DESPRE LEUȘTEAN

Levisticum officinale

    Leușteanul (Levisticum officinale) este o plantă perenă comestibilă, folosită  drept condiment  dar și ca plantă medicinală.  Se spune că este o plantă mediterană, care s-a aclimatizat bine și în România. Descoperirile arheologice ( au fost descoperite semințe de leuștean în siturile arheologice din Epoca Fierului) ne arată că dacii foloseau această plantă. Bucătăria românească folosește leușteanul la borșuri, sosuri, fripturi, sarmale ( puse pe fundul oalei la sarmalele învelite cu frunze de viță-de-vie) și la prepararea murăturilor. Tailandezii folosesc leușteanul și la pilafuri și vă spun că este foarte bun . De asemenea, dă gust bun și supelor de roșii.

   După cum am spus, leușteanul este și o plantă medicinală, datorită faptului că este bogat în quercetină, unul dintre cele mai active flavonoide prezente în regnul vegetal, ce are o puternică acţiune anti-oxidantă, modulatoare a sistemului imunitar, antiinflamatoare, antiaterogenetică și proprietăţi anti-cancerigene. De asemenea,  conține vitaminele A , C și compuși terpenici, precum limonen, camfor, eugenol și cumarină. De aceea, este indicat în alimentația persoanelor care suferă de boli inflamatorii, alergii, hipertensiune arterială, arterită și alte afecțiuni cardiace cronice, boli ale aparatului reno-urinar, reumatism, artrită gută și hemoroizi. Trebuie consumat cu prudență de femeile gravide, iar în timpul alăptării doar 3 g. pe zi, De la leuștean se folosesc frunzele, tulpinele și rădăcinele. Pe Internet, sunt date o mulțime de tratamente, dar eu vă dau câteva dintre ele, mai puțin cunoscute.

  Uz extern : se pun cataplasme din   frunze verzi zdrobite. pe locurile dureroase de la articulații, pe riduri sau pe zonele cu psoriazis și  ulceraţii ale pielii.  De asemenea , pentru  articulații se poate prepara un decoct, astfel:o linguriţă de pulbere din rădăcina uscată de leuştean şi 200 ml oţet din vin. Se amestecă şi se fierb într-un vas emailat, timp de 15-20 de minute. Cu preparatul astfel obţinut  se ung şi fricţionează zonele dureroase. Adăugat în apă de baie, ameliorează problemelor articulare, explică specialistul în fitoterapie Elena Badea.

    Uz intern: ceaiurile din leuștean sunt folosite pentru vindecarea indigestelor, ca remediu pentru slăbit. Cel mai adesea, leușteanul este folosit ca ”terapie de irigare” pentru dureri și inflamații ale tractului urinar, prevenirea formării pietrelor la rinichi și pentru a creșterea fluxului de urină în caz de infecții urinare și retenție de apă în organism. De asemenea, are efect pozituv în arsurile stomacale, balonare, gaze intestinale, ciclu neregulat, gât inflamat, furunculi, icter, malarie, pleurezie, gută, dureri reumatice, migrene, sau ca expectorant în bolile respiratorii. Pentru cei care suferă de isterie sau care au schimmbări bruște de spirit este indicat un preparat făcut din rădăcina de leuștean, uscată și măcinată, apoi amestecată cu miere de albine. Acest preparat este bun și pentru  persoanele bolnăvicioase.

   Eu v-am sugerat câteva remedii. Nu știu dacă toate acestea dau razultate. Eu am folosit ceaiul de leuștean, la indicațiile unei doctorițe, pentru o indigestie rebelă și a dat rezultat.

    Pe curând,

   Earnest

NEBUNIA PUTERII

,,Deținerea puterii corupe inevitabil rațiunea."

. 

Immanuel Kant

  Istoria ne arată cum puerea a reușit să corupă rațiunea unor conducători, înnebunindu-i. M-am întrebat întotdeauna, de ce Assurbanipal ori Nero, care erau legitimi împărați, chiar de drept divin, au devenit iraționali. Erau puternici sau slabi? Erau bolnavi mintal din naștere sau i-au înnebunit cei care le-au inoculat ideea că ei sunt chiar zei? Este de înțeles ca în societatea antică din Orient, să înnebunești un conducător, căruia i s-a spus de mic că el este Marele Zeu, pentru că aceasta era doctrina puterii susținută de preoți și acceptată de toți supușii, dar este mai puțin de înțeles ca societatea romană, practică, să acceptete că Nero este Zeu. Cine a greșit? Toți cei care i-au cântat în strună! Dar cum au ajuns , în societățile unde puterea devine legitimă, prin voința poporului, ca un Hitler sau Stalin să aibă atâta putere, care i-a înnebunit! Se spune că i-a ajutat carisma. S-ar putea ca germanii înfrânți în Primul Război Mondial să vadă în Hitler un lider carismatic. La fel și sovieticii au văzut în Stalin un lider carismatic. Și la noi, românașii l-au ales pe Prezidentul B., văzând în el un lider carismatic, care luptă împotriva corupției, el fiind un corupt simpatic, care recunoștea cu nonșalanță că a făcut bișniță, pe vremea când era căpitan de vas. Cine l-a ales și a doua oară? Intelectualii de factura lui Liiceanu, care se consideră superiori celorlalți, bețivanii care își pierd ziua la bufetul din sat, veșnic nemulțumiții, care nu fac nimic pentru ei și pentru această țară, femeile cărora le plac bărbații care le ciupesc de fund, după care le dau un șut, tinerii care i-au admirat gestul aruncării hainei și a sticlei de champagne, în mijlocul lor, și oamenii de bună-credință, care au crezut în el. Oare, acesția din urmă nu au văzut că puterea l-a înnebunit? Dar Președintele I. de ce a fost ales, pentru că el nu are deloc carismă? Sau de ce va mai fi ales,  încă o dată ? E greu să înțeleg cum  Președintele este credibil, deși nu știe sensul cuvintelor, confundând norocul cu ghinionul, politrucul cu politicianul adevărat, justiția cu judiciarul, televizorul cu televiziunea, care manipulează , vorbind despre legile justiției, referindu-se de fapt la codurile penal și civil, care se laudă cu succesul economic al României la O.N.U., iar în țară spune silabisit că guvernarea este toxică, catastrofală, fără să-și motiveze afirmațiile ( niciun președinte postdecembrist nu a vorbit atât de lozincar ca acesta!), care se plimba pe la Pompei, în loc să fie la datorie la U.E., care spunea că România nu este pragătită pentru Președinția Consiliului U.E. , după care își asumă succesul României, care încurajează MUIE PSD, făcând din vulgaritate, un simbol al libertății de exprimare și al atitudinii civice, care deformează adevărul, mințând cu tupeu, care nu pune în aplicare deciziile Curții Constituționale, care nu numește ambasadori în peste 20 de state! Aș fi dorit măcar o singură dată, să văd pe site-ul Președinției un raport al vizitelor sale, al realizărilor în plan extern. Nu am văzut! Eu am văzut doar, cum s-a chinuit timp de 3 ani să-și pună Guvernul Meu, cum a petrecut revelionul cu prietenul său austriac, tăietorul pădurilor din România, cum joacă golf, cum se întâlnește cu tinerii pe munte, cum merge cu soția la biserică, ținând-o de mână,  în general, cum se recreează în țară sau în străinătate! Nu l-am auzit să fi dat statului banii luați pe chirie, pe imobilul obținut ilegal ( conform hotărârii judecătorești) sau impozitul depus pentru veniturile obținute din meditații, dar l-am auzit vorbind despre hoție și corupție.  E multă contradicție în ceea ce zice , în raport cu ceea ce face. Oare puterea nu l-a făcut irațional? Sau poate este un simplu cetățean, care nu poate decât să urască pe cei mai buni și mai capabili ca dânsul, care nu poate iubi oamenii, care se crede că este cel mai deștept. Oare este vina lui sau a celor care-l sprijină, îl apără și-l încurajează? Așa poate înnebuni un om, ajutat de puterea care i se dă și de susținătorii, care-l sfătuiesc rău și-l susțin!

Pe curând, 

Earnest

  

BIBLIA (II).DESPRE HRANĂ (II)

Cetatea Gezer, Palatul lui Solomon

  ,,Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta". ( 1 Cor. 11:28 )

c. Proviziile de alimente de la Curtea lui Solomon

   Sistemul, cantitatea și modul de distribuire a proviziilor de la Curtea lui Solomon se asemănau cu consumul de la alte curți împărătești. Personalul de curte din Orientul Antic era împărțit în 3 grupe: 

1. despotul, familia sa și toți demnitarii ( miniștrii);

2. curtenii principali și toți funcționarii oficiali atașați departamentelor ministeriale;

3. un număr mare de angajați de toate meseriile și profesiile.

   Așadar, era o Curte cu foarte multe persoane, cărora trebuia să li se asigure, zilnic,  hrana. În Biblie ( Împ.4:7;22-23;27-28), se relatează că guvernatorii celor 12 provincii administrative ale Palestinei trebuiau să furnizeze fiecare, câte o lună pe an, provizii alimentare pentru Curtea lui Solomon, proviziile zilnice, fiind: 30 de cori de făină (2.227 kg.), 60 de cori de altă făină (4.454, 34 kg.), 30 de vite, 100 de oi, vânat, păsări și nutreț pentru grajdurile împărăției. În mod similar, Solomon a plătit lui Hiram I din Tir, pentru cedru și tăietorii de lemne, 20.000 de cori de grâu pe an și o cantitate asemănătoare de ulei. Toate aceste date ne demonstrează că Palestina acelor vremuri nu era deloc săracă, dacă guvernatorii puteau să-și îndeplinească sarcinile față de Curte, iar Solomon să-și îndeplinească angajamentul față de Hiram I. Calculele actuale arată că fiecare provincie ar fi trebuit, în condițiile în care producția ar fi fost constantă, să aibă o rezervă de teren agricol de 1,7 km² ( adică 170 de hectare), pe care să cultive grâu doar  pentru Curtea lui Solomon.

d. Mesele speciale

   Ospețele speciale ( la astfel de ospețe a participat și Iisus, ca cel din Cana, Ioan 2:1-11, la cel relatat în Pilda nunții fiului de împărat, Mat.22:2-14 ș.a.), prilejuite de sărbătorirea zilelor de naștere, ale căsătoriile sau ale prezenței unui musafir respectabil, erau caracterizate printr-o ceremonie mai accentuată. Vizitatorii erau primiți de gazdă cu un sărut ( Luca 7:44), iar pentru înviorarea lor li se puneau la dispoziție un lighean cu apă, pentru a-și spăla picioarele. În unele situații, li se dădeau haine deosebite ( Mat.22:11) și erau împodobiți cu împletituri de flori. La unele ocazii festive, erau unși cu uleiuri și parfumuri, pe barbă, față, cap și uneori pe haine (Ps.23.5, Ioan 12:3). Banchetul era condus de o persoană special desemnată, care în Noul Testament era cunoscută ca ,, administratorul ospățului", căruia îi revenea sarcina de a degusta mâncărurile și vinul.

e. Mesele de călătorie

  Ospitalitatea nu era obligatorie și de aceea călătorii purtau cu ei un ulcior cu apă, turte din smochine sau din stafide, pâine și grâu prăjit.

f. Semnificația religioasă a meselor comune

   La iudaici, la mesele comune se aduceau jertfe, prin aceasta, credincioșii căutau să aibă părtășie cu Divinitatea și să obțină iertare. La creștini, principala masă sacră este Cina Domnului, instituită de Iisus, care a avut loc înaintea răstignirii Sale, fiind expresia dragostei frățești ce există între credincioși, reprezentând  o sfântă taină , celebrarea morții și învierii lui Iisus Hristos.

 Pe curând,

 Earnest

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (LVI). MIHAI DASCĂLU, BALUL

Mihai Dascălu
n.1960, Oradea

,, ...și-a făcut nuș-ce  asociație care chipurile susține drepturile tinerilor, măcar de-ar fi așa . (...) și omul de rând are numai de pierdut, e amăgit cu sloganuri populiste, și cum școală multă nu au, oamenii sunt prostiți și înșelați."

 (  Stavros,  personaj în ,,Balul")

      Mihai Dascălu este absolvent al Facultății de Geodezie a Politehnicii din București,  masterand în Drept și Administrație Publică a Universității ,,Aurel Vlaicu" Arad, cunoscut pictor naiv de talie internațională. Ca pictor naiv a expus nu numai în România, ci și pe cele două continente americane în întreaga Europă și în Asia, lucrările sale, intrând în colecțiile muzeelor și ale celor particulare din multe țări de pe cele patru continente. De asemenea, a primit numeroase premii naționale și internaționale și a fost medaliat cu Meritul Cultural Barcelona. Este menționat în multe dicționare de artă naivă din România, Canada, S.U.A. și Marea Britanie. Este coautor a patru cărți despre arta naivă și a realizat ilustrații în manualele de literatură și la numeroase cărți.  El este inițiatorul și realizatorul celor două ediții ale Salonului Internațional de Artă Naivă de la Oradea, 2018 și 2019.

    Anul acesta, și-a lansat cartea ,,Balul", care, după cum mi-a spus într-o discuție particulară la lansarea  de la Botoșani, este ,, preambulul" romanului, care, probabil, va avea alt titlu, cuprinzând capitole cu diferite denumiri.

      Cartea a apărul la Editura Duran's din Oradea, coperta aparține autorului, iar prefața Corinei Matei Gherman.

    Acțiunea romanului se desfășoară în perioada interbelică, într-unul dintre cartierele bucureștene. Locurile unde personajele se întâlnesc sunt banca din cartier a lui Calistrat Maxim, unde lucrează personajul principal, Milică, și prietenul său, Zarzavat  și birtul grecului Stavros, unde cei doi își petrec timpul liber. Stavros este pentru cei doi un bun sfătuitor, gospodar, persoană de încredere și bineînțeles, foarte deștept.

     Mihai Dascălu, ca și în pictura sa, este un bun realizator al detaliilor, în descrierea locurilor, interioarelor ( astfel, cititorul pătrunde în atmosfera locului și a epocii, simțându-se contemporan   cu personajele), ale veșmintelor personajelor ( prin acestea, indirect, cititorul cunoaște personajul respectiv). El se folosește de perioada interbelică, pentru a realiza tabloul societății zilelor noastre. De ce romanul se numește ,,Balul" și care este intriga acestuia, veți afla singuri, dacă vă veți hotărî să-l citiți, într-o după-amiază de sfârșit de săptămână de toamnă, când vremea vă va sili să stați în casă.

 Vă urez lectură plăcută!

 Pe curând,

 Earnest

BIBLIA (I). DESPRE HRANĂ (I)

Biblia de la București, 1688

,,Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă; şi cine nu mănâncă să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit"  ( Romani, 14:3)

   Biblia este cea mai citită carte din lume. Aceasta este cartea sfântă a mozaicilor ( Vechiul Testament) și a creștinilor, în totalitatea ei, este o carte de înțelepciune și un important document pentru istorici, pentru informațiile pe care ni le transmite, care au constituit puncte de plecare în cercetarea arheologică și  a altor documente. De asemenea, Biblia este o carte care prezice viitorul, pe care cercetătorii l-a descifrat, printr-un program. Atât informațiile din trecut, cât și prezicerile biblice s-au dovedit a fi reale.

   Mi-am propus să ,, deschid un serial", privind informațiile transmise prin Biblie din viața cotidiană a locuitorilor din Palestina Antică și ale celor din țările vecine, completate cu alte izvoare scrise și nescrise din acea perioadă. Majoritatea cititorilor Bibliei nu au dat atenție sau nu dau atenție unor amănunte și de aceea am considerat  că este important să  fac cunoscute  aceste informații analizate, comparate cu altele prezentate, în diferite studii, de cercetătorii Bibliei. Voi începe cu hrana

DESPRE HRANĂ

a. Servirea mesei

   În perioada patriarhală, chiar și în Noul Testament, ni se spune că uneori se servea masa pe  o dușumea, la un nivel mai înalt ca cea pe care stăteau animalele domestice, în timp ce musafirii stăteau pe canapele. Însă, în majoritate relatărilor, se vorbește despre existența meselor și a canapelelor, cu 3-5 locuri, pe care se aflau puse perne ( canapeaua de onoare era prima, din partea dreaptă, de unde se venea cu mâncarea).  Masa principală a zilei era cina, care era o activitate relaxantă și era servită de persoana care a pregătit mâncarea. Înainte de a se așeza la masă, mesenii se spălau pe mâini, pentru că obiceiul era să se mănânce  din același blid ( musafirilor li se serveau porții în vase separate). Pentru că nu erau furculițe ( acestea au fost confecționate abia în Evul Mediu), mesenii luau cu mâna mâncarea din blidul așezat în mijlocul mesei.  Între primele trei degete de la mâna dreapta se țineau bucățile de pâine care se înmuiau în zeamă sau sosuri, iar cu o lingură mare se scoteau bucățile de carne, care erau duse la gură, sub formă de sandwich. Dacă un mesean nimerea o bucată de carne mai bună, era socotit un act de mare politețe s-o ofere altuia. La începutul servirii mesei, cât și la sfârșit se rostea o binecuvântare. La masă, stăteau alături de bărbați, femeile, copiii.

b. Ce mâncau?

    De la început, toate plantele care făceau semințe ( în special, cerealele și legumele), precum și pomii fructiferi au constituit hrana pentru oameni, iar zarzavaturile erau hrană pentru animale. Căderea în păcat a omului a atras truda pentru culegerea și producerea hranei. După Potop, Dumnezeu a promis că semănatul și seceratul nu vor înceta, atâta timp cât va exista Pământul și că toate făpturile pot fi folosite ca hrană, dar nu și sângele lor ( Gen. 8:22; 9:4). 

     O masă obișnuită conținea un singur fel de mâncare.

     Mâncarea obișnuită era formată din hrană vegetală și din produse vegetale.

     Hrana vegetala constă în  alimente produse în Palestina sau importate: cereale (orz, grâu, mei, alac -secară albă), ulei de măsline, vin , bere, legume ( praj, usturoi, linte, măzăriche, năut, roșcovă, castravete și fasole- în Europa a fost aclimatizată la sfârșitul Evului Mediu, fiind adusă din cele două Americi), fructe (smochine, struguri, rodii, nuci, fistic, migdale, pepene, piersici, caise).

    Produsele de proveniență animală includ mierea, laptele, brânza, untul, grăsimele și carnea ( păsări -douăzeci de soiuri-, vânat, doar șapte soiuri ale animalelor cu copită despicată și care rumegau hrana-, capre, oi, vite, pește care avea aripioare și solzi, insecte din familia lăcustelor).

   Vizitatorilor neașteptați și musafirilor li se serveau întotdeauna lapte și miere, iar oaspeților de onoare, în general cei domnești, erau serviți cu un vițel îngrășat în grajd, nelipsind mierea, laptele și nucile. De aceea, se spunea  că Palestina era într-adevăr țara unde ,,curgea lapte și miere" ( Exod. 3:8). Faraonul Tutmososis III, în urma  expedițiilor din Siria și Palestina ( 1465-1460 î.e.n.),  a adus cu sine, ca tribut, sute de vase de miere.

    La ocazii festive, se desfășurau activități distractive, care includeau ghicitorile, muzica și dansul.

   Aflăm din Biblie că lucrătorii nu luau micul dejun acasă, pentru că ziua de lucru începea dis-de-dimineață.  Ei purtau la centură vase cu mîncare, formată, în general, din pâini mici, brânză de capră, măsline, smochine, pe care le mâncau în drum spre locul de muncă.

    Pe curând,

    Earnest

DESPRE SIMBOLURI (IX). AMULETA ȘI TALISMANUL (II)

Talisman cu
Sfântul Cristofor

Ochi de vultur

     Probabil că, astăzi, talismanele și amuletele se bucură foarte mult de succes. Un  astfel de talisman este acela, sub formă de madalion, care-l reprezintă pe Sfântul Cristofor.  Acesta este patronul călătorilor și mulți cred că dacă-l  poartă la gât în călătorii, sfântul îi va proteja. De asemenea, tinerii îndrăgostiți din Occident își dăruiesc medalioane cu Sfântul Cristofor, pentru a le proteja dragostea, pe care  o arată întregii lumi. Dacă relația se încheie, medalioanele sunt returnate. Acestea sunt credințe, nu superstiții, la fel ca medalioanele cu Fecioara Maria sau cruciulițele, numai că ele nu se returnează. În anul 1968, constructorii care lucrau la proiectul de rachetă Vanguard pentru armata S.U.A. au dat vina pentru o serie de eșecuri pe faptul că nu au pus medalioane cu Sfântul Cristofor pe rachete. Aceasta a fost o superstiție, pe care au înlocuit-o cu o credință: pe următoarea rachetă a fost fixată o medalie cu Sfântul Cristofor și aceasta a avut efect. În anul 1969, Biserica Catolică l-a scos pe Sfântul Cristofor din Calendarium Romanum, probabil ca să nu devină o superstiție, credința în puterea sfântului. Cu toate acestea, atractivitatea talismanelor cu Sfântul Cristofor  nu a scăzut. Astronautul Edward White, când a pășit pe lună avea în buzunarul din dreapta a costumului spațial, alături de o cruciuliță de aur, de steaua lui David și talismanul Sfântului Cristofor.

   Multe alte personalități au purtat amulete. De exemplu, J.D. Rockefeller purta asupra lui, ca amuletă, o piatră a vulturului ( ochiul de vultur/ șoim este o piată semiprețioasă care dezvoltă creativitatea și intuița, atrage abundența, stimulează și revigorează corpul) , iar actrița americană Carole Lombard purta un silex șlefuit, pe care-l primise în dar de la soțul ei, actorul Clark Gable.

     Pe curând, 

     Earnest

  

DESPRE PIPER

•   ,,Deseori mă citez. Dă sare și piper conversației".
• (George Bernard Shaw)  

       

   Piperul ocupă primul loc, în rândul condimentelor. Patria piperului este în India, pe coasta Malabar. De la indieni, l-au luat persanii, prinzându-i gustul. În zonele calde, alături de sare, a fost principalul conservant în Antichitate și Ev Mediu. Carnea și peștele eru păstrate în apă cu sare și piper. Indienii îl numeau ,,pippali", persanii îl numeau  ,,pippari", iar grecii l-au transformat în ,,piperi".

    În Europa, l-a adus Alexandru Macedon, care spunea: ,, ne place mierea pentru că e dulce, ne place piperul pentru că e iute". Drumul piperului era lung, din India  pe mare, spre Regatul legendar al  Reginei Saba (azi Yemen), de acolo cu caravanele, prin pustiurile Arabiei spre Alaxandria, de unde , pe Marea Mediterană, plecau corăbiile către Grecia și Roma. Un document ne informează că romanii au cumpărat, în anul 408, de la Regele goților, Alaric, cu 5.000 de livre de aur, 300 de livre de piper ( 1 livră avea  324 de  grame). Mai târziu, negoțul cu piper l-a preluat Veneția. Din mâna venețienilor l-a luat portughezii, care, prin Vasco da Gama, au adus la Lisabona, în anul 1499, primul transport de piper, eliberând monopolul comercial al venețienilor. Cu acest transport, Vasco de Gama a câștigat de șase ori mai mult decât cheltuise cu toată expediția. Pentru că prețul piperului crescuse de la  3 shillingi pentru 1 livră, la 8 shillingi, englezii s-au revoltat. Negustorii englezi s-au hotărât să aducă piper, pentru Anglia, pe cont propriu. Aceștia i-au cerut Reginei Elisabeta dreptul de a face comerț cu piper, iar după 250 de ani, când India a devinit ,, perla Angliei", englezii vor deține monopolul asupra piperului.

     Astăzi, piperul este importat atât din India, cât și din Malaesia, Malacca și Thailanda. 

   Din toate soiurile de piper, cel mai căutat este piperul negru, fiind un condiment și conservant  folosit în toate rețele. Nu se pune piper doar la carne, ci și la legume, în unele prăjituri și în ciocolată ( de exemplu, Kandia face o ciocolată cu piper). De asemenea, piperul negru e folosit de 5.000 de ani, în medicina tradițională, fiind recomandat împotriva unor probleme ca tusea, răceala și gâtul inflamat. Boabele lui pot fi folosite pentru tratarea indigestiei și afecțiunilor cardiace. Este eficient inclusiv împotriva insomniei și chiar a durerilor de dinți.  Ca și zeama de ardei iute, soluția pregătită cu 1 litru de apă caldă și 1 linguriță de piper se folosește împotriva gândacilor de Colorado, furnicilor și a altor insecte de plante.

     Piperul roșu este folosit de industria parfumeriei. Case celebre ale acestei industrii îl folosesc în compoziția parfumurilor în notele de top, de mijloc sau de bază. Dintre parfumurile, unde simțim mirosul piperului negru, sunt  pentru femei:  Giorgio Armani Acqua Di Gioia, Paco Rabanne Black, Lancome La Vie Est Belle, Yves Saint Laurent Black Opium, Chanel Allure Sensuelle, Chanel Chance Eau Fraiche , Bvlgari Jasmin Noir L`Elixir și pentru bărbați: Chanel Bleu, Christian Dior Sauvage, Tom Ford Noir.

     Din păcate, sunt alergic la piper, dar folosesc parfumuri, unde se simte mirosul piperului roșu și nu pățesc nimic. Curios!

     Poftă bună și nu ratați o cină romantică, ,,condimentată" cu piper negru și roșu!

     Pe curând,

     Earnest