MONUMENTE RESTAURATE/REFĂCUTE (III). SUCIDAVA

,,Călătoritul te lasă fără cuvinte, iar ulterior te transformă într-un povestitor” ( Ibn Battuta (sec.XIV)

Sucidava, Bazilica, sec.VI

Pe vremea tovarășilor, se organizau croaziere pe Dunăre. Se pornea de la Cazane și timp de șapte zile sau zece zile călătoreai pe Dunăre până la Sulina, vasul acostând în principalele porturi dunărene. Dacă alegeai sejurul de zece zile, vasul acosta și în porturile bulgărești. În porturi, ghidul îți prezenta istoricul și importanța economică a acestora, după care se făcea un tur al orașului și se vizitau principalele obiective turistice. Unul dintre porturile vizitate era și Corabia, care cuprinde și localitatea Celei, antica Sucidava. Astăzi, din cele două porturi ale orașului, niciunul nu-i funcționabil: portul cerealelor a fost închis pe vremea lui Ceaușescu, iar în  portul turistic, recent amenajat, nu pot ancora decât vase mici, pentru că Dunărea este colmatată. Nu-i nimic, vasele de croazieră acostează la bulgari ( la anticul Oescus, actualul Ghinghen), pentru că la ei se poate. Prin anul 2019, Guvernul Dăncilă aprobase un proiect al AFDJ Galați de achiziționare a unui utilaj mare cu care să fie dragată Dunărea. Nu știu dacă guvernele liberale au rezolvat această problemă. Important este că putem ajunge în ,,orașul teilor” ( nu numai Iașul se bucură de acest apelativ, ci și Corabia), pe șosele, din mai multe direcții, și să ne plimbăm prin portul amenajat ca orice port modern european.

    Orașul Corabia are multe clădiri -monumente de la sfârșitul secolului al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea, biserici, statui dar cel mai important obiectiv turistic rămâne cetatea dacică Sucidava unde ghid este Gică Șapcă, a șasea generație a revoluționarului pașoptist, Popa Șapcă. Sucidava a fost centrul administrativ al sucilor și, ca toate cetățile dacilor, a fost cucerită de Traian devenind un puternic castru. Sucidava a fost reabilitată, ca și portul turistic, cu fonduri europene. Aici, puteți vedea ruinele unei bazilici creștine ( cea mai mare din sudul țării), hypocaustum, fântâna romană- unicat, porțiune din piciorul podului ridicat de Împăratul Constantin, Muzeul Cetății

     Bazilica  a fost ridicată în secolul al VI-lea, are forma unei nave, cu altarul orientat spre răsărit. În partea de la intrare, au fost descoperite urmele unui postament patrulater, din zidărie, deasupra căruia se înălța un amvon din lemn. În interior, s-au identificat trei morminte, și alte trei la exteriorul bisericii, precum și diferite artefacte creștine: opaițe cu toartă cruciformă, cruciulițe din bronz, un tipar de turnat cruciulițe, resturi de amfore cu simboluri și inscripții creștine. Pe o amforă, era scris numele  preotului Lukonochos, fiul lui Lycatios.

 

Sucidava,
 Fântâna secretă, sec. II

  Fântâna secretă, construită în vremea lui Marcus Antonius, își are izvorul, în afara zidurilor cetății. Romanii au construit-o, ca sursă de apă neștiută de dușmani, necesară în perioada vreunui asediu. Din cetate, un tunel oblic de 25 de metri duce la izvor, în adâncul pământului la 18 metri. Tunelul este făcut din cărămidă romană, foarte bine păstrată.

    Podul Împăratului Constantin, care lega Oescus de Sucidava, a fost construit în anul 328 de către arhitectul roman Theophilus Patricius. Avea o lungime 1.137 m. peste albia Dunării, iar lățimea era de 5,70, ridicându-se la 10 metri deasupra apelor fluviului. Construcția avea piloni din piatră și mortar, cu pod de lemn în arc și suprastructură de lemn, fixată cu scoabe din cupru, Podul avea două pile culee, câte una la fiecare capăt, care jucau și rolul de portal. Este considerat cel mai lung pod, peste o apă, din Europa, din Antichitate.

     Hypocaustum datează din sec. V. Are zidurile din piatră și cărămidă legate cu mortar și este de formă dreptunghiulară. Pe sub podeaua clădirii se află pilae-le, construite din cărămizi suprapuse, iar în partea de sud-vest se află un praefurnium, unde se făcea focul pentru încălzirea aerului de sub podea, care era uniformizat cu ajutorul pilae-lor. Din hypocaustum porneau spre alte clădiri, tuburi din ceramică îngropate în pereții locuințelor, prin care circula aer cald.

     Așadar, dacă tot guvernanții ne promit  dispariția virusului, în iunie-iulie ( ca și cum acesta poate fi controlat de Câțu), vă propun să vă petreceți un sfârșit de săptămână la Corabia. Vă plimbați prin cetate, pe faleză, puteți face plajă, sunt mai multe hoteluri, dintre care două de la sfârșitul secolului al XIX-lea, vizitați Muzeul de Arheologie și Etnografie aflat într-o frumoasă clădire din anul 1900, vă puteți reculege în cea mai mare biserică din județ și a doua din Oltenia, Biserica ,,Sfânta Treime” sau în Biserica ,,Sfântul Nicolae”, unde a slujit Popa Șapcă. De asemenea, puteți trece Dunărea cu șalupa la Ghinghen, să vedeți ruinele  așezării romane Oescus , pe unde au trecut trupele românești, la 1877, spre Plevna. În Corabia, veți vedea și busturile lui Cuza, Papa Șapcă și Monumentul Independenței, inaugurat în anul 1922, operă a sculptorului Ion Iordănescu, cel care a realizat Grupul Statuar al Voievozilor, din Iași. Ce amintiri veți cumpăra de la Corabia? Un vas de ceramică, replică a celebrei culturi neolitice Vădastra (5000-5500 î.e.n), realizat de olarul Ionel Cococi.

    Pe curând,

    Earnest

IAȘUL STUDENȚIEI MELE (XVII). ZLATAUST

Biserica Zlataust (1638)

    ,,Nu este colț din vechiul Iași care să nu evoce vreun eveniment memorabil, vreun personaj, vreo operă, vreo dramă-sau să nu fi stimulat în vreun fel mitologii locale, de unde constatarea, reformulată de G.Topârceanu, că aici ,, fiecare piatră vorbește de trecut”. ( Constantin Ceopraga)

 

     Spre marea mea rușine, recunosc că, în vremea studenției,  nu am fost pe strada Zlataust, deși, atunci, într-o sesiune studențească  am citit  ,,Fata din Zlataust” . Obișnuiam ca, în noaptea de dinaintea examenelor, să citesc fragmente din cărțile mele preferate, basme, povești;  am citit, în acele sesiuni,, pentru prima dată doar două: ,,Fata din Zlataust” de Ionel Teodoreanu și ,,Peter Pan” de Barrie. În Zlataust ( cum numesc eu zona cuprinsă între strada Grigore Ghica, la nord, strada Otilia Cazimir, la sud, strada Zmeu, la est și strada Elena Doamnă, la vest) am fost la un an de la terminarea facultății. Voiam să văd cireșii, zarzărul din grădina Teodorenilor și felinarul de la poartă, Biserica ,,Sfântul Ioan-Zlataust”, să mă plimb pe ,,ulițele” zonei, prin Grădina Publică ,,Grigore Ghica” ( mergeam adesea, în studenție, pe strada Elena Doamnă dar nu știu de ce, nu am intrat niciodată pe ulițele, de dincolo de această lungă stradă). Bineînțeles, că nu mai erau nici cireșii, nici zarzărul, nici felinarul, ci doar casele Teodorenilor, lăsate în părăsire, având gard comun cu Biserica   ,,Sfântul Ioan-Zlataust”.  În anul 2005, cu mult regret am aflat că Ioan Onisei, Secretar de Stat în Ministerul 

Casa Memorială ,,Otilia Cazimir” ( 1860)

Culturii și Cultelor, a scos aceste clădiri de pe Lista Patrimoniului Național, iar, în anul 2009, au fost demolate, pentru a ,,încuraja pe investitorii locali”, ca să construiască blocuri. Pentru mulți contemporani, casele unde au locuit și au creat marii noștri oameni de cultură sunt doar niște construcții vechi și atât. Casele Teodorenilor le găsim descrise în ,, Casa bunicilor”, ,,Ulița copilăriei”, ,,Fata din Zlataust”,  ,,Întoarcerea în timp”, chiar și în  ,,La Medeleni”. Înțeleg că noua ,,revoluție culturală” înseamnă ștergerea trecutului cultural și istoric. În Zlataust, se afla și Grădina  Publică ,,Grigore Ghica”, pe locul unde era altădată Piața Beilicului. Aici, înainte de a se împlinii 100 de ani de când „au ţăet pe Măria Sa Grigore Ghica Voievod, cu vicleşug, în casele de beilic, la văleatul 1777 octombrie 1, duminică spre luni”, din inițiativa lui Vasile Pogor, s-au ridicat un cenotaf de marmură, în memoria domnitorului, care s-a opus cedării  Bucovinei de turci către austrieci şi o coloană din marmură cu bustul eroului, opera sculptorului Karl Storck, iar  Piața Beilicului a devenit Grădină Publică „Ghica Vodă”. Cenotaful și bustul domnitorului au ajuns să fie locul predilect pentru manifestări naţionale sau întruniri politice. Mai mult, aici, elevii şi studenţii, mulţi dintre iubitorii lui Cicero sau Demostene, ţineau discursuri, adesea înflăcărate, la adresa guvernanţilor sau adversarilor politici. Actualmente, bustul domnitorului, restaurat, se află la Muzeul de Ară din Iași și a fost înlocuit cu unul realizat, în anul 1975, de sculptorița Lucreția Dumitrașcu Filoreanu, iar  Grădină Publică „Ghica Vodă” este pe cale de dispariție, fiind pusă la dispoziția  investitorilor. Dacă se va ridica acolo  construcția Operei din Iași, parcul va rămâne și va fi îngrijit. Dacă se vor construi blocuri, nu cred că va mai rămâne ceva din una dintre mândriile naționale ale Iașului.

  De la Biserica  ,,Sfântul Ioan-Zlataust” ( Zlataust-Gură de Aur) vine denumirea zonei. Biserica este ctitoria domnitorului Gheorghe Duca, care a ridicat-o, în anul 1638, într-o singură lună, pe locul unei biserici de lemn, ctitoria lui Ștefan Tomșa al III-lea ( descrierea acesteia și altor ctitorii ale familiei domnitorului în Iași o voi face, în altă postare). În curtea bisericii, se află mormântul cântărețului și cobzarului Barbu Lăutaru (1780-1860), cel care a cântat, în anul 1847, alături de Liszt, când compozitorul a fost la Iași.

   În acea zi de vară, am vizitat și Casa Memorială a Otiliei Cazimir ( 1894-1967), construcție datând din anul 1860, cu grădinița de flori , cu cele două camere amenajate cu mult bun gust, unde auzeai, dintr-un  difuzor, vocea poetei. Eu fac parte din generația care a cunoscut-o pe poetă. În clasa a III-a, la ora de Lectură ( pe vremea mea se mai făcea această disciplină), doamna noastră învățătoare, Alexandrina Munteanu ( Dumnezeu s-o odihnească în pace !), a invitat-o la noi în clasă. Ea ne-a povestit și ne-a citit din poeziile sale: ,,Țara mea”, ,,Trei rățuște”, ,,Moș Andrușcă” și altele.  La centenarul nașterii poetei. în fața casei a fost pus bustul acesteia realizat din bronz de cunoscutul sculptor ieșean, Dan Covătaru.

     Vizita mea în Zlataust s-a încheiat cu imaginea Casei Burchi-Zmeu, unde se afla Institutul de Surdo- Muți. Casa vornicului Ilie  Burchi, poreclit Zmeu, a fost construită undeva între ani 1800 și 1832. N.A. Bogdan, autor al unei monografii a orașului Iași, scrie în cartea sa, că în anul 1827 a izbucnit un incendiu, în casele Burchi, care a  distrus o treime din oraş, printre care Curtea Domnească cu toată arhiva Visteriei şi Divanului. Într-o Notiţă istorică aflăm că totul a pornit „de la focul ce s-a aprins de la Ilie Burchi Zmău, unde se pregătea vutce ( votcă) şi şerbeturi pentru a doua zi, fiind Sf. Ilie”. Astfel, clădirea actuală a fost  refăcută, după acest an. Actualmente, în clădirea reabilitată cu fonduri europene ( 19 milioane de lei), din anul 2016, a fost  reamenajat Muzeul Municipal Iași, pe care încă nu am reușit să-l vizitez.

    Așadar, dacă veți dori să vedeți  zona Zlataust, veți putea vizita Biserica  ,,Sfântul Ioan-Zlataust”. ceea ce a mai rămas din Grădina Publică ,,Grigore Ghica”, Casa Memorială ,, Otilia Cazimir”, veți vedea blocuri, ca peste tot, case, care amintesc de timpuri mai vechi sau mai noi și Clădirea  ,,Nicolae Leon” ( fostul rector al Universității, în perioada Marii Uniri), unde a fost sediul   Fundației Academice ,,Petre Andrei” și unde se află, din decembrie 2019, un corp al Universității de Medicină și Farmacie ,, Grigore T. Popa”.

   Pe curând,

   Earnest

BIBLIA (VII). DESPRE POST

 ,,Când cineva îți va zice: „Eu am ținut tot postul”, răspunde-i: Eu aveam un dușman și m-am împăcat cu el, obișnuiam să bârfesc și m-am oprit, suduiam, și m-am lăsat.” 

                                                                                                                      (Sfântul Ioan Gură de Aur)

                                                                                                                           

     Suntem în  plin Post al Paștilor. La mine este un defect profesional, nu numai o curiozitate, ca să știu când s-a hotărât ținerea posturilor ( mă refer la cele patru posturi ale Bisericii Ortodoxe) și care este originea cuvântului post. Am căutat în dicționare, în istorii ale creștinismului și am găsit puține informații.

Astfel, despre Postul Paștilor, singurele informații pe care le-am găsit țin de durata, respectiv, despre restricții dar nu am aflat cine și când s-a stabilit  acesta.  În anul 325, la Sinodul de la Niceea s-a hotărât ca Postul Paștilor să țină șapte săptămâni, în Biserica Răsăriteană, iar la Sinodul de la Laodicea, din anul 363 și,  respectiv, la Sinodul de la Trulan, din anul 692, s-au stabilit restricțiile pe durata acestuia. Cele dintâi mențiuni despre practicarea postului Crăciunului le avem din secolele IV-V, de la Sfântul Augustin și de Episcopul Leon cel Mare al Romei. Primele atestări ale Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel sunt consemnate în ,,Constituțiile Apostolice”, din secolul al IV-lea. În ceea ce privește Postul Sfintei Marii se presupune că acesta s-a stabilit, în secolul al V-lea, odată cu dezvoltarea cultului Maicii Domnului.

    Referitor la originea și semnificația cuvântului ,,post”, acesta este de origine slavă și se traduce prin ,,abținere”. În ,,Dicționarul Biblic”, am găsit termenul din limba ebraică și cel din limba greacă. În Vechiul Testament, pentru post este cuvântul ebraic ,,som” și expresia ,,inna napso”, care se traduce ,, a face sufletul să sufere”, folosită, când se fac referiri la post. În Noul Testament, se folosesc cuvintele grecești ,,nestes” și ,,sitos”, adică ,, fără mâncare”. 

     Care este semnificația postului, astăzi, pentru creștini dar și pentru credincioșii din alte religii o știm, ea nu diferă de la o religie la altă, ci diferența constă în durata acestuia și modul în care se ține. De exemplu, budiștii tibetani sunt cei mai consecvenți în ținerea așa-zisului ,,post negru”, pe o perioadă foarte îndelungată de timp.

     Titlul postării este despre postul în Biblie, iar eu am făcut o introducere mare și propun specialiștilor, preoți sau profesori de religie, care vor citi cele scrise de mine, să  ne informeze, dacă au mai multe date, despre când și unde s-au hotărât ținerea posturilor creștine.

      În Vechiul Testament,  se spune despre postul din Ziua Ispășirii, pe care evreii îl țin și în zilele noastre. Se ținea în luna a șaptea , în a zecea zi. Astăzi, se ține în cele zece zile ale pocăinței, care încep cu Roș Hașana- Anul Nou ebraic, perioada dedicată exercițiilor spirituale, penitenței, rugăciunii pentru pregătirea celei mai solemne zi ,Yom Kippur -Ziua Ispășirii. În Vechiul Testament, ni se spune că în Ziua Ispășirii, Marele Preot, făcea ispășire pentru sine și pentru preoți, sacrificând un vițel, pentru popor, sacrificând un țap. Cu  sângele celor două animale, se stropeau tronul îndurării și pământul din fața chivotului. După cele două jertfe, se aducea un alt țap, ,,țapul ispășitor”, pe capul căruia Marele Preot ținea mâna și mărturisea păcatele lui Israel, după care țapul era alungat în deșert, să ducă cu el păcatele  Israelului. În Deuteronom 9, 9-10, Moise însuşi ne relatează cum s-a suit pe munte şi a stat 40 de zile şi 40 de nopţi, fără să mănânce pâine şi fără să bea apă, după care a primit de la Dumnezeu cele două table ale Legii, „Tablele Legământului“. De asemenea, în Vechiul Testament se mai spune despre posturi ocazionale, individuale sau colective,  moduri de a exprima durerea sufletească, modalități prin care oamenii se smereau, având ca scop obținerea ajutorului Domnului sau o pedeapsă pe care omul și-o aplica ( ,,să facă sufletul să sufere”), pentru fărădelegile săvârșite. Însă, fără o purtare corectă, postul era zadarnic ( Is.58:5, Ier.14:11; Zah.7)

      În Noul Testament, se vorbește despre singurul post anual al evreilor din Ziua Ispășirii, despre postul unor farisei din zilele de luni și joi sau despre postul des pe care-l ținea Ana. Singura ocazie când ni se spune despre postul lui Iisus este acel de patru săptămâni, pe care Acesta  l-a ținut, în deșert, pentru pregătirea Sa în vederea misiunii pe care urma s-o săvârșească,  fiind mereu ispitit de diavol. Iisus i-a învățat pe ucenicii Săi să postească pentru Dumnezeu, nu pentru ei ( Mat. 6:16-18). Când a fost întrebat de ce nu postesc și ucenicii lui, El a răspuns că nu este necesar ca ei să postească, atâta vreme, când EL, ,,Mirele este cu ei”. Mai târziu, vor posti și ucenicii. În Faptele, liderii Bisericii au postit, când au ales misionarii și prezbiterii. Sfântul Pavel ne relatează că a postit de două ori, voluntar, ca autodisciplinare ,,nesteia”, prin abstinență de mâncare, menționând și foamea involuntară ,,limos”.

        Doresc tuturor celor care țin post, s-o facă în liniște, cu bucurie și smerenie, să se abțină de la răutăți, să facă fapte bune, pentru că degeaba se abțin de la mâncare, dacă-i macină invidia, egoismul și ura.

      Pe curând,

      Earnest

 

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (LXXIV). VICTOR ION POPA, SFÂRLEAZĂ CU FOFEAZĂ

Victor Ion Popa 
 1895, Bârlad-1946 București  

,, Mândruță cel tânăr știa că zborul nu-i numai o plutire, ci și împlinirea plutirii așa cum o vrei tu, întocmai, stăpânind nu numai o dreaptă ținere de aripi, ci și vântul care te umflă de dedesubt. Să pleci de unde vrei, să umbli unde vrei și  să cobori unde unde vrei, iată zborul.”

( Victor Ion Popa, Sfârlează cu fofează)

      Recomand această carte tuturor copiilor, cu rugămintea ca bibliotecarii din școli și nu numai ei, să o recomande copiilor, care mai trec pragul bibliotecilor.

      Puțini știu că scriitorul Victor Ion Popa , absolvent de drept, care nu a profesat niciodată în domeniul juridic( el a fost actor la Teatrul Național din Iași,                                          pictor-scenograf, regizor,  director de teatru la Cernăuți și la București, la un 

teatru muncitoresc) a fost un mare pasionat de aviație. Ca licean, împreună cu colegii săi construia aeromodele, reușind să realizeze un planor. A organizat conferințe și mitinguri aviatice, ca un înfocat propagandist și animator al aviației românești.

    Sfârlează cu fofează este avionul, la care visa să-l construiască, un copil, Toader Mândruță, dintr-un sat din Viltotești, un sătuc ,,cocoțat pe spinarea Huidiumului”, din ținuturile Bârladului.

        De ce recomand această carte, care nu este ușor de citit pentru generația aceasta, pentru că are multe fragmente descriptive (sunt descrise frumusețea anotimpurilor, gândurile, visele și  visurile lui Toader) și care  are un final trist? Pentru că poate constitui un imbold, pentru toți copiii, care visează să facă ceva și care pot să-și îndeplinească visul, numai prin tenacitate, trecând peste orice obstacol.

     Pe curând,

     Earnest 

P.S. 

Începând din 1967, cu ocazia aniversării scriitorului Hans Christian Andersen, la 2 aprilie, este celebrată Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii, cu scopul de a insufla plăcerea de a citi şi pentru îndreptarea atenţiei către cărţile pentru copii, 

 

INTELIGENȚA NU ESTE LA GUVERN

 ,,Să nu te cerţi cu oamenii mai mult decât cu tine însuţi”.

( Lucian Blaga)

  Unul dintre puținele adevăruri spuse de infantilul, plin de ură, Cîțu, a fost ,, Inteligența nu este la Guvern”. Zicerea Premierului a confirmat vechea zicală ,,Gura prostului adevăr grăiește”. Din fericire/ nefericire ( depinde din ce punct de vedere analizezi) mai sunt în Guvern persoane, care spun adevărul. De pildă, ieri, un secretar de stat de la Ministerul Sănătății a postat pe rețeaua lui de comunicarea concluzia sa, referitoare la măsurile luate de minister împotriva răspândirii perfidului virus SARS-COV2, scriind că acestea sunt foarte bune pentru că deranjează atâta lume. Corect! Experiența recentă confirmă această afirmație: poporul a fost deranjat și a protestat, când Guvernul PSD a mărit salariile, pensiile, a luat măsuri pentru creșterea economiei, a îndeplinit cu succes sarcinile pe perioada deținerii președinției rotative la Consiliul U.E. De asemenea, și Parlamentul a fost nemulțumit pentru că Guvernul își făcea treaba și a reușit să-l înlăture, instaurând altul pus pe căpătuială, în plină pandemie. ,,Curat murdar” ar spune cu mare înțelepciune Pristanda!

     Dramatic pentru această țară este că i s-a furat inteligența românașilor, care nu mai sunt o națiune, ci un popor debusolat, ușor de manipulat.

   Duminică, au ieșit în stradă mii de oameni ca să protesteze, nu împotriva nerespectării unor legi referitoare la pensii și salarii, ci împotriva măștii, care, chipurile, îngrădește drepturile și libertățile cetățenești. Românașii și-au pierdut drepturile, pentru că poartă mască; dar nu numai ei, ci toți cetățenii europeni, care, ca la un semnal, au ieșit buluc în stradă să se îmbrățișeze, să se sărute în numele dreptului lor la  la Covid și la Moarte.

     Primarul Sectorului 6 al Capitalei ne spunea, ieri,  că oamenii au obosit și nu mai suportă restricțiile. Eu nu înțeleg cum pot oamenii să obosească, pentru că nu mai pierd nopțile prin cluburi, restaurante, cârciumi. Eu știu că  noaptea trebuie să ne odihnim, ca să putem să muncim, a doua zi. Probabil, cititorii mei onești vor zice că sunt comunist, pentru că, în ultimii ani ai regimului său, Nicolae Ceaușescu, din spirit de economie, nu din cauza vreunei pandemii, a hotărât închiderea, la ora 24, a restaurantelor, barurilor și discotecilor. Apropo de acele vremuri: am auzit pe unii, zicând  că, pe vremea tovarășilor, interpreții de muzică ușoară și populară nu aveau voie să danseze, în timp ce cântau la emisiunile TV.  Bineînțeles, că nu se zbenguiau pe versurile lui Eminescu, Blaga, Minulescu, nici pe doine, pe  cântecele Lie, ciocârlie, Mărioara de la Gorj, Mă dusei să trec la Olt dar balerinii își făceau treaba, în fundal, pe coregrafia lui Cornel Patrichi. Eu nu-mi amintesc, să-i fi văzut zbenguindu-se pe Celentano,  Adamo, Tom Jones, Sinatra, pentru că ei cântau cu adevărat.

     În fiecare zi, aud câte o ,,dumă” venită din parte oamenilor cu carte care, fie ne iau de proști, fie nu știu și ne aruncă o ,, bombă” intelectuală ca să ne arate cât de bine sunt informați. Astfel, un istoric, despre care nu am auzit până acum,  a zis că TVR 1 vrea să reintroducă naționalismul ceaușist prin difuzarea filmelor istorice românești. Eu îi pun istoricului, următoarele întrebări, ca să mă lămurească, pentru că sunt cu mintea mai înceată. Măi, omule, ești nebun? Ce înțelegi ,,niatale”, prin naționalism ceaușist? Popularizarea istoriei prin arte ( literatură, cinematografie, teatru, pictură, sculptură, muzică) sau prin învățarea Istoriei României, câte două ore pe săptămână, pe parcursul a trei ani de școală (în  clasele a VIII-a, a IX-a și a X-a) plus o oră pe săptămână în clasa a XII- a? TVR 1 are voie să transmită filme istorice ale altor popoare, fără să fie criticat de naționalism planetar? Îmi spui și mie, ce fel de naționalism este cel al Angliei, țară unde se fac filme despre Arthur, Robin Hood, Cavalerii Templieri, despre Dinastia Tudor sau despre reginele Elisabeta I, Victoria, Elisabeta II? Sau cum se numește naționalismul din S.U.A., unde se realizează filme despre Războiul de Independență, Războiul Civil, despre cele două Războaie Mondiale, în care americanii sunt bravi eroi sau cum se numește naționalismul Italiei, Franței, Poloniei și al altor țări? Poate  ei nu sunt naționaliști! Poate ei au  au voie, iar noi nu! Noi nu trebuie să știm cine suntem și încotro vom merge? Noi existăm de astăzi, fără trecut, fără valori la care să ne raportăm, fără religie, fără mamă și tată, fără gen, fiind niște dobitoci în devenire?

    Nu pot să închei, fără a menționa ,,duma” lui Cazanciuc,  Ministrul  Justiției, în Guvernul Ponta. Acesta, revoltat pe drept de Legea desființării S.I.I.J., a ministrului minune, avocatul Stelian Ion, spunea, într-o emisiune la o televiziune, că nu mai suntem în anii 50, pe vremea lui Stalin și Troțki. Care Troțki, în anii 50 ai secolului trecut?  Troțki a murit în anul 1940 și nu a avut nimic de a face cu stalinismul. El a fost exilat de către Stalin, din anul 1926, și a stat prin Mongolia, Turcia, Franța, Norvegia, Mexic, unde a fost asasinat, la Mexico City, probabil, din ordinul lui Stalin. Troțkismul a devenit un tip de acuzare pentru cei care se opuneau politicii lui Stalin.

       Străbunica mea, învățătoare, m-a învățat un lucru: atunci când nu știi sigur ceva, să taci, să te duci acasă sau la bibliotecă  și să te informezi din cărți, pentru că omul cât trăiește, învață. Tot ea mi-a spus că oricât de mult am învăța, ne dăm seama că știm din ce în ce mai puțin. Aceasta este inteligența: să recunoști că mai ai de învățat. Și acum, revenind la zicerile lui Cîțu, că inteligența nu este la Guvern, trag următoarea concluzie: noi care știm foarte puțin, i-am ales pe semenii noștri care știu la fel de puțin, numai că ei, fuduli, nu recunosc această realitate, deci inteligența nu este la Guvern. Atunci, unde este inteligența?

    Pe curând,

    Earnest

SFINȚI IERARHI ERUDIȚI ROMÂNI (VI). MITROPOLITUL MOLDOVEI IACOB PUTNEANUL ( 1719-1778)

 ,,Învățătura este asemenea cu florile cele mirositoare. Iar cel neînvățat este asemenea copacului celui uscat.”

                                                                                                                       ( Sfântul Iacob Putneanul)

     Iacob Putneanul a fost născut  pe 20 ianuarie 1719, la Rădăuți și a murit la Putna, pe 15 mai 1778, fiind canonizat, pe 14 mai 2017. A fost Episcop de Rădăuți, între anii 1745 și 1750 și Mitropolit al Moldovei, între anii 1750 și 1760.

     † Teoctist l-a numit ,, Făclier al ortodoxiei româneşti, al năzuinţelor de unitate naţională şi de afirmare a culturii române”, pentru că a dus o  luptă susţinută împotriva exploatării turco-fanariote , a tendinţelor de grecizare a bisericilor moldoveneşti, contribuind totodată la dezvoltarea culturii și învățământului românesc.

   În anul 1752, a întrunit  Sinodul la  Iaşi, prin care nu li se permitea străinilor să acceadă la scaunele episcopale sau la scaunul Mitropoliei Moldovei. Din această hotărâre, aflăm că, la jumătatea secolului al XVIII-lea, oştile ruseşti au intrat în Moldova şi Mitropolitul Antonie , mentorul Mitropolitului Iacob Putneanul, a fost luat cu forţa. În locul său a fost ales grecul Nichifor, care a fost călugărit la Mănăstirea Neamţ. Aceasta a fost cauza, care l-a determinat să convoace sinodul . De asemenea, cu acest prilej, s-a 

Mănăstirea Putna
Mormântul Sfântului Iacob Putneanul

 pronunțat împotriva grecizării cancelariei domnești și a bisericii. 

   A fost  apărătorul celor nevoiași, reușind să înlăture câteva impozite: văcăritul ( pentru fiecare cap de vită), pogonoritul ( pentru fiecare pogon cultivat cu viță-de-vie, porumb, tutun) și  vădrăritul ( pentru fiecare vadră de vin). Cel mai apăsător impozit era văcăritul, care a avut consecințe grave: scăderea șeptelului și a natalității. Acest impozit a fost de mai multe ori înlăturat de ierarhi, prin blesteme, dar domnitorii au impus acestora înlăturarea blestemului ( primul blestem a fost pronunțat, în anul 1698). Mitropolitul Iacob a obținut, în anul 1756, de la Patriarhul de Constantinopol o carte de afurisenie împotriva acelora care vor pune din nou acest impozit. Domnitorul Teodor Callimachi i-a cerut ridicarea blestemului dar el a preferat să plece din Scaunul Mitropoliei, în anul 1760, ca să nu ridice blestemul, retrăgându-se la Mănăstirea Putna. 

Bucvar, 1775

   Printr-o plângere adresată hanilor tătari din Buceag și Nohai, a reușit să oprească atacurile prădătoare ale tătarilor asupra Moldovei. 

 În anul 1755, l-a determinat pe domnitorul Matei Ghica să dea o lege, care să reglementeze tranzacțiile,  cu consemnarea în scris și în fața a trei martori, pentru a nu mai fi nevoie de jurăminte și cărți de blestem.

    În anul 1757, l-a convins pe domnitorul  Constantin Racoviță să facă un spital public, la Biserica Sfântul Spiridon din Iași. Aici, erau doctori și puteau să vină oamenii săraci să se trateze. Pentru a întreține spitalul, a transformat Biserica Sfântul Spiridon în mănăstire și a îndatorat‑o să se îngrijească de spital.

  Cele mai importante activități ale sale au fost cele culturale și educative, pe care le-a desfășurat în calitatea sa de episcop, mitropolit și călugăr. După Mitropolitul Dosoftei, a încetinit activitatea de a tipări cărți în limba română. De aceea,  a căutat și a  găsit traducători pricepuți la limba greacă, pe Evloghie Dascălul și la limba slavonă, pe arhimandritul Vartolomei Mazereanu, și le‑a creat condiții pentru a traduce cărți de slujbă și de învățătură. În primul rând, a tipărit numeroase cărți necesare pentru buna rânduială a slujbelor. Acestea au fost traduse în limba română, pentru ca preoții să slujească în limba înțeleasă de popor și pentru ca ,, oamenii să trăiască prezența lui Hristos în sfintele slujbe”. Astfel, au fost tipărite 15 cărți, în mai multe exemplare, printre care : la Rădăuți: Liturghierul slavo‑român, tradus din nou, în anul 1745, iar la Iași: Adunare de rugăciuni (1751), Synopsis, adică Adunarea celor șapte taine și a celor șapte laude ale Sfintei Biserici și canoane din Sfânta Pravilă ce sunt trebuincioase la taina duhovniciei (1751), Târnosania (1752), Adunare de multe învățături pentru preoți (1753) Evhologhion adică Molitvenic (1754), Penticostar (1754), Antologhion (1755), Carte de duhovnicie (1755), Alfavita (1755) Apostol (1756), Psaltirea (1757), Liturghier (1759), Despre lemnul Sfintei Cruci (1759), Antologhion (1760). De asemenea, la îndemnul lui, s‑au tradus, deși fără a fi reușit să le publice, 6 dintre cele 12 volume ale Vieților sfinților, pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie, martie, aprilie și mai și alte cărți, care au rămas în manuscris, datorită retragerii sale la Putna. Pentru a împlini nevoia de cărți după care să învețe copiii,  a tipărit, în 1755, primul abecedar din Moldova, Bucvarul. În prefața acestuia, scria: „Cum dar vei nădăjdui de bine unde nu este hrană bună copiilor? Iar de hrană ca aceea în țara aceasta, cine nu vede câtă lipsă este?”

  Prin hrisovul domnesc al lui Teodor Callimachi din 25 iunie 1759, a înființat prima școală rurală din Moldova, pentru copiii satului Putna.  Călugării de la mănăstire  îi învățau pe copii carte și aveau obligația de a întreține școala A înființat Școala Duhovnicească de la Rădăuți și alte școli pe lângă mănăstiri. 

 La Mănăstirea Putna, găsind o mare dezordine în documente, în anul 1764, i-a încredințat lui Vartolomei Mazereanu să organizeze arhiva. Acesta a alcătuit  Catastiful de 125 de file (250 de pagini), în care au fost înregistrate 544 de documente. De asemenea, după ce a  reabilitat mănăstirea și i-a adăugat clădiri noi, el împreună cu Vartolomei Măzăreanu („îndireptătoriu scoalelor domnești, episcopești și monastirești ale Moldaviei”) a înființat  Școală Superioară de Teologie pentru pregătirea clerului din Moldova și Academia Duhovnicească, după modelul Academiei Duhovnicești a Mitropolitului Petru Movilă de la Kiev. Modul de funcționare și de organizare a acesteia  îl cunoscuseră Măzăreanu și confratele său Calistru, ieromonahul Putnei, în anul 1757, cu prilejul unei călătorii la Pecerskaia Lavra ( conform informațiilor pe care Vartolomei i le transmitea, într-o scrisoare din anul 1774 unui ucenic de al său). Despre școlile de la Mănăstirea Putna, de la Ștefan cel Mare până în prezent, voi scrie cu altă ocazie.

   De asemenea, el s-a îngrijit și de soarta vlădicilor și ierarhilor români din Transilvania, care treceau printr-o perioadă grea datorată persecuțiilor regimului habsburgic, trimițându-le cărți, bani și preoți pregătiți în școlile din Moldova.

   Sfântul Ierarh Iacob Putneanul rămâne, alături de mitropoliții Roșca, Varlaam și Dosoftei, unul dintre cei mai erudiți mitropoliți ai Moldovei medievale.

   Pe curând,

   Earnest

DUMINICA ORTODOXIEI

 „«Lumina corpului este ochiul tău. Când ochiul tău este limpede, și întreg corpul tău este luminat; dar când este vătămat, și corpul tău este întunecat. Vezi așadar dacă nu cumva lumina din tine este întuneric. Prin urmare, dacă întreg corpul tău este luminat, fără nicio parte întunecată, atunci va fi luminos pe de-a'ntregul, ca atunci când candela te luminează cu strălucirea ei.»” (Luca, 11, 34-36)

   Duminica Ortodoxiei (denumită și Duminica Triumfului Dreptei Credințe) este sărbătoarea  proprie  Bisericii Ortodoxe și  Bisericii Greco-Catolice, având loc cu șase săptămâni înainte de Duminica Paștilor, fiind a cincea duminică din Triod, când sunt comemorați de către Biserica Ortodoxă Română și Martirii Prigoanei Comuniste. Este prima duminică din Postul Mare. Duminica Ortodoxiei celebrează victoria dreptei credințe asupra iconoclasmului, adică restabilirea venerării icoanelor în Biserică. Această sărbătoare a fost instituită în anul 843. Iconoclasmul (interzicerea venerării icoanelor lui Hristos, ale Fecioarei Maria și ale sfinților) este considerată erezie de către Biserică. A refuza icoana, reprezintă, pentru teologia de rit bizantin, refuzul Întrupării lui Dumnezeu făcut om. Disputele iconoclaste au fost, în Ortodoxie, ocazia dezvoltării unei veritabile teologii a imaginii. Aceasta se sprijină pe declarația Sfântului Pavel: „El (Hristos) este icoana Dumnezeului nevăzut, născut înainte de orice făptură” (Coloseni,1,15). Sfințenia constă în restaurarea imaginii lui Dumnezeu în noi, așa cum era la început, înainte să fi fost alterată de Cădere. 

   Am simțit nevoia să fac această precizare, pentru cei care nu au altă grijă decât să ironizeze pe cei care se închină la icoane sau să ia în derâdere  ritualul închinării la icoane.

    Creștinismul, în spațiul românesc, s-a răspândit dinspre est spre vest, dinspre sud spre nord, primele episcopii din spațiul nostru, fiind subordonate Patriarhiei de la Constantinopol. Încă de la începuturile sale, s-a dorit de către Roma ca românii creștini să fie sub autoritatea papei, misionarii papistași, ducând aici , mai ales după Marea Schismă din anul 1054, o intensă activitate de convingere a credincioșilor, pe de o parte, a conducătorilor locali, pe de altă parte. Dobrogea a fost spațiul de pe teritoriul țării noastre unde au fost înființate primele episcopii. De exemplu, în Constanța au fost descoperite, până în prezent, ruinele a șapte bazilici, din care două sunt considerate a fi sedii episcopale. 

Tomis, pictură sec IV
  Bazilica Episcopală

Tomis
Bazilica Episcopală, sec IV

   Astăzi, voi prezenta una dintre acestea, care se află în pericol de degradare. Este vorba de Bazilica Episcopală din curtea Liceului ,, Mihai Eminescu”. Aceasta se află atât sub clădirea liceului, cât și în afara ei. Valoarea acesteia constă în faptul că păstrează cea mai veche pictură creștină din Imperiul Roman de Răsărit. Pictura este realizată în roșu, verde și gălbui, în jumătatea inferioară a pereţilor, din chenare dreptunghiulare mai mari, iar în jumătatea superioară, la baza bolţii, din chenare mai mici, în care se află  crenguţe şi flori și pe pereții unei cripte, în care se odihneau trupurile neînsuflețite ale clericilor primei episcopii a Tomisului. Aceasta nu este  izolată corespunzător, aşa încât nu este ferită de variațiile de temperatură şi nici de umezeală. Cărămida, dar şi fresca sunt tot timpul ude din cauza condensului, fiind în pericol de degradare. Dar cui îi pasă?

 Pe curând,

 Earnest

P.S. La mulți ani tuturor doamnelor! Dumnezeu să le protejeze și ele să înțeleagă cât este de importantă  lumina ochilor lor!