NOI ATACURI TERORISTE

 ,,Scopul terorismului este să provoace suferință, nu să o curme.” ( Sorin Olariu)

   Una dintre cele mai mari probleme ale lumii contemporane este terorismul. Majoritatea organizațiilor teroriste sunt religioase. Până și creștinii au trei astfel de organizații: Rebelii din Nagaland, Frontul de eliberare Tripura și Armata se rezistență a Domnului. Tot trei organizații teroriste au și hindușii, iar iudaicii au avut una Kahane Hai – KAH, care a fost interzisă în anul 1994. Însă, islamicii au trezeci și două de organizații teroriste la care se mai adaugă și șapte naționaliste și șapte fronturi islamice.
    Una dintre aceste organizații teroriste sau poate alta nou înființată a organizat zilele acestea și țin sub teroare populația din Daghestan. Daghestan este o republică autonomă din Federația Rusă, de la Marea Caspică,cu capitala la Mahacikala. Vă reamintesc că pe data 29 octombrie 2023  a fost  un  atac terorist asupra ,,evreilor de munte”, considerat o tentativă de pogrom, care a avut loc pe Aeroportul din Mahacika . ,,Evreii de munte” din zona Caucazului s-au stabilit aici de pe vremea Imperiului Persan. Ei formează astăzi o comunitate de 300-400 de familii în orașul Derbent.  În anul 1942, sub ocupația nazistă ,,evreii de munte” au fost supuși unei persecuții crunte.

  De sute de ani populația din Daghestan a trăit, fără mari conflicte etnice și religioase. Menționez că în această țară trăiesc etnii diferite, care vorbesc limbi diferite; neamuri caucaziene : avarii, popor de origine caucaziană, care vorbesc limba avar ( nu trebuie să-i confundăm cu avarii, neamuri altaice, ramura turcică, care vorbeau limba avară și care au dispărut din istorie), lezghinii, care vorbesc limba lezghină, rutulii care vorbesc limba rutul și cecenii, care vorbesc limba cecenă; neamuri altaice, ramura turcică: azerii, care vorbesc limba azerbaidjană și nogaii, care vorbesc limba nogai; indo-europenii, ramura slavilor răsăriteni: rușii, care vorbesc limba rusă și neamuri semite: ,,evreii de munte”( sau evreii persani) care vorbesc ebraica. Aceste  popoare sunt în majoritate musulmane, dar în Daghestan există creștini  și mozaici.

    Atacul de duminică a fost îndreptat împotriva mozaicilor, creștinilor și forțelor de ordine. Au fost două atacuri, unul în capitală și altul  în Derbent. Comitetul de anchetă  rus a comunicat că atacul a vizat două biserici ortodoxe, o sinagogă și un punct de control al poliției. Au fost uciși cinsprezece polițiști, patru civili, un preot și au fost rănite patruzeci și șase de persoane, identificate până în prezent.

Atacul de pe Plaja din Sevastopol

Americanii au anunțat că preotului i s-ar fi tăiat gâtul. De asemenea, anchetatorii au comunicat că armele erau de proveniență străină, că atacatorii aparțin unei organizații teroriste internaționale, că a  fost reținut Mogomed Omarov, membru în Partidul Rusia Unită, șeful districtului Sergokalinsky  dintre Mahacika și Derbent, ca urmare a  informației că doi dintre fiii săi și un nepot ar fi fost implicați în cele două atentate. Mie mi-au reținut atenția două aspecte:

1. Declarația deputatului Dumei pentru Daghestan, Abdulkhakim Gadzhiyev, în care spune că nu are nicio îndoială că atacatorii au fost conectați cu Ucraina și cu agențiile de informații NATO și că atacul a fost o încercare de a ,,destabiliza situația din țara noastră din interior”, declarație contrazisă  de Dmitrie Rogozin,  guvernatorul regiunii ocupate Zaporizhzhia, care afirmă că Rusia s-ar confrunta cu probleme majore, dacă ar atribui fiecare atac terorist ,, planurilor Ucrainei și NATO”.

2. Atacul cu rachete americane ATACMS pe plaja orașului Sevastopol, în urmă căruia au murit trei copii și doi adulți, iar în jur de 100 de persoane au fost rănite. Problema se pune că aceste rachete nu pot fi dirijate decât de americani. Ambasadorul SUA a fost convocat la Kremlin, unde i s-a spus să transmită Guvernului SUA că trebuie să împartă asumarea acestui atac împreună cu Ucraina și că bombardarea plajei reprezintă o dovadă că SUA este amestecată în declanșarea acestui război.

    Acum, ce nelămuriri am eu, ca un cetățean onest care sunt neutru și care consider că nu este problema României războiul ruso-ucrainean, dar nici al altora, privind această situație.

 1. S-a spus că Rusia a luat abuziv Crimeea de la Ucraina ( am scris pe acest blog, cine au stăpânit de-a lungul istoriei această peninsulă și cum a ajuns la Ucraina), uitându-se, că acesta a fost alipită Federației Ruse în urma unui Referendum.

2. S-a spus că rezultatele Referendumului au fost falsificate de Federația Rusă.

3. Deci, înțeleg că populația din Crimeea, înșelată, este de partea Ucrainei.

4. La Sevastopol nu este nicio bază militară rusă. Rusia și-a retras flota militară din portul Sevastopol.

5. Atunci, dacă locuitorii doresc să fie de partea Ucrainei, dacă nu este nicio bază militară rusă în port, de ce  Ucraina a atacat populația civilă, aflată pe plajă? Ucraina și-a atacat susținătorii? Acest atac nu este o crimă de război sau un act terorist? S-a spus că Rusia a atacat Harkovul, unde au murit patru persoane civile, dar la Harkov era o importantă bază militară ucraineană și scopul atacului a fost distrugerea acesteia. Nu înțeleg care a fost scopul acestui atac. Se caută un pretext, ca războiul dintre două state să devină mondial? Oare se leagă cele două atacuri? Nu știu și tare aș vrea să aflu.

Pe curând,

Earnest

https://www.youtube.com/watch?v=HY5Qx8vFo7U

Iurie Sadovnic ,,Noi pace vrem” Muzică· Iurie Sadovnic, versuri Grigore Vieru · ·

E BINE DE ȘTIUT (VIII). AVRAM IANCU (I). ARMATA LUI AVRAM IANCU

                                          

A doua Adunare de la Blaj  din anul 1848.
Tablou realizat în anul 1878 de către
Ion Petcu, pictor amator, participant 
la revoluție

,,Astăzi cu bucurie Românilor veniți

Pe Iancu în Câmpie

Cu toți să-l însoțiți.”

 ,,Marșul lui Iancu”, 1848)

   Luna acesta se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, singurul ,,Împărat” recunoscut de  români, numit și ,,Craiului Munților.” El s-a născut ,,la vremea cireșelor”, în anul 1824, la Vidra de Jos, județul Alba, într-o familie de iobagi înstăriți, ( iobăgia și clăcășia din Țara Moților era diferită de cea din celelalte provincii ale țării, determinată de reformele lui Iosif II și a multor modificări hotărâte de Dietă), tatăl său, Alexandru, fiind paznic al pădurilor fiscului, jude comunal și  avea o licență de băuturi, ceea ce i-a îngăduit să-și facă o agoniseală destul de mare. El era fiul preotului Gheorghe, care după unii biografi ar fi fost frate cu Horea și a luptat în Revoluția de la 1784, alături de acesta. Avram Iancu a studiat Dreptul la Cluj și la începutul revoluției era avocat stagiar la Tabla Regală din Târgu Mureș.

 Despre Avram Iancu și Revoluția de la 1848 din Transilvania, începând cu manualele din anul 1999, se vorbește puțin, ceea ce  face că tânăra generație, de dincolo de Țara Moților, să nu cunoască mai nimic, despre cel care a fost atât de mult iubit de popor, cântat în balade și căruia i s-au scris biografii, încă din timpul vieții. Citez din  Manualul ,,Istoria Românilor” pentru clasa a XII-a, apărut la Editura Humanitas, în anul 1999, care l-a avut coordonator științific pe universitarul Gheorghe Vlad Nistor, actualmente europarlamentar din partea PNL: ,,Românii se retrag în Munții Apuseni, iar comanda trupelor o deține Avram Iancu, care rezistă atacurilor maghiare.” Atât! Să nu credeți că celelalte manualele sunt mai darnice în relatări.

  Pe parcursul acestui an,voi realiza, pe acest blog, mai multe postări despre Avram Iancu. Astăzi, voi scrie despre armata pe care a organizat-o, el neavând nicio pregătire militară. Menționez că această armată nu  a fost învinsă în nicio confruntare cu secuii, maghiarii și austriecii.

   După declanșarea revoluției la Pesta, care decretase libertatea țăranilor, înlăturarea dominației habsburgice și refacerea Imperiului Maghiar, în Transilvania, au fost  constituite gărzi înarmate ale secuilor și maghiarilor. Numai românii nu au fost înarmați, pentru că  revoluționarii pestani nu concepeau libertatea românilor, cei mai numeroși țărani iobagi din Transilvania. De aceea, Avram Iancu a luat inițiativa constituirii unei poliții militare, pe care a instruit-o și care număra 1.000 de țărani munteni. Aceștia au fost cei care au organizat perfecta stea  pe Câmpia Libertății, formată din 40.000 de participanți de la cea da a doua  Adunare de la Blaj, la 5 mai 1848. Ordinea țăranilor și buna lor organizare l-a făcut pe Generalul Schurter să spună că nicăieri în Europa nu a văzut atâția participanți la o adunare populară , ,,care să fie condusă cu atâta lealitate, să demonstreze atâta cultură și atâta seriozitate, atât nobil entuziasm.” Această miliție populară a constituit începutul organizării armatei lui Iancu.  Majoritatea conducătorilor pașoptiști, mari oameni de cultură, erau adepții obținerii drepturilor românilor pe cale pașnică, prin memorii trimise la Pesta și la Viena unde, de fiecare dată, au obținut doar promisiuni. Avram Iancu și câțiva revoluționari spuneau că românii nu vor primi niciodată drepturile decât prin luptă. De aceea, ei au luat decizia să organizeze o armată, după ce gărzile secuiești și maghiare au trecut la represalii asupra țăranilor care începuseră să pună în aplicare prevederile Proclamațiunii naționale de la Blaj: Gazetele vremii  arătau că, începând cu 20 mai 1848, gărzile maghiare și secuiești au săvârșit acte de terorism: arestări, jafuri, schingiuiri, ucideri și violuri.

  La cea de a treia Adunare de la Blaj, din septembrie !848, unde Avram Iancu a venit înarmat, alături de țărani înarmați, el a declarat că nu este de acord cu unirea Transilvaniei cu Ungaria  și de la tribună, cu un pistol în mână, pe care l-a ridicat spre Cer, a zis: ,,Pretențiile noastre sunt sfinte, precum este sfânta dreptate și noi, românii, vom fi gata a le apăra cu orice preț!” Apoi a slobozit pistolul, a  coborât de la tribună ovaționat de mulțimea țăranilor.

   În armata țărănească, pe care a organizat-o după modelul roman, au intrat alături de români și unii țărani maghiari și sași. Armata sa a numit-o ,,Aurea Gemina” și avea în jur de 200.000  de oameni, care alcătuiau 15 legiuni comandate de câte un prefect și viceprefect. Legiunile se împărțeau în cete sub comanda unui tribun și vicetribun, iar acestea în câte 10 centurii comandate de centurioni și vicecenturioni.Avram Iancu le-a dat ordin moților să-și facă arme (lănci, sulițe) , pentru că majoritatea lucraseră în mine și aveau meșteșugul prelucrării metalelor, tunuri din metal și din lemn. Aveau puține puști ( doar vânătorii dețineau puști), dar au reușit să facă rost, după ce i- au dezarmat pe secui, pe maghiari și pe sași. Țăranii au fost instruiți de cei o mie de milițieni militari. Comandamentul armatei a fost stabilit la Câmpeni.

    Trebuie să menționăm că în bătăliile purtate de armata țărănească au căzut puțini luptători, dar au fost mari pierderi din  rândul locuitorilor, pentru că maghiarii au atacat așezările românilor, pentru a-i determina să renunțe la luptă. Despre toate aceste intimidări sângeroase, voi relata în altă postare. Deocamdată ,vă scriu pierderile suferite de români: 4 prefecți ( Bătrâneanu, Dobra, Buteanu- despre el am să vă relatez într-o postare, Constantin Roman), mai mulți subprefecți, peste 10 tribuni, peste 100 de centurioni, mai bine de o sută de preoți  și protopopi spânzurați, cam 300 de sate arse și peste 40.000 de țărani uciși, împușcați,spânzurați sau căzuți în luptă. Și când ne gândim că maghiarii s-au pronunțat într-o dezbatere istorică, că Avram Iancu nu trebuie declarat erou, pentru că a omorât 8.000 de maghiari, care, de fapt, nu au fost uciși, ci au murit în luptă, pe când zeci de mii de români au fost uciși, în afara luptelor.

Pe curând,

Earnest

  ,,Marșul lui Iancu” a fost compus în anul 1848 pe versurile revoluționarului  Bencesu pe teme muzicale preluate din opera ,,Tancred” de Rossini

https://www.youtube.com/watch?v=z8MBthR7Kzw

Sursa principală: Horia Ursu, Avram Iancu, Editura Tineretului, București, 1966

DE CE AU CÂȘTIGAT ALEGERILE NICUȘOR DAN ȘI LUCIAN VIZITEU?

 ,,Votul este mai puternic decât glonțul”  (Abraham Lincoln)

      Dacă PSD-ul vrea să câștige primari în orașe, unde nu au avut niciodată sau cel mult de două ori membrii ai partidului lor, ar trebui să-ți ia un consilier specialist în antropologie socială/culturală. Un astfel de specialist , care se ocupă cu determinismul social, cu  evoluția relațiilor dintre oameni și instituții, dar mai ales cum cetățenii unei comunități urbane sau rurale performează simbolurile socio-culturale,în funcție de idealurile și  așteptările lor. 
    Pentru mine a fost un mare șoc, când am văzut că Nicușor Dan, unicat în rândul primarilor din România, a avut au procent mare, în alegerile din acest an. El este primarul, pe care îl vedeam dormitând pe la anumite întâlniri, care nu era de găsit în primărie și nici printre oameni, ci traversând de-a curmezișul strada cu copilul în brațe, printre mașini, unde nu era marcată trecerea de pietoni, cum planta un copac lângă un stâlp,  atingând cu coroana acestuia firele electrice, cum a oprit toate proiectele, pierzând multe procese în instanță, cum nu a reușit să adune arhitecții din sectoare și împreună cu arhitectul șef al Primăriei să facă un P.U.G. pentru capitala, cum arată Parcul Herăstrău  etc. Și totuși bucureșteanul l-a votat , așa cum a votat-o și pe Clotilde Armand, necontând faptul că șobolanii invadaseră străzile, că gunoaiele ajungeau până la ferestrele blocurile, că aerul era irespirabil din cauza mirosului. Nu au contat nici imaginile cu cotroboirea prin saci și nici declarația distinsei doamne: ,, nu am știut că funcționează camerele”. Nu vă întrebați, de ce  toate acestea nu au contat ?

 Un antropolog social v-ar fi spus, următoarele:

- nu faceți din aceștia niște victime, căci alegătorul va spune că acuzațiile sunt politice,

- Nicușor Dan a devenit o victimă politică, când s-a lansat ideea că și-a ,,turnat” la securitatea comunistă colegii din lotul olimpic;

- nici un primar de sector nu a luat măsuri împotriva nerespectării uneia dintre cele mai importante atribuții pe care le are primarul, și anume : ,,elaborează în urma consultărilor publice, proietele de strategii privind starea economice, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale, le publică pe site-ul..... ”. În schimb, s-au plâns pe la televiziuni, abia, acum, în perioada precampaniei și campaniei electorale;

- nu ați vrut ( sau nu fi s-a dat voie) să strângeți semnături împotriva distinsei Clotilde, nu i-ați făcut plângere penală, pentru participarea la frauda electorală și atunci, alegătorul a zis: Nu sunt probe. Dacă erau, luau măsuri. Așadar, toate sunt declarații politice.

  Aceeași atitudine prostească ați făcut-o și cu Lucian Viziteu. I s-a deschis un dosar penal aiurea și ați făcut  din el o victimă. PSD Bacău ar fi trebuit să aibă pregătită o listă cu ce a promis în campania electorală din anul 2020 și în dreptul fiecărui proiect  să puneți semnul vizat sau nevizat și atunci le-ați fi împrospătat memoria alegătorului, care și-a pus mari speranțe în Lucian Viziteu. Bineînțeles, trebuia să vă faceți lista voastră de proiecte, scrise ordonat, pe domenii.

   Acum, la nivel de țară, ați făcut o alianță cu cei care v-au făcut toxici,  v-au înjurat cu ,,M...”. care v-au făcut corupți,baroni , pe copiii voștri beizadele,  neștiind că baronul este nobilul cel mai mic din ierarhia feudală, iar beizadeaua este fiul unui domn, principe, termeni folosiți ,,în derizoriu”. Nu ați știut să le dați nicio replică, pentru că purtătorii voștri de cuvânt au o mare lipsă de cultură.

   De asemenea, v-ați axat pe campania anti A.U.R., numindu-i extremiști de dreapta. De când suveraniștii sunt extremiști? Poate modificați Constituția și scoateți  termenul ,,stat suveran” , înlocundu-l cu ,,statul globalist”, pentru că ,,dă bine” la U.E.

Pe curând,

Earnest

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CXIII). ION N.DIANESCU, DE VORBĂ CU MINE ÎNSUMI

,,Cât de nestatornice sunt întâlnirile omenești, cât de ușor se prăvălesc mai ales construcțiile de vise și speranțe.

   De atâtea ori în paginile acestea, reflectând asupra rostuirii mele în viață, mă întrebam dacă va mai dura mult. O, cât de mult au durat! Și cât vor mai dura încă?

(...) A însemna prea des nimicurile vieții ar fi banalizare, a nu mai însemna de loc, nu se poate. Nevoia de împărtășire sufletească, la o vârstă când n-ar fi trebuit să fiu singur, este o necesitate tot atât de inexorabilă ca și altele, mai cunoscute, mai prozaice.”

    (Ion N. Dianescu, ,,De vorbă cu mine însumi”

Ion N. Dianescu (1899-1992)

    Cartea pe care v-o recomand este un jurnal, care aparține profesorului de limba română de la Liceul ( Colegiul) ,,Nicolae Bălcescu” din Brăila,care face parte din fondul cultural donat Muzeului Brăilei ,,Carol I” de către Daniel Eduard Dianescu, nepotul profesorului menționat, mai sus, care cuprinde acte, obiecte personale, fotografii, cărți tipărite în perioada interbelică, cu dedicații către profesor, din partea autorilor.

     Ideea publicării acestui jurnal a aparținut prietenei și colegei mele de facultate Ghena Pricop, muzeografă, expertă în domeniul ,,Bunuri arheologice și documentar-istorice”, specializarea ,,Numismatică modernă românească”, șefă la Secția Istorie. Ghena Pricop este editoarea și tehnoredactoarea acestui jurnal, apărut la Editura Istros a Muzeului Brăilei ,,Carol I”, Brăila, 2022. 

    Ghena Pricop este și autoarea cărții ,,Restituiri. Volumul Boierii Poenari” și coautoare a cărților:,,Un grec, doi greci, trei greci...”, ,,Greci, Evrei, Ruși lipoveni, Turci...Brăila”, ambele, făcând parte din ciclul/ proiectul ,, Reactivarea memoriei culturale a orașului ”. De asemenea, este autoarea a numeroase filme documentare, pe care le puteți viziona pe site-ul muzeului.

Ghena Pricop

 Revenind la cartea pe care v-o recomand, Ghena Pricop a consultat o bogată bibliografie: Fonduri arhivistice, Periodice, Enciclopedii, Dicționare, Jurnale, Memorii, Lucrări generale și Studii și articole, necesare notelor de subsol.

   Jurnalul lui Ion N. Dianescu cuprinde cele 19 caiete, unde acesta și-a dezvăluit sieși gândurile, trăirile, părerile, privind  evenimentele pe care le-a trăit, începând cu anii de pribegie ( refugiat), din timpul Primului Război Mondial, continuând cu anii studenției, cu cei de la Școala Militară din Craiova, de profesor la Liceul ,,D.A. Sturza” din Tecuci, cu cursurile de vară de formare de la Vălenii de Munte ( mi-am amintit de relatările bunicii mele despre aceste cursuri la care a particat și dânsa, în anul 1924), cu activitățile sale din Brăila, cu viața de familie până la  participarea sa la luptele de eliberare a Basarabiei și Odesei. Ultima filă a jurnalului are dată de  30 august 1944.

   În jurnal, îl veți descoperi pe autor, ca o persoană iubitoare de țară, credincios, familist, onest, un profesor deosebit, cu viziuni moderne, privind metodele de predare. Veți descoperi că este un observator al epocii, poate prea matur la 18 ani, un cunoscător al oamenilor, pe care-i caracterizează în câteva cuvinte, însă naiv în politică, ceea ce l-a determinat să fie instabil emoțional, dar conștientizând acest fapt. El ne prezintă societatea românească cu părțile ei bune și rele, vorbind despre corupția din școli, din politică, despre nepăsarea unor concetățeni ai săi, dar și despre trăsăturile frumoase ale majorității românilor din acele vremuri: solidaritate, patriotism, ospitalitate, prețuirea valorilor morale. Probabil toate aceste fapte pe care le-a descoperit Ghena Pricop, citind caietele lui Ion N. Dianescu, au determinat-o să le publice, pentru a le face cunoscute publicului cititor, pentru a înțelege o generație, care a trecut prin două războaie, pe care le-a considerat sfinte, pentru apărarea, întregirea acestui teritoriu, care , astăzi, nu înseamnă, din păcate,  nimic, pentru  mulți români.

,, ... monumentele acestea pot fi roase de ploi, dărâmate de furtuni, însă monumentele de dragoste care se ridică în sufletul nostru pentru aceia care și-au dat viața luptând, acele monumente vor fi eterne; căci cum sufletul omului nu piere în veci, în veci nu vor pieri și monumentele sufletului” ( Discursul preotului din Vulturești- Vaslui, din data de 13 iulie, 1917, la dezvelirea monumentului ostașilor căzuți pradă epidemiilor din Re. 3 art. PS).

  Menționez că Ghena Pricop a tehnoredactat caietele, conform ortografiei din acele vremuri, neintervenind pe text.

Lectură plăcută!

Pe curând,

Earnest

EARNEST VĂ RECOMANDĂ UN MUZEU (IX).MUZEUL COFETĂRIEI ,,IOAN GUI ” DIN ARAD

„Prăjiturile sunt speciale. Fiecare zi de naștere, fiecare sărbătoare se termină cu ceva dulce, un tort și oamenii sărbătoresc. Totul ține de amintiri.” 
                                                                         (Amice Valastro)

   

 

Ioan Gui
( 1939-2019)

 Se pare că de acum ne vom putea bucura de o vreme bună, care să ne permită să plecăm la drum, pentru ca să ne bucurăm de frumusețea  țării noastre , îmbogățindu-ne, în același  timp, cunoștințele și bucurându-ne spiritul. Vă îndemn s-o faceți, acum, căci nu se știe ce vor hotărî belicoșii noștri și ai Lumii și s-ar putea să ne trezim că totul în jurul nostru este scrum. Noi putem fi cel mai bun pretext pentru ca acești belicoși să declanșeze vreun Război Mondial. Ar fi bine să nu ne lăsăm prinși în această capcană.

    Așadar, știind că speranța,  și optimiștii mor ultimii, s-o pornim la drum. Dacă veți ajunge în Arad, printre multele obiective pe care le puteți vizita, eu vă propun, ca de obicei, să mergeți la un muzeu unic din România: Muzeul Cofetăriei ,,Ioan Gui”. Toți iubitorii de dulciuri știu că în Moldova, de la Carpați la Nistru, pot mânca cei mai buni cozonaci și cele mai bune plăcinte poale-n brâu, că în Dobrogea pot mânca cele mai bune baclavale și că în Transilvania pot mânca cele mai bune prăjituri, indiferent de zonă geografică și de naționalitățile care le prepară. Însă Aradul era renumit în întreaga Europă, încă de pe la anul 1800, pentru prăjiturile și ciocolata preparată aici.Împăraților austrieci și altor monarhi europeni nu le lipseau niciodată  celebra ciocolată de Arad.

   În anul 2006, cofetarul arădean Ioan Gui  și-a amenajat acest muzeu,în două camere din casa lui, de pe strada Nicolaus Lenau, nr.3, din cartierul Sânnicolau Mic.  Timp de 35 de ani a achiziționat și a reparat diferite mașinării ( mașini de măcinat mac, zahăr și nucă, de bătut albuș, de fabricat înghețată, de produs dropsuri, de tăiat staniol, forme pentru ciocolată, marțipan, biscuiți torturi etc., mese de lucru instrumente de măsură și diferite scule),fotografii, cărți, realizând un laborator de cofetărie din perioada interbelică. De asemenea, muzeul are și o bibliotecă cu peste 500 de volume de carte de specialitate, dintre care multe sunt din perioada interbelică.

  Nu știu dacă urmașii lui, moștenitorii de drept ai acestui muzeu, îl mai țin deschis Încercați dumneavoastră să aflați, când veți ajunge în Arad.

Vizionare plăcută!

Pe curând,

Earnest

:

SFATURI CĂTRE EUROPENI

                                                ,, Nu există sfaturi pentru proști.” 
                                                                                                       ( Denis Diderot)

Semnătura lui
 Adario Kondiaronk

 Cuvântarea ,,Sfaturi către europeni” aparține lui Adario Kondiaronk (1625-1701), căpetenia amerindienilor Huron, cunoscut cu numele de Le Rat ( Sobolanul), care reprezintă un răspuns  dat Baronului de Lahontan (1666-1716), aristocrat, scriitor și explorator francez, care a servit în armata franceză în Canada. Kondiaronk  era considerat un orator strălucit, un strateg formidabil, un diplomat abil și a devenit vestit pentru vitejia și înțelepciunea sa. El  a urmărit unificarea triburilor amerindiene  în cadrul unei confederații, acțiune care i-a atras numele de ,,Constructor al Păcii.” Huron este numele dat de europeni tribului amerindian Wyandot, care ocupa sudul și estul actualei provincii canadiene Ontario. Acest trib, de-a lungul existenței sale, a fost nevoit să se refugieze în Quebec, Michigan, Ohio, Oklahoma. Unul dintre cele cinci Mari Lacuri din America de Nord poartă numele acestui trib. Huronii făceau parte din marea familie a amerindienilor Algonquin, vânători nomazi, creatorii celei mai vechi culturi amerindiene din America de Nord. 
   După cum veți constata, Kondiaronk, în această cuvântare, susține  că Omul ( de aceea este om)   poate să evite răul, prin conștiința și voința sa. Teoria Baronului de Lahontan era că răul poate fi învins numai prin frica oamenilor de pedeapsă.  Remarcați când  este scris cu majuscule  cuvântul Om. 

Huron

   Interesant mi se pare, în această cuvântare, că ceea ce spunea Kondiaronk este valabil și în zilele noastre și că europenii occidentali sunt așa cum i-a caracterizat înțeleptul amerindian.

   ,,...Nu, nu-i așa: sînteți de pe acum pradă tuturor păcatelor de pe lume și mi-e cu neputință să-mi  dau seama cum ați  fi putut fi încă mai păcătoși. Ce soi de oameni trebuie să fie europenii? Din care neamuri de ființe fac ei parte? Europenii trebuie să fie împinși cu sila să facă bine și nu au alt sprijin când vor să se ferească de rău decât frica de pedeapsă. Dacă te-aș întreba ce este Omul , mi-ai răspunde că Omul este un francez, dar eu îți voi dovedi că omul tău este mai curînd un castor. Pentru că Omul nu este vrednic de acest nume numai pentru că are puterea să meargă în două picioare, sau pentru că poate să știe să scrie, să citească sau pentru că este în stare să dovedească, în alte o mie de pilde, priceperea lui.

      Cine v-a dat toate țările pe care le locuiți, pe temeiul cărui drept le-ați luat în stăpînire? Înaintea sosirii voastre, ele au fost întotdeauna ale poporului  Algonquin. Ți-o spun foarte cinstit, fratele meu iubit, te plîng din adîncul inimii. Urmează-mi sfatul și fă-te Huron. Pentru că văd limpede o mare deosebire între viața ta și a mea. Eu sînt stăpân al trupului meu, fac tot ce-mi este pe plac, hotărăsc cu depline drepturi asupra lucrurilor care mă privesc, sînt cel dintîi și cel mai de pe  urmă din poporul meu, nu mi-e teamă de nimeni, singurul meu stăpân este Marele Spirit. Pe când trupul și sufletul tău sînt osîndite la ascultare față de căpetenia voastră, viceregele  hotărăște asupra soartei tale, nu ai dreptul ca să săvîrșești ceea ce și-ar fi voia. Ți-e frică de tîlhari, de martori mincinoși, de ucigași și de atîția alții și soarta ta atîrnă de voința unora pe care i-ai văzut cum se înalță deasupra ta. Este sau nu adevărat?”

Pe curând,

Earnest

Sursa:Cântecul bizonului. Din literatura pieilor roșii

CREDINȚA RELIGIOASĂ ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989

 ,,Nu atacul gândului este păcat, ci convorbirea prietenească a minții cu el” 
                                                                                                                Marcu Ascetul ( sec. V-VI)

     M-am gândit să scriu despre credința religioasă înainte și după 1989 ( referindu-mă la realitatea pe care am trăit-o, începând cu anii 60 ai secolului trecut, când am început să înțeleg ce se petrecea în jurul meu), în urma unei discuții cu un inginer din generația mea, nepot de preot, ca și mine. Acesta îi spunea nepotului său, că el nu a fost niciodată la Patriarhie, deși a făcut facultatea în București. Nepotul său l-a întrebat ,, de ce?”, iar el i-a răspuns că era urmărit și nu avea voie. Menționez că respectivul inginer nu a fost membru P.C.R. și acum, este foarte evlavios. Mi-am zis: Earnest, așa sunt intoxicați copiii cu legende despre comunismul românesc, care n-a fost comunism. Da, multe sunt legende, pentru că au un sâmbure de adevăr: celor cu funcții în PCR , probabil, li se interziceau să meargă la biserică, dar prin anii 70-80 nu te urmărea nimeni. Nu mai eram în anii 50,  când, de exemplu,  logodnicul surorii mamei, coleg de facultate cu ea, a fost dat afară din cămin, pentru că era prieten cu o fată care purta cruce. Îmi amintesc, că mulți nomenclaturiști veneau, pe înserat, la bunicul meu ca să-i cunune sau ca să le boteze copiii  și nu cred că nu se știa acest fapt. Securitatea avea alte probleme, nu să urmărească ce nomenclaturist se ducea la biserică  sau ce studenți se închinau și care  purtau cruciulițe. Eu îmi amintesc că studenții, în perioada sesiunilor, stăteau la coadă la Mitropolie, ca să se roage la Sfânta Paraschiva, ca să-i ajute. Nu erau speriați, nu se uitau în spatele lor, ca să vadă dacă cineva îi urmărește. De asemenea, cu drag îmi aduc aminte de prima Zi de Paști, când copiii, după Sfintele Daruri, ieșeau din biserică, se duceau în spatele ei și își arătau hainele noi pe care le purtau în acea zi. Acesta era un obicei:cu mic cu mare, în Ziua de Paști trebuie să porți ceva nou, indiferent ce, fiecare după posibilități.

   Când eram la Mărășești, am fost director educativ și trebuia să organizez în seara Sâmbetei Mari discotecă, în cantina liceului. Era perioada restricțiilor energetice, iar discotecile, restaurantele,barurile funcționau până la ora 24. Între orele 23.30 și 24.00, începeau avertizările, stingându-se lumina. Așadar, pe la ora 23.15, toți elevii părăseau sala cantinei și se repezeau la biserică împreună cu pedagogii și cu profesorii supraveghetori. Noi ne amuzăm, spunând că ,,partidul e-n toate” și are grijă să țină tineretul treaz, până la slujba Învierii. În prima Zi de Paști, cancelaria era plină de ouă roșii, cozonac și pască, profesoarele arătându-și talentul culinar. În cei șase ani, cât am stat la Mărășești, nu am văzut vreun șef, venind în control, la școală, în a doua Zi de Paști. De asemenea, îl aveam pe elevul Viorel care, timp de patru ani,  m-a întâmpinat cu ,,Hristos a înviat!”, iar eu îi răspundeam ,,Adevărat a înviat!”, după care mă întreba cum mi-a ieșit cozonacul, mă informa că mama lui a stârnit din nou invidia vecinilor cu cozonacii ei dolofani. Nu l-am întrerupt niciodată. Singura avertizare, am avut-o la Buhuși (când am fost detașată la liceu) de la director, când arătam colegilor fotografiile de la căsătoria religioasă. Acesta mi-a spus să nu le mai arăt. Bineînțeles, că le-am arătat la toți, pentru  că mă cununaseră bunicul și cu unchiul meu, pentru că eram bucuros că ei au putut să o facă.

   În  seara Sâmbetei Mari, femeile puneau friptura la cuptor pentru că nu aveau când, deoarece majoritatea lucrau și făceau acest lucru, după ce veneau de la serviciu. Nu le ardea de distracții și de discoteci. Îmi amintesc că într-un an, Paștele a căzut de 1 Mai. În noapte Învierii, când bunicul meu a ieșit cu Lumina din Biserică, a început să ningă, peste cireșii în floare. De obicei, după defilarea de 1 Mai, clasa muncitoare mergea ,, grătar”, la plantat pomi, pentru că era Armindenul. Am scris despre obiceiurile de 1 Mai, pe postarea din 30 aprilie 2013 (CREDINȚE ȘI TRADIȚII (VII). SĂRBĂTOAREA ARMINDENULUI). În acea zi, după defilare, toți s-au dus acasă, să sărbătorească Paștele, cu familia. Veniseră la părinți, la țară, și erau bucuroși că pot să stea și luni, pentru că era 2 Mai, Ziua Tineretului -zi liberă.

   După 1989, am auzit multe critici, privind persecuțiile religioase din perioada de dinainte, după care, treptat, am început să aud diferite ironii, privind pupatul moaștelor, icoanelor, am văzut biserici din Occident transformate  în muzee sau locuri de distracție  și unele chiar arse, dărâmate, uitându-se de vremea când îi criticau pe comuniștii sovietici că au făcut aceleași fapte. Am văzut, în  Săptămâna Mare, concerte la care au participat tineri beți, drogați, foarte fericiți. Însă imaginea cea  mai urâtă, pe care am văzut-o în acești ani, a fost pe primul post de televiziune din Bacău. Era prin anul 1994 și se transmitea de la un bar sau club din Bacău, unde se petrecea în noaptea Învierii cu dansatoare, dansând la bară, îmbrăcate în diavolițe, cu codițe și cornițe. Asta da, libertate!

   În concluzie, este mai corect să judecăm realitatea zilelor noastre, care este, în multe privințe, mult mai urâtă ca cea de dinainte de 1989! Eu nu vreau să mă întorc la perioada stalinistă, pe care am trăit-o când eram foarte mic, dar o cunosc din relatările familiei mele, care într-adevăr au suferit mult atunci, dar nu și-au pierdut credința religioasă, așa cum și-au pierdut-o unii, în Marea Libertate. Acum, tot comunismul este de vină sau noul progresism? În zilele noastre,  este cool să fii progresist, indiferent de vârstă ori de educație.

Pe curând,

Earnest