EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (L). SIMONA POPESCU, EXUVII

Simona Popescu, 10 martie 1965, Codlea

 ,,Am citit o grămadă de cărți ca să înțeleg ce-i cu mine. Cărțile nu m-au ajutat niciodată până la capăt. Le-am pus deoparte pe cele care mi s-au deschis (...), cărțile care la mari depărtări mă descopăr cu și cum mi-aș trimite mesaje dintr-o altă viață, dintr-o altă ceață."( Simona Popescu, ,,Exuvii")

  În această lună, eseista, poeta , prozatoarea și conferențiara universitară de la Facultatea de Litere de la Universitatea București a împlinit 53 de ani. Îi doresc ,,La mulți ani"  și inspirație creativă!

  Romanul pe care vi-l recomand a fost publicat în anul 1997 și, până în prezent, a cunoscut 6 ediții la editurile Paralela 45 și Polirom, fiind tradus în limbile poloneză, maghiară și franceză. Este primul roman al autoarei și deocamdată singurul, pentru că al doilea roman, ,,Rubik" , este colectiv cu 29 de autori, la care Simona Popescu este coordonatoare.

   Romanul cuprinde un Prolog, 17 capitole, un Epilog, Cuvântul autoarei și un Dosar critic, cu punctele de vedere ale unor critici, referitoare la întreaga operă a autoarei și la romanul ,,Exuvii" . Unii o compară cu Cărturescu, însă eu nu văd nicio asemănare cu acesta, pentru că Simona Popescu este mult mai profundă și analitică ( mai degrabă o asemăn cu Ileana Vulpescu).

    În această carte, fiecare cititor se poate regăsi, măcar într-un fragment, pentru că exuviile Simonei Popescu ( exuviile sunt pieile lepădate, carcasele subțiri lăsate în urmă de fluturi când ies din pupe) sunt exuviile noastre, ale tuturor, pe care le lăsăm în urmă, pe parcursul vieții, de la copilărie la adolescență, maturitate și devenire.

   În adolescență, pesonajul descoperă și înțelege poezia, care înseamnă experiență, după cum avea să învețe de la un personaj al lui Rilke, ajunge să devină o ,, lighioană culturală" datorită dependenței de lectură, care o izolase de întreaga lume, uitând de prieteni, neștiind ce este dragostea. ,, Cartea de bucate" o face să constate că ,,Dumnezeu făcuse lumea ca să intre în burta omului, cazanul diavolesc din care toate ieșeau spurcate." De asemenea, în adolescență îl descoperă pe Dumnezeul ei, nu pe Dumnezeul tuturor, află că nu-i este frică de Dracul, ci de Nevăzutul-Necunoscut ,, care vine asupra ta când ești cumplit de singur, părăsit de tine însuți." Urmează apoi o perioadă de inițiere în cunoaștere, prin retragere în văgăuni, unele de singurătate, boală, tăcere, experiențe, dragoste... de redescoperire a dulapului școlar cu rafturi cu caietele de curat, de vocabular, de expresii frumoase, cu caietele negre cu încercări de scriere, compuneri, jurnal etc.

   Despre celelalte exuvii, le aflați sunguri, citind romanul, dar se pare că acestea nu au fost lepădate în totalitate, de vreme ce ultima frază a cărții este următoarea: ,,Când eram foarte mică, noaptea, pe întuneric, vedeam acolo, lângă dulapul maro, un lup gri, înspăimântător. Mă uit în trecut și el e tot acolo, gata să mă sfâșie. Un singur lucru l-ar putea speria pe el mai mult decât mă sperie pe mine: încep să râd."

   Lectură plăcută!

   Pe curând,

   Earnest

P.S. Un fragment din acest roman a fost inclus în manualele școlare.

MONUMENTE UITATE (XV). MĂNĂSTIREA ,,SFINŢII VOIEVOZI" DIN BAIA DE ARAMĂ

Biserica Mănăstirii ,,Sfinții Voievozi", Baia de Aramă
1699-1703

  Îmi place să călătoresc prin țara mea și niciodată nu mă satur de frumusețea ei. Mă entuzismez în fața fiecărui monument, bucurându-mă de măiestria și bunul gust al strămoșilor noștri și mă revolt pentru lipsa de respect al contemporanilor mei față de moștenirea care ne-a fost lăsată. Însă, în nicio zonă din țară nu am întâlnit o așa de mare indiferență față de monumente, ca în Mehedinți. Mănăstirea ,,Sfinții Voievozi" din Baia de Aramă se înscrie în astfel de monumente. Este o mănăstire de maici și te-ai aștepta ca aici să fie o adevărată Grădină a lui Dumnezeu, așa cum sunt în mănăstirile de maici cu flori multicolore, alei, pomi fructiferi sau arbuști ornamentali sau orice altceva, care  să înfrumusețeze locul și să-ți îndulcească tristețea că biserica mănăstirii se află într-o stare deplorabilă. De fapt, tot orașul, care este un adevărat ,,oraș- muzeu", cu Strada Principală, cu trei biserici din lemn, la fel de jalnice, cu case tradiționale, înconjurat de monumente naturale datorate zonei carstice, îți produce o impresie neplăcută. Pitorescul zonei și al orașului ar putea deveni o zonă turistică înfloritoare, ca pe vremea când de aici se extrăgea aramă și negustorii nu-l ocoleau, dacă edilii, locuitorii nu ar fi atât de indiferenți ( menționez că prin oraș trece paralela 45 și este la aproape distanțe egale între Turnu Severin, Orșova, Târgu Jiu). 

Hrisovul lui Constantin Brâncoveanu, 7.V.1703

  Actuala biserică a Mănăstirii ,,Sfinții Voievozi" a fost ridicată, în locul unei mănăstiri ctitorită de Nicodim, în anul 1400, a cărei biserică era din lemn, de către egumenului Vasile Arhimandritul de la Hilandar la îndemnul domnitorului Constantin Brâncoveanu ( care a pus prima piatră de temelie). Adevărații ctitori sunt considerați Milco Băiaşul, vătaful minerilor, precum şi Marele Ban al Craiovei, Cornea Brăiloiu, rudă a lui Constantin Brâncoveanu, care a sprijinit lucrarea în numele domnitorului. Mănăstirea, la acea vreme de călugări, și-a început activitatea în anul 1703. Din același an, datează Hrisovul lui Constantin Brâncoveanu , cu semnătura lui și cu pecetea, unde se consemnează: ,, ...  să îngropăm, de la Crucea Sfântului Altar, la patru picioare, un cazan și mai jos Visteria Domnească și nimeni să nu îndrăznească să tulbure decât în folosul monastirii". Hrisovul era însoțit de o hartă a locului îngropării comorii. În anul 2012, au avut loc cercetări arheologice, conform planului hărții, însă, la a doua groapă, foreza s-a blocat și nu a putut fi extrasă, iar camera video nu a putut fi introdusă. Cu actualele mijloace moderne de cercetare, nu știu de ce s-a folosit o foreză. Cercetările au fost întrerupte și nu au mai fost reluate. Unii au estimat valoarea comorii la 20 de tone de aur.

Chirograma , care a fost ștearsă, de pe peretele bisericii

    Biserica este ridicată în stil brâncovenesc, are o lungime de 23,40 m şi o lăţime de 10,80 m, având pridvor, pronaos deasupra căruia se află turnul clopotniţei, naos cu două abside semicirculare şi alta semicirculară la interior. Altarul este de formă semicirculară, boltit cu o semicalotă. Tot aici găsim proscomidiarul săpat în masivul de zidărie. Biserica este zidită din cărămizi bine arse, alternând pe alocuri cu blocuri de zgură de aramă, material tare şi economic ce intră în componenţa multor ziduri din localitate. Despărţirea altarului de naos se face printr-o catapeteasmă din lemn de tei, sculptată în stil brâncovenesc. Pardoseala în întreaga biserică este executată din lemn. Soclul este din cărămidă şi bucăţi de zgură de la topitoriile minelor de aramă.  Ferestrele sunt înguste, fără încadramente de piatră. Nu au suferit în trecut modificări. Decoraţia faţadelor este simplă, realizată printr-o tencuială din var şi nisip. În zona superioară, sub cornişă, se găseşte un brâu simplu, de cărămizi dispuse în zimţi de fierăstrău. Pe una din laturile bisericii se afla un semn grafic,  o floare cu șase petale în interiorul căreia se află un simbol asemănător cu „Steaua lui David“, care apare și pe documentul mai sus menționat (un fel de semnătură secretă, denumită "chirogramă").

  Pictura a fost realizată in fresco, în stilul Școlii de la Hurezu, de către Ivan, a cărei semnătură de află pe exteriorul tencuit și de către Neagoe, un cunoscut pictor în epocă, colaborator al lui Constantinos și ieromonahul Partenie de la Tismana (numele lor este treut pe pisanie). Pictura este originală, nu a fost niciodată reabilitată.

  Biserica mănăstirii ar trebui repede reabilitată. Cât despre comoară, care a atras mulți spărgători ( înainte ca biserica să redevină mănăstire), aceasta ori a fost demult furată sau nu a venit încă vremea să fie găsită. 

   Dacă veți ajunge vreodată prin Mehedinți, veți fi impresionați de frumusețile naturale și dezamăgiți de starea monumentelor. Nu ocoliți zona și poate, până veți ajunge în acele locuri, totul va arăta așa cum ar trebui.

Pe curând, 

Earnest

  

DESPRE SIMBOLURI (VII). SIMBOLURI BUDISTE (I).ROATA

Roata de rugăciuni

 După ce v-am prezentat simbolurile creștine, m-am gândit să vă prezint câteva simboluri din alte religii, având în vedere faptul că ne place să călătorim și să cunoaștem culturi din afara spațiului european. 

   Roata este cel mai important simbol budist, dar, după cum știm, aceasta a fost un simbol puternic în religiile antice, reprezentând ciclul vieții, Soarele sau Timpul.  În budism, sunt mai multe tipuri de roți, fiecare cu semnificația ei, acestea fiind preluate, mai târziu, de hinduism și de zoroastrism

ROATA CU 12 SPIȚE este roata lunilor anului sau cei 12 Adityas, ca zei ai Soarelui. În Rig Veda, se spune că în fiecare lună a anului, este un alt Aditya care strălucește ca Dumnezeu-Soare. Indra, Surya distrug inamicii zeilor, Dhata creează ființe vii,  Parjanya  dă ploaie, Tvashta trăiește în copaci și ierburi, Pusha face ca grăunțele de creștere să crească, Aryama este în vânt, Bhaga este în corpul tuturor ființelor vii, Vivasvana este în foc și ajută la gătit mâncarea, Vishnu distruge și el inamicii zeilor, Amshumana este din nou în vânt, Varuna, este în apele curgătoare și Mitra este în lună și în oceane.

Dharma Chakra

ROATA CU 8 SPIȚE  sau Roata Legii ( Dharma-lege Chakra-roată), simbolizând puterea spirituală și iluminarea, este reprezentarea neiconică a lui Budha. Ea face referire la propovăduirea lui Budha la Benares, când a pus în mișcare Dharma Chakra: cercul simbolizează perfecțiunea, iar cele 8 spițe sunt cele 8 credințe nobile, calea spre iluminare și Nirvana: credința dreaptă, valorile, cuvântarea, conduita, existența, strădania, conștiința și meditația. Această roată apare uneori pe urma de picior a lui Budha și în mudra dharmei chakra pe care Budha o face cu mâinele ( după cum acesta este reprezentat în unele  portrete).

  ROATA DE RUGĂCIUNI  este simbolul puterii textelor sfinte și al forțelor creative generate de roată. Ea are forma unei tobe cilindrice la care este atașat un mâner. Aceasta este înconjurată de un sul de hârtie sau de pergament protejat de un strat metalic, pe care sunt înscrise mantre. Când roata este răsucită în sensul acelor de ceasornic, efectul de rotație este considerat ca o simulare a darului rugăciunii pentru Rai.

  Pe curând,

  Earnest

DESPRE MUZEUL HOLOCAUSTULUI ȘI ISTORIEI EVREILOR DIN ROMÂNIA

București, Muzeul de Istorie a Evreilor din România

     Aseară, am aflat că a fost respinsă de către Consiliul Primăriei Capitalei cererea privind acordarea unui anumit spațiu pentru noul muzeu dedicat Holocaustului și istoriei evreilor din România. Știam că în București, pe strada Mămulari, într-o frumoasă sinagogă , se află 

Muzeul de Istorie a Evreilor din România "Șef rabin Dr. Moses Rosen."  M-am întrebat, de ce unii consilieri au refuzat acel spațiul ( se înțelegea că s-a refuzat  înființarea muzeului). Care a fost motivul? Nu au fost de acord ca în centrul Capitalei României să existe un obiectiv turistic, care să se numească Muzeului Holocaustului și Istoriei Evreilor? I-a  deranjat faptul că termenul Holocaust este pus înaintea Istoriei Evreilor? Să știți că pe mine mă deranjează și aș vrea ca să fie inversate cuvintele. Și vă spun de ce. Am văzut la Bratislava și la Praga un Muzeu al Evreilor. Știu că este și unul la Berlin, care nu se numește și al Holocaustului ( germanii, care se fac vinovați de marea tragedie a evreilor, au ridicat doar un monument în Berlin, Memorialul Holocaustului evreilor). Nu știu să existe la Budapesta un muzeu al Holocaustului sau la Varșovia ( acolo este un Muzeu al Evreilor și știm, cei care cunoaștem istorie, că, între anii 1945 și 1948, a fost în Polonia un pogrom serios). Să nu creadă careva că eu sunt de părere cu faptul că dacă alții nu au un muzeu al Holocaustului, să nu-l avem nici noi. Noi îl avem și este în premieră mondială: Muzeul Virtual al Holocaustului din Transilvania de Nord al Universității ,,Babeș-Bolyai" din Cluj, primul muzeu virtual despre Holocaust din lume. Să ne înțelegem. Poporul evreu a fost cel mai oropsit popor, încă din Antichitate. Au cunoscut în Perioada Medievală, în Spania, cea mai cumplită prigoană, iar în Perioada Interbelică au fost exterminați, închiși în lagăre, pentru că erau mai deștepți decât germanii, pentru că dețineau băncile, industria. În România, evreii au contribuit la dezvoltarea economiei, sistemului sanitar și culturii. Nu a fost domeniu în care ei să nu-și fi adus contribuția. Menționez câțiva dintre aceștia: Rosenthal, Constantin Dobrogeanu Gherea, Tudor Vianu, Alexandru Graur, Tristan Tzara, Iser, Maxy, H. Zimcă, Nina Cassian, Gellu Naum, Mihail Sebastian, Lucian Bratu, N. Steinhardt, Solomon Marcus, Sivia Marcovici și mulți alții. Pe mine m-a deranjat, când domnul Ioanid a spus că muzeul va cuprinde și Holocaustul rromilor și al reprezentanților cultelor neoprotestante din perioada lui Antonescu dar nu și Holocaustul românilor din perioada horthystă sau din perioada anilor 50, când zeci de mii de țărani și intelectuali au dispărut în închisorile comuniste. Dacă s-au gândit la rromi, la neoprotestanți, de ce nu s-au gândit și la armeni sau la românii omorâți în propria lor țară? Mă întreb, dacă vor prezenta în acel muzeu și faptele lui Mihai Roller, care ne-a falsificat istoria, ale Anei Pauker, Vasile Luca, Iosif Chișinevschi, Ludowik Weiss, care s-a ocupat de Lotul Canal și care a împușcat 4 țărani la Orhei-Satu Mare, Ștefan Koller, administratorul închisorilor de la Aiud și Văcărești, Alexandra Sidorovici ( soția lui Brucan), care a fost acuzator public în procesele Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Gh. Brătianu, Titel Petresu. Noi ne asumăm Holocaustul, deși poporul român nu are nicio vină în pogromul de la Iași. I-am condamnat pe acei criminali, dar ei își asumă faptele staliniștilor trimiși de la Moscova, ca să ne reeduce, să ne distrugă intelectualitatea?. Să respectăm adevărul istoric. În timp ce în Europa anilor revoluțiilor pașoptiste se înființau primele ghetouri, revoluționarii români treceau în Proclamația de la Islaz ,, emanciparea israeliților". La Iași, în anul 1876, s-a înființat primul  teatru profesionist din lume în limba idiș. Noi, românii, nu suntem un popor șovinist. De aceea, evreii plecați în Israel țin legătura cu românii, își învață copiii limba română și-i trimit la studii în România, pentru că aici s-au simțit acasă. Vorbesc limba română mai bine decât ungurii sau germanii care trăiesc în România, decât mulți români plecați în străinătate și care nu-și învață copiii să vorbească limba română.

   Așadar, să fim calmi, să vedem care au fost motivele care au îndemnat-o pe doamna vice-primar al Capitalei să-i îndemne pe unii consilieri ca să voteze contra alocării unui anumit spațiu, pentru muzeu. Pe lângă motivele expuse mai sus: titulatura muzeului și organizarea lui, ar mai putea fi faptul că aici se vrea organizarea unei pinacoteci ( va cuprinde 2.546 de lucrări de pictură românească și europeană, 402 de lucrări de sculptură, 87 de lucrări de artă decorativă, 2.445 de lucrări de grafică) sau că în acel palat  a funcționat fosta Societate de Asigurări Dacia - România? Proiectul înființării unei Pinacoteci în acest spațiu a fost întocmit înaintea proiectului înființării muzeului. Așa se întâmplă, când domnește haosul în administrație, când se schimbă directorii odată cu preluarea administrației de alt partid.
   Sper ca acest scandal să nu devină european sau mondial și conflictul să nu ne afecteze relațiile cu Israelul, unde încă nu avem un ambasador din grija Președintelui și  să se încheie în beneficiul ambelor părți. 
    Pe curând,
    Earnest

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XLIX). RALUCA NAGY, UN CAL ÎNTR-O MARE DE LEBEDE

,,... viața e diferită când o trăiești față de când o decojești." 

( Raluca Nagy, Un cal într-o mare de lebede)

   Raluca Nagy este laureată a primei ediții a Premiilor „Sofia Nădejde” pentru Literatură Scrisă de Femei, din decembrie 2018 ( această manifestare culturală a fost organizată din inițiativa poetei și jurnalistei  Elena Vlădăreanu, prin Asociația Art No More). Raluca Nagy a fost premiată la secțiunea debut-proză, pentru cartea pe care v-o recomand astăzi.

 Cine este Raluca Nagy?

 Raluca Nagy este cercetător asociat la ,,Asia Centre" de la Universitatea din Sussex. Este din Cluj, provine dintr-o familie de intelectuali și a ales să studieze economia la A.S.E. București, deși tatăl ei este profesor universitar în Cluj, după care a obținut o Diplomă de Studii Universitare Generale, la Universitatea ,,Jamiat Mohammed" din Rabat (prin această diplomă, absovenții  dobândesc aptitudini și cunoștințe pentru înțelegerea lumii contemporane, printr-o  educație și orientare generală universitară multidisciplinară, print studiul și utilizarea conceptelor și a metodelor științifice). Între anii 2001și 2004 urmează cursurile de antropologie socială la Școala Naționala de Științe Politice și Administrative din București, unde a obținut titlul de doctor în sociologie, iar la Universitatea Liberă din Bruxelles, a obținut titlul de doctor în antropologie. A predat cursuri de antropologie la Universitatea din București și la Universitatea Wasseda din Tokio. A urmat, de asemenea, cursurile de scriere creativă a atelierului organizat de ,,Revista de Povestiri."

   A debutat în literatură, în anul 2005, la  ,,Revista 22", publicând , până în prezent, la ,,Cuvântul", ,,Scena 9", ,,Iocan" , ,,Arhiforum", ,,Revista de Povestiri." A contribuit cu o povestire în volumul colectiv ,, Povestiri din Cipangu", carte pe care, de asemenea, v-am recomandat-o pe acest blog.

    ,, Un cal într-o mare de lebede" a apărut în anul 2018,  la Editura Nemira.  Titlul romanului îl descifrăm în capitolul ,, Rozariul" .,,Iar orașul cu treizeci de milioane de locuitori ( este vorba de Tokio n.n.) nu era doar un lac. Era un cal într-o mare de lebede." Rosalyn, numele personajului, provine din germanicul hros-cal și linde-blând. Este de fapt numele pe care  și-l însușește uneori personajul în locul numelui real, Ro-za-ri-n. 

  Raluca Nagy, în Nota autoarei, ne precizează că romanul ei aparține genului shishosetsu, predominant în literatura japoneză, unde autorul și personajul principal ,, sunt în strânsă legătură, nu există intrigă în sensul occidental, iar povestea este presărată cu pasaje eseistice, adesea de natură foarte subiectivă". 

   Acțiunea romanului se desfășoară în mare parte în Japonia, dar și în Maroc și în Anglia, autoare insistând, în special, pe prezentarea unor cutume specifice japonezilor, care sunt total diferite de cele ale europenilor.Tatsuru, Geoffry, Inu sunt personajele alături de care descoperă și încearcă să înțeleagă comportamentul japonezilor. În relatările autoarei, descoperim sociologul și antropologul Raluca Nagy. Nu este un roman plictisitor, după cum spune cineva într-o recenzie, pentru că nu este un studiu adresat specialiștilor, ci o povestire a unei tinere care studiază în Japonia și care încearcă să se adapteze într-o civilizație total diferită de aceea din care provine. Rosalyn sau Ro-za-ri-n, englezoica ( de fapt însiși englezii sunt în mare parte conservatori) ajunge într-o țară mai conservatoare decât a ei, cu reguli stricte și plină de contradicții: o țară cu o tehnologie foarte dezvoltată dar cu tradiții, pe care japonezii le păstrează cu strictețe, pentru că acestea îi identifică ca nație. Întoarsă la Londra, aceasta i se pare un cătun, în comparație cu Tokio. Se întorsese în lumea reală, Alice din Țara Minunilor? Rosalyn sau Ro-za-ri-n suferă de Kokoro no Kaze, un fel de guturai al inimii, cum numesc japonezii depresia? Vom afla toate acestea, în al doilea volum, la care lucrează, în prezent, Raluca Nagy. 

   Succes, Raluca, iar vouă, cititorilor mei onești, vă urez lectură plăcută!

   Pe curând,

   Earnest

https://www.youtube.com/watch?v=rbXn7bYwMu8
Atenție la versurile cântecului lui David Bowie, Rosalyn

  

    

DESPRE SUPERSTIȚII (XIII). FLORILE (III)

    Astăzi este Sfântul Toader. În calendarul tradițiilor, în această zi ar trebui să aibă loc Încuratul cailor, când se desfășoară parada și întrecerea ( gonitul, încuratul) cailor crescătorilor de cai, prevestindu-se venirea anotimpului cald și pregătirea muncilor agricole. De fapt, pe 1 februarie a început anul agricol. În această lună, numită tradițional Făurar, gospodarii încep curățirea pomilor, pădurilor și pregătirea ogoarelor, a grădinilor pentru însămânțat.

      Anul acesta, după temperatura de afară, se pare că primăvara își face anunțată venirea și oamenii ar putea să înceapă pregătirile, Unii vor respecta tradițiile, vor săvârși ritualuri, unele din perioada precreștină, altele creștine. Alții le vor considera superstiții și le vor ignora, lăsând la o parte zestrea spirituală păstrată și transmisă cu sfințenie de strămoșii noștri. E greu să deosebim  o credință și un ritual de o superstiție, dar e bine să le înfăptuim și  să le transmitem, mai departe, pe cele care ne-ar aduce sănătate și prosperitate.

Legăturile de vreascuri. După curățirea pomilor, oamenii fac legături de vreascuri: pe unele le ard  pe loc, pe altele le păstrează ca surcele, pentru aprinderea focului în vatră. Este practic și economic. Însă arderea legăturii de vreascuri în curte are cu totul o altă semnificație, pe care unii o consideră o superstiție, crezând că dacă nu o respectă, s-ar putea ca dăunătorii, bolile se le atace roadele. De aceea, este necesară purificarea cu fum, care are și o explicație științifică. Cât privește folosirea celorlalte vreascuri, pentru aprinderea și întreținerea focului, înseamnă întreținerea vieții în gospodărie. Această credință și practică există aproape la toate popoarele. De exemplu, înțelepții chinezi spuneau că ,, focul este pentru legătura de vreascuri, ceea ce spiritul este pentru trup".

  Crengile. În tradiția creștină, un morman de crengi sau ramuri agitate simbolizează omagiul adus Triunfătorului-Iisus Hristos. Obiceiul este mai vechi: înaintea apariției creștinismului se aducea un omagiu triunfului învingătorului în război sau în întrecerile sportive ( să ne amintim de crengile de măslin, care semnificau deopotrivă triumful și pacea). Ceremonia creștină de Florii, rugăciunea de binecuvântare a ramurilor ( în general, ale mâțișorilor de salcie) subliniază acest triumf. După slujba de dimineaţă de la biserică, ramurile sfinţite şi binecuvântate de salcie sunt aduse acasă şi se ating cu ele copiii, ca să crească mari şi frumoşi. Sunt păstrate la icoane, la porţi, la grinda casei, pe morminte sau puse într-un loc curat, fiind folosite în decursul anului în gospodărie. Alteori, crenguţele de salcie sfinţite se plantează undeva în grădină. Se spune că ele vindecă animalele bolnave sau aduc o recoltă mai bogată. Cele puse la icoană se păstrează tot anul şi se folosesc ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa şi familia. De asemenea, pe ramurile pomilor fructiferi, pe butucii viţei de vie, pe stupi şi la ferestre se agaţă ramuri de salcie, pentru ca toţi membrii familiei să se bucure de prosperitate şi de sănătate. Pe ogoare şi în grădini, se îngroapă mugurii salciei sub prima brazdă, tot pentru efectul lor miraculos, care atrage belşugul.Vitelor li se pun în mâncare mâţişori de salcie, pentru a fi sănătoase tot anul şi pentru a face viţei sănătoşi. Însă, odată cu practicile benefice, unii mai făceau, pe lângă descânte și vrăji cu acești mâțișori.

    În general, crengile verzi semnifică venirea primăverii, învierea naturii dar și a castității. De aceea, flăcăii o puneau la pălărie. Atunci când o tânără sau un tânăr se îndrăgoastește și iubirea nu este reciprocă, se arde o creangă verde, pentru a se menține perenitatea iubirii. Eșecul unei iubiri nu trebuie să însemne pierderea acestui sentiment!

   Frunzele verzi. Odată cu venirea primăverii, copacii înfrunzesc și nu trebuie să ignorăm acest fapt. Așa cum toamna avem obiceiul de a ne înfrumusețea  casa cu ornamente florale frumos colorate, primăvara este bine să punem în casă un buchet de frunze verzi, ca toți membrii casei să fie într-un singur gând, uniți în fapte, pentru a domni în casă fericirea și prosperitatea. Observăm, că în ultimul timp, ornamentele florale sunt îmbogățite cu frunze, în special  cu ferigă. Florarii noștri au luat acest lucru de la creatorii de ikebană, neștiind care este semnificația fiecărei ramuri sau frunze din buchetul respectiv. Unele frunze sunt folosite pentru protecția trupului ca acelea de stânjenel. Acestea, folosite în băi, ne protejează împotriva bolilelor și a spiretelor perverse. E bine de pus frunze de stânjenel pe casă, ca protecție împotriva incendiilor. 

  Ghiocelul. Au apărut și primii ghiocei și e bine de știut pentru bărbați un lucru important: dacă vreți să-i arătați iubitei voastre cât sunteți de curajoși răbdători și fideli, oferițe-i un buchet de ghiocei. Important este ca și ea să știe semnificația acestui gest, dar mai ales, important este să nu o păcăliți!

   Vă doresc o primăvară frumoasă, un an prosper în spiritualitate și în resurse materiale!

   Pe curând,

   Eaenest

MONUMENTE UITATE (XIV).BISERICA DIN LEMN DIN CIZER

Biserica din lemn din Cizer, Sălaj, 1773

 ,,Adevărate tezaure de artă și de istorie, bisericile de lemn din județele Sălaj, Bihor, Satu-Mare sunt popasuri necesare în calea celui care dorește să înțeleagă originalitatea și forța spirituală a poporului român, capacitatea sa de a crea întru frumos, chiar și în condițiile grele ale unor lungi secole de asuprire."

( Vasile Drăguț)

  

    De ce afirm că Biserica din lemn din Cizer, județul Sălaj, strămutată din anul 1968 la Muzeeul Etnografic ,,Romulus Vuia" de pe Dealul Boia din Cluj, reabilitată în anul 2016 , pe un proiect norvegian, este un monument uitat?. Pentru că puțini știu că unul din meșterii acestei biserici a fost și Nicola Ursu, intrat în istorie cu numele de Horea conducătorul revoluției din anul 1784, alături de Cloșca și Crișan, cel care îndrăznea să ceară nobililor să părăsească pământul și să trăiască din munca lor, împăratului să le acorde românilor libertate națională, iar românii să se organizeze într-o republică populară. Oare câți dintre spectatorii Festivalului ,,Undold", românași emancipați, majoritatea tineri, vizitează acest muzeu și se opresc o clipă în fața monumentului, pentru a păstra un moment de reculegere, pentru cel strivit cu roata, pentru că a avut curajul să ceară libertatea românilor? Probabil ar face-o, dacă ar ști că la Cluj ar putea avea această ocazie! Tot aici, ar putea vedea și cea mai veche și mare casă sălăjeană, unde s-au ținut slujbele religioase, până la terminarea bisericii ( este vorba de Casa Lupuț, reabilitată prin fonduri europene, în anul 2018 și mutată în acest muzeu).

Cele trei reprezentări ale brâului și coada de vioară

   Revenind la monumentul uitat, menționez că Vasile Drăguț îl considera ca fiind ,, desăvârșit prin compoziția volumelor și noblețea decorațiilor cioplte (...), un adevărat simbol al artei populare românești". Planul bisericii este dreptunghiular, cu absidă decroșată poligonală, având pronaosul tot poligonal și ne impresionează prin armonia proporțiilor, prin frumusețea acoperișului de șită, ce coboară lin spre răsărit, a turnului-clopotniță, care mai degrabă este un foișor larg cu arcade cioplite, prin îndrăzneala fleșei lansate spre cer și nu în ultimul rând, prin prispa prezentă pe laturile de sud, vest și nord și decorațiunile prezente pe ușă, ancadramente, stâlpi. Decorul principal este brâul, motiv prezent în tot spațiul românesc, atât în construcțiile de lemn cât și în cele din piatră. Brâul, care marchează mijlocul peretelui, este construit din trei chenare: în frânghie, din linii frânte și altul meandric. De asemenea, nu lipsesc spiralele, rozetele, liniile în zig-zag, vrejurile cu flori și, unicatul motiv al  cozii de hedyadă ( de vioară). Biserica este frumos pictată. Dacă se cunosc numele meșterilor: Horea și Nicula Ioan al Neamțului, numele celor doi zugravi, care au împodobit biserica cu picturi valoroase, nu se cunosc. Pictura cea mai veche, în care domină galbenul auriu, se află în tindă, precum și în partea de jos a pereților naosului, pictura mai nouă, în care domină albastrul și griurile, se întinde pe boltă, în partea de sus a pereților din naos și în altar.

  Biserica din lemn din Cizec este înscrisă în patrimoniul național și reprezintă încă un motiv, pentru care să ne aplecăm cu respect în fața strămoșilor noștri, care ne-au lăsat aceste frumuseți, mărețe, nu prin volum, ci prin simbolistică și prin modul de realizare. 

   Așadar, în drumul dumneavoastră prin țară, oricât de grăbiți ați fi, opriți-vă o clipă în fața lor și nu le comparați cu grandioasele monumente occidentale! Descoperiși-le frumusețea, prin originalitatea lor!

   Pe curând,

   Earnest