UN BOB DE ISTORIE ȘI DE CULTURĂ (IX)

 „Într-adevăr nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii. Şi ca o completare, limba sa este atât de bogată şi armonioasă că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pământ. Rumania nu este buricul Pământului, ci Axa Universului.”

(Alfred Hofmann, ,,Istoria Pământului”)

 

Muzeul CFR,
Locomotiva Călugăreni,
  care a circulat pe linia București-Giurgiu

În luna septembrie, au avut loc în istoria României multe evenimente care au jucat un rol important în evoluția noastră politică și culturală. Să ne amintim doar de câteva evenimente din timpul revoluției pașoptiste:  A Treia Adunare Națională de la Blaj, arderea la București a  Regulamentelor Organice și a Arhondologicestei Condici, eroica rezistență de pe Dealul Spirei a pompierilor conduși de căpitanul Pavel Zăgănescu (acest  eveniment i-a determinat pe români, până în zilele noastre, să le  acorde acestora încrederea, iar 13 septembrie a devenit Ziua Națională a Pompierilor), dar să nu uităm nici înființarea, în septembrie  1849, a Tribunalelor Militare ( ,,tribunalele de sânge”) pentru cei care au participat la revoluție sau trecerea Dincolo, pe 10 septembrie 1872, a lui Avram Iancu, la înhumarea căruia, pe 13 septembrie,  mii de români au fost opriți să participe. Vă  amintesc și  două evenimente culturale: pe 18  septembrie 1911, Grigore Brezeanu  a finalizat primul film artistic românesc ,, Amor fatal” cu Lucia Sturdza  și Tony Bulandra, iar un an mai târziu, în luna septembrie, timp de 30 de zile ( timp record în acele vremuri), la  Cinematograful ,,Eforie”  din București a rulat filmul  ,,Independența României”, în regia lui Aristide Demetriade, din distribuție, făcând parte, alături de regizor, și Constantin Nottara. Filmul a fost prezentat, de asemenea, în Transilvania, la Budapesta și la Viena.

Bobul de istorie

  De data aceasta, m-am gândit să vă prezint câteva aspecte din istoria economică a țării noastre, și anume, despre construcția căilor ferate.  Având în vedere părerea lui Alfred Hofmann despre români, vreau să subliniez faptul că noi, românii,  când nu am avut  încredere în puterea noastră de a realiza ceva, am apelat la străini, care ne-au înșelat și păgubit. Am ales problema construirii căilor ferate, ca un bun exemplu, în acest sens. Cei care au fost școliți înainte de anul 1989 știau din manualul de Istoria României despre Afacerea Strousberg, despre care, în  manualele actuale, nu se mai spune nimic. De ce? Pentru că a fost implicată Casa Regală și despre aceasta,numai de bine! Despre Cuza putem spune vrute și nevrute, dar despre Carol I, nu!

Marcel Botez ( 1885-1954)

   După cum știm, englezul George Stephenson a aplicat motorul cu aburi la locomotivă, care a fost folosită prima dată pentru transportul cărbunilor. În Anglia, în anul 1825, s-a inaugurat  prima cale ferată destinată  transportul mărfurilor și călătorilor, pe o distanță de 40 de km, între orașele  Stockton și Darlington. 

  În România, pe 10 septembrie 1868, s-a  dat Legea pentru construirea și exploatarea unei rețele de căi ferate, concesionându-se aceste lucrări Consorțiului Strousberg. Până la acea dată, se construise în România două căi ferate,pentru transport călători: București -Giurgiu ( a treia din Europa de Est) și Suceava -Roman. Planul Regelui Carol I era măreț, gândind legarea nordului țării cu sudul țării. În alegerea consorțiului a cerut părerea tatălui său, Principele Carol Anton, care l-a  recomandat pe afaceristul Strousberg, ,,regele drumurilor ferate”. Concesionarea a fost făcută pentru o perioadă de 90 de ani. Se construiau următoarele linii: 1.  Roman - Mărăşeşti - Tecuci, cu ramificaţia Tecuci - Bârlad; 2.  Galaţi - Brăila - Buzău - Ploieşti - Bucureşti; 3.Bucureşti - Piteşti - Slatina - Craiova - Turnu Severin - Vârciorova.  Menționăm faptul că proiectul  de acordare a concesionării a fost  redactat  la Berlin, nu de către Ministerul Lucrărilor Publice de la București, că Regele Carol I a numit  pe prusacul Ambronn ( un apropiat al lui Strousberg) în funcția de comisar al statului român, pentru a supraveghea emisia de obligațiuni  de către consorțiu, pentru formarea  capitalului necesar. Însă numirea acestuia era ilegală, pentru că un comisar străin nu putea reprezenta România. În decursul anilor, au fost descoperite nereguli financiare, inclusiv în măsurarea liniei ferate construite, diferența fiind de 19 Km, păgubind statul român cu 5 milioane de lei. România, în anul 1871, a anulat concesiunea Consorțiului Strousberg, după care au urmat o serie de procese, prin care România a fost obligată să plătească despăgubiri și dobânzi. Ceea ce n-ar trebui să ne surprindă este faptul că Germania a condiționat recunoașterea Independenței (pe care am obținut-o prin luptă și victorii mari, când  armata otomană a capitulat în fața ,, junei și brave” armate române), de rezolvarea problemei căilor ferate.  România răscumpăra rețeaua de căi ferate și obligațiunile emise de statul român, cu o dobândă de 6%, care erau garantate prin ipotecarea reţelei feroviare. 

  Însă am demonstrat că putem să proiectăm și să construim și singuri o cale ferată, prima fiind în anul 1874, când la 5 mai,  la Iași, a fost  inaugurat primul tronson de cale ferată românească, pe direcția Iași- Ungheni.

  Anul 1880  este cel mai important din istoria căilor ferate române, căci de atunci oamenii de stat  români şi-au dat seama de importanţa administrării de către stat a principalelor mijloace de comunicaţie a ţării, formându-se „Direcţiunea princiară a căilor ferate române” (CFR), iar toate căile ferate au început să fie răscumpărate şi să intre în administrarea statului, renunţându-se definitiv la concesionările care au creat atât timp puternice scandaluri politico-financiare şi au prejudiciat guvernul român.

  Fiindcă suntem în luna septembrie, trebuie să amintim  că pe 13 septembrie 1872 a fost inaugurată Gara de Nord și a început activitatea Atelierele C.F.R de la București

 Bobul de cultură

  Noi, cei mai în vârstă, ne amintim de  Festivalul Național  ,,Cântarea României”, dar puțini dintre noi știm că această denumire nu aparține Epocii Ceaușescu. Pe 27 septembrie 1919, la București, s-a înființat Societatea Corală ,,Cântarea României” condusă de  Marcel Botez ( să nu uităm nici de cartea ,, Cântarea României” de Alecu Russo). Marcel Botez ( a fost coleg de liceu cu Nicolae Titulescu), profesor, critic muzical, dirijor , compozitor, considera că muzica este o cale de afirmare a României în plan european și este un mijloc de educație patriotică pe întreg teritoriul țării. Societatea Corală ,,Cântarea României”avea peste 120 de membrii  aleși din toate categoriile de cetățeni pasionați de muzică , dar și talentați, dispuși să răspândească cântul și portul românesc pe toate teritoriile  țării și în întreaga Europă. Statutul acestei societăți a fost semnat de multe personalități culturale de atunci, printre care și Mihail Jora, Simion Mehedinți. Timp de 25 de ani, membrii acestei societăți  au ținut concerte în majoritatea orașelor din țară, bucurându-se de aprecierea publicului, dar și a presei. În anul 1923, în ,,Cele trei Crișuri” se consemna: ,,Cântarea României a devenit o mândrie națională și un element de cucerire morală și de unificare a sufletului național”. De asemenea, presa din  numeroasele orașe  din țările unde ei au susținut concerte: Turcia, Grecia, Bulgaria, Polonia, Suedia, Cehoslovacia, Germania, Elveția, Italia, Franța, Spania ș.a. au avut  numai cuvinte de laudă pentru vocile armonioase ale coriștilor, pentru repertoriu care cuprindea  muzică clasică din toate timpurilor împreună cu muzică populară  și despre dirijorul Marcel Botez. Într-un ziar  din  Ancona se scria: ,,Dulci inimilor noastre ne-au venit din depărtare cântecele armonioase ale Daciei Traiane.Trebuie să spunem că corul românesc este după simțirea noastră  cel mai bun din toate.”

 Pe curând,

Earnest

Bibliografie selectivă:

 vezi pe Biblioteca Națională a României, colecțiile speciale ale bibliotecii despre  Drumul de Fier- un simbol al modernității;

 Viorica Teișanu, Marcel Botez-animator de frunte al muzicii corale, în Cercetări Istorice, Iași, 1978-1979, p.679-690.

https://www.google.com/search?q=imnul+ceferistilor+din+rom%C3%A2nia&sca_esv=3f080a3bfc790179&rlz=1C1YTUH_enRO1013RO1013&sxsrf=AE3Ti

ORAȘUL HÂRLĂU ȘI EVREII

 ,,Ce-mi folosește înțelepciunea, când domnește prostia.” (Proverb evreiesc)

 Ruinele Curții Domnești din Hârlău,1392

Săptămâna trecută, în drum spre Mănăstirea Coșula, am trecut prin Hârlău. Am vrut, de mult timp, să-i arăt lui Horea celebrul galben de Coșula, despre care am scris pe acest blog, pe 15 ianuarie 2020. Intenția mea a fost să postez, astăzi, despre orașul Hârlău, ca oraș - muzeu, dar m-am răzgândit, când am constatat că  nu există indicatoare care să te îndrepte spre monumentele orașului. Nu am mai trecut prin Hârlău, din anul 2021. Voiam să văd cum au fost finalizate cercetările  arheologice de la Curtea Domnească pe care le-am vizitat în timpul săpăturilor, acum, 24 de ani. Nu am văzut niciun indicator spre acest monument. 

 Orașul Hârlău este unul dintre cele mai vechi așezări urbane din Moldova, unde a locuit Doamna Margareta Mușat. Din anul 1392, a fost reședință domnească de vară a multor domni: Petru Mușat, Stefan cel Mare, Ștefăniță, Petru Rareș, Ștefan Lăcustă, și a fost reședința permanentă a lui  Radu Mihnea, unde a și decedat, în anul 1626. Am văzut că cei mai interesați de istoria orașului sunt evreii, care, deși, în zilele noastre, în oraș nu mai este nicio familie evreiască ( la fel ca la Buhuși), ei au refăcut și au redeschis Sinagoga Mare, în anul 2019. Atunci, în Hârlău mai trăia doar o evreică: doamna Șifra Corbici, căsătorită cu un inginer horticultor român-ortodox. În casa lor, au conviețuit în armonie, două religii: iudaică și creștină, cei doi soți respectându-se reciproc. Pe mine mă surprinde întotdeauna cum mentalitățile și relațiile dintre oameni se schimbă odată cu vremurile. Cel mai bun exemplu, în acest sens, este comunitatea umană din Hârlău. 

Primele atestări documentare despre așezarea evreilor în Hârlău sunt din vremea lui Ștefan cel Mare. Primul evreu menționat din Hârlău este doctorul Șmil, care era unul dintre medicii lui Ștefan cel Mare de la Curtea Domnească de la Suceava, care-l trata de dureri de dinți. La începutul secolului al XVIII-lea, domnii Moldovei le-au permis evreilor refugiați din Galiția și din Podolia să se stabilească la Hârlău, acordându-le meseriașilor înlesniri de taxe. De exemplu, Grigore II Ghica (1735-1739) le-a acordat   privilegii bijutierilor, el însuși, având un bijutier evreu din Hârlău, iar domnul Scarlat Callimachi le-a acordat la doi evrei licență pentru a construi o fabrică de sticlărie și  una de  hârtie cu  60 de angajați. De asemenea, a scutit de taxe, pe trei meseriași evrei și le-a permis evreilor să construiască o casă de rugăciuni și o baie rituală. Menționez, că la începutul secolului al XX-lea, în Hârlău existau 6 sinagogi. În anul 1886, evreii reprezentau 56,6% din populația orașului,  ocupându-se cu comerțul, dar și cu meșteșugurile: croitorie, cizmărie, frizerie, fierărie ( potcovărie) etc.  În Hârlău, locuiau și alte minorități naționale: armeni, lipoveni și țigani. Era un orașel, reședință de isprăvnicie, unde toți locuitorii trăiau în bună înțelegere, fără conflicte etnice sau religioase. La sfârșitul secolului al XIX-lea, evreii au întemeiat  Școala Evreiască -Română ,, Cultura”, unde învățau peste 250 de elevi evrei și români.

Sinagoga Mare din Hârlău 1814

În ceea ce privește drepturile juridice ale evreilor stabilite prin legi, situația diferă de la o perioadă la alta. Dacă unii domnii  le-au acordat evreilor prin hrisoave, individual, unele drepturi, Regulamentele Organice din anii 1831-1832 ( alcătuite sub influență rusească), le anulau multe drepturi: evreii nu mai erau considerați cetățeni români, ci străini  și în această calitate nu mai beneficiau de drepturi civile și politice, nu puteau deține terenuri agricole, plăteau taxe mai mari, în comparație cu ceilalți locuitori, iar cei care nu puteau demonstra o sursă de venit erau considerați vagabonzi și erau expulzați. De aceea, în Programul de la Islaz, din anul 1848, articolul 21 prevedea: ,,Emancipația Izraeliților și drepturi politice pentru ori-ce compatrioți de altă credință”, în contextul în care la Moscova și la Berlin se înființaseră primele ghepouri din Europa. Domnul Alexandru Ioan Cuza le-a acordat evreilor dreptul la cetățenie română, cu condiția de a renunța la cetățenia pe care o aveau, acordată de alt stat și dreptul de a cumpăra terenuri agricole.

Nu știm în ce context, în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea , în România, deci și în orașul Hârlău, a apărut o mișcare antisemită, ceea ce a determinat migrarea evreilor din România în țările continentelor americane și în Palestina. În perioada interbelică, un jurnalist, Horia Carp, a activat în Uniunea Evreilor din România ( sionistă) și a fost senator al Partidului Liberal, între anii 1927 și 1928 , respectiv,  1929 și 1931. Antisemitismul din perioada Guvernului Goga -Cuza ( decembrie 1937-februarie 1938) și  a scurtei perioade a guvernării legionare ( septembrie 1940- ianuarie 1941) nu i-a înspăimântat pe evreii din Hârlău, care au fost supuși unui regim de teroare. Alături de evrei au fost  avocatul Nicolae Polizu-Micşu­neşti, boierii Ghica Deleni şi preoții ortodocși Constantin Constantinescu și Dumitru Ștefă­nescu, când  Guvernul Antonescu a hotărât ca toți evreii din localitățile aflate în apropierea frontierei cu URSS  să fie evacuați, până la data de 31 iulie 1941, iar doctorul Ioan Agapi, primarul Hârlăului, a refuzat evacuarea acestora.  Aceste informații se găsesc în cartea ,,Evreii din Hârlău. Istoria unei comunități ” de Carol Iancu,  istoric evreu născut la Hârlău, profesor la Universitatea din Montpellier. Părăsirea de către evrei a orașului Hârlău a început cu anul 1951, ca urmare a naționalizării. În anul 1989, mai erau în Hârlău doar 20 de evrei.

  Vreau să menționez faptul că Sinagoga Mare din Hârlău a fost ciuruită de unii oșteni antisemiți sovietici, că noțiunea  de antisemit, care a determinat mișcarea antisemită, a fost lansată în anul 1879 de către jurnalistul german Wilhelm Marr, desemnând o atitudine educațională, socială, politică, culturală, religioasă, doar față de evrei, nu și față de celelalte neamuri de origine semită, ca de exemplu, arabii. De asemenea, orașul Hârlău a fost un exemplu de conviețuire între români și evrei, indiferent de vremuri și că, în general, noi, românii, nu suntem antisemiți, chiar dacă  suntem ,,creatori” ai multor bancuri cu Rabinul, Ițic și Rașela, după cum  suntem la fel de buni ,, creatori” ai bancurilor cu oltenii, moldovenii, ardelenii.

  Nebuni și exaltați au existat în toate vremurile și nu trebuie să încurcăm trei noțiuni distincte: național, naționalist și șovinist, ceea ce, în zilele noastre este un fenomen frecvent.

 Eu mă întreb: de ce,  abia  în anul 2019 , când în Hârlău exista doar o persoană evreică, având vârsta de 70 de ani, s-a reabilitat Sinagoga Mare? Profesorul Carol Iancu ne-a dezvăluit într-un interviu că a scris cartea  ,,Evreii din Hârlău. Istoria unei comunități ”  în memoria strămoșilor săi și că bunicul său a luptat în Primul Război Mondial de întregire a României. Oare evreii plecați din România în Israel au prevăzut un război cu Hamas și s-au gândit ca cei vârstnici născuți în România, vorbitori buni ai  limbii române și cunoscători ai culturii și civilizației românești, să revină în România?  

  Pe curând, 

  Earnest

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CXXIX).HAN KANG, VEGETARIANA

 ,,Se părea că-i era de ajuns să facă față cu calm tuturor lucrurilor ce i se întâmplau. Sau poate că în sufletul ei se petreceau lucruri groaznice pe care nimeni nu și le putea imagina și care o împiedicau să aibă forța de a merge mai departe în viața de zi cu zi. Probabil că nu-i mai rămăsese energie pentru a fi curioasă sau interesată de ceva, pentru a reacționa la ceea ce ar fi meritat din cotidian.” 

( Cumnatul lui Yeong-hye despre  dânsa)

 

Han Kang (54 de ani) și tată ei, Han Seung-won ( 85 de ani),
 la premierea Nobel

Han Kang este a 121-lea laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, singura scriitoare coreeană  și singura scriitoare asiatică câștigătoarea acestui premiu. Argumentul Juriului care i-a acordat , în anul 2024, Premiul Nobel pentru Literatura a fost: ,,...pentru proza sa poetică intensă care înfruntă traume istorice și expune fragilitatea vieții omenești.”

 Han Kan este fiica scriitorului și profesorului de scriere creativă de la Universitatea Choson, Han Seung-won și sora scriitorului Han Dong-rim. Tatăl ei, într-un interviu acordat presei,  a spus că  Han Kang  ,,Este o fiică foarte filială. O fiică care este mai bună decât tatăl ei  (...) , iar eu sunt puțin peste medie.”

 Han Kan a debutat ca poetă, a fost jurnalistă, iar în prezent predă scrierea creativă la Institutul de Arte din Seul.

  Romanul  ,, Vegetariana” a fost publicat de  Editura Art, în anul 2017, fiind tradus din limba coreeană de către Iolanda Prodan , care i-a tradus scriitoarei Han Kang și romanele ,,Disecție” și ,,Cartea Albă”, tipărite, de asemenea,  de aceeași editură. 

  Romanul este conceput în trei părți: ,,Vegetariană”, în care principalul personaj este Yeong-hye, dar povestitorul este soțul ei , Cheong, ,, Pata mongolă”, unde povestitorul este cumnatul ei ( singurul personaj căruia nu i se spune numele, fiind numit  cumnatul sau soțul lui In-hye și ,,Copacii în flăcări”, unde povestitoarea este In-hye, sora lui Yeong -hye. Romanul este, indirect, o pledoarie pentru comunicarea între membrii unei familii, pentru înfăptuirea unei căsătorii pe baza dragostei și a cunoașterii nevoilor  partenerului de viață. În acest roman, nu există iubire, căsătoriile, realizăndu-se, dintr-un impuls sexual, doar pentru a fi căsătoriți. Cheong s-a căsătorit cu Yeong-hye din comoditate, pentru a duce o viață liniștită, el plăcând-o și apreciind-o  pe cumnata sa, In-hye,  soțul lui In-hye s-a îndrăgostit de Yeong -hye, iar cele două surori s-au căsătorit, ca să fie în ,,rând cu lumea.” Cheong este egoist, iar cumnatul este un artist sensibil care nu-și poate realiza proiectele pe care și le propune.  Cheong și cumnatul se disprețuiesc reciproc.  In-hye nu și-a trăit viața, ea a trăit pentru alții și a suferit pentru toți. Yeong-hye este o introvertită, care, în urma unui vis ( care a devenit coșmarul vieții sale), a hotărât să devină vegetariană, fapt considerat rușinos de societatea coreeană, deci și de familia sa, pentru că nu corespunde cu mentalitatea coreenilor, care sunt, prin tradițe, iubitori și mâncători de carne. Nimeni nu-i înțelege stările psihice prin care trece Yeong-hye și nimeni, în afară de cumnat, nu o întrebă ce a visat. Dacă ar fi existat comunicare între aceste patru personaje principale, nu s-ar fi ajuns la dramă, personajele ar fi înțeles nevoile fiecăruia. Chiar și In-hye, care are grijă de toți, nu s-a putut autodepăși, rămânând închistată în tradiția rolului surorii mai mari, a soției și a mamei care trebuie să le facă corect pe toate, la serviciu și în familie.

 ,, Vegetariana ” este un roman trist, dar care ne îndeamnă să medităm la propria noastră viață, să încercăm să ,, reparăm” ceea ce  ,,scârțâie”, să nu ne impunem doar propria noastră voință, înainte de a încerca să-l cunoaștem pe cel care trăiește alături de noi.

  Pata mongolă, Florile, Muntele, Soarele și Arborii joacă un rol important în viața personajelor, care , la un moment dat, devin obsesiile lor. Singurul personaj, pentru care nu are nicio importanță toate acestea, este egoistul Cheong, pentru care important este doar propriul confort.

Lectură plăcută!

Pe curând,

Earnest

Pentru că Bacăul este în sărbătoarea ,,Festivalul Bacovia”, vă trimit spre ascultare ,,Nervi de toamnă”,pe https://www.youtube.com/watch?v=lGMQJShN2Eo&list=RDlGMQJShN2Eo&start_radio=1

PLIMBĂRI PRIN JUDEȚ(VIII).DRUMUL DE LA BACĂU LA BUHUȘI (II)

 ,,Călătoriile sunt o investiție în tine.”( Matthew Karsten)

 

Biserica ,, Sfântul Gheorghe” din Valea lui Ion,1909 

V-am  propus o plimbare spre  Buhuși , în două etape, dacă doriți să vedeți câte ceva din fiecare localitate  de pe traseu. Luna septembrie se anunță a fi numai bună pentru călătorie, așa  că vă propun încă un popas, înainte de a ajunge la Buhuși, și anume, la Blăgești. Cred că după vreo 20 km de la Bacău, faceți la stânga și intrați în comuna Blăgești, care este situată între partea sudică a Depresiunii Cracău - Bistrița și Dealurile Chicera, o zonă plăcută de trecere de la relieful depresionar la cel al Dealurilor Subcarpatice. În comuna Blăgești, formată din mai multe sate, veți avea parte de aer curat, nepoluat, de râul Bistrița și afluenții ei (numeroase pâraie, printre care Blăgești, Valea lui Ion, Țârdei) de o  pădure de foioase ( cred că ar trebui făcute împăduriri) și  multe livezi, comparând cu celelalte sate prin care am trecut. Prima atestare documentară a Blăgeștilor este din anul 1436 ca, fiind o așezare de răzeși români. De-a lungul anilor, alături de ei, s-au stabilit turci, evrei ( aceștia au fost  asimilați de băștinași sau au plecat în alte localități) și rromi. De aceea, etnografic, veți descoperi influențe ale minorităților, în special, în ocupații, arhitectură și obiceiuri.Toate acestea le veți afla la Muzeul Așezământului Social-Filantropic de pe lângă  Biserica ,,Sfanta Paraschiva” din Blăgești. Pentru că tot am pomenit de această biserică, vă recomand să treceți măcar pe la trei biserici din comună, căci,pe de o parte, este bine să mai aprindem câte o lumânare pentru strămoșii noștri și una pentru liniștea sufletelor și gândurilor noastre, iar, pe de altă parte, aceste biserici au  valoare istorică și monumentală. Biserica amintită, mai sus, a fost ridicată în anul 1838 de către căminarul grec Anghel Valy venit din Constantinopol pentru a strânge sumele de vânzare a rachiului de la velniță. El a adus de la Constantinopol  catapeteasma pictată și cele trei clopote, care exprimă notele do, la ( acesta are imprimat pe el chipul Maicii Domnului) și fa. În arhitectura bisericii în formă de navă, ridicată din cărămidă pe temelie de piatră ( aum, cimentată) , în interior veți vedea cupola sprijinită pe 12 stâlpi, ceea ce este unicat în construcțiile religioase din Moldova. În biserică, se află unul dintre veșmintele Sfintei Paraschiva.  La Valea lui Ion este  biserica ,, Sfântul Gheorghe” în stil bizantin cu planul în  cruce greacă înscrisă, ridicată, între anii 1902 și  1909, după planurile arhitecților Ion Trifan și Stoian și pictată de Ioan Antoniu și fiul său, Ion, toți cei patru creatori, fiind din Piatra Neamț.  Catapeteasma vechii biserici se păstrează în bună stare la Biserica din Pădureni din județul Neamț. De asemenea, la Buda  vă puteți închina la Biserica ,,Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, unde veți vedea pictura realizată de Jean Dumitrescu, cunoscutul pictor băcăuan , care a pictat  alături de Tonița la Scorțeni, Biserica  ,, Sfinții Voievozi Mihail și Gavril”, alături de Nicu Enea la Bacău Biserica ,, Sfinții Arhanghel Mihail și Gavril” din Cartierul C.F.R.  și alte multe biserici ca acele din Holt, Letea Veche, Valea Șoșii din Moinești și care a realizat desenele cărții ,,Cele 24 de Vămi”. În această biserică, s-au păstrat catapeteasma și clopotele vechii biserici de lemn, din anul 1821. Tot la Buda se află cea mai veche școală din comună, ridicată în anul 1887,  aflată pe lista monumentelor din județ. Nu puteți pleca din comună, fără să treceți pe  la ARCA Resort din Blăgești,care se întinde pe multe hectare, ridicată în jurul unei ferme piscicole. Aici, puteți să mâncați la cherhana  diferite mâncăruri din pește sau să cumpărați preparate din pește, să vedeți iazurile unde sunt crescuți sturioni, păstrăvi, crapi, să  vă plimbați pe aleiele din  livezi, vii,  prin parcul artizanal, să admirați  cerbii lopătari, căprioarele, fazanii sau păunii. Nu pot să nu vă amintesc faptul că la Valea lui Ion s-au născut peronalități istorice și literare, care toți poartă numele de Ion: Ioan Ababei, deputat în adunările ad hoc ( nu i-am văzut casa, despre care se spune că mai există și care, se spune, că de la el a fost numit satul), criticul literar și profesor universitar Ion Rotaru, poetul Ion Tudor Iovian, profesorul de filosofie și poet Ion Pascaru, profesorul de filosofie, scriitor, jurnalist Ion Fercu, care a obținut numeroase premii, dar cel mai important este Premiul Academiei Române acordat, în anul 2020, pentru cartea  ,,Prin subteranele dostoievskiene.” La Blăgești, s-au născut și alte prsonalități cunoscute în cultura română ca: Mihai Jigău, cercetător în pedagogie  , jurnalistul Ion Busuioc și mulți medici, profesori, ingineri, economiști.

Blăgești, Apus de Soare văzut la ARCA Resort

  De la Blăgești mai aveți vreo 4 km până la Buhuși, intrând prin Strada Rădulița străjuită de magnolii, unde, la intrare, vă întâmpină cișmeaua cu apă adunată din izvoarele Rezervației Naturale Runc a Pădurii de Fagi, cunoscută cu numele .Cișmeaua ,, Fata cu ulciorul” care este opera sculptorului Constantin Teslaru, tatăl actriței Maria Teslaru. Același sculptor a realizat o statuie ecvestră a lui Ștefan cel Mare pe Orbic, unde Ștefan cel Mare, în anul 1457,  l-a înfrânt pe uzurpatorul  Petru Aron, statuie dărâmată din motive pe care eu nu le cunosc.În Buhuși, nu am mai fost de la o întâlnire de promoție, din anul 2021, și atunci  m-a  cuprins nostalgia. Nu mai este celebra Fabrică de Postav. Colega mea, Natalia Brătuleanu, nepoata Academicianului Gheorghe Platon, scria în lucrarea ei de gradul I că mulți ani , colonelul Eugen Alcazar, cel care a întemeiat fabrica  în anul 1885, a cercetat dacă sunt condiții necesare pentru construirea acesteia: materie primă, drum comercial și legături cu alte rețele comerciale, tradiție în  tors și în  țesut  a femeilor din zonă. Peste o sută de ani, postavul și toate tipurile de textile: pături, tot felul de stofe, dintre care unele foarte fine (ca pânza de in topit) și-au făcut loc pe piața românească și pe cea  străină, ca acestea, în câțiva ani, să dispară în România democratică, liberală și capitalistă. Colonelul Eugen Alcazar a construit din banii săi și o Școală de Băieți cu 4 săli de clasă, în apropierea Bisericii ,,Sfânta Înviere”.

Buhuși, Cișmeaua ,,Fata cu ulciorul”,
sculptor Constantin Teslaru

Dacă vrei să vezi și să simți pulsul unui oraș, trebuie să te plimbi pe străzile lui, să privești casele, grădinile, oamenii de pe stradă. Buhușul este orașul care trebuie văzut, cunoscut, plimbându-te pe străzile lui, oprindu-te la o câte o biserică, la Sinagogă ( în Buhuși, care era un oraș cu multe familie de evrei, astăzi, nu mai este niciun evreu), după care te duci la Muzeul de Istorie, reamenajat, situat în Conacul  familiei de boieri Buhuș, ridicat în secolul al XVIII-lea.Pe vremuri, cam până în anul 2002, acolo era și o Grădină Zoologică, singura din județul nostru. Apoi, vă sugerez să mergeți la cele două mănăstiri: Ciolpani și Runc. Mănăstirea Ciolpani își are originea într-un schit  în vremea Domnului Petru Șchiopul ( a domnit vreo 15 ani, în două domniii, între anii 1574 și 1579,  1581 și 1591), pe care l-a ridicat sulițașul Ciolpan, călugărit cu numele de Hariton. În anul  1730, medelnicerul Teodosie Cantacuzino a ridicat o bisericuță de lemn. Localnicii știu cum arăta această bisericuță prin anii 80 ai secolului trecut: o ruină.  Trebui să o vedeți, în zilele noastre: este o minunăție! Bisericuța ,,Sfântul Nicolae” a fost reabilitată, este din ștejar, acoperită  cu șindrilă, având L=7 m și l=5 m Îți vine să o iei și s-o pui în buzunar și să o aduci acasă, așa cum aveam ,, intenția”, în tinerețe, cu Biserica ,,Trei Ierarhi” din Iași. Nu vreau să v-o descriu, pentru că doresc să vă trezesc curiozitatea și s-o vedeți. Este înzestrată cu  Icoana ,,Sfântul Nicolae”, făcătoare de minuni. Noua mănăstire, care este  de maici, a fost ridicată între anii 1991 și 1993 și adăpostește o parte din moaștele Sfântului Emilian de la Durostorum. În ceea ce privește Mănăstirea Runc, aceasta a fost ctitoria lui Ștefan cel Mare, după victoria de la Gura Orbicului. Este o mănăstire de călugări.Actuala biserică a mănăstirii a fost refăcută, în anul 1967, pe planul bisericii din anul 1760. În anul 1859, aici, statul a construit o școală foarte mare, din cărămidă. În curtea mănăstirii, se află și un paraclis, chiliile călugărilor,legate între ele cu alei străjuite de trandafiri. Este una dintre puținele mănăstiri de călugări foarte curate. Majoritatea călugărilor au studii superioare și ei au fost cei care au construit Mănăstirea de la Tisa Silvestri. Nu vă dau detalii despre arhitectură, pictorul și pictura ei, pentru că toate aceste informații le veți afla la mănăstire. Cele două mănăstiri se află la marginea Rezervației Naturale Runc, rezervație amenajată  cu  indicatoare ale traseelor turistice, unde sunt fagi cu o vârstă  de peste 150 de ani, dar am aflat că au apărut șacali aduși, probabil, de niște răuvoitori.Ce mai puteți vedea în Buhuși?

Buhuși, Biserica de lemn ,,Sfântul Nicolae”,1730

Hanul Orbicului din secolul al XVIII-lea, unde se întâlneau revoluționarii pașoptiști, aflat într-o continuare degradare. M-am săturat, citind despre proiectele de reabilitare. Cui îi mai pasă de trecut? De asemenea, se pare că vor aranja Parcul Dendrologic, care, pe vremuri, era unul dintre zonele de atracție ale orașului. Am aflat că, între timp, au fost tăiați unii arbori rari. Totul este posibil. Cum nu am mai fost la Piatra Neamț de mulți ani  pe acest traseu, nu știu dacă s-au finalizat lucrările de reabilitare la Sala Polivalentă care, și acest obiectiv, era mândria  orașului unde aveau loc  competiții sportive naționale și chiar internaționale. 

 Nu pot să închei fără a vă aminti măcar patru personalități, care s-au născut la Buhuși: regizoarea Elisabeta Bostan, astroloaga Mariana Cojocaru ,cu studii de astrologie în Thailanda și cei  doi istorici: unul, Mihail Roller, care a falsificat Istoria României,  convingând generații de elevi că românii sunt un popor de origine slavă, iar celălalt, academicianul Gheorghe Platon, care a adus contribuții valoroase la cunoașterea Epocii Moderne a României.

  În concluzie, am scris prea mult, pentru ca dumneavoastră să aveți răbdare să citiți această postare, dar una peste alta, cred  că informațiile date vă vor  trezi interesul ca  să revedeți, în traseul propus de mine,  măcar un obiectiv și-i veți da dreptate fotografului călător Matthew Karsten care spunea  că orice călătorie reprezintă, pentru fiecare, o investiție în noi înșine. Și Nicolae Iorga spunea că dintr-o călătorie înveți și reții mai mult ca dintr-o carte de geografie sau de istorie.

   Pe curând,

   Earnest

 

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CXXVIII) PÉTER DEMÉNY, IEȘIREA DIN VÂRTEJ

 ,, Așa ar trebui să-mi spăl întreaga  viața: la malul unei ape, prin bulbuci și lumină. E chiar o metaforă mai bună decât vârtejul, cel puțin pentru asta, pentru felul în care vreau acum să mă apropii de viața mea, și aici tot Mikuna m - a inspirat . Datorită ei înțeleg  cu chiu cu vai că nu are rost să fim supărați și să păstrăm ranchiună. Ești supărat pe covor? Sper  că nu . Vrei doar să fie mai curat.”

( Péter Demény ,,Ieșirea din vârtej”) 

 

Această carte, pe care v-o recomand din toată inima, mi-a dăruit-o băiatul meu, dar cu o dedicație de la autor , pentru mine: ,,Doamnei Livia Sibișteanu, pe care nu o cunosc, dar  vreau s-o cunosc. Cu drag,  Péter Demény.” De ce ține scriitorul, traducătorul și profesorul de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine de la Universitatea din București să mă cunoască? Simplu, pentru că mi-am exprimat întotdeauna admirația pentru cum scrie, dar, mai ales, cum gândește un om de cultură, care aparține minorității maghiare din România.

  În romanul ,, Ieșirea din vârtej”, care este o continuare a romanului ,, Vârtej în reluare”, pe care vi l-am recomandat pe 30 octombrie 2024, Péter Demény  ne dă impresia că a ieșit din vârtejul în care intrase . Îmi pare rău, dar eu cred că încă nu a finalizat ieșirea  din acel obsesiv vârtej, pentru că , nu întâmplător, înainte de ultimul ,,capitol” ne relatează, în ,, Noaptea vie”, povestea ursulețului Eduard. Așadar, iubirea sa adevărată, Mikuna, trebuie să mai ,,lucreze” la ieșirea din vârtejul lui  Péter , ca să nu cadă mai adânc în alt vârtej  ,, unde nu vor mai fi dorințe, nici melancolie, doar fericire. O fericire adâncă, profundă, ca o noapte vie.”

  Am citit multe comentarii referitoare la acest roman, scrise de scriitori cunoscuți în lumea literară contemporană. Fiecare dintre ei a înțeles și a comentat în felul lui spusele autorului, dar toți au ajuns la concluzia, că acest roman este unul  al iubirii și că doar iubirea este sensul vieții lui Péter Demény. Nu sunt de acord că acest roman te face să-l citești cu sufletul la gură, din contra, te face să te oprești la fiecare pagină și să reflectezi la ceea ce ne transmite autorul, pentru că în fiecare pagină sunt, cel puțin, două fraze asupra cărora trebuie să meditezi. Interesantă este conceperea romanului: înainte de fiecare ,,capitol”, care reprezintă o frântură din viața lui, autorul ne relatează o poveste, prin care ne previne ceea ce urmează să ne transmită. Fiecare poveste are tâlcul ei. Genială idee a avut Péter Demény cu aceste povestioare. Eu am revenit mereu la prima, ,, Inima caldă” a omului de zăpadă Bouillon Blanche, după cum am revenit, când am terminat de citit romanul, la ultima, ,, Noaptea vie” a ursulețului Eduard. Romanul cu prima și ultima poveste este un cerc, care s-ar voi închis. Oare iubirea lor, a celor două personaje, ar reuși să închidă cercul, prin unirea celor două jumătăți, care s-au căutat, pentru a se uni, dacă dăm crezare mitului grec al închiderii cercului, prin iubire și potrivire a iubiților?

  Eu mi-aș dori ca Peter Demény să scape de obsesia vărtejului   dat de lipsa iubirii, dar mai ales de aceea ce gândește și crede minoritarul maghiar, obsesie vizibilă și în ,, Vârtej în reluare”. Eu, cunoscător al mentalității minorităților naționale, știu că toate minoritățile din toate țările Lumii gândesc ca cea a maghiarilor din România, ca o formă de autoapărare. Însă minoritatea maghiară de pe teritoriul nostru uită trei aspecte  importante din istoria lor: când maghiarii au ajuns în teritoriul românesc, românii nu erau iobagi, ci oameni liberi, istoria poporului maghiar nu este atât de glorioasă, precum și-o scriu ( statul lor a fost transformat în pașalâc turcesc, după care a fost provincie a Imperiului Habsburgic și doar dualismul austro-ungar, le-a mai ,, reparat” mândria), iar Pacea de la Paris din anii 1919-1920, care include și  Tratatul de la Trianon, a fost corectă, pentru că s-a ținut  cont de principiul dreptului popoarelor la autodeterminare și de voința popoarelor, iar Ungariei i s-a dat un statut drept, de stat național. Așa că domnul Péter Demény nu trebuie să se supere că minoritatea sa, parte a națiunii maghiare din Ungaria,  nu vrea să recunoască această realitate istorică.

  Vă doresc lectură plăcută!

  Pe curând,

  Earnest

 Pentru domnul Péter Demény și nu numai pentru domnia sa, pun melodia lui Vasile Șeicaru pe versurile lui Dan Verona ,, Dragostea, destin străvechi”, pe https://www.youtube.com/watch?v=7vFQzkVueG0

UN BOB DE ISTORIE ȘI DE CULTURĂ (VIII)

 ,,Aspectul unde istoria este un ghid mai bun pentru viitor este acel al naturii schimbării.”

(James Suzman, ,, Munca- o istorie a modului în care ne petrecem timpul”)

  Ne folosim de foarte multe ori de ideea că istoria fiecărei țări este o consecință a faptelor trecute,după cum prezentul este temelia construirii viitorului. Însă sociologul Suzman ne sugerează că este un ghid al naturii schimbării, ceea ce ne-ar da de înțeles că trebuie să ținem cont de natura schimbării pe care a adus-o trecutul și bineînțeles, cum  noi  am ales-o în viața noastră, și cum ei, conducătorii, au  ales natura schimbării. Mă întreb: oare ei au ales corect natura schimbării? Oare noi ne-am ales natura corectă a  schimbării?Toate acestea sunt greu de descifrat și nici istoria trecutului nu poate spune exact, pentru că orice acțiune are două fețe: una corectă pentru unii și incorectă pentru alții, la care se mai adaugă și faptul că nu știm cum și ce au gândit cei care au condus popoarele în prezentul lor și pentru viitorul urmașilor.

  Luna august, în istoria țării noastre a adus multe schimbări: să ne gândim măcar la câteva dintre ele: 13 august 106,Traian l-a învins  pe Decebal și am putea spune că este ziua începerii formării poporului român; pe 15 august 1714, Constantin Brâncoveanu și fiii săi au fost decapitați la Constantinopol , după care se va introduce în Țara Românească Regimul Fanariot, cu părțile lui pozitive și negative; pe 23 august 1595, Mihai Viteazul l-a învins pe Vizirul Sinan- Pașa la Călugăreni, ceea ce-l va încuraja să înfăptuiască Unirea Țărilor Române, care, deși a durat puțin, a reprezentat pentru români un vis care poate deveni o realitate, dacă se vrea; pe 23 august 1944, a avut loc Insurecția Armată, care a însemnat întoarcerea armelor împotriva fasciștilor și intrarea României de partea Aliaților. Nu știu de ce, alaltăieri, nu s-a amintit acest important act de curaj al românilor, pentru că a fost un act de curaj, deoarece pe teritoriul țării noastre erau părți din armatele horthistă și germană și oricând puteam fi spulberați. Este nedreaptă istoria cu noi, cum nedreaptă a fost și Pacea de la Paris din anul 1947.

   Nu mă voi referi la niciunul dintre aceste evenimente atât de bine cunoscute, ci la două evenimente mai puțin știute,despre care, de exemplu, manualele de istorie nu le pomenesc.

1. Bobul de istorie

 

Moise -Vodă ( 1508-1530)

 Pe 29 august 1530, Moise -Vodă domnul Țării Românești era ucis de Vlad Înecatul. 

  Soliman Magnificul, în martie 1529, a numit, pentru a doua oară  un domn în Țara Românească, încălcând prevederile capitulațiilor.  Primul a fost Basarab al V -lea, numit de Sultan în același an, în ianuarie, după uciderea lui Radu de la Afumați.  Basarab al V -lea  era fiul Pașei de Vidin Mehmed beg, cu origini românești, care era strănepot al lui Mihai I, fiul lui Mircea cel Bătrân.  Trebuie să menționăm că renumitul Sultan avea renumele că respecta tratatele, așa că de data aceasta, l-a numit Domn pe Moise, cu condiția să devină vasalul său. Așadar, din anul 1529, Țara Românească și-a schimbat statutul din țară tributară Imperiului Otoman în țară vasală. De ce nu l-au vrut boierii pe Basarab al V-lea? Probabil, din două motive: 1.se încălcau capitulațiile, 2. era  și turc, deci musulman. Cine era Moise? Noul domn, după cum rezultă din titulatura sa, era fiul domnului Vladislav al III-lea, din ramura Dăneștilor ai urmașilor lui Mircea cel Bătrân. El era susținut de majoritatea partidei boierești a Craioveștilor ( din această grupare, mai târziu, se vor remarca Frații Buzești susținătorii lui Mihai Viteazul), care l-au sprijinit și pe Radu de la Afumați, domnul care, în scurtele sale  4 domnii ( între anii 1822 și 1829) a purtat 20 de bătălii, din care, în majoritatea dintre ele , a ieșit victorios. De ce a dorit neapărat Moise să devină domn, vasalizându-și țara? Care erau intențiile sale reale? Nu putem să ne pronunțăm, dacă el a urmărit , odată ajuns domn,  să renunțe nu numai la vasalitate, ci chiar la statutul de țară tributară sau pentru că a considerat că i se cuvine  tronul,  argumentând acest punct de vedere cu politica sa externă  care  s-a dovedit inconsecventă. În primul rând, i-a răsplătit pe craioveștii patrioți care l-au susținut, prin danii importante și a  pornit, ajutați de aceștia, o expediție în Transilvania pentru a recupera cetățile Vințul și Vurpărul pe care strămoșul său Mircea cel Bătrân le-a primit de la Regele Ungariei Sigismund I de Luxemburg, prin Tratatul de la Brașov din anul 1395. Însă aflăm din scrisoarea pe care a trimis-o brașovenilor că această expediție s-a făcut ,, după porunca împăratului turcesc”, pe parcursul căreia, armata sa a pricinuit ,, mult rău și pradă a făcut.” Așadar, nu putem spune că această  expediție a fost dorința sa de a recăpăta niște teritorii din Țara Românească, dar nici nu putem spune  că a fost dorința Sultanului, dacă ne gândim la minciuna lui Petru Rareș, prieten al lui Moise -Vodă, pe care i-a spus -o Regelui Poloniei Sigismund cel Bătrân că expediția pe care a făcut-o în Polonia pentru a lua Pocuția a fost cu aprobarea Sultanului Soliman Magnificul. Dar știm cu siguranță că Moise- Vodă, la porunca Sultanului, a trimis un emisar la Sibiu pentru a-i soma pe sibieni să-l  sprijine și să se supună Regelui Ioan I Zapolya. Însă Moise - Vodă, după nereușita asupra cuceririi Vienei de către Soliman Magnificul (cauzată de  ninsoare și  neputința aprovizionării armatei),  s-a îndreptat spre Arhiducele  Ferdinand I al Austriei, acțiune de care a profitat gruparea boierească filootomană. Pentru a evita o catastrofă, Moise -Vodă neinspirat a ordonat, în timpul nunții surorii sale, asasinarea boierilor filootomani participanți la nuntă. Cei care nu au fost prezenți la nuntă au trecut la Sud de Dunăre, cerând înlăturarea lui Moise -Vodă și aducerea la domnie al lui Vlad Înecatul, din ramura Drăculeștilor ai urmașilor lui Mircea cel Bătrân. Cu tot ajutorul pe care i l-a dat Ferdinand I, prin trimiterea Voievodului Ștefan Mailaht, Moise -Vodă a fost înfrânt în bătălia de la Viișoara, pe 29 august 1530 și omorât de Vlad Înecatul. Alături de el, a fost ucis și cumnatul său, Barbu Craiovescu, iar Voievodul Ștefan Mailath a fost luat prizonier. Moise-Vodă a fost îngropat la Mănăstirea Bistrița. Fiica sa, Zamfira, a fost cea care a plătit ridicarea bisericii de piatră a Mănăstirii Prislop și tot ea a înființat școala de cântăreți bisericești, în apropierea bisericii. În pronaosul bisericii, se află mormântul Zamfirei.

   Probabil, veți considera că am scris prea mult despre un domn care a domnit doar 1 an și 5 luni, dar am făcut-o pentru a vă a reaminti că acesta a vasalizat Țara Românească, că a fost primul domn care a vasalizat o țară românească, dar despre care nu știm cu siguranță, dacă  a ales conștient o natură negativă a schimbării statutului țării, ca mai târziu, prin alianțe, să revină la statutul din vremea perioadei de glorie a  lui Mircea cel Bătrân sau pentru că a avut doar ambiții personale, păcălind gruparea antiootomană a Craioveștilor, ucigându-i totuși pe boieii filootootomani. O fi fost un romantic naiv ( avea doar 21 de ani când a ajuns domn) care credea că-l va putea înșela pe Sultanul Soliman Magnificul?.Nu știm. De aceea, susținem că nu putem cunoaște adevărul, pentru că nu știm ce a gândit respectivul Domn, iar istoria nu-l poate judeca.

Bobul de cultură

Biserica Mănăstirii 
Peri-Săpânța

  Pe 13 august 1391, Mănăstirea ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Perii Maramureșului  a fost ridicată la rangul de stavropichie ( adică depindea direct de Patriarhia de la Constantinopol , nu de Episcopia Haliciului). 

  Această mănăstire a fost întemeiată în secolul al XIII-lea, pe malul drept al Tisei ( astăzi pe teritoriul Ucrainei), de strămoșii voievodului Dragoș din Bedeu și refăcută de  urmașii săi, Sas ( fiu)  și  Balc ( nepot după frate), care au fost alungați în Maramureș de către moldoveni cu ajutorul lui Bogdan, pentru că erau credincioși Ungariei. Aceștia au moștenit domeniile lui Dragoș și  s-au dovedit aici adevărați români ortodocși. Au ridicat Mănăstirii Peri o biserica de piatră, în locul celei de lemn a strămoșilor săi și, mai mult decât atât, au fost, de mai multe ori,  în audiență la Patriarhul Antonie al IV-lea al Constantinopolului, cerându-i ca Mănăstirea Peri să fie ridicată la rangul de stavropichie patriarhală cu drept de jurisdicție asupra bisericilor din  opt ținuturi. Începând cu 13 august 1391, timp de 321 de ani cu mici întreruperi, această biserică a fost centrul Episcopiei Ortodoxe Române din Maramureș.Primul Episcop a fost Sofronie Moldoveanul Episcopii de la Peri aveau o mare trecere la Constantinopol, încât episcopii de la Halici erau numiți la recomandarea acestora.Sute de ani,  Mănăstirea Peri a fost cel mai important centru cultural românesc din Transilvania. În anul 1391, egumenul Pahomie a înființat aici  Școală de Caligrafi unde au fost copiate și traduse din limba latină, pentru prima dată, ,,Psaltirea”, ,,Faptele Apostolilor”, „Evanghelia”, ,,Legenda Duminicii”, ,,Codicele Voronețean.” Se presupune că cele patru  texte  rotacizante ( păstrate doar în copii).: ,,Psaltirea Scheiană”, ,, Psaltirea Hurmuzachi”, ,,Psaltirea Voronețeană ” și ,,Codicele Voronețean”. au fost scrise la Peri, iar când a apărut tiparul, a fost înființată și o tipografie. Menționăm faptul că limba de cult în această episcopie era limba română care era și limba de cancelarie a episcopiei. Acest fapt i-a nemulțumit pe unii regi maghiari. Într-o scrisoare din 6 ianuarie 1456  a celebrului teolog iezuit Ioan de  Capistrano se cerea nobililor din Transilvania ,, să pustiască bisericile valahilor schismatici” pentru că promovau texte liturgice în limba valahilor. După căderea Constantinopolului în anul 1453, mănăstirea a fost mereu atacată, jefuită și incendiată de militarii trimiși de către Episcopul de la Munkacs, pierzându-se astfel multe manuscrise, cărți, documente, toate de o mare valoare istorică și culturală. Aici, și-a avut reședința  Episcopul Sfântul Iosif Mărturisitorul (1690-1711) până la distrugerea ei, în anul 1703, în timpul Răscoalei Curuților împotriva austriecilor. Călugării au fost alungați, iar pământurile și bunurile au fost confiscate de către nobilimea maghiară. Distrugerea completă a mănăstirii a fost în anul 1783. În anul 1997, BOR a încuviințat ridicarea, pe malul stâng al Tisei, pe teritoriul României, a unei Mănăstiri Săpânța – Peri, care să ducă mai departe tradiția voievozilor. Biserica  are hramul ,, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”  este cea mai înaltă biserică de lemn din lume, având o înălțime de 78 m. Să nu credeți că pe locul vechii mănăstiri, aflat în Ucraina, s-ar afla vreo plăcuță care să indice că acolo s-a scris pentru prima oară cărți bisericești și documente în limba română.

Pe curând,

Earnest

https://www.youtube.com/watch?v=kB_MZxZ0NOo&list=RDkB_MZxZ0NOo&start_radio=1

,,Dimineți cu ferestre deschise” Versuri G. Țărnea, Muzică V.Șeicaru

PLIMBĂRI PRIN JUDEȚ(VII). DRUMUL DE LA BACĂU LA BUHUȘI ( 1)

 ,, Oriunde te duci, du-te cu toată inima.” ( Confucius)

Hemeiuș,Castelul Roșu ( 1864-1866)

  Anul acesta nu v-am recomandat nicio plimbare prin județ, pentru că vremea nu a fost pe măsura unei plimbări,unde să mergi cu toată inima. Astă iarnă, nu a fost zăpadă și nu merita să te plimbi și să vezi copacii dezbrăcați. Primăvara a fost rebelă ca și vara:  dacă n-a fost ploaie, a bătut vântul, dacă n-a bătut vântul, au fost temperaturi ridicate, care nu te îmbiau la plimbări. Așadar, deocamdată, văd că luna august și-a intrat în drepturi și , de aceea, vă propun  pentru  un sfârșit de săptămână,  traseul Bacău- Buhuși cu câteva popasuri. Drumul până la Buhuși este frumos, ca întreaga Vale a Bistriței.
   Primul popas, vi-l propun la Hemeiuș, deși cred că ați fost de multe ori în această comună, probabil, la locul de muncă sau  la restaurante, pensiuni și, mai ales, la  Centrul de Echitație ,,Decebal”, care are și două școli: una de echitație și alta de dresaj.  Mai mult ca sigur, nu ați văzut tot ce se putea vedea aici:  un relief variat de deal, șes, luncă,  case noi și vechi ( unele cu arhitectură deosebită), cu grădini și livezi, lacuri de acumulare, biserici și zone naturale protejate: Parcul Dendrologic și Lacul Lilieci.

 Parcul Dendrologic a fost realizat într-o perioadă lungă  de timp, începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea odată cu căsătoria Lucicăi Cantacuzino cu Prințul Shomburg-Waldemburg. În prezent, parcul  se întinde pe o suprafață de 49 ha și are 130 de specii de arbori și arbuști și cea mai mare colecție de trandafiri din România ( 280 de soiuri), dintre care un soi a fost creat, aici: este vorba de trandafirul care-și schimbă culoarea de la galben ( bobocul), la roșu ( floarea). În parc, se află Castelul Roșu ( aici au fost filmate câteva secvențe din filmul ,,Dumbrava minunată”), cunoscut cu numele de Conacul  Cantacuzino - Pascanu, care a fost construit din cărămidă roșie, între anii 1864 și 1866,  de către familiile de boieri Grigore Cantacuzino și  Costache Pascanu, în stilul eclectic al Europei Occidentale din acele vremuri.

Casa-Muzeu ,,Grigore Tăbăcaru”
 ( 1851)

 Lacul Lilieci este o altă zonă naturală protejată, care se întinde pe o lungime de 5 Km, fiind un habitat natural pentru cele 159 de specii de păsări, printre care și rața cu moț roșu care nu trăiește în România decît în această zonă. Probabil, copiii sau nepoții dumneavoastră au văzut aceste zone naturale protejate, pentru că  în Săptămâna ,,Școala altfel”, învățătorii,profesorii de geografie și de biologie  organizează, aici, excursii. 

 Nu puteți părăsi comuna fără a vă închina măcar la una dintre bisericile comunei: la Biserica ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena”, ridicată în anul 1851, Biserica ,,Sfinții Voievozi”, ridicată în anul 1756, în curtea căreia se află ruinele fostei biserici din ,,Livada Curții”, datată între secolele al XV-lea  și al XVI-lea și, bineînșeles,  trebuie să vizitați Casa Memorială ,,Grigore Tăbăcaru”. Grigore Tăbăcaru  era fiul preotului din comună și, după cum știm,  a fost un mare pedagog și om de cultură, a fost membru fondator al revistei ,,Ateneu” , care anul acesta și-a sărbătorit centenarul.

Gârleni, Moara de apă (1881)

Următoarea comună prin care treceți spre Buhuși este Gârleni cu o comunitate mare de ortodocși și de  catolici, ceea ce este foarte bine pentru copii și credincioși , pentru că  ele se întrec în activități culturale, educative și caritabile. Alegeți dumneavoastră la care dintre bisericile acestor  două comunități vă veți închina (în funcție de cultul dumneavoastră), dar eu vă sfătuiesc să vă opriți și la Moara de Apă construită în anul 1881, care  funcționa, când am revăzut-o, înainte de celebra pandemie  și la vechea Biserică de Lemn de la Lespezi. De  asemenea, mai sunt câteva clădiri vechi, monumente de interes local : dispensarul care este într-un conac de la sfârșitul secolului al XIX-lea și cele două școli: una în satul Lespezi construită în anul 1906 și alta în Gârleni, construită în anul 1908, ambele în stilul Spiru Haret, ușor modificat,  prin reabilitări.

 Ultimul popas pe care vi-l propun în prima zi de  plimbare la Buhuși este Racova.

Racova, Casa Memorială ,,Ion Borcea”

Dacă Gârleniul este o așezare veche care, conform  cercetărilor arheologice,  a fost locuită încă din neolitic, iar din  documentelor istorice aflăm că locuitorii comunei au fost alături de Ștefan cel Mare în bătăliile de la Orbic ( 1457), Vaslui (1475) și Războieni ( 1476), despre Racova documentele ne informează că, aici, s-au stabilit românii din Transilvania, participanți la Revoluția lui Horea, Cloșca și Crișan ( 1784), ca să scape de urgia declanșată de puterea austriacă. Urmașii lor au ridicat între anii 1820 și 1829 Biserica de Lemn ,,Sfântul Ioan.” La Racova, neapărat, trebuie să vizitați  Casa Memorială ,, Ion Borcea”, 

Hălmăcioaia, Biserica ,,Adormirea Sfintei Ana”,
 interior

reorganizată, cu o grădină bine întreținută. În această casă, Ion Borcea (1879-1936) a copilărit. El este fondatorul oceanografiei românești, membru fondator al Academiei de Științe din România și fondator al Stațiunii Zoologice Marine din Agigea.

  Nu puteți părăsi comuna, fără a face o deviere de la drum, îndreptându-vă spre Hălmăcioaia unde veți poposi la Biserica  ,,Adormirea Sfintei Ana”, construită în stil bizantin, între anii 1920 și 1923, după proiectul arhitectului  Siovani Petru cu o frumoasă catapeteasmă din brad pictată  de  Bizante Petru.

  Cred că este destul pentru o zi de plimbare, relaxare și bucurie spirituală. Mai trebuie făcut un popas la Blăgești și apoi ajungeți la Buhuși.

Pe curând,

Earnest