MARTIRII NEAMULUI (I). SFÂNTUL VISARION SARAI

,,Martirii sunt victime ale omenirii. Dacă ar învia, omenirea i-ar copleşi cu onoruri.”

 ( Valeriu Butulescu)

       Visarion Sarai a fost  născut în anul 1714 (după propria sa mărturisire, avea 30 de ani în 1744) în satul Majdan (Mrkonjić Grad) din Bosnia, fiind botezat cu numele de Nicolai, într-o familie de români, după unii biografi, iar după alții, într-o familie de sârbi și a murit după anul 1745 la Kerfrstein, Tirol, Austria. După nașterea sa, familia s-a mutat la Kostajnicia, localitate care este, astăzi, în Croația. Numele de Visarion l-a primit, când a fost călugărit, la Mănăstirea Sfântul Sava de la Athos, în anul 1738, de către Patriarhul Ierusalimului.

      Visarion Sarai este unul dintre martirii neamului, care s-a opus unirii Bisericii Ortodoxe cu Biserica Catolică, formând Biserica Geco-Catolică cunoscută și cu numele de Biserica Unită. Nu voi face un istoric al uniților, dar menționez că ideea constituirii acestora a aparținut austriecilor, încă din secolul al XVII-lea, ca o formă de luptă împotriva  extinderii cultelor reformate, prin atragerea credincioșilor reformați și ortodocși, promițându-le drepturi egale cu ale catolicilor. Reformații se pronunțau pentru libertăți naționale și țineau slujbele religioase în limba națională a credincioșilor, în timp ce ortodocșii le țineau în limba slavona, iar catolicii în limba latină. De aceea, Casa de Habsburg promitea că cei care vor trece la Biserica Unită se vor bucura de toate drepturile religioase, politice și economice. Acesta a fost motivul pentru care Mitropolitul Ardealului, Atanasie Anghel, în anul 1698 ( după ce Transilvania devenise , prin Diploma Leopoldină din anul 1691, provincie a Imperiului Habsburgic) a semnat Manifestul de Unire împreună cu 38 de episcopi. Acest act a fost considerat ca fiind o trădare  atât de ortodocșii din întreg spațiul românesc, cât și de sârbi, ruși dar și de reformații din Transilvania. Atât ortodocșii, cât și reformații își pierdeau influența și chiar puterea religioasă asupra credincioșilor odată cu trecerea acestora la Biserica Unită. De aceea, în anul 1744, Patriarhul Serbiei și mitropolit de Karlowitz, Arsenie al IV-lea Javanovic Sakabenta, l-a trimis  pe Visarion Sarai în Banat și în Transilvania pentru a-i susține pe ortodocși și pentru a-i convinge să treacă sub jurisdicția  ierarhiei ortodoxe sârbești, în contextul în care cele trei regiuni deveniseră provincii ale Imperiului Habsburgic. Înainte de a înțelege nemulțumirea credincioșilor înșelați ( pentru că nu li s-au acordat uniților drepturile politice promise), conducătorii bisericilor se luptau pentru influență și putere.

    Indiferent, care este punctul de vedere al unor istorici, eu cred că Visarion Sarai a fost sincer în misiunea sa, în apărarea ortodoxiei și nu înțeleg de ce academicianul David Prodan l-a caracterizat pe el și pe susținătorii lui, atât de urât: „ era simplu, incult, apărând în chip de ascet, o figură menită a răscoli fanatismul religios popular, una din acele apariții care aprind imaginația celor simpli” Probabil s-a lăsat influențat de caracterizarea lui Ion Micu ( Inocențiu Klein, care, peste noapte, dintr-un opozant al uniților a devenit susținător și episcop greco-catolic la Bisericii Unite Române de la Făgăraș).

     Cel dintâi care s-a oprit asupra evenimentelor legat de numele lui Visarion a fost un contemporan, Péter Bod, pastor reformat, autorul unei istorii pe scurt a valahilor, mai precis, al unei istorii ecleziastice, a unirii românilor cu Biserica Romei, în prima ediţie (1754). El ne relatează activitatea lui Visarion de la intrarea sa în Banat până la prinderea şi arestarea lui, punând accent pe modul în care a fost primit şi ascultat de credincioşi și  pe efectul produs asupra lor. Visarion a fost în ochii lui Bod o persoană de admirat pentru succesul său, care a ştiut să îşi îndeplinească foarte bine misiunea: a combătut cu eficacitate Unirea şi pe uniţi, a fost precaut în exprimare, semn al experienţei sale îndelungate, s-a făcut ascultat şi admirat astfel că mulţi s-au adunat să-l asculte şi au luat binecuvântarea de la el, sute şi chiar mii l-au însoţit din loc în loc. În închisoare, a fost vizitat chiar de episcopul Inochentie Klein care l-a întrebat cu ce autoritate a venit să-i tulbure biserica?

   De asemenea, bănăţeanul Nicolae Stoica de Haţeg,  fiu de preot ortodox, ajuns la rândul său protopop ortodox, după ce fusese dascăl şi preot, traducător şi pasionat colecţionar de antichităţi, a scris  un manual cu rol de sinteză și,  apelând  la amintirile relatate de tatăl său referitoare la Visarion, a avut o oarecare simpatie față de acesta. El ne relatează că monahul călător a fost perceput de cei ce l-au văzut ca un sfânt datorită imaginii sale ponosite, debile şi a postului ţinut. Sărăcia îmbrăcămintei şi fragilitatea corpului care par să-i fi stârnit milă mai mult decât admiraţie: „[…] cu o rasă cârpită, în opinci, făr de obeale, căciulă călugărească ploştită, cărunt, slăbit, fără dinţi în gură.” Cu toate acestea, el a fost urmat de mii de credincioși, deschizând așa-numita răscoală a ortodocșilor, care a durat ani buni. Dintre istoricii iluminiști, George Barițiu are o abordare pozitivă față de Visarion.  Potrivit istoricului, pioşenia şi ascetismul, potrivite unui sihastru, amestecate cu deschiderea spre lume pe care i-au dat-o pelerinajele, au contribuit la succesul lui. Cuvintele simple dar înspăimântătoare, frazele scurte dar cu impact l-au ajutat.

  Traseul său și parcurgerea acestuia în Banat au fost din 11 martie până la 20 aprilie 1744, fiind marcat de popasuri la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, Lipova (unde a sfinţit o cruce pe deal, care se află, în zilele noastre la Biserica ,, Adormirea Maicii Domnului” din Lipova și  izvorul care a țâșnit atunci din acel loc, care este considerat tămăduitor și este numit ,, Izvorul Sfântului”), la Dobra, apoi la Sălişte. 

  Pentru că predicile sale provocaseră răzmeriță, Visarion devenise periculos pentru autoritățile austriece, care l-au arestat din ordinul generalului Czernin, în aprilie 1744, în timp ce acesta se îndrepta spre Sibiu. A fost întemnițat la Sibiu și interogat la 27 aprilie 1744, dar a refuzat să răspundă la întrebările referitoare la predica sa împotriva uniației. Pe rând, a fost  transportat la Alba Iulia, Deva, Hunedoara, Timișoara, Osijek, Raab (  Győr), iar apoi în  temnița de la Kufstein, unde a murit, în urma torturilor. Unii istorici susțin că totuși ar fi fost eliberat la presiunile diplomaților ruși la Viena.

   Nicolae Iorga a sintetizat scurt informațiile din documentele referitoare la Visarion : „Cu scrisori de la Sârbi, de la însuşi Patriarhul Arsenie, se înfăţişă deci, în clipa când Inochentie Klein trecea prin crisa hotărâtoare, un călugăr Visarion Sarai, «sihastrul», pe care satele româneşti din jurul Dobrei, apoi din al Devei şi Orăştiei, în sfârşit Săliştea, îl primiră ca pe un Mântuitor din eresul pierzător de suflet al legii «nemţeşti». În sunetele de clopote şi încunjurat de păzitori înarmaţi, dintre ostaşii sârbi ai graniţei şi dintre ţerani, el trecu în voie dintr-un loc în altul, vorbind, între multe altele, cu, şi mai ales, fără rost, de drumul greu la Ierusalim pe care-l face, la Ierusalimul credinţei celei sigure şi drepte. Purta icoane prinse de comanac şi spunea că adesea Maica Domnului i se arăta pentru a-i da învăţături şi a-i face proorocii”.

 Sfântul Sinod al B.O.R. din data de  28 februarie 1950  a hotărât canonizarea unor sfinți de neam român, printre care și pe mărturisitorii în credință: Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara și Oprea Nicolae ( Miclăuș), iar  prăznuirea lor, urmând să aibă loc în ziua de 21 octombrie. Justificarea canonizării lor a fost următoarea: „smeriții între ieromonahi Visarion și Sofronie, care au surpat cu virtutea și cu pătimirile lor puterea vrăjmașilor Ortodoxiei și împreună cu drept-credinciosul creștin Oprea, care a pecetluit cu moartea statornicia lui în credința părinților noștri, să se numere cu Sfinții și să se cinstească după toată pravila ca Sfinți Mărturisitori și Mucenici, în tot cuprinsul Bisericii noastre.”

Pe curând,

Earnest

EARRNEST VĂ RECOMANDĂ UN MUZEU (I). MUZEUL NAȚIONAL AL AGRICULTURII DIN SLOBOZIA

,,Unii evită în aceeași măsură săpunul și muzeele.”

 ( Dorel Shora)

Muzeul Național al Agriculturii
Slobozia, județul Ialomița

  Mi-am propus să vă prezint muzeele din țară mai puțin cunoscute de către publicul larg. Avem case menoriale, muzee tematice nu numai în orașele mari sau în orașele-reședințe de județ, ci și în orașe mici, în sate, pe lângă care trecem, neștiind că ele ascund minunate comori ale sufletului, trăirilor strămoșilor noștri. Avem și muzee unice, cum este cel pe care vi-l prezint, astăzi. M-am gândit-pentru   că a trecut sezonul de schi și mai este până se va deschide litoralul- să vă invit la un muzeu cunoscut și vizitat de cei din Bărăgan și mai puțin de cei care locuiesc în alte zone geografice ale țării. 

    Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia a fost înființat din inițiativa istoricului, etnologului, muzeografului ( expert pe patrimoniu), Răzvan Ciucă, în anul 1990 și a fost inaugurat în anul 1996, având ca scop prezentarea istoriei agriculturii de pe întreg teritoriul țării, a antropologiei agrare și a arheologiei industriale specifice. Au fost ani de muncă, pentru că muzeul a fost realizat pe un maidan ,,vulgar” cum îl numește inițiatorul acestuia. 

   Muzeul Național al Agriculturii este mixt, find unul închis ( clădirea are 3866 m.p.), altul în aer liber (pe o  suprafață de 8420 m.p.)

     În muzeul în aer liber se pot vizita:

Loc de joacă în Parcul Tămăduirii

1. Biserica de lemn ,,Sfântul Nicolae”, strămutată din satul Poiana, comuna Ciulnița, județul Ialomița, ctitorită de familia Răducanu Țarca, în anul 1737 ( în interiorul bisericii se află piatra de mormânt a ctitorilor). Aceasta a fost pictată, după ce a fost adusă la M.N.A, de către Ion Nicodim, pe boltă, reprezentând o alegorie la Euharistie.

2. Colaci de fântâni din anii 1831, 1853 (pe acesta este înscris numele cioplitorului, Anton Nedelcovici). 

3. Un hambar din anul 1869.

4. Cruci de piatră din anii 1877, 1889.

5.O piuă pentru finisat postavul cu motor DEUTZ, din anul 1912, din Dănicei, județul Vâlcea.

5.O moară cu pietre din anul 1935.

Utilaj agricol

6.O casă de gospodari, de la începutul secolului al XX-lea, din comuna Gheorghe Doja din județul Ialomița, care are o cameră secretă, strâmtă cu intrare prin pod, unde erau ascunse obiecte de valoare și alimente, pentru vremuri de criză sau de război. În casă, este mobilă din lemn de brad, pictată manual cu motive geometrice și florale, obiecte de uz casnic, îmbrăcăminte, covoare.

7. În anul 2005, i-a fost donată muzeului Ferma Model de la Perieți. Această fermă a fost întemeiată de  către Aureliu Ioan Popescu, în anul 1931, pe atunci, secretar de stat în Ministerul Agriculturii , căruia i s-au alăturat soția sa, pictorița Lelia Urdărianu, și alte familii de mari agricultori, ca Stoianovici, Poenaru Bordea. A fost mândria Bărăganului,unde se produceau semințe de legume și flori, care se vindeau în întreaga Europă, fiind cea mai mare și 

Casă țărănească din Gheorghe Doja

modernă din Estul Europei. După anul 1989, aceasta ajunsese o ruină, iar acum noi importăm semințe de legume fără gust și flori din Olanda. Ferma avea și o crescătorie de vaci de rasă, boi de prasilă, oi, porci, în total, peste 500 de animale.

8. Parcul dendrologic numit Parcul Tămăduirii, pentru că are 55 de specii de plante estetice și tămăduitoare, ieburi terapeutice, folosite în medicina tradițională românească. Parcul se  întinde pe o suprafață de 17.300 m.p. și este un loc de recreere pentru vizitatori.

Biserica delemn ,, Sfântul Nicolae,
din Poaiana, 1737

   În clădirea muzeului sunt expuse 13.330 de piese, reprentând: unelte și utilaje agricole românești și de import, mijloace de transport tradiționale: căruțe, sănii, vagoane, obiecte de harnașament, de uz casnic din lemn, ceramică, metal, mobilier, îmbrăcăminte, încălțăminte, covoare, obiecte de cult, medalii. De asemenea, sunt amenajate încăperi care reprezintă instituțiile dintr-un sat: școala, primăria, poșta, ateliere de: croitorie, cizmărie, foto, olărit, fierărie, frizerie, dar și măcelăria, băcănia. Sunt prezentate  evenimentele din viața omului: nașterea, căsătoria, moartea, fiecare cu cântecele sale ( am mai văzut aceeași prezentare la Muzeul de Istorie și Etnografie din Satu Mare). Muzeul are o bibliotecă cu 6.220 de cărți, cu periodice, casete video, casete audio, discuri și numeroase documente, cărora li se adaugă fondul familiilor Popescu, Urdărianu, Stoianovici.

  Trebuie să aveți răbdare ca să vizitați acest muzeu atât de complex, dar nu veți regreta, pentru că veți pleca îmbogățiți în cunoaștere, având în minte zicerile scrise la prezentarea fondului Aureliu Ioan Popescu: ,,Noi, românii, în particular, datorăm agriculturii, pe lângă existenţa noastră politică şi socială, păstrarea naţionalităţii noastre, a datinilor şi deprinderilor pe care se întemeiază latinitatea naţiunii noastre.”

https://www.youtube.com/watch?v=LgESMb_gtaw

Pe curând,

Earnest

  

FRUMUSEȚEA SATULUI ROMÂNESC (II). CIOCĂNEȘTI

            ,,Pe ciocăneștean, de-l muncește dorul, de-l cuprinde veselia, de-l minunează vreo faptă măreață, el își caută durerile și mulțumirile, își caută istoria cu casele unde Soarele se cunună cu Luna, cu Bistrița cea pură și Aurie, își cinstește credința cea străbun - ortodoxă și astfel sufletul său este izvor nesfârșit de frumoasă poezie într-un trup plin de dramatismul gândului curat.”

(Moto de pe sit-ul Parohiei Ciocănești)

       Acum șase ani, m-am gândit să scriu despre frumusețea satului românesc și am început cu Cotnari, județul Iași, urmând să scriu despre două sate din județul Bacău, dar m-am luat cu altele și am tot amânat. Nici acum nu voi scrie despre ele: am ales comuna Ciocănești din județul Suceava.

      Comuna Ciocănești este introdusă în Ghidul  de Călătorii Lonely Planet, pe locul IV, având înainte orașul colorat Burano din Italia, satul Zalipie din Polonia, casele din Costa Nova din Portugalia. În anul 2014, satul Ciocănești a fost declarat Sat Cultural și Muzeu în Aer Liber.

       Satul Ciocănești este reședința comunei Ciocănești din care face parte și satul Botoș. Este situat, între stațiunea Vatra Dornei ( la 22 Km. distanță) și Borșa-Maramureș (70 km.distanță), în Depresiunea Dornelor, între Obcina Mestecănișului și Masivul  Suhard, pe Valea Bistriței Aurie, având vecini următoarele comune: la nord Cârlibaba, la nord-est Fundu Moldovei, la est Pojorâta, la sud-vest Dorna Candrenilor și la vest Iacobeni. Am văzut toate aceste localități și merită să le vizitați, pentru frumusețea peisajelor și pentru originalitatea arhitecturii. Deși bucovinenii au suferit cea mai urâtă exploatare națională și religioasă, ei nu și-au pierdut tradițiile, portul, religia și nu și-au stâlcit limba.

        Comuna Ciocănești este menționată în documente încă din secolul al XIV-lea. La Ciocănești era o fierărie, unde se confecționau săbii încă de pe vremea lui Bogdan Vodă, apoi armuri în vremea lui Ștefan cel Mare. Tradiția locală susține că atât sulița cu care a tras Ștefan cel Mare pentru ridicarea Mănăstirii Putna a fost realizată de ciocănarii de aici, care i-au pus un vârf de aur, din aurul extras din nisipurile Bistriței Aurii, cât și celebrul buzdugan cu colți al domnitorului, care se află într-un muzeu din Istanbul. La Botoș, a fost fondul de vânătoare voievodal. Așadar, denumirea satului Ciocănești vine de la ciocănari, iar a satului Botoș de la hăitaș ( aceștia purtau o încălțăminte grosolană din piele, numită botoș).

     Ciocănești este renumit pentru casele pictate exterior, majoritatea în culorile tradiționale ale zonei; negru, maro, galben. Prima casă  pictată  a fost a Leontinei Țăran, care, în anul 1950,  a hotărât să-și îmbrace casa cu haine tradiționale, luând modelele de pe ii, bundițe, covoare. Cel care a zugrăvit-o a fost meșterul Dumitru Tomoioagă. De atunci, toți localnicii își vopsesc casele.

      Ce mai puteți vedea în Ciocănești în afara caselor pictate și a peisajului? Veți vizita aici următoarele: Muzeul Ouălor Încondeiate, Muzeul Etnografic, Mina Turistică Oița. Aceasta a fost singura mină din România de unde se exploata manganul, pentru producția de tablă. Dintre cele 15 galerii ale minei, 8 au fost amenajate. De asemenea, în această comună, vă puteți găsi liniștea sufletească, rugându-vă în Biserica ,,Sfântul Nicolae” din Ciocănești sau la Mănăstirea și Schitul din Botoș. Dacă vreți să fiți , aici, de sărbătorile religioase, Parohia Ortodoxă organizează în preajma Nașterii Domnului, Festivalul de Datini și Obiceiuri, iar în preajma Paștilor, Festivalul Național al Ouălor Încondeiate. În luna august, puteți participa la  Festivalul Național al  Păstrăvului, care are dublu scop: concurs de pescuit și ecologizarea Bistriței Aurii și la Săptămâna Plutăritului, când se vor construi plute cu una, două, trei table și se va pluti cu acestea pe Bistrița Aurie. De Sfânta Maria Mică, se organizează Festivalul Obiceiurilor Păstorești- Răscolitul Stânei, când au loc următoarele activități: urcușul sâmbrașilor la Stâna de pe Platoul Tradițiilor, recunoașterea oilor după semn, mulsul oilor, socoata sâmbrașilor cu baciul, plecatul oilor în tomnit și hora sâmbrașilor. 

     Îmi veți spune: oamenii aceștia nu mai muncesc? Muncesc și destul de mult. Dacă în trecut se ocupau cu mineritul și cu cernerea nisipului, pentru a-l separa de aur, acum, se ocupă cu creșterea animalelor, pomicultura, lemnăritul, pescuitul, cu turismul și cu procesarea produselor agricole.

   

https://www.youtube.com/watch?v=Vz5bjSX_QRE  

      Pe curând,

      Earnest

        

    

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE ( LXXXIV). PETRE SEMEN, MEDITAȚII LA PSALMI (VOL.I)

 

Petre Semen
n.9.X.1949, Samarinești, Gorj

   ,, Graiurile mele ascultă-le Doamne! Înțelege strigarea mea!/

  Ia aminte la glasul rugăciunii mele, Împăratul și Dumnezeul meu, căci către Tine, mă voi ruga, Doamne! ”

 ( Psalmul 5:1;2)

   Petre Semen este profesor la Catedrele de Studiul Vechiului Testament și Limba Ebraică în cadrul Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae“ a Universității „Al. I. Cuza“ din Iași și directorul Departamentului de cercetare. În anul 2017, a primit cea mai înaltă distincție, pe care o acordă Patriarhia Română pentru clerici, ,,Crucea Patriarhală.

   Petre Semen a scris numeroase cărți teologice, care pot fi citite și de cei care nu au studii teologice, datorită stilului persuasiv pe care-l folosește, apelând la logică, moralitate, cu  exemple din viața de zi cu zi pe care le îmbină armonios cu textul religios, științific sau cu descoperirile arheologice. Dintre numeroasele sale cărți, le menționez pe cele pe care le pot citi și înțelege cei care nu au studii teologice: ,,Introducere în teologia profeților scriitori”, ,,Sensul vieții și a suferinței”, ,,Arheologia biblică în actualitate” și , bineînțeles, cartea pe care v-o recomand astăzi, ,,Meditații la Psalmi ( vol. I)

    Această carte am primit-o cadou, de ziua mea, în anul 2015 și abia acum am reușit să o citesc. A fost editată, în anul 2014, de Editura ,,Sfântul Mina” din Iași. Cartea este rezultatul colaborării  lui Petre Semen cu Radio Trinitas, în perioada anilor 2011 și 2012, la emisiunea ,, Atlas Biblic”.

   Cartea este concepută ca dialogurile lui Platon, între Petre Simen și Cezar Pelin, asistent universitar la aceeași facultate, autorul comentând versetele din 9 psalmi, răspunzând la întrebările interlocutorului său, apelând uneori la Pilde, la  Pateric, la zicerile profeților, ale Sfinților Părinți și ale teologilor din toate timpurile și spațiile, la Epistola lui Barnada,  completându-le cu exemple din realitatea cotidiană.

   ,, Meditații la Psalmi” nu se poate povesti. Cel mult, citind-o poți să o comentezi, în dialog cu alte persoane care au citit-o. 

  Lectură plăcută!

  Pe curând,

  Earnest

 

TRĂIM VREMURI GRELE

 ,,Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni!”

(Psalmul 11:8)

Trăim vremuri grele! Mapamondul se sufocă! Oamenii nu mai pot respira din cauza parșivului  virus SARS, care-și schimbă fața, întocmai ca oamenii ipocriți, din cauza lăcomiei unora și a sărăciei altora, pentru că este condus de oameni de nimic, în jurul cărora mișună tâlharii și nelegiuiții.

     România nu este pe altă planetă: este aici, în Centrul Europei, nici în est și nici în Balcani. Pentru neștiutori, spun că Centrul Europei a fost stabilit la sfârșitul secolului al XIX-lea ,în anul 1887, în Maramureșul de Nord, iar în perioada interbelică , în anul 1927,  de către Societatea Geografică Mondială, după multe măsurători, în județul Satu Mare. Am văzut bannerul de pe marginea șoselei care leagă Satu Mare de Oradea. Acum, alți geografi l-au stabilit la Vilnius. De aceea și România trece prin vremuri grele, fiind lovită de multe evenimente.

1. Pandemia a fost prilej de vrajbă, românașii fiind împărțiți între vaccinați și nevaccinați, fiind, de asemenea, favorabilă îmbogățirii unor oameni de bine și de dezbateri nesfârșite, în care-și dădeau părerea mulți neavizați, fiecare manipulând pe cei creduli. A fost prilej de demonstrații împotriva purtării măștii, care stăvilește pornirile de libertate ale românilor. Nu au scăpat nici BOR , nici Preafericitul Patriarh din dezbateri.

2.Criza energetică se manifestă prin creșterea prețurilor, prin raționalizarea consumului de lemne pentru încălzit, prin interzicerea instalării de centrale în apartamentele noi. Cu ce se vor încălzi oamenii? În acest timp, pădurile se taie, lemnul luând drumul pribegiei spre cei care ne impun regulile. S-au dus  petrolul și gazul, iar acum se duc și pădurile. Au fost închise termocentralele, pentru că vrem o planetă sănătoasă și am scos pe bursă Hidroelectrica, pentru că este rentabilă. Când scoatem cimitirele, pentru că ele sunt, în aceste vremuri grele, cu adevărat cele mai rentabile!

3.Pe șosele și în orașe se circulă haotic, pentru că românașul și nu numai el ( chiar și o funcționară de la Ambasada SUA) este grăbit: sunt accidentați, uneori mortal, copiii și maturii, pe trecerea de pietoni.

4. Sărbătorile Naționale au devenit prilej de distracții prin stațiuni, unde virusul nu pătrunde ( el circulă doar în Biserica Episcopală a Tomisului sau printre cei ce dansează Hora Unirii), după cum nu se atinge nici de cei care stau la cozi pentru a ajunge la pârtiile de schi.

5. Ne atacă Rusia! Eu nu l-am auzit pe Putin, spunând  că ar avea această intenție. De vreo trei ani, îi văd pe unii românași îngrijorați de soarta Ucrainei, nicidecum de soarta semenilor lor din Bucovina de Nord și din Maramureșul de Nord. Ce treabă are NATO cu două țări. care nu sunt în NATO? Ce treabă are SUA în Europa? Parcă Doctrina Monroe este înscrisă în Constituția americană: ,,America americanilor, Europa europenilor”. Eu cred că americanii fie au pus  ochii pe Marea Neagră, uitând de puterea armată a Turciei și a Rusiei, fie că vor să-și vândă gazul lichefiat în Europa și nu pot din cauza Rusiei, care vând gaz țărilor din centrul și vestul Europei, la un preț mai mic. Ce mi s-a părut sfidător pentru statul ucrainean și pentru cetățenii acestei țări, că reprezentanții americani și ruși au negociat, fără să-i invite pe cei care făceau subiectul acelui eveniment!

6. Totuși cel mai important eveniment din data de 24 Ianuarie nu a fost nici stropirea  lui Georgică cu cerneală sau albastru de metilen, la Iași, nici gâgâiala matematicianului Nicușor cu neuronii tociți, ci soarta unui struț Stăpânul stresatului struț ( știm că struțul se stresează foarte repede) nu-i asigura acestuia spațiul corespunzător, pentru că îl creștea în propriul apartament, de aceea, autoritățile vigilente l-au amendat pe crudul cetățean.

 Întrebare: Pe cine amendează autoritățile, pentru că o familie cu cinci copii locuiește într-o singură cameră? Este vorba de niște cetățeni români, de naționalitate română. Camera era curată, copiii bine îngrijiți și cu situație bună la învățătură.

   Concluzie: Se poate învăța și în aceste condiții. Atunci, Fritz poate lăsa școlile fără căldură!  Mă întreb, ce i s-ar fi întâmplat , dacă ar fi fost ales primar în Germania, al cărui cetățean este, dacă ar fi lăsat școlile și spitalele fără căldură și apă caldă?

   Cu adevărat trăim vremuri grele!

   Pe curând,

   Earnest

  

SFINȚI IERARHI ERUDIȚI ROMÂNI (VII) SFÂNTUL IERARH BRETANION, EPISCOPUL TOMISULUI (360-381)

 ,,Te rog, amintește-ți în rugăciunile tale și de noi, cei care te iubim, rugându-te cu osârdie Domnului pentru sufletele noastre, ca să fim vrednici să slujim lui Dumnezeu, pe calea poruncilor Lui, pe care ni le-a dat spre mântuirea noastră."

( Scrisoarea a II-a ( nr. 165) a Sfântului Vasile cel Mare către Bretanion, Episcopul Tomisului)

 Rugămintea Sfântului Vasile cel Mare, cu care își încheie cea de-a doua scrisoare adresată lui Betranion ( Vetranion) , Episcop al Tomisului, ne arată că acesta se bucura de o mare faimă în rândul episcopilor acelor vremuri ccea ce ne transmite și Teodoret al Cyrului: «Bretanion strălucea prin tot felul de virtuţi şi că păstorea ca arhiereu peste cetăţile întregii Sciţii”. Dobrogea a fost numită Scythia Minor, prin noua reformă administrativă a Imperiului Roman realizată de Dioclețian.

 Trei izvoare scrise vorbesc despre Episcopul Bretarion: ,,Istoria bisericească” a lui Sozomen (400 – 450), ,,Istoria bisericească” a lui Teodoret, episcopul Cyrului (392/393-457/458) şi ,,Actele martirice”.

   Bretanion, canonizat în anul 1992, este prăzmuit de B.O.R. pe 25 ianuarie. El a fost al cincilea episcop al Tomisului, fiind trimis aici de către Vasile cel Mare, episcop al Capadochiei și duhovnicul lui Bretanion.  Eu îl încadrez în lista ierarhilor români, deși era capadochian, pentru că a păstorit în spațiul care a aparținut geților, după cum ne informează documentele grecești, de la întemeierea primelor colonii grecești la Marea Neagră și după cum ne demonstrează descoperirile arheologice. Mai mult ca sigur, Bretanion nu vorbea numeau greacă și latină, ci și limba localnicilor din secolul al IV-lea- geto- romană-, pentru că altfel cum s-ar fi înțeles cu creștinii din Dobrogea. Erau mulți creștini la Tomis și mai multe biserici, după cum ne informează Sozomen, când ne relatează vizita Împăratului Valens ( care era adeptul arienismului), la Tomis, în anul 369, după o expediție împotriva goților, voind să-l convertească pe Bretanion la arienism 

Comuna 23 August
Mănăstirea Sfinții Ierarhi Nicolae și Bretarion

«Şi era acolo popor mult, aproape tot oraşul, fiindcă voia să-l vadă pe împărat, bănuind că se va întâmpla şi ceva deosebit. Însă Bretanion, plin de credinţă, şi-a aprins cugetul cu râvnă (dumnezeiască) şi a discutat cu mult curaj în faţa stăpânitorului, apărând dogmele Sinodului de la Niceea, asemănându-se dumnezeiescului David, care a zis: «Grăit-am întru mărturiile Tale înaintea împăraţilor şi nu m-am ruşinat» (Ps. 118, 46). După aceea l-a părăsit pe împărat, mergând în altă biserică, iar poporul l-a urmat». Istoricul spune că Valens l-a exilat datorită acestei atitudini sfidătoare dar datorită revoltei poporului, l-a rechemat și l-a pus în scaunul episcopal.

   Era sau nu erudit? Credem că era, pentru că știm că el a fost unul dintre dascălii celor doi mari erudiți, de atunci: Cassian și Gherman. De asemenea, numai un erudit putea să conceapă actul martiric al Sfântului Sava, fapt confirmat de prima scrisoare trimisă acestuia de către   Sfântul Vasile cel Mare cu ocazia primirii  moaștelor Sfântului Sava. Ce-i drept, istoricii nu au un punct de vedere comun. Noi ne folosim de logica evenimentelor. De Episcopul Bretanion este legat ridicarea bisericii peste cripta martirilor de la Niculițel. El a încurajat mult viaţa ascetică şi pe sihaştrii de prin peşteri şi mici bisericuţe rupestre, după obiceiul sihaştrilor din Capadochia. În timpul păstoriei sale, existau în Eparhia Tomisului câteva aşezări monahale de renume, cu călugări cărturari şi teologi, printre care și aceea a Casienilor, despre care am scris, pe acest blog.

   În Comuna 23 August  din județul Constanța, a fost ridicată, în anul 2004,   Mănăstirea Sfinții Ierarhi Nicolae și Bretanion.
                                             

  Pe curând,

  Earnest

 

24 IANUARIE 2022

,,Iarba rea din holde piară!

Piară dușmănia-n țară!

Între noi să nu mai fie

Decât flori și armonie!”

( Vasile Alecsandri, ,,Hora Unirii”, publicată în anul 1856, în ,,Steaua Dunării”)

Theodor Aman, Hora Unirii la Craiova

 https://www.youtube.com/watch?v=aU4P-kpz6f0

     În ultimii ani, văd că românașii mei sărbătoresc diferit Sărbătorile Naționale: unii stau acasă și se uită la televizor, împreună cu familia sau cu prietenii, alții ies în stradă ca să protesteze sau să hulească, iar cei care se consideră super stresați ori surmenați petrec prin stațiuni. 
   Întrebare firească, pe care mi-o pun: câți românași cunosc derularea evenimentelor care au precedat ziua de 24 Ianuarie 1859?

    Astăzi, deși suntem în pandemie, unii români s-au gândit să se bucure de acest eveniment și să-l sărbătorească frumos, chiar dacă unele autorități au hotărât că poporul trebuie să fie ferit de răspândirea parșivului virus, în aglomerațiile determinate de entuziasmul unei hore, virus care nu se ia la cozile de la pârtiile de schi. Alți români s-au gândit că este prilejul nimerit pentru hulit și pentru a protesta împotriva măștii, pentru că masca este vinovată de toate neajunsurile.

Bacău, Casa Rafailă

      Eu și cu ai mei ne-am gândit la cât de entuziaști au fost românii, la 24 ianuarie 1859, la bucureștenii care s-au dus pe Dealul Mitropoliei și strigau către Adunare să-l aleagă tot pe Cuza domn, ne-am gândit că după 59 de ani și românii din Basarabia, Bucovina și Transilvania au cerut unirea cu România- Țara-Mamă și m-am gândit la semnificația numerologică a acelor evenimente. Astfel, anului 1859 îi corespunde cifra 5, celor 59 de ani de așteptare îi corespunde tot cifra 5, iar anului 1918 îi corespunde cifra 1. 1, în simbolistica biblică și pitagoreică, reprezintă Începutul, este Dumnezeu-Creatorul, iar 5 este cifra omului. Pitagora considera că 5 reprezintă suma unirii primului număr par 2 cu primul număr impar 3 ( 1 nu se lua în considerație pentru că era Începutul și era al Creatorului), fiind numărul desăvârșirii. Ce este omul, la urma urmei? Desăvârșirea creației divine, deoarece din tot ce a creat Dumnezeu, doar pe OM l-a făcut după ,,chipul și asemănarea Sa”. Așadar, românașii mei dragi, de ce vă distrugeți, urâțindu-vă sufletul și distrugeți  ceea ce creatorul v-a dat ca să puteți înfăptui, de două ori, unirea voastră într-o singură țară?

        În drumul său de la Iași la București domnitorul Alexandru Ioan Cuza a trecut prin Bacău, unde a înnoptat. Despre acest eveniment am scris pe acest blog și nu voi reveni. Anul trecut, Casa Rafailă de pe strada Cuza Vodă nr,14 bis, unde a fost găzduit domnitorul, a fost incendiată. Când eram elev, obișnuiam să mă plimb pe aceea stradă și mă opream o clipă, ca să o privesc. 
Vă transcriu un pasaj, despre al doilea popas al lui Cuza, cel de la Focșani.

     În ziua de 5 februarie 1859, domnitorul  Cuza a fost oaspetele oraşului Focşani.

   ,,Mii de oameni i-au ieşit în cale în drumul dinspre Mărăşeşti, pe unde venea de la Iaşi. În cinstea Domnitorului, s-au ridicat pe şosea, pe uliţele pe unde trebuia sa treacă şi, în faţa curţii boierilor Dăscălescu, patru arcuri de triumf, impodobite cu verdeaţa şi infăşurate în pânză tricoloră.S-au mai ridicat în oraş, mai multe piramide, acoperite cu frunze de brad şi pe care ardeau lumânări şi felinare.
  După condica de cheltuieli, municipalitatea a cheltuit 6630 lei şi 32 parale, din care numai pentru artificii 1354 lei şi 20 parale. Mai în toate casele particulare, s-au arborat steaguri, s-au împodobit porţile cu verdeaţă şi la ferestre, toata noaptea au ars lumânările bucuriei obşteşti.
  La apariţia Domnului, lumea a isbucnit în urale, două muzici miliare, una din Iaşi şi alta din Bucureşti, precum şi tarafe de lăutari, cântau Hora Unirii şi un imn al vremii ‘Timpuri de Marire’. Valuri de flori s-au revărsat în calea Domnului, care s-a scoborât din diligenţă„.
 Ajungând la hotar, unde era al doilea arc de triumf, Domnitorul s-a oprit, şi a chemat la el pe cei doi soldaţi care făceau de straja la hotar: un moldovean şi un muntean. Le-a spus ca sunt fraţi şi i-a pus să se îmbrăţişeze.
Sute de felinare (850), improvizate în grabă, 150 ceaune şi 650 ulcele de tuci cu smoală, pacură (s-au consumat 30 vedre) şi seu (60 ocale) erau aşezate pe uliţe, pentru a se aprinde şi a lumina feeric oraşul.”

Pe curând,

Earnest