EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (LXXIV). VICTOR ION POPA, SFÂRLEAZĂ CU FOFEAZĂ

Victor Ion Popa 
 1895, Bârlad-1946 București  

,, Mândruță cel tânăr știa că zborul nu-i numai o plutire, ci și împlinirea plutirii așa cum o vrei tu, întocmai, stăpânind nu numai o dreaptă ținere de aripi, ci și vântul care te umflă de dedesubt. Să pleci de unde vrei, să umbli unde vrei și  să cobori unde unde vrei, iată zborul.”

( Victor Ion Popa, Sfârlează cu fofează)

      Recomand această carte tuturor copiilor, cu rugămintea ca bibliotecarii din școli și nu numai ei, să o recomande copiilor, care mai trec pragul bibliotecilor.

      Puțini știu că scriitorul Victor Ion Popa , absolvent de drept, care nu a profesat niciodată în domeniul juridic( el a fost actor la Teatrul Național din Iași,                                          pictor-scenograf, regizor,  director de teatru la Cernăuți și la București, la un 

teatru muncitoresc) a fost un mare pasionat de aviație. Ca licean, împreună cu colegii săi construia aeromodele, reușind să realizeze un planor. A organizat conferințe și mitinguri aviatice, ca un înfocat propagandist și animator al aviației românești.

    Sfârlează cu fofează este avionul, la care visa să-l construiască, un copil, Toader Mândruță, dintr-un sat din Viltotești, un sătuc ,,cocoțat pe spinarea Huidiumului”, din ținuturile Bârladului.

        De ce recomand această carte, care nu este ușor de citit pentru generația aceasta, pentru că are multe fragmente descriptive (sunt descrise frumusețea anotimpurilor, gândurile, visele și  visurile lui Toader) și care  are un final trist? Pentru că poate constitui un imbold, pentru toți copiii, care visează să facă ceva și care pot să-și îndeplinească visul, numai prin tenacitate, trecând peste orice obstacol.

     Pe curând,

     Earnest 

P.S. 

Începând din 1967, cu ocazia aniversării scriitorului Hans Christian Andersen, la 2 aprilie, este celebrată Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii, cu scopul de a insufla plăcerea de a citi şi pentru îndreptarea atenţiei către cărţile pentru copii, 

 

INTELIGENȚA NU ESTE LA GUVERN

 ,,Să nu te cerţi cu oamenii mai mult decât cu tine însuţi”.

( Lucian Blaga)

  Unul dintre puținele adevăruri spuse de infantilul, plin de ură, Cîțu, a fost ,, Inteligența nu este la Guvern”. Zicerea Premierului a confirmat vechea zicală ,,Gura prostului adevăr grăiește”. Din fericire/ nefericire ( depinde din ce punct de vedere analizezi) mai sunt în Guvern persoane, care spun adevărul. De pildă, ieri, un secretar de stat de la Ministerul Sănătății a postat pe rețeaua lui de comunicarea concluzia sa, referitoare la măsurile luate de minister împotriva răspândirii perfidului virus SARS-COV2, scriind că acestea sunt foarte bune pentru că deranjează atâta lume. Corect! Experiența recentă confirmă această afirmație: poporul a fost deranjat și a protestat, când Guvernul PSD a mărit salariile, pensiile, a luat măsuri pentru creșterea economiei, a îndeplinit cu succes sarcinile pe perioada deținerii președinției rotative la Consiliul U.E. De asemenea, și Parlamentul a fost nemulțumit pentru că Guvernul își făcea treaba și a reușit să-l înlăture, instaurând altul pus pe căpătuială, în plină pandemie. ,,Curat murdar” ar spune cu mare înțelepciune Pristanda!

     Dramatic pentru această țară este că i s-a furat inteligența românașilor, care nu mai sunt o națiune, ci un popor debusolat, ușor de manipulat.

   Duminică, au ieșit în stradă mii de oameni ca să protesteze, nu împotriva nerespectării unor legi referitoare la pensii și salarii, ci împotriva măștii, care, chipurile, îngrădește drepturile și libertățile cetățenești. Românașii și-au pierdut drepturile, pentru că poartă mască; dar nu numai ei, ci toți cetățenii europeni, care, ca la un semnal, au ieșit buluc în stradă să se îmbrățișeze, să se sărute în numele dreptului lor la  la Covid și la Moarte.

     Primarul Sectorului 6 al Capitalei ne spunea, ieri,  că oamenii au obosit și nu mai suportă restricțiile. Eu nu înțeleg cum pot oamenii să obosească, pentru că nu mai pierd nopțile prin cluburi, restaurante, cârciumi. Eu știu că  noaptea trebuie să ne odihnim, ca să putem să muncim, a doua zi. Probabil, cititorii mei onești vor zice că sunt comunist, pentru că, în ultimii ani ai regimului său, Nicolae Ceaușescu, din spirit de economie, nu din cauza vreunei pandemii, a hotărât închiderea, la ora 24, a restaurantelor, barurilor și discotecilor. Apropo de acele vremuri: am auzit pe unii, zicând  că, pe vremea tovarășilor, interpreții de muzică ușoară și populară nu aveau voie să danseze, în timp ce cântau la emisiunile TV.  Bineînțeles, că nu se zbenguiau pe versurile lui Eminescu, Blaga, Minulescu, nici pe doine, pe  cântecele Lie, ciocârlie, Mărioara de la Gorj, Mă dusei să trec la Olt dar balerinii își făceau treaba, în fundal, pe coregrafia lui Cornel Patrichi. Eu nu-mi amintesc, să-i fi văzut zbenguindu-se pe Celentano,  Adamo, Tom Jones, Sinatra, pentru că ei cântau cu adevărat.

     În fiecare zi, aud câte o ,,dumă” venită din parte oamenilor cu carte care, fie ne iau de proști, fie nu știu și ne aruncă o ,, bombă” intelectuală ca să ne arate cât de bine sunt informați. Astfel, un istoric, despre care nu am auzit până acum,  a zis că TVR 1 vrea să reintroducă naționalismul ceaușist prin difuzarea filmelor istorice românești. Eu îi pun istoricului, următoarele întrebări, ca să mă lămurească, pentru că sunt cu mintea mai înceată. Măi, omule, ești nebun? Ce înțelegi ,,niatale”, prin naționalism ceaușist? Popularizarea istoriei prin arte ( literatură, cinematografie, teatru, pictură, sculptură, muzică) sau prin învățarea Istoriei României, câte două ore pe săptămână, pe parcursul a trei ani de școală (în  clasele a VIII-a, a IX-a și a X-a) plus o oră pe săptămână în clasa a XII- a? TVR 1 are voie să transmită filme istorice ale altor popoare, fără să fie criticat de naționalism planetar? Îmi spui și mie, ce fel de naționalism este cel al Angliei, țară unde se fac filme despre Arthur, Robin Hood, Cavalerii Templieri, despre Dinastia Tudor sau despre reginele Elisabeta I, Victoria, Elisabeta II? Sau cum se numește naționalismul din S.U.A., unde se realizează filme despre Războiul de Independență, Războiul Civil, despre cele două Războaie Mondiale, în care americanii sunt bravi eroi sau cum se numește naționalismul Italiei, Franței, Poloniei și al altor țări? Poate  ei nu sunt naționaliști! Poate ei au  au voie, iar noi nu! Noi nu trebuie să știm cine suntem și încotro vom merge? Noi existăm de astăzi, fără trecut, fără valori la care să ne raportăm, fără religie, fără mamă și tată, fără gen, fiind niște dobitoci în devenire?

    Nu pot să închei, fără a menționa ,,duma” lui Cazanciuc,  Ministrul  Justiției, în Guvernul Ponta. Acesta, revoltat pe drept de Legea desființării S.I.I.J., a ministrului minune, avocatul Stelian Ion, spunea, într-o emisiune la o televiziune, că nu mai suntem în anii 50, pe vremea lui Stalin și Troțki. Care Troțki, în anii 50 ai secolului trecut?  Troțki a murit în anul 1940 și nu a avut nimic de a face cu stalinismul. El a fost exilat de către Stalin, din anul 1926, și a stat prin Mongolia, Turcia, Franța, Norvegia, Mexic, unde a fost asasinat, la Mexico City, probabil, din ordinul lui Stalin. Troțkismul a devenit un tip de acuzare pentru cei care se opuneau politicii lui Stalin.

       Străbunica mea, învățătoare, m-a învățat un lucru: atunci când nu știi sigur ceva, să taci, să te duci acasă sau la bibliotecă  și să te informezi din cărți, pentru că omul cât trăiește, învață. Tot ea mi-a spus că oricât de mult am învăța, ne dăm seama că știm din ce în ce mai puțin. Aceasta este inteligența: să recunoști că mai ai de învățat. Și acum, revenind la zicerile lui Cîțu, că inteligența nu este la Guvern, trag următoarea concluzie: noi care știm foarte puțin, i-am ales pe semenii noștri care știu la fel de puțin, numai că ei, fuduli, nu recunosc această realitate, deci inteligența nu este la Guvern. Atunci, unde este inteligența?

    Pe curând,

    Earnest

SFINȚI IERARHI ERUDIȚI ROMÂNI (VI). MITROPOLITUL MOLDOVEI IACOB PUTNEANUL ( 1719-1778)

 ,,Învățătura este asemenea cu florile cele mirositoare. Iar cel neînvățat este asemenea copacului celui uscat.”

                                                                                                                       ( Sfântul Iacob Putneanul)

     Iacob Putneanul a fost născut  pe 20 ianuarie 1719, la Rădăuți și a murit la Putna, pe 15 mai 1778, fiind canonizat, pe 14 mai 2017. A fost Episcop de Rădăuți, între anii 1745 și 1750 și Mitropolit al Moldovei, între anii 1750 și 1760.

     † Teoctist l-a numit ,, Făclier al ortodoxiei româneşti, al năzuinţelor de unitate naţională şi de afirmare a culturii române”, pentru că a dus o  luptă susţinută împotriva exploatării turco-fanariote , a tendinţelor de grecizare a bisericilor moldoveneşti, contribuind totodată la dezvoltarea culturii și învățământului românesc.

   În anul 1752, a întrunit  Sinodul la  Iaşi, prin care nu li se permitea străinilor să acceadă la scaunele episcopale sau la scaunul Mitropoliei Moldovei. Din această hotărâre, aflăm că, la jumătatea secolului al XVIII-lea, oştile ruseşti au intrat în Moldova şi Mitropolitul Antonie , mentorul Mitropolitului Iacob Putneanul, a fost luat cu forţa. În locul său a fost ales grecul Nichifor, care a fost călugărit la Mănăstirea Neamţ. Aceasta a fost cauza, care l-a determinat să convoace sinodul . De asemenea, cu acest prilej, s-a 

Mănăstirea Putna
Mormântul Sfântului Iacob Putneanul

 pronunțat împotriva grecizării cancelariei domnești și a bisericii. 

   A fost  apărătorul celor nevoiași, reușind să înlăture câteva impozite: văcăritul ( pentru fiecare cap de vită), pogonoritul ( pentru fiecare pogon cultivat cu viță-de-vie, porumb, tutun) și  vădrăritul ( pentru fiecare vadră de vin). Cel mai apăsător impozit era văcăritul, care a avut consecințe grave: scăderea șeptelului și a natalității. Acest impozit a fost de mai multe ori înlăturat de ierarhi, prin blesteme, dar domnitorii au impus acestora înlăturarea blestemului ( primul blestem a fost pronunțat, în anul 1698). Mitropolitul Iacob a obținut, în anul 1756, de la Patriarhul de Constantinopol o carte de afurisenie împotriva acelora care vor pune din nou acest impozit. Domnitorul Teodor Callimachi i-a cerut ridicarea blestemului dar el a preferat să plece din Scaunul Mitropoliei, în anul 1760, ca să nu ridice blestemul, retrăgându-se la Mănăstirea Putna. 

Bucvar, 1775

   Printr-o plângere adresată hanilor tătari din Buceag și Nohai, a reușit să oprească atacurile prădătoare ale tătarilor asupra Moldovei. 

 În anul 1755, l-a determinat pe domnitorul Matei Ghica să dea o lege, care să reglementeze tranzacțiile,  cu consemnarea în scris și în fața a trei martori, pentru a nu mai fi nevoie de jurăminte și cărți de blestem.

    În anul 1757, l-a convins pe domnitorul  Constantin Racoviță să facă un spital public, la Biserica Sfântul Spiridon din Iași. Aici, erau doctori și puteau să vină oamenii săraci să se trateze. Pentru a întreține spitalul, a transformat Biserica Sfântul Spiridon în mănăstire și a îndatorat‑o să se îngrijească de spital.

  Cele mai importante activități ale sale au fost cele culturale și educative, pe care le-a desfășurat în calitatea sa de episcop, mitropolit și călugăr. După Mitropolitul Dosoftei, a încetinit activitatea de a tipări cărți în limba română. De aceea,  a căutat și a  găsit traducători pricepuți la limba greacă, pe Evloghie Dascălul și la limba slavonă, pe arhimandritul Vartolomei Mazereanu, și le‑a creat condiții pentru a traduce cărți de slujbă și de învățătură. În primul rând, a tipărit numeroase cărți necesare pentru buna rânduială a slujbelor. Acestea au fost traduse în limba română, pentru ca preoții să slujească în limba înțeleasă de popor și pentru ca ,, oamenii să trăiască prezența lui Hristos în sfintele slujbe”. Astfel, au fost tipărite 15 cărți, în mai multe exemplare, printre care : la Rădăuți: Liturghierul slavo‑român, tradus din nou, în anul 1745, iar la Iași: Adunare de rugăciuni (1751), Synopsis, adică Adunarea celor șapte taine și a celor șapte laude ale Sfintei Biserici și canoane din Sfânta Pravilă ce sunt trebuincioase la taina duhovniciei (1751), Târnosania (1752), Adunare de multe învățături pentru preoți (1753) Evhologhion adică Molitvenic (1754), Penticostar (1754), Antologhion (1755), Carte de duhovnicie (1755), Alfavita (1755) Apostol (1756), Psaltirea (1757), Liturghier (1759), Despre lemnul Sfintei Cruci (1759), Antologhion (1760). De asemenea, la îndemnul lui, s‑au tradus, deși fără a fi reușit să le publice, 6 dintre cele 12 volume ale Vieților sfinților, pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie, martie, aprilie și mai și alte cărți, care au rămas în manuscris, datorită retragerii sale la Putna. Pentru a împlini nevoia de cărți după care să învețe copiii,  a tipărit, în 1755, primul abecedar din Moldova, Bucvarul. În prefața acestuia, scria: „Cum dar vei nădăjdui de bine unde nu este hrană bună copiilor? Iar de hrană ca aceea în țara aceasta, cine nu vede câtă lipsă este?”

  Prin hrisovul domnesc al lui Teodor Callimachi din 25 iunie 1759, a înființat prima școală rurală din Moldova, pentru copiii satului Putna.  Călugării de la mănăstire  îi învățau pe copii carte și aveau obligația de a întreține școala A înființat Școala Duhovnicească de la Rădăuți și alte școli pe lângă mănăstiri. 

 La Mănăstirea Putna, găsind o mare dezordine în documente, în anul 1764, i-a încredințat lui Vartolomei Mazereanu să organizeze arhiva. Acesta a alcătuit  Catastiful de 125 de file (250 de pagini), în care au fost înregistrate 544 de documente. De asemenea, după ce a  reabilitat mănăstirea și i-a adăugat clădiri noi, el împreună cu Vartolomei Măzăreanu („îndireptătoriu scoalelor domnești, episcopești și monastirești ale Moldaviei”) a înființat  Școală Superioară de Teologie pentru pregătirea clerului din Moldova și Academia Duhovnicească, după modelul Academiei Duhovnicești a Mitropolitului Petru Movilă de la Kiev. Modul de funcționare și de organizare a acesteia  îl cunoscuseră Măzăreanu și confratele său Calistru, ieromonahul Putnei, în anul 1757, cu prilejul unei călătorii la Pecerskaia Lavra ( conform informațiilor pe care Vartolomei i le transmitea, într-o scrisoare din anul 1774 unui ucenic de al său). Despre școlile de la Mănăstirea Putna, de la Ștefan cel Mare până în prezent, voi scrie cu altă ocazie.

   De asemenea, el s-a îngrijit și de soarta vlădicilor și ierarhilor români din Transilvania, care treceau printr-o perioadă grea datorată persecuțiilor regimului habsburgic, trimițându-le cărți, bani și preoți pregătiți în școlile din Moldova.

   Sfântul Ierarh Iacob Putneanul rămâne, alături de mitropoliții Roșca, Varlaam și Dosoftei, unul dintre cei mai erudiți mitropoliți ai Moldovei medievale.

   Pe curând,

   Earnest

DUMINICA ORTODOXIEI

 „«Lumina corpului este ochiul tău. Când ochiul tău este limpede, și întreg corpul tău este luminat; dar când este vătămat, și corpul tău este întunecat. Vezi așadar dacă nu cumva lumina din tine este întuneric. Prin urmare, dacă întreg corpul tău este luminat, fără nicio parte întunecată, atunci va fi luminos pe de-a'ntregul, ca atunci când candela te luminează cu strălucirea ei.»” (Luca, 11, 34-36)

   Duminica Ortodoxiei (denumită și Duminica Triumfului Dreptei Credințe) este sărbătoarea  proprie  Bisericii Ortodoxe și  Bisericii Greco-Catolice, având loc cu șase săptămâni înainte de Duminica Paștilor, fiind a cincea duminică din Triod, când sunt comemorați de către Biserica Ortodoxă Română și Martirii Prigoanei Comuniste. Este prima duminică din Postul Mare. Duminica Ortodoxiei celebrează victoria dreptei credințe asupra iconoclasmului, adică restabilirea venerării icoanelor în Biserică. Această sărbătoare a fost instituită în anul 843. Iconoclasmul (interzicerea venerării icoanelor lui Hristos, ale Fecioarei Maria și ale sfinților) este considerată erezie de către Biserică. A refuza icoana, reprezintă, pentru teologia de rit bizantin, refuzul Întrupării lui Dumnezeu făcut om. Disputele iconoclaste au fost, în Ortodoxie, ocazia dezvoltării unei veritabile teologii a imaginii. Aceasta se sprijină pe declarația Sfântului Pavel: „El (Hristos) este icoana Dumnezeului nevăzut, născut înainte de orice făptură” (Coloseni,1,15). Sfințenia constă în restaurarea imaginii lui Dumnezeu în noi, așa cum era la început, înainte să fi fost alterată de Cădere. 

   Am simțit nevoia să fac această precizare, pentru cei care nu au altă grijă decât să ironizeze pe cei care se închină la icoane sau să ia în derâdere  ritualul închinării la icoane.

    Creștinismul, în spațiul românesc, s-a răspândit dinspre est spre vest, dinspre sud spre nord, primele episcopii din spațiul nostru, fiind subordonate Patriarhiei de la Constantinopol. Încă de la începuturile sale, s-a dorit de către Roma ca românii creștini să fie sub autoritatea papei, misionarii papistași, ducând aici , mai ales după Marea Schismă din anul 1054, o intensă activitate de convingere a credincioșilor, pe de o parte, a conducătorilor locali, pe de altă parte. Dobrogea a fost spațiul de pe teritoriul țării noastre unde au fost înființate primele episcopii. De exemplu, în Constanța au fost descoperite, până în prezent, ruinele a șapte bazilici, din care două sunt considerate a fi sedii episcopale. 

Tomis, pictură sec IV
  Bazilica Episcopală

Tomis
Bazilica Episcopală, sec IV

   Astăzi, voi prezenta una dintre acestea, care se află în pericol de degradare. Este vorba de Bazilica Episcopală din curtea Liceului ,, Mihai Eminescu”. Aceasta se află atât sub clădirea liceului, cât și în afara ei. Valoarea acesteia constă în faptul că păstrează cea mai veche pictură creștină din Imperiul Roman de Răsărit. Pictura este realizată în roșu, verde și gălbui, în jumătatea inferioară a pereţilor, din chenare dreptunghiulare mai mari, iar în jumătatea superioară, la baza bolţii, din chenare mai mici, în care se află  crenguţe şi flori și pe pereții unei cripte, în care se odihneau trupurile neînsuflețite ale clericilor primei episcopii a Tomisului. Aceasta nu este  izolată corespunzător, aşa încât nu este ferită de variațiile de temperatură şi nici de umezeală. Cărămida, dar şi fresca sunt tot timpul ude din cauza condensului, fiind în pericol de degradare. Dar cui îi pasă?

 Pe curând,

 Earnest

P.S. La mulți ani tuturor doamnelor! Dumnezeu să le protejeze și ele să înțeleagă cât este de importantă  lumina ochilor lor!

    

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (LXXIII). CONSTANTIN DUMITRESCU, CETATEA NEMURITOARE

,, Apele mari nu se pricep să învețe pe cele mici pe unde să curgă.  Își vor găsi singure vadul. Lăsați puii de vultur să-și aleagă singuri orizontul dorit. Alegându-și-l, nu vor înceta să-l bată cu aripile, până când îl vor îmblânzi.”                                                                 (Comaticus către Zoltes)

 

    Mi-am propus ca, în acest an, să recitesc unele dintre romanele copilăriei și ale tinereții și pe unele dintre ele să le  recomand atât celor care le-au citit ( ca să le propună spre citire copiilor sau nepoților), cât și celor care nu au avut acest prilej. De data aceasta, vă recomand romanul ,, Cetatea nemuritoare” de Constantin Dumitrescu ( 1903-1980), poet, prozator, care a fost primul bibliotecar al Bibliotecii Publice din Alba Iulia. Romanul a fost publicat în anul 1974, la Editura Albatros și am aflat că a fost reeditat acum vreo câțiva ani. În perioada anilor 70 ai secolului trecut, a fost un curent al reînvierii istoriei Daciei și mulți scriitori și-au ales subiecte din perioada respectivă. Îmi amintesc, că am citit cu multă plăcere romanele: ,,Sarmis” de Ion Nicolae Bucur ( probabil, scriitorul a fost inspirat de poezia lui Mihai Eminescu), urmat de ,,Dicomes” și ,,Sargetius”,  ,, Dacia Felix” de Victor Rusu Ciobanu și romanul pe care, astăzi, vi-l recomand. În curând, îmi voi face timp să recitesc și ,,Faraonul” de B. Prus.

  Revenind la romanul ,, Cetatea eternă” a cărui acțiune se petrece în cetatea Apoulon, de pe Piscul Piatra Craivii ( Caprei), menţionată  de  Ptolomeu  în poemul “Consolatio ad Liviam” şi în "Geographia", înainte și în timpul războaielor daco-romane dintre Decebal și Traian, menționez că scriitorul face multe erori istorice. Profit de această ocazie, pentru a menționa câteva aspecte din cultura și civilizația strămoșilor noștri, pe care majoritatea cititorilor nu le cunosc. În primul rând, geto-dacii au fost creatorii unei culturi și civilizații mărețe, unice în centrul-estic european, ei fiind înconjurați la nord, vest și est de populații migratoare. Descoperirile arheologice au confirmat ceea ce anticii afirmau despre geto-daci. De exemplu, Dio Chrysostomus, trimis să spioneze pe daci, constata:” Se întamplă că am făcut acum o călătorie lungă, drept la Istru şi în ţara geţilor am ajuns la nişte oameni întreprinzători, care nu aveau răgazul să asculte cuvântări, ci erau agitaţi şi tulburaţi. Acolo, la ei, puteai să vezi peste tot săbii, platoşe, lănci, toate locurile fiind pline de cai, arme şi oameni înarmaţi, veneam să văd oameni luptând, unii pentru stăpânire şi putere, iar alţii pentru libertate şi pace”, iar Iordanes relata “… ce mare plăcere, ca nişte oameni viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filosofice, când mai aveau puţin răgaz de războaie. Puteai să-l vezi pe unul cercetând poezia cerului, pe altul proprietăţile ierburilor şi ale arbuştilor, pe acesta studiind creşterea şi scăderea lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui şi cum, prin rotaţia cerului, soarele vrând să atingă regiunea orientală, este dus înapoi spre regiunea occidentală…” I-am citat pe cei doi istorici, pentru că autorul, la un moment dat, ne povestește cum dacii au luat un prizonier roman ca să-i învețe cum să prelucreze fierul, că erau considerați de către  romani ca fiind inteligenți dar necunoscători ( același  Dio Chrysostomus spunea că dacii erau la fel de deștepți ca grecii). De asemenea, autorul  ne descrie întrecerile între tineri, pentru stabilirea mesagerului către Zalmoxis, însă în vremea lui Decebal nu se mai săvârșeau sacrificii umane și nu mai era cultul lui Zalmoxis. Prin reforma religioasă a lui Deceneu, s-a introdus monoteismul și cultul zeului solar Gebeleizis, interzicându-se sacrificiile umane. Ce-i drept, au rămas fanatici ai lui Zalmoxis, care au continuat, în secret, sacrificiile umane, după cum  demonstrează descoperirile arheologice de la Corbii de Piatră ( despre acestea, am să vă relatez, cu altă ocazie).  O altă eroare o face, atribuindu-i titulatura de ,, baci” șefului tribului apulilor, Zoltes, stăpânul cetății Apoulon.  Indiferent care era originea unui șef de trib, din rândul crescătorilor de oi, din  negustori , din meșteșugari sau din tarabostes, odată ajuns  șeful tribului i se atribuia apelativul tarabostes (în limba dacă, însemnând ,,stăpân peste”, numit de romani ,, pileates”, adică purtători de căciulă, căciulari. Acesta avea în stăpânire o dava ( cetate), un corp de oaste  și făcea parte din Consiliul Regal.  Scriitorul vorbește de magi, vrăjitori, care slujeau în temple sau pe lângă acestea. Magi erau numiți preoții în Orient, în special în religia persană. La daci, preoții erau numiți ,, pates” și erau organizați în ,, colegii”, pe diferite ocupații: astronomi ( călătorii prin stele), medici, învățători, consilieri sau simpli slujitori în temple, care săvârșeau ritualele zilnice. Ei erau subordonați Marelui Preot, care avea și funcția de vicerege. În timpul lui Decebal, Mare Preot a fost Vezinas, nu Comaticus cum spune autorul, care-l menționează pe Vezinas ca fiind doar vicerege. Dacii mâncau mămăligă. Este adevărat dar cititorii trebuie să știe că dacii preparau o mămăligă din secară, pe care o mâncau cu brânză și smântână sau doar cu brânză. Dacii nu vânau lupi, pentru că era animalul lor totem, fiind considerat sacru. La mijlocul lunii noiembrie, era sărbătoarea lupilor. ( în calendarul popular românesc sunt 35 de sărbători ale lupului, Ziua Lupului, fiind odată cu sărbătoarea Sfântului Andrei; și romanii aveau Lupercaliile, celebrate în februarie) În rest, cititorii, pe parcursul lecturării romanului, se vor simți în epoca dacică, pentru că scriitorul este un talentat povestitor, care reușește să creeze, prin descrierile sale, atmosfera acelor timpuri. De asemenea, vor găsi două legende vechi, și anume, a flăcărilor care se aprind din pământ ( o îmbinare a actualei legende cu legenda Soreancăi - Floarea-Soarelui) sau a Știrmei Apelor, pe care o întâlnim , astăzi, în Delta Dunării.

   Așadar, merită să recomandați această carte,  celor tineri, care nu mai citesc romane istorice.

   Pe curând,

   Earnest

ORAȘE-MUZEU UITATE (VII).SIRET

 ,„Dacă ar vrea cineva să se convingă de ceea ce stăpânitorii de ieri au putut săvârşi într-un oraş odinioară curat românesc, n-are decât să se ostenească până-n Siret, cel mai vechiu oraş al Moldovei ce întâlnim în documente. Tot în Siret însă poate oarecine să prindă şi spiritul nostru larg de toleranţă. Mărturisesc că, deşi, pe cât am vizitat Bucovina, pretutindeni am întâlnit aceeaşi slăbiciune faţă de trecut, nicăieri trecutul nu mi s-a părut mai ostentativ păstrat ca la Siret”. ( Ion Simionescu,  „Oraşele din România”, 1928)

Biserica ,,Sfânta Treime”, 1358

   Îmi veți spune că orașul Siret nu este deloc uitat , pentru că este unul dintre cele mai tranzitate orașe din România, fiind punct de trecere a frontierei spre Ucraina. Eu vă spun, din propria experiență, că toți cei care se îndreaptă spre Cernăuți, Liov, Cracovia, nu se opresc să viziteze Siretul. Majoritatea călătorilor știu despre Siret, ceea ce s-a arătat în documentare, și anume, despre copiii de la Școala Specială, de dinainte de anul 1989.

   Acum, vreo zece ani, mi-am propus să-mi iau copiii și să merg special la Siret, ca să vizitez, pe îndelete, orașul care a fost a doua capitală a Moldovei între anii 1356 și 1388, aici, domnind: Sas, Bogdan I, Lațcu și primii ani din  domnia sa , Petru I Mușat. Orașul Siret merită să fie vizitat: este curat, plin de spații verzi și copaci ( fagi, arini, plopi, sălci). Dincolo de monumentele istorice, pe care le găsești cu greutate, fiind risipite prin tot orașul, te poți desfăta cu bucate foarte bune, specifice zonei și poți să rămâi peste noapte, pentru că în  oraș și în localitățile din jurul lui sunt  suficiente locuri de cazare, cu prețuri cuprinse între 60 și 200 de lei. 

  Revenind la vizita în acest oraș, eu regret că nu  se mai păstrează clădirile unde au fost înființate: prima școală cu predare în limba latină ( 1373), prima monetărie a Moldovei ( 1377), prima bibliotecă din Moldova ( !380), mutată, în anul 1575, la Iași de către Despot-Vodă sau ale școlilor înființate în anul 1395. De asemenea, din vechea cetate medievală se mai văd câteva urme, pe Dealul Ruina, pe care documentele papale o evidențiază, în anul 1340, drept capitală a unui duce al Valahiei Mici În schimb, puteți vedea  una dintre cele mai vechi biserici din piatră din Moldova, păstrată fără modificări. Este  vorba de Biserica ,,Sfânta Treime” ( 1358), ctitoria lui Sas, principalul motiv pentru care am vrut să vizitez Siretul. Este o bijuterie arhitectonică, prin decorațiile exterioare cu cărămizi, discuri ceramice policrome și flori cruciforme. Alte două biserici monumentale , care merită a fi văzute sunt : Biserica "Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul" , ctitoria lui Ștefan Petriceicu, în perioada celor trei domnii ale sale  (1672-1673; 1673-1674 și 1683-1684), ridicată peste ruinele Bisericii catolice ctitorită de Margareta Mușat între anii 1377 și 1380 , care ,la rândul ei, a fost ridicată peste o veche biserică din lemn. și Biserica ,,Sfântul Onufrie” ( 1673), ctitorie

a lui Ștefan Petriceicu, ridicată peste o biserică din lemn, ctitorie a lui Alexandru Lăpușneanu.

    În oraș, veți putea vedea numeroase clădiri, în diferite stiluri, numeroase busturi și statuia  Margaretei Mușat, sculptată în gresie de sculptorul Dan  Covătaru. De asemenea, nu sunt de neglijat nici Muzeul de Istorie, unul dintre cele mai vechi muzee din țară, înființat în anul 1863 , având, astăzi,  sediul în casa avocatului și fost primar al  orașului, Emanoil Samușco ( imaginea din stânga) și nici Cimitirul Medieval Evreiesc, unul dintre cele mai vechi cimitire evreiești din S-E-stul  Europei ( cea mai veche piatră funerară păstrată în cimitir  este din anul 1560).

    Cred că am reușit să vă trezesc interesul pentru a poposi în acest oraș, în drumul dumneavoastră spre Cernăuți Liov sau Cracovia, atunci când pandemia se va sfârși.

  Pe curând,

  Earnest

MANUSCRISE RARE (IV). PSALTIREA CU TÂLC ( 1346)

Psaltirea cu tâlc, 1754

    ,, Aceasta este ziua pe care a făcut-o Dumnezeu. Să ne bucurăm și să ne veselim de ea.” ( Ps.118:24)

        Una dintre cele mai vechi biblioteci medievale din Țara Românească este aceea de la Mănăstirea Bistrița ( 1494), ctitorie a fraților Craiovești: Barbu, Pârvu, Radu și Danciu. Aceștia nu au rămas doar ca simpli ctitori ai mănăstirii, ci și ca  întemeietori ai bibliotecii și ai școlii din acest locaș de cult. Mănăstirea a devenit un important așezământ cultural, desfășurându-se aici o importantă  activitate cărturărească, unde au fost realizate valoroase lucrări de caligrafie. Barbu a adus aici, în anul 1497, moaștele Sfântului Grigore Decapolitul, aducător de ploaie și vindecător de boli.

     În anul 1860, Alexandru Odobescu, din însărcinare Ministrului Culturii și Instrucției, a adus la București 19 manuscrise și tipărituri vechi, de la Biblioteca Mănăstirii Bistrița. În Revista Română ( 1861), Alexandru Odobescu ne relatează că, din marea bibliotecă a mănăstirii, rămăseseră doar vreo 300 de volume vechi, foarte prost conservate, scrise în limbile greacă, slavonă și română. Cel mai vechi manuscris găsit la Mănăstirea Bistrița este ,,Psaltirea cu tâlc” scrisă, în anul 1346, de Ioan Bogoslavul, pentru  Branko Mladenovici. Acest manuscris a fost adus în Țara Românească de către Maxim Brancovici, din familia domnitoare a Serbiei. În anul 1459, Serbia a fost cucerită de Imperiul Otoman, iar domnitorii români au devenit protectori ai bisericii sârbești, mai ales  ai mănăstirilor, ca cele din Srem ( ctitorii ale familiei Brancovici) și Hlindar de la Muntele Athos. Maxim Brancovici a venit în Țara Românească împreună cu mama sa, Anghelina, și cu nepoatele sale, Elena și  Despina Milița, care a devenit soția lui Neagoe Basarab. Maxim Brancovici a fost episcop al Episcoiei Râmnicului, iar între anii 1503 și 1504 a fost Mitropolitul Țării Românesti. Se pare că această psaltire a fost dăruită mănăstirii de către domnița Despina împreună cu alt manuscris rar, ,,Sintagma ( Pravila) lui Matei Vlastaris”, scrisă în variantă prescurtată, după anul 1346 , cercetată și adnotată, în anul 1636, de Udriște Năsturel.

     Revenind la ,,Psaltirea cu tâlc”, din anul 1346, ( Seferteilim) este numele  sub care este cunoscută ,, Cartea laudelor” sau ,,Psaltirea prorocului şi împăratului David.” După unii autori, acesta ar fi stat la baza traducerii în limba română a primei psaltiri, în anul 1482, numită ,,Psaltirea Scheiană.” În prezent, ,,Psaltirea cu tâlc” din anul 1346 se află la Biblioteca Academiei de Științe. Nu am găsit nicio imagine a acesteia, de aceea am pus o fotografie a frontispiciului ,,Psaltirii cu tâlc”, în limba română, din anul 1754, unde identificăm, deasupra literei chirilice inițiale, bustul regelui David, cântând la harpă.

Pe curând,

Earnest