sâmbătă, 26 februarie 2011

DE DRAGOBETE



In sfarsit am inceput sa ne mai luminam! M-am saturat ca toate televiziunile, revistele, anunturile publicitare sa faca propaganda doar la Valentine's Day. Anul aceata, s-au gandit si la sarbatoarea noastra romaneasca, Dragobete. Studentii au organizat in campusuri seri dedicate Dragobetelui, iar in Bacau chiar si MALL-ul a organizat sarbatorirea Dragobetului.
Dar oare cat stim despre aceasta sarbatoare?
Se spune ca numele ar veni de la "drag" si "bete" (vrabete, adica vrabioiul cel mare), ceea ce inseamna dragostea vrabioiului, pentru ca in aceasta perioada incepe imperecherea vrabiilor. Cum omul, in vechime, traia in armonie cu natura, o observa si o imita, au dedicat aceasta zi dragostei, a dragostei si devotamentului dintre cei ce urmau sa se casatoreasca, a dragostei fratesti. Multi stiu ca in aceasta zi, fetele se spalau cu apa rezultata din topirea zapezii, ca sa aiba tot anul tenul frumos, ca fetele si baietii plecau in padure sa culeaga ghiocei si viorele ( de aceea daruiti in aceasta perioada aceste flori, lasati trandafirii, garoafele, frezile pentru alte ocazii), dupa care fetele invitau baietii acasa, ca sa le arate cat de vrednice au fost in timpul iernei (o vorba romaneasca spune ca femeia este cheia casei, pentru ca ea rostuieste treburile casei, adica rostuieste mancarea, isi imbraca familia si casa, pentru ca ea tese panza si covoarele, ea coase hainele, fetele de masa si prosoapele de la icoane). Insa putin stiu ca in aceasta zi se legau fratiile si suroriile de sange. Ritualul se savarsea la un copac, de regula un mar sau un brad, unde se lasa un colac nanului, adica copacului. Aceasta legatura spirituala era mai puternica decat aceea de sange, pentru ca membrii familiilor celor infratiti nu se puteau casatori, pana la al saptelea grad, pentru ca se considera incest. De asemenea, sareau in ajutorul fratelui sau surorii de sange toti membrii familiei celui cu care s-a infratit. Fratia de dezlega pe patul de moarte, ca fratele plecat sa nu-l ia pe celalalt cu el, Dincolo.
Dragobetele se sarbatoreste la sfarsitul lunii februarie (incepand cu data de 24), pana la inceputul lunii martie, in functie de zona geografica, mai devreme in sudul tarii si in campie, mai tarziu in nordul tarii si la munte).
Intelegere, dragoste si armonie va doresc!
Pe curand,
Earnest

duminică, 6 februarie 2011

IASUL STUDENTIEI MELE(IV). IASUL SI MINORITATILE NATIONALE

Sinagoga Mare-interior



Biserica Lipoveneasca Mormantul lui Barbu Lautaru
Biserica Armeana


De-a lungul secolelor, iesenii au trait in buna armonie cu minoritatile. Toleranta romanilor este binecunoscuta, dar din toti romanii, moldovenii sunt cei mai toleranti ( constatati cat suntem de pasivi la ironiile vedetelor mass mediei la adresa noastra, dar mai ales la accentul moldovenesc! Nu stiu cu ce este mai de admirat accentul ardelenesc cu influente maghiare sau cel muntenesc cu influente tiganesti, decat cel moldovenesc cu influente rusesti, pentru ca eu nu am cunostinta ca limbile si culturile maghiara si tiganeasca sa fie superioare limbii si culturii rusesti).Dar sa revin la minoritatile nationale care au convietuit cu iesenii, carora iesenii le-au respectat religia, traditia, cultura, domnitorii si apoi comuna urbana, acordandu-le asezaminte pentru a-si ridica biserici, cimitire, locasuri de cultura.
Prima minoritate care s-a asazat in Iasi a fost o colonie de armeni. Lor li s-a acordat loc unde si-au ridicat case si biserica, pe actuala Strada Armeana. Prima biserica armeana dateaza din anul 1385, dupa cum scrie pe pisania Bisericii Armene "Sfanta Maria". Pe la anii 1500, existau in Iasi 200 de case armenesti. Armenii aveau preoti intelepti si bogatii mari, ceea ce le-au permis sa mai ridice in anul 1605 Biserica "Sfantul Grigore Luminatorul" care, din pacate nu mai exista. O alta biserica a fost ridicata pe la 1876 in Cimitirul armenesc, pe Strada Spital Cantacuzino Pascanu, dupa planurile arhitectului Luca Sarmacash. La inceputul secolului al 19-lea, era celebra in Iasi scoala armeana "Pensionatul Karakash", unde invata aproape intreaga elita armeana din Moldova.
Urmatoarea minoritate stabilita in Iasi a fost cea evreiasca. In Iasi, pe la 1939, existau 112 de sinagogi. Cea mai veche sinagoga pastrata in Romania este Sinagoga Mare, ridicata intre anii 1657 si 1682, pe un loc al Manastirii Aron Voda ( vedeti cat de antisemiti suntem!), care urmeaza sinagogii din anul 1580, dupa cum ne lamureste o inscriptie. Renovata in anul 1914, cladirea nu impresioneaza in exterior, dar interiorul este foarte frumos, realizat in stil baroc, cu un altar din lemn sculptat si aurit. Actualul Cimitir evreiesc se afla pe Soseaua Pacurari, unde a fost stramutat din Tatarasi, la sfarsitul secolului al 19-lea. Cea mai veche piatra funerara este datata in anul 1467. In acest cimitir, sunt inmormantati doi publicisti, prieteni ai lui Ion Luca Caragiale: Renetti Roman si Rodina (maior medic, pe numele sau Avram Streuertman). In anul 1928, sotia bancherului Michel Daniel pune la dispozitie o frumoasa cladire pe Strada Doamnei nr. 49, pentru Spitalul evreiesc, care se infiintase in anul 1728 si care, in timpul Primului Razboi Mondial, devenise spital militar. Tot in Iasi a fost infiintat in anul 1876 Teatrul Evreiesc "Pomul Verde", de catre Avram Goldfaden, primul teatru evreiesc din lume. Cladirea se afla pe in actuala Esplanada a Teatrului National.
Minoritatea lipoveana a venit in Iasi in secolul al 18-lea. Prima lor biserica a fost ridicata din barne, in anul 1780, pe locul actualei Biserici Lipoveneasca, de pe Bulevardul Profesor Dumitru Mangeron, ridicata in anul 1830, restaurata si extinsa intre anii 1872 si 1882, dupa planurile arhitectului roman Stefan Emilian, prin subscriptie publica.
Si tiganilor, deveniti intre timp rromi, li s-a acordat asezamantul cunoscut sub numele Tigania Domneasca, iar starostele breslei lautarilor, Barbu Lautaru, a fost ingropat cu mare cinste in ctitoria lui Stefan Tomsa si Duca Voda, Biserica Zlataust.
Pe curand,
Earnest


duminică, 30 ianuarie 2011

MONUMENTE UITATE(VII). BISERICA SFANTUL NICOLAE DIN TARGU OCNA



Orasul Targu Ocna, devenit de cativa ani statiune, are foarte multe monumente, multe dintre ele uitate, pentru ca, desi sunt trecute in patrimoniul national, edilii orasului nu fac nimic pentru a le pune in circuitul turistic. Probabil edilii au crezut, atunci cand au cerut ca orasul sa devina statiune, ca vor curge bani de la Guvern, ca se vor bucura de mari investitii. Dar nu a fost sa fie....
Un monument uitat, gata sa devina ruina, este Biserica Sfantul Nicolae, situata in apropierea centrului orasului. Aceasta biserica a fost ridicata intre anii 1758 si 1772 de catre preotul Harapu si hatmanul Vasile Ruset ( unul dintre ctitorii bisericilor "Sfanta Treime" din Doljesti-Neamt si "Sfantul Spiridon" din Iasi, boier cu dragoste de tara si cu mare credinta, urmas al domnitorului Antonie Ruset si stramos al doamnei Elena Cuza).In curtea bisericii se afla Cimitirul cu Tunuri, unde sunt ingropati 69 de eroi morti in Primul Razboi Mondial in luptele de la Ciresoaia si Cosna, un monument dedicat eroilor si 2 tunuri din timpul razboiului.
Turnul bisericii ridicat in anul 1869, cu o inaltime de 14 m,. a servit turn de observare pompierilor orasului dar si tinta bombardamentelor din anul 1917. Biserica a fost consolidata de doua ori, in anul 1935 si dupa cutremurul din anul 1977 ( pe vremea socialistilor au fost gasite fonduri pentru restaurare, iar astazi lucrarile de reabilitare, incepute inca din anul 2000, stagneaza, din lipsa de fonduri).
Biserica este o bijuterie arhitecturala, asemanandu-se cu Biserica Golia din Iasi, dar de mici proportii (tocmai acest fapt o face sa fie atat de frumoasa!). Este ridicata din caramida, decorata cu brau format din trei randuri de caramizi asazate cu colturile in exterior, formand siruri de unghiuri ascutite ( ca la bisericile ridicate in stil muntenesc). Elementul specific dominant il constituie pilastrii exteriori, care se termina aproape de cornisa cu capiteluri corintice. La intrare, deasupra usii sunt urme de pictura.
Catapeteasma bisericii a fost mutata in capela cimitirului in anul 1960 (oare de ce?) unde a ars in incendiul din anul 1962. Catapeteasma actuala a apartinut paraclisului catedralei din Bacau si a fost pictata in anul 1871.
Nu uitati sa popositi, cand treceti prin Targu Ocna, la acest monument si sa pastrati un moment de reculegere pentru toti stramosii nostri care ne-au lasat o tara frumoasa si libera dar care astazi, treptat, se transforma in ruina. Majoritatea natiunii nici nu observa si nici nu-i pasa de ceea ce se intampla sub ochii ei, iar minoritatea este neputincioasa, ca si mine, de altfel!
Pe curand,
Earnest

luni, 24 ianuarie 2011

CREDINTE SI TRADITII(III). SARBATORILE LUNII FEBRUARIE

In vechime, in luna februarie, popoarele Europei pregateau noul an agrar, prin savarsirea unor ritualuri care tineau de cultul fertilitatii si fecunditatii ( de exemplu, in intregul Imperiu Roman se sarbatoreau Lupercalia, in cinstea Lupoaicei, cand se faceau si ritualuri de stimulare a ferilitatii femeii, sarbatoare interzisa de papa Galenius I in anul 494 si inlocuita cu sarbatoarea crestina Intampinarea Domnului-in limba latina Purificatio Sanctae Mariae Verginis-instituita de Iustinian abia in anul 541.)
Calentarul popular romanesc are urmatoarele sarbatori in luna februarie;
1 februarie - Trif Nebunul, care marcheaza pragul de trecere spre anul agrar-apare in ipostaza ambivalenta: pe de o parte, zeitate rea, furioasa, pe de alta parte, aparator al holdelor de insecte, omizi, gandaci, al carui stapan este. Acum este si Ziua Omizilor si Ziua Ursului. Au loc ceremonii de sfintirea apelor cu care se uda copacii si viile impotriva omizilor si oamenii impotriva bolilor. In aceasta zi, nu se lucreaza, pentru ca oamenii ar putea innebuni ca Trif, cand l-a blestemat Maica Domnului. In zona Tecuciului se mai pastreaza obiceiul udatului copacilor si viilor cu vin din sticle care au fost ingropate in pamant in anii bogati in recolta, pentru ca recolta sa fie bogata. In alte zone, se aprinde in vie focul purificator, peste care se sare si se toarna vin pentru rod bogat dar si pentru sanatatea omului.
In acesta zi, ursii ies din hibernare. Traditia spune:daca este cald si senin si ursul isi vede umbra, intra din nou in vizuina pentru 6 saptamani, vestind astfel ca iarna nu s-a sfarsit.
24-28 februarie (in unele zone la inceputul lunii martie)- Dragobetele, patron al dragostei si bunei dispozitii, fiu al Babei Dochia, numit si "Cap de Primavara" sau "Cap de Vara". Se spune ca in acest interval, pasarile se imperecheaza, incep sa-si construiasca cuiburile, punandu-se bazele "familiei". Fetele si baietii, adunati in cete, merg in paduri pentru a aduna primele flori. Fetele se spala pe fata cu zapada netopita, pentru a fi frumoase peste an.
27 februarie-Caii Sfantului Toader (religia crestina prazmuieste pe Sfantul Toader prima sambata din Postul Mare). In mitologia romaneasca, Sfantul Toader este patronul mitic al cailor. Cei 7-12 cai sunt feciorii sfantului, voinici si frumosi dar cu cozi si copite de cai. In aceasta zi, femeile nu au voie sa toarca, fiindca sfarsesc zdrobite de copitele cailor. Sfantul Toader este simbolul jumatatii calde a anului, cum Sfantul Dumitru este a celei reci. In Bucovina se organizeaza Calvacadele si in toata tara, pornind de la credinta -calul animal psihopomp al sufletelor Dincola-se dau de pomana stramosilor: coliva, malai , alivenci si braga.
Un gand bun va transmit astazi de 24 ianuarie, cu rugamintea sa nu uitam sa ne respectam simbolurile si sa ne aplecam cu respect catre stramosii nostri care au faurit aceste simboluri si care au avut timp sa respecte traditiile!
Pe curand,
Earnest

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

STIATI CA (II)......


1. Imhotep, primul arhitect consemnat de izvoare (a trait circa acum 4600 de ani), Prim-Ministru si Mare Preot a fost si medic? El cauta cauzele bolillor in interpretarea visurilor pacientilor, punand bazele stiintei care astazi se numeste incubatia latromantica.
2. Puteti scapa de tantari, punand in camere lamai taiate in doua, in coaja carora infingeti cuisoare?
3. Puteti vindeca tusea, punand la o ceasca de cafea, in timpul prepararii, 1 sau 2 cuisoare macinate?
4. In orasul Covasna se afla o fantana fara fund a carei adancime nu a putut fi masurata?
5. Marele Preot, Rege si Intelept Deceneu a intemeiat pe Platoul Bucegi o scoala energetica si ca a ridicat cu forte energetice monumentele Babele, Sfinxul si toate celelalte de pa platou, pe care geografii le considera rezultatul eroziunii pietrelor?
6. Nu apartine gotilor tezaurul Closca cu puii de aur, ci dacilor? Preotii kapnobatai ("calatori prin stele") foloseau aceste piese ca instrumente cu care se efectuau masuratori astronomice (conform cercetatorilor clujeni, care au si demonstrat acest fapt, facand masuratori cu aceste obiecte).
7 Ramasite din primul homo sapiens sapiens din Europa, numit Ion, au fost descoperite la Anina?
8.In judetul Covasna, la jumatatea liniei ferate dintre Covasna si Comandau, se afla un monument unic al istoriei industriei: linia ferata pe plan inclinat proiectata si executata in anul 1892 de inginerul Emil Lux?
9. In Pestera Coliboaia din Muntii Apuseni au fost descoperite picturi rupestre datand din paleolitic, realizate acum 35.000 de ani, care sunt considerate cele mai vechi din Centrul Europei?
10. In anul 1857, Romania devenea prima tara din lume care extragea petrol in scopuri comeciale?
11. In secolul al 15-lea in localitatea Lucacesti-Moinesti (judetul Bacau) se extragea pacura, care era exportata in tarile occidentale?
12. In Rezervatia de stejari seculari Breite (Sigisoara), unica in S-E Europei, se afla un stejar batran de 700 de ani, avand circumferinta de 7m., care este situat pe pozitia 58 a celor mai batrani arbori din lume?
Pe curand,
Earnest


duminică, 9 ianuarie 2011

LA CE BUN?

Vizionand in aceste zile niste filme dcumentare despre Japonia si S.U.A., am constatat ca nimeni, absolut nimeni, de-a lungul istoriei nu a facut nimic pentru umanitate, in general, ci doar pentru anumite grupuri, ca in foarte multe domenii ale activitatii umane, nu exista progres.
De exemplu, am vazut realizari in constructii, in tehnologie in diferite orase japoneze, alaturi de asezari rurale japoneze, cu case mai putin aratoase decat acelea din zona rurala a Colinelor Tutovei, din judetul Vaslui, unde oamenii carau in spate saci cu orez, "inotand" prin noroaie si colb. Am vazut in New York, in cartierele locuite de negri, pe acestia locuind in case insalubre sau in containere de gunoi, incalzindu-se cu focul facut din gunoaie, in timp ce in centrul metropolei isi au resedintele cele mai mari concerne mondiale, care controleaza mai mult de un sfert din economia si finantele Globului. Nu este nicio diferenta intre saracia negrilor si aceea a unor comunitati rrome din Romania, cum nu este nicio diferenta intre viata amaratilor de lucratori agricoli din Japonia si a acelora din Romania. Diferenta este doar intre orasele mari din Romania si cele din Japonia si S.U.A.
Si la ce bun, aceasta diferenta, daca cele mai dezvoltate tari din lume nu reusesc sa rezolve saracia? La ce bun ca s-au facut inventat masini, avioane, daca unii oameni isi cara cu spinarea bunurile sau se mai deplaseaza, "in mod ecologic" cu caruta? La ce bun, a propovaduit Iisus ca toti oamenii sunt egali in fata lui Dumnezeu, daca nici macar reprezentantii Bisericii nu au crezut acest lucru! Revolutia franceza a lansat principiul egalitatii in fata legii, iar ideologia comunista acel al egalitatii sociale. Au fost ele respectate, in totalitate? Unde este progresul ? Exista progres moral sau civic? Lumea este bantuita de pedofili, criminali, hoti, de oameni cu diferite deviatii sexuale, carora li se acorda drepturi. Sunt promovate nonvalorile, sunt politizate pana si premiile Nobel! In relatiile internationale se mai practica principiul echilibrului european, unde exista egalitate numai intre Puteri, desi s-a creat asa-zisa egalitate in UE!
M-am revoltat astazi la televizor de incultura unui ziarist, Avramescu, si a moderatorului. Avramescu vorbea ca "ramele" din Romania (ultima metafora a Presedintelui) se tarasc prin Lume, ajungand pana si in insulele Tombuctu (!), iar moderatorul nu l-a contrazis, pentru ca nici el, saracul, nu stia ca Tombuctu, nu sunt insule, ci a fost unul dintre cele mai mari centre economice si culturale din epoca medievala din Mali .(Probabil domnul Avramescu a ramas in minte cu titlul cartii lui Marko Marcevski "Insula Tombuctu", dar cred ca n-a citit aceasta carte, pentru ca ar fi stiut ce era cu aceasta insula!). Si ma intreb, la ce bun sa-mi pierd timpul ascultand diferite pareri la TV, sa cred in ce spun unii si altii. Mai sunt sigur ca acestia sunt bine informati, sunt bine pregatiti? Intamplator eu am stiut despre Tombuctu, dar nu stiu orice, chiar daca sunt Earnest, si atunci pot sa cred ca pot fi oricand manipulat, prin proasta informatie?
Ma intreb, la ce bun ne zbatem, invatam, muncim, privim uneori cu incredere spre viitor, cand altii, care nu sunt mai buni ca noi si nici mai culti sau mai morali, ne-au hotarat deja soarta. De exemplu, Bill Gates , seful actual al Masoneriei, care a investit foarte multi bani in vaccinuri si care este foarte ingrijorat de cresterea populatiei, a afirmat, la o conferinta TED :"daca facem o treaba foarte buna cu noile vaccinuri, cu serviciile medicale, cu serviciile de sanatate reproductiva, am putea, cel mai probabil, sa reducem aceste numere ( adica populatia Globului, n.a. ) cu 10 sau 15% " ( pentru confirmare, puteti urmari acestea pe http://www.naturalnews.tv/v.asp?v=A ...). Ma intreb, cum vor face selectia acesti controlori ai umanitatii ? Cine le da lor dreptul sa hotarasca soarta Lumii? Si la ce bun sa o faca, pentru ca Ei, ca si Noi sunt trecatori prin aceasta Lume!
Pe curand,
Earnest

duminică, 2 ianuarie 2011

INTRE CATOLICISM SI ORTODOXISM



Istoricul Neagu Djuvara crede ca Romania a avut de suferit de-a lungul istoriei si mai sufera din cauza Puterilor, pentru ca este ortodoxa. Ma intreb: Grecia si Rusia nu sunt ortodoxe? Ambele tari sunt mai dezvoltate decat Romania si populatia o duce mai bine!

Nu am sa inteleg niciodata atitudinea istoricilor romani fata de cele doua biserici. Va dau cateva exemple: elevii invata la scoala despre lupta pentru investitura si memoreaza numele multor papi. dar in nicio lectie nu se pomeneste numele vreunui Patriarh al Constantinopolului, care a luptat impotriva turcilor si pentru apararea crestinismului!
Dumneavoastra, dragi cititori onesti, cunoasteti numele actualului Papa, (Benedict al 16-lea), dar cunoasteti numele actualului Patriarh al Constantinopolului (Bartolomeu)?. Stiti numele celor 6 patriarhi ai Romaniei ( Miron Cristea, Nicodim Munteanu, Iustinian Marina, Iustin Moisescu, Teoctist Arapasu, Daniel Ciobotea)?
Oare gasiti in istoria patriarhilor de la Constantinopol vreunul la fel de odios ca Inocentiu al 8-lea ( a dus o viata mondena si libertina) sau Alexandru al 6-lea Borgia (a avut numeroase amante, 9 copii nelegitimi. a facut scenariul multor asasinate politice, si-a pus sora, Lucretia, sa se prostitueze si a maritat-o cu barbati bogati, pe care i-a otravit, pentru a le ramane lor averile)?
Ambii papi au fost contemporani cu Stefan cel Mare si Sfant, cu mitropolitii Teoctist si Gheorghe, cu Daniil Sihastrul si faceti singuri comparatia. Contemporan cu Stefan cel Mare si Sfant a fost si celebrul Papa Sixtius al 4-lea, cel care a ridicat Biblioteca Vatican si Capela Sixtina, cel care ii trimitea domnitorului nostru scrisori de felicitare pentru ca apara crestinatatea. Insa acest Papa este acela care l-a excomunicat pe criterii politice, nu moarale sau religioase, pe Lorenzo Magnificul, cel care a autorizat Inchizitia spaniola, prin Bula din anul 1478. Istoricii contemporani au acuzat fascismul si comunismul de genocid, dar nu au acuzat niciodata Biserica Catolica de genocid. Cati crestini au fost arsi pe rug, pentru ideile lor progresiste, cati amerindieni si negri au fost schingiuiti pentru ca aveau alta religie? Mult mai multi decat au murit in lagarele naziste sau in gulagurile comuniste!
Richelieu este cunoscut de toti cei care au citit romanele lui Dumas. De asemenea, se invata despre el la scoala , dar nu se spune despre faptul ca el a organizat lupta impotriva hughenotilor, masacrul din Noaptea Sfantului Bartolomeu sau ca s-a implicat in Razboiul de 30 de ani si de imensa sa avere! In timpul acesta, in Moldova era Mitropolit Varlaam, cel care a scris Cartea romaneasca de invatatura (Cazania) si multe alte carti si care impreuna cu Vasile Lupu au intarit cultura baroca moldoveneasca.Pe vremuri, in clasa a IX-a, elevii invatau la literatura religioasa despre Varlaam. Astazi elevii nici nu stiu cine este, asa cum nu stiu nici despre Grigore Rosca si despre alti ctitori de cultura, de aparatori ai romanismului si luptatori nationali.
Daca tineretul ar cunoaste unele dintre aceste fapte, poate ar intelege ce a vrut sa spuna Djuvara si nu s-ar compara cu Grecia si Rusia. Aceste tari si-au facut propria lor politica si nu prea le-au interesat ce se va intampla cu ortodoxia sau cu crestinismul, in general.
Sa auzim de bine!
Pe curand,
Earnest