "Nunta Oilor" sau "Năpustitul Berbecilor", pentru că acum are loc împerecherea oilor. În zona Branului, perioadă numită "Răvăşitul oilor", se organizează târgul ciobanilor, când sunt expuse spre vânzare produsele care se obţin prin valorificarea laptelui, cărnii, lânii, blănii oii. În luna octombrie,  mai sunt încă 4 zile de vară, înaintea şi după sărbătoarea Sâmedru.
Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, Mitropolia Moldovei
1 octombrie-Procoavă sau Sărbătoarea Părului. Acoperământul Maicii Domnului.                                                                                          Pocris sau procovăţ este acoperământul care se pune pe capacul sicriului. Există astfel o legătură între sărbătoarea populară Procoavă şi aceea creştina, Acoperământul Maicii Domnului, pe care ortodocşii o sărbătoresc pe 1 octombrie. Cine este Procoavă? În tradiţia populară, este printre primii sfinţi, căruia Dumnezeu i-a dat sarcina să acopere pământul cu primul strat de brumă. În această zi, fecioarele, care duceau lipsă de păr, i se închinau cu mare evlavie, pentru ca sfântul să le acopere capul cu păr bogat, ele devenind  mai plăcute feciorilor, punându-şi speranţă că se vor mărita curând. Astfel, 1 octombrie a devenit o sărbătoare a fetelor.
14 octombrie-Sfânta Cuvioasă Parascheva. Sfânta Vineri
Sărbătoarea Sfintei  Cuvioase Parascheva este numită în credinţele populare, Vinerea Mare sau Vinerea celor 12 Vineri, chiar dacă sărbătoarea cade în altă zi şi se suprapune peste sărbătoarea populară a Sfintei Vineri ( onomasticul grec "Paraschevi" înseamnă a cincea zi, care în calendar este vineri). Moaştele Cuvioasei au fost aduse la Iaşi de domnitorul Vasile Lupu, în anul 1614 şi  sfânta este venerată cu mult respect  în toată ţara, dar mai ales în Moldova, fiind considerată patroana acestei provincii. Moaştele ei sunt purtate prin ţară în vreme de mare secetă, credincioşii rugându-se să aducă ploaie liniştită şi îmbelşugată, ea ascultând rugăciunile,  aducând o astfel de ploaie doar în comunităţile unde oamenii sunt cu adevărat credincioşi şi evlavioşi. În ceea ce o priveşte pe Sfânta Vineri. aceasta apare ca patroana torsului, de aceea le este interzis femeilor să toarcă, să ţese dar şi să facă pâine în această zi, iar bărbaţilor le este interzisă orice fel de muncă. Nerespectarea acestor restricţii duce la boli de ochi, de cap, la lovituri de grindină sau de trăsnet. Ambele sfinte sunt numite "Dăruitoare", pentru că ele ascultă rugăminţele femeilor, numai că Sfânta Vineri are şi o parte malefică, pentru că ea vine noaptea şi-i pedepseşte pe cei care nu îi respectă restricţiile. În Vinerea Mare a Sfintei Vineri se posteşte, se fac praznice, dându-se de pomană colaci şi mere.
26 octombrie-Sâmedru sau Ziua Soroacelor
În sâmbăta dinaintea Sfântului Dumitru sunt Moşii de Toamnă numiţi şi Moşii lui Sâmedru sau Moşii cei Mari şi se dă de pomană sufletelor morţilor colivă cu unt, lapte sau  brânză, colaci cu lumânări sau diverse fructe. În ajunul Sfântuli Dumitru,  se aprind pe dealuri, la hotare sau în mijlocul satelor Focurile lui Sâmedru, acestea fiind izbăvitoare de rele şi de boli. De fapt, se face purificarea dinaintea iernii, Sfântul Dumitru având ca şi Sfântul Gheorghe cheile vremii, el încuie vară, acum încheindu-se ruginirea codrului, după cum Sfântul Gheorghe deschide vară, când codrul se "încheagă", adică înfrunzeşte în totalitate. La aceste focuri, vin strămoşii ieşiţi din morminte să se încălzească, iar femeile împart copiilor mere, pere, nuci, alune. Se sare peste foc, se aruncă cu cărbuni aprinşi prin livezi şi curţi, se fac schimburi de daruri. Era Ziua Recoltei, care s-a păstrat şi în vremea socialismului, dar care astăzi a fost mutată în zile diferite, în funcţie de zona geografică şi de vreme.
Această sărbătoare este numită şi Ziua Soroacelor, pentru că acum se sfârşesc înţelegerile încheiate pe 23 aprile de Sfântul Gheorghe. Mulţi dintre cei care aveau de plătit datorii, nu erau de găsit în acestă zi, de unde zicala "La Sângiorz se bat câinii, la Sâmedru se bat stăpânii". Tot în acestă zi, ciobanii care se hotărăsc să rămână la munte, coboară în sat, beau zdravăn şi merg la joc.Tot acum, se proroceşte : se aruncă toporul în staulul oilor sau se pune o haină pe jos, iar dacă lângă topor sau pe haină, se culcă o oaie neagră, iarna va fi aspră.
Aţi observat, că în relatarea mea, am folosit timpul prezent, pentru că , încă ! , în unele zone se mai păstrează aceste tradiţii, care se suprapun peste cele creştine. Este modul prin care unele comunităţi doresc să-şi manifeste identitatea la o anumită cultură, respectând tradiţiile, în contextul în care în spaţiul nostru pătrund cât mai multe obiceiuri occidentale, uitând de acelea pe care strămoşii noştri le-au păstrat cu sfinţenie.
Pe curând,
Earnest




duminică, 14 septembrie 2014

DESPRE SUPERSTIŢII (V). MAMIFERELE DOMESTICE

  "Pisica se uită cu dispreţ la om.
   Câinele se uită cu admiraţie la om.
   Dar porcul te priveşte drept în ochi, ca de la egal la egal"
    (Winston Churchill)

Se spune că pisicile, caprele, câinii protejează pe vrăjitoare. În Evul Mediu, biserica vedea în aceste animale agenţii Diavolului. În anul 1693, în timpul celebrelor procese din Salem, un câine a fost spânzurat, fiind învinuit de magie neagră. Documentele relatează că Moll White, o vrăjitoare britanică din secolul al 18-lea, avea o pisică, care vorbea engleza..
    De exemplu, astăzi, adepţii Wicca ( şi nu numai ei) au uneori animale, care îi ajută în magie.
CÂINELE , prietenul omului, este animalul care simte cel mai bine când gospodăria este în pericol, agitându-se şi determinându-te să ieşi afară din casă. De asemenea, el simte caracterul oamenilor. Se spune că atunci când un câine îţi latră în pragul casei sau latră la lună, anunţă o catastrofă sau un deces. Dacă scânceşte la naşterea unui copil, acesta va fi un criminal. Dacă eşti urmărit de un câine galben sau auriu sau dacă un câine străin te conduce până acasă, vei avea noroc.
CALUL este un animal intuitiv şi se spune că vede fantomele. Dacă scuipi pe degetul mic şi apoi îl freci de cal o să ai noroc, ca şi atunci dacă îţi iese în cale un cal sur. Dacă vezi un cal alb sărutându-se cu un cal negru, te vei căsători în acel an.Răsuflarea unui cal, te vindecă de tusea măgărească.
MIELUL este un simbol creştin, de aceea vrăjitoarele nu se pot deghiza în miei. El a fost considerat întotdeauna purtător de noroc, de aceea dacă primul miel este alb pe care-l vezi în acel an, va fi pentru tine un an norocos ( este de rău dacă vezi unul negru).Dacă o oaie fată 2 miei negri, pentru a îndepărta nenorocirea este bine să-i tai înainte de a behăi. Soarta îţi va surâde, dacă ai bani în buzunar când vezi primul miel în an, dar cu o condiţie: trebuie să întorci banii invers.
OAIA  este asociată cu Bunul Păstor. De aceea se spune că atunci când întâlneşti în drum o turmă şi dacă treci printre oi, ca să-ţi faci loc, e semn bun ( să nu uitaţi acest lucru când sunteţi cu maşina).În noaptea de Ajun, oile se întorc  spre Răsărit şi îşi pleacă capetele. Se spune că ar trebui ciobanilor să li se pună în sicriu un scul de lână ca să fie iertaţi la Judecata de Apoi, pentru că niciun bun păstor nu-şi părăseşte turma.
PISICA animalul zeiţei Issis era venerată în Egiptul Antic ( cine ucidea o pisică, fie şi din greşeală ,era condamnat la moarte). În Egipt, s-a născut superstiţia că dacă o pisică neagră îţi taie calea, vei avea noroc, în timp ce în Europa Medievală, Modernă şi Contemporană, se spune că aceasta îţi va aduce ghinion, de aceea trebuie să faci 3 paşi înapoi.Când te muţi în altă locuinţă, este bine să laşi acolo, mai întâi o pisică, care va curăţa casa de toate ghinioanele şi de spiritele rele.Dacă vezi o pisică, răsucindu-se de 3 ori e semn de ceartă. Dacă te plimbi şi îţi taie calea o pisică dinspre partea dreaptă spre partea stângă, este semn de bun augur din punct de vedere financiar. Dacă pisica îţi strănută de dimineaţa în casă, e semn de noroc, iar dacă strănută în alt moment al zilei, e semn de ploaie. Nu este bine să laşi o pisică lângă un bebeluş, pentru că îi ia tot aerul.
PORCUL era considerat de greci animal sacru, pentru că o scroafă l-a alăptat pe Jupiter, în timp ce mozaicii şi musulmanii îl consideră şi acum un animal murdar, de aceea nu mănâncă carne de porc. Marinarii consideră că porcul le aduce ghinion, de aceea dacă le taie calea un porc când se indreaptă spre nava lor, se întorc acasă şi ei refuză să le pronunţe numele, pe care îl înlocuiesc cu "coadă bârligată", "cel cu rât", "râmâtorul". Organele porcului erau folosite în auspicii. Şi astăzi, gospodinile cercetează splina porcului şi în funcţie de mărimea şi forma ei prevestesc cum va fi iarna .
VACA un alt animal sacru la indieni, dar considerată cu anumite puteri benefice la creştinii din Scandinavia şi Germania, care credeau că aceasta cunoaşte drumul spre Rai, de aceea o purtau la procesiunile funerare ( la noi, morţii mai sunt duşi spre cimitir cu carul cu boi sau cu cel tras  de vaci). Se spune că vacile îngenunghează în ajunul Crăciunului .Dacă o vacă linge fruntea alteia, e semn că proprietarul va muri. Se crede că răsuflarea unei vaci are efecte curative, mai ales în vindecarea tuberculozei.
 Pe curând,
Earnest

joi, 11 septembrie 2014

FAMILIA BRÂNCOVEANU (IX). ANSAMBLUL BRÂNCOVENESC DE LA RÂMNICU SĂRAT

Portalul care separă pridvorul de pronaos
Sculptori: Mira şi Lupu Sărăţan
   Oraşul Râmnicu Sărat ( în slava veche râmnic înseamnă lac cu peşte)-lac cu peşte sărat- ascunde unele dintre marele capodopere ale arhitecturii şi artei medievale româneşti: biserica fostei Mănăstiri a Râmnicului cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" şi Palatul Domnesc ridicate între anii 1691 şi 1697 de către Constantin Brâncoveanu şi de unchiul său, spătarul Mihai Cantacuzino, cunoscute astăzi sub denumirea de Ansamblul Brâncovenesc.
  Restaurările acestui ansamblu au început în anul 1999 şi sunt pe cale de a se finaliza şi vă pot spune că totul s-a făcut cu mult profesionalism, restauratorii reuşind să redea frumuseţea şi perfecţiunea monumentelor realizate în stil brâncovenesc.
   Mănăstirea Râmnicului a fost ridicată, după cum spune pisania, pe locul unde era  o biserică de lemn, închinată Sinaiului, ea rămânând cu acelaşi statut până la secularizarea din anul 1864, păstorită fiind de  egumeni greci.
  Ctitorii şi mulţi alţii au înzestrat mănăstirea cu 33 de moşii,  numeroase mori, vii, case, cârciumi, robi ţigani. De asemenea ,19 schituri au fost metoc ale mănăstirii şi domnitorul a scutit-o de dări şi-i dădea 1/3 din veniturile vămilor de la Buzău şi Râmnic. Cu toate aceste averi, la secularizare, mănăstirea se afla în ruină, deoarece egumenii greci nu au fost deloc gospodari ( mă întreb: a existat vreun străin, laic sau ecleziast, pe care să-l fi interesat valorile noastre culturale, în afara celor pe care le puteau lua şi duce la ei în ţară?). Ansamblul a fost reabilitat de mai multe ori, în anii:1871, 1922 ( în urma distrugerilor făcute de nemţi în Primul Război Mondial când au instalat aici un lăgăr de prizonieri, arzând stranele şi afumând pictura), în 1943, după stricăciunile provocate de cutremurul din 1940.
   Ansamblul a fost conceput ca o cetate, după cum ne informează cronicarul Greceanu, "în calea oştilor şi mai mult a tătarilor". Avea ziduri înalte de 8 m. , parţial păstrate astăzi, prevăzute cu 4 turnuri de apărare, cu metereze pentru tragere şi cu drumul străjii, chilii ( unde se află actualmente Muzeul de Istorie), beciuri şi un tunel secret, pentru refugiu.
Biserica şi palatul sunt primele edificii la care stilul brâncovenesc s-a afirmat în mod plenar: în arhitectură, , în plastica decorativă sculptată, în pictură. Spre deosebire de alte monumente medievale, cunoaştem numele arhitectului,spătarul Mihai Cantacuzino, care a executat şi unele sculpturi în lemn ( spătarul a studiat arhitectura la Florenţa), numele sculptorilor în piatră, Mira şi localnicul Lupu Sărăţan şi ai pictorilor, celebrul Pârvu Mutu, despre care am mai scris pe acest blog  şi Constantinos, care a pictat Hurezi ( şi despre şcoala lui de pictură am scris).
   Nu poţi să nu fii impresionat de frumuseţea bisericii. Este ceva care te reţine şi te face să doreşti să nu mai ieşi afară, pentru că este ceva care te ţine acolo: sacralitatea ei, coloanele în piatră sculptate cu măiestrie sau pictura nemaipomenită, păstrată în original în procent de 90?. Nu voi descrie biserica, pentru că vreau să vă fac curioşi şi să vă opriţi ca să o vizitaţi, în drumul vostru spre Bucureşti sau Ploieşti. Am să vă scriu, ce are specific.
1. Pe peretele exterior sudic se află un ceas solar.
2. Trecerea din pridvor spre pronaos de face printr-un portal, considerat cel mai frumos din creaţiile epocii brâncoveneşti.
3. La intrare în pronaos se află portretul lui Pârvu Mutu, iar pe pictura Arhanghelui Mihail din naos este semnătura pictorului.
4. Pronaosul este mai mare decât naosul, el fiind conceput şi ca gropniţă pentru egumeni ( se păstrează piatra de mormânt al lui Arcadie Suvurov, mort înecat în apa Râmnicului, fiul comandantului Suvurov).
5. Pe cele 4 arcade, care susţin cupola din  naos, sunt pictaţi câte 10 sfinţi pe fiecare arcadă, fiind singura reprezentare a celor 40 de sfinţi în interiorul unei biserici medievale româneşti.
6. O parte dintre sculpturile din lemn sunt originale, altele au fost aduse în secolul al XIX-lea de la Mănăstirea Frumoasa din Iaşi, iar pictura icoanelor de pe catapeteasmă a fost realizată la Şcoala de pictură a lui Tătărescu de la Buzău.
  Episcopia Buzăului şi Primaria întocmesc documentaţia pentru ca acest ansamblu să intre în patrimoniul cultural mondial, sub patronajul UNESCO. Le doresc succes!
Pe curând,
Earnest