,,Nu există alt mijloc pentru a sfărâma lipsa de civism în acest oraș. Dacă pierdem libertatea gâștelor, pierdem, o dată cu aceasta, tot ce ne mai îndreptățea să participăm la marea republică a viitorului, ca cetățeni și cetățene nobili și luminați.”
( Magistrul Albus, personaj din ,,Gâștele din Butzow”)
( Magistrul Albus, personaj din ,,Gâștele din Butzow”)
Wilhelm Raabe (8.IX.1831, Eschershausen 15.XI.1910 Braunschweig) |
Wilhelm Raabe s-a născut în Saxonia, în localitatea Eschershausen, pe 8 septembrie 1831, unde tatăl său era funcționar judecătoresc. Școala a urmat-o în diferite localități, unde tătăl său era trimis de către autorități. A audiat la Berlin cursurile de filosofie, literatură, germanistică, egiptologie, istorie și teoria artei. Menționez că scriitorul a fost și pictor, iar fiica sa mai mare, Margarethe Raabe, este o cunoscută pictoriță germană care a fondat Asociația Artiștilor din
Wilhelm Raabe, Braunschweig |
Cele cinci nuvele pe care vi le recomand au fost scrise între anii 1860 și 1864, iar acțiunea lor se petrece în perioade diferite și în spații diferite. De exemplu, acțiunea nuvelei ,, Gâștele din Butzow” are loc în timpul Revoluției Franceze, în anul 1794, relatând revoltă a cetățenilor care erau nemulțumiți de măsura luată de către primar și consilieri, privind lăsarea gâștelor slobode, fără păzitor, pe ulițile, gangurile, piețele, fundăturile orașului, care-i deranjează pe cetățenii pașnici și cinstiți ai orașului cu murdăria supărătoare, cu sâsâitul lor, cu mâncatul paielor de la pompele de apă și cișmele. Bineînțeles, orașul s-a împărțit în două tabere: una susținea libertatea gâștelor, iar cealaltă susținea măsurile represive, prin care gâștele găsite libere prin oraș erau închise în cuști, de către Poliția Orășenească. Prezentarea acestei revolte îi determină pe unii critici să considere că autorul compară revolta din Butzow cu Revoluția Franceză, mai ales, că autorul face, pe parcursul relatării evenimentelor, referiri la aceasta. Dacă acțiunea nuvelei ,,O taină” se petrece în Franța, în vremea lui Ludovic XIV, unde șarlatanul Etienne Vinacche căuta piatra filosofală și chiar o găsise, spunând că în cuptoarele sale a reușit să producă aur, cea din ,, Galeria Neagră” se desfășoară în timpul Revoluției din Țările de Jos.
Nuvelele lui Raabe, deși evenimentele sunt povestite cu mult umor, sunt greu de citit, pentru că autorul face multe referiri la personaje mitice sau la personaje din folclorul sau din romanele literaturii germane, franceze, engleze din perioada iluministă sau din perioada sa, despre care mulți dintre noi nu am auzit, pentru că unii dintre autorii respectivi nu au fost traduși în limba română. Însă, notele de la subsol ne ajută să ne îmbogățim cultura generală.
Lectură plăcută și vă doresc ca Sărbătorile Pascale să vă aducă Lumina Divină în casele dumneavoastră, multă liniște sufletească și iubire!
Pe curând,
Earnest
3 comentarii:
Au format gasti in toate orasele
L-am și trimis mai departe !
👍
Trimiteți un comentariu